1,314 matches
-
sub tirul artileriei. -Dumneata nu mai ești tânăr, ca să-ți intre În cap că vei putea deveni scriitor. Au apărut generațiile noi care or să te halească, or să re sfideze, or să te Înghită de viu. -Dar Nina Berberova? ripostează timid. La optzeci de ani publica carte după carte. -De unde ai auzit dumneata de Nina Berberova? -Am citit Într-un ziar. Eu am numai cincizeci și cinci de ani, deci poate fi un Început... -Nu uita că era rusoaică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
te gândești că femeia Își invita prietenii sau dușmanii să descopere gaura În care șoricelul mititel se grăbea să se ascundă de urmăritorul său fioros. Cât despre ea, nu avea de etalat nici un tatuaj. „De ce să-mi poluez trupul?“ a ripostat vinerea trecută, când stăteam În fața oglinzii șifonierului ei. Amintindu-mi de ceva ce am auzit, mă Întrebam dacă femeile chiar considerau bărbații tatuați ca având „clasă“. Dora mă ajuta să-mi pun gulerul Înalt de crêpe. După ce termină, Își Încrucișă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
obligat să mă viziteze. Nu dădea un ban pe mine. La Început, am crezut că e genul căruia Îi place să provoace. Unii fac asta, știi, ca apoi să-și plângă de milă și să dea la o parte, imediat ce ripostez. Dar ăsta era serios, deși zâmbea tot timpul - de parcă am fi Împărțit cine știe ce secret murdar. Poruncindu-i oaspetelui său să Îngenuncheze, Dora Îi dăduse buzele cu un ruj mov, apoi Îi spusese să se târască până la oglindă. Când vizitatorul Încercase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ăsta era serios, deși zâmbea tot timpul - de parcă am fi Împărțit cine știe ce secret murdar. Poruncindu-i oaspetelui său să Îngenuncheze, Dora Îi dăduse buzele cu un ruj mov, apoi Îi spusese să se târască până la oglindă. Când vizitatorul Încercase să riposteze, Dora Îi apăsase spatele cu piciorul, cu grijă dar cu fermitate, Înștiințându-l că nu-i va da drumul până când nu-și sărută reflacția din oglindă. Mă Înghionti În coaste, râzând. — Unii bărbați sunt atât de naivi. Eu chiar cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
din cauză că mănânci prea repede. Nu mănânc prea repede. Da’ cum mănânci, încet? — Mănânc normal. Mănânci ca un porc și cineva trebuia să-ți spună odată și-odată chestia asta. — Bravo, frumos mai vorbești câteodată! — Nu fac decât să spun adevărul, ripostează ea. Toată ziua mă spetesc muncind la bucătărie, iar tu mănânci de parcă ar arde undeva, iar ăsta - ăsta a ajuns la concluzia că mâncarea gătită de mine nu-i destul de bună pentru el. Preferă să se-mbolnăvească și să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
soție și cu cei șapte mii de copii deștepți și arătoși, care vin să-i viziteze în fiecare vineri seară... — Uite ce, eu, unul, sunt foarte ocupat! Am o agendă plină de chestiuni importante. Care-și așteaptă rezolvarea!... Hai, lasă, ripostează el, de mâncat tot trebuie să mănânci și tu, ai putea să vii la masă o dată pe săptămână, fiindcă, până apuci tu să mănânci, oricum se face ora șase - păi, nu? La care, cine alta se pornește să turuie decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
am pus-o de două ori. — I-ai pus-o? Cu căciuliță? — Pe dracu’, n-am folosit nimic. — Dar o să rămână gravidă! strig eu cu glas îndurerat, de parcă eu voi fi cel tras la răspundere. Și ce-mi pasă mie? ripostează Mandel. Și-atunci, la ce bun să-mi fac eu griji! La ce bun să-mi petrec ore-n șir în beci, testând rezistența căciulițelor? Ce rost are să trăiesc terorizat de gândul sifilisului? Ce rost are să fug acasă cu ochișorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ziceam, la care Pelerinul ridica din umeri. După care mi-o întorcea cu mărinimie: — Nu te obligă nimeni. Știi asta foarte bine. Dacă nu vrei, atunci... — Ei, dar bine-nțeles că vreau - nu se pune problema obligației. Vreau. — Ei bine, riposta ea, eu una nu vreau. — Dar de ce? — De-aia. Nu vreau. — Căca-m-aș, astea-s răspunsuri de copil mic, Sarah - auzi la ea, „de-aia“! Dă-mi un motiv!... Nu... nu o fac, și cu asta basta. — Dar asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
aflat la bătaie. Și de fiecare dată îi strigă doctorului Wolfenberg: — Un arbitru chior, mai treacă-meargă, dar ce te faci cu un dentist chior? Simpla idee îl face să-și tragă una cu mănușa în frunte. — Joacă softball, băi, măscăriciule, ripostează doctorul Wolfenberg, foarte à la Connie Mack în pantofii lui în două culori, cu găurele, și cu pălăria de Panama pe cap, dă drumu’ la joc, băi, Biderman, dacă nu vrei să fii dat afară pentru insulte... — Da’ cum vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
când avea aici, la Hilton, ditamai patul confortabil pe care să-l împartă cu mine. — Nu încerc să te transform într-o burgheză, Naomi. Dacă patul ți se pare prea luxos, o putem face și pe jos. — Un contact sexual? ripostă ea. Cu tine? — Da! Cu mine! Proaspăt picat din sistemul meu esențialmente injust! Cu mine, complicele! Da! Cu imperfectul Portnoy! — Domnule Portnoy, iartă-mă, dar între bancurile dumitale tâmpite, dacă despre așa ceva e vorba... Aici a urmat o mică încleștare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
prin păr, ușor agitat. —Eu nu te mint niciodată. Despre ce tot vorbești acolo? — Când Phoebe zise că te-a zărit la Londra, tu ai spus că e dusă cu capul și că de fapt te văzuse la Paris, am ripostat eu. Ăăă... așa am spus? ezită Hunter. Păru să mediteze o vreme, apoi spuse: —Hmmm... Oare Încerca acum să-și pună povestea cap la cap? Să inventeze un alibi? Sau eram eu Îngrozitor de suspicioasă fără nici un motiv? După ceea ce mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
și mai distractiv, scumpa mea. Trebuie să o Încurajăm să se mărite cu amărâtul ăla. — Ea nu vrea decât o Întâlnire fierbinte, am zis. Hunter habar nu avea ce spunea. În mod sigur oricine preferă să fie căsătorit decât divorțat, ripostă el. — Ești soțul perfect, zisei. Încerca În mod sincer să fie drăguț. — Nu, un sunt. Tu ești soția perfectă. Ei, poate că, până la urmă, eram totuși cuplul Eternity. A doua zi dimineața, s-a dovedit că Marci Klugerson nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
furișîndu-se sub scaunul bătrînei, aciuîndu-se la picioarele ei cu un mîrîit subțire, ca un oftat. Mătușă, coboară urgent, ia-ți coșul cu javra și fă ce vrei. Nu ține cursa în loc. N-ai decît să arunci dumneata coșul cu totul ripostează bătrîna cu curaj, simțindu-și cățelușa la picioare. Am s-o fac! hotărăște șoferul. Cîinele este aici, a intrat sub bancă arată femeia cu guler alb spre locul bătrînei printr-un gest autoritar, cu o voce sonoră, dominînd rumoarea stîrnită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dacă se rupe capătul podului? întreabă Lazăr. Taci! îi șoptește studenta. Cum să se rupă?! E din beton armat. Armat cu idei și întărit cu rapoarte de depășire a economiilor la metal. Mă mir cum de nu sîntem în șanț! ripostează Lazăr cu glas tare, născînd un fior de groază. Te rog să nu faci panică! se înfurie arhitectul. Sînt arhitect și știu ce-nseamnă un pod pe o șosea internațională! Iar eu știu din ce materiale răsar peste noapte atîtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Mor întroienit, de gît cu dumneata ori cu cei care te conduc. Luat prin surprindere de tînărul de pe la mijlocul cursei, căruia vocea atît de sigură îi modifică statura, făcîndu-l mai bine legat și mai înalt, șoferul se încruntă, vrînd să riposteze, dar își dă seama că el era puterea în această cursă atît timp cît o conducea bine, supunînd-o voinței sale, necesităților pasagerilor. Și dacă n-am? găsește resurse șoferul să-l înfrunte pe Lazăr. Fratele meu omul, te dai jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-mi dea în cap, ca lu' Săteanu. Da' nici așa, Ileana, nici așa! O să ai păcat, mare păcat. Încă puțin și-i crăpai pielea cu nuiaua. Și la Biblie scrie, părinte, că cine cruță nuiaua nu-și iubește copilul a ripostat femeia. Biblia nu trebuie citită așa, orbește, Ileană i-a șoptit preotul, apropiindu-se de gard, să nu-i mai audă careva. Și-apoi, să știi de la mine că Solomon spunea: Cine cruță toiagul său își urăște copilul, iar cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-i teoria maică-ti, ce știe și ea de la radio-șanț. C-aveam să-i țin de gîtul meu pînă la grădiniță. "Mama măcar a avut bunul-simț să ne ajute cu ce-a știut și cum a putut" ar vrea să riposteze soțul, dar se abține, terminînd de hrănit copilul din brațele sale, pregătindu-se să-l ia pe celălalt. La bar, în jurul șoferului, care vorbește la telefon, s-au îngrămădit mai bine de jumătate din pasageri. Autofreza a plecat abia acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu șefu' în zori, urc, arunc undița și stau între crengile stejarului, fumînd în liniște. Șefu' are permis; eu, nu. Icoana îmi place, e o copie color a unui tablou din Muzeul de Artă a R.S.R.-ului. E icoană veritabilă! ripostează în șoaptă chelnerul m-a costat trei sute. Nu zău?! rîde Lazăr. Ce Isus ai văzut, care să-și lase cucul expus cu atîta inocență privirii muritorilor și ce Marie dă copilului țîță cu atîta naturalețe, afară doar de "Madona cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lehamite și se ridică. Dacă nu ne-am fi certat o zi, n-ai fi plecat nici ieri de-acasă, să vezi ce-i cu ea, că numai de bine nu-i. Dac-am plecat, uite ce bine am ajuns ripostează bătrîna făcînd un semn în jur. Și zici că ai două? întreabă spre Maria, cînd rămîn singure. Poftim?! A, da, ziceam... Am... Cea mare mi-a dat telefon ieri și m-a chemat, vrea cică să lămurim... După douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și-o lasă așa, îndesată deasupra inimii, în timp ce palmele, băgate sub trupul lui, strîng cu putere mușchii spatelui, gata să-i rupă. Știi, șoptește ea, liniștindu-se brusc, topindu-și răsuflarea în moliciunea trupului cred c-am fost oribilă. Dacă ripostezi cu citate din Blaga, după cîte îmi dau seama, murmură Mihai, începînd iarăși să-i răsfire părul va trebui să-ți amintesc un vers al lui Esenin: În dragoste cuvîntul e de prisos oricînd". Ce-i cu tine ? o întreabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
oprit din prepararea nes-ului, descumpănit, adaugă, nu fără o ușoară nuanță ironică: "Iubito, vrei un cîntec pe care niciodată, / Khayyam nu vi-l cîntase cu farmec și durere? / Pe cîmpuri, trandafirii fug picurînd tăcere." N-am înțeles nuanța ironică ripostează Mihai. N-am înțeles privirea ta surprinsă i-o întoarce Cristina, trăgînd din pachetul lăsat pe masă o țigară, s-o poată cerceta îndeaproape. Astea cu două steluțe pot să ți le dau de tot, le am în dublu exemplar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Consider ca foarte reușită metafora ceaunului, pe care, însă, aș fi dorit s-o regăsesc în actul trei, legată, mai precis-zis, implicată în finalul spectacolului spune unul dintre invitați, despre care Mihai știe doar că lucrează la Cultură. Final care, ripostează un altul, vrînd de fapt să facă o completare, dar vorbele lui au aerul unei răbufniri nici măcar nu există. Aha, rîde scurt și sonor directorul adjunct al teatrului iată că și-a scos acul și tovarășul Săveanu. Degeaba te superi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
la tat-su, atunci la maică-sa, la mormînt, să-i aprindă o lumînare, c-așa-i stă bine unui fiu! Bine; dar chestiunea e alta; ce vină am eu că-s fiica lui Săteanu?! se umple de furie Doina, ripostînd. De ce deviezi discuția?... Ei da, nu stau la coadă la carne. Asta înseamnă că, dacă vreau să fac ceva în viață, să nu-mi fie rușine de mine însămi, trebuie s-o iau razna, să merg incognito pe vreun șantier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Atunci, în '54, mi-a arătat actul de naștere al fetiței, zicînd că-i a mea, iar eu m-am speriat de moarte... De ce-a făcut-o?! Pentru că i-ai întors spatele după ce ți-ai bătut joc de ea ripostează cu fermitate bătrîna, dar profesorul continuă să țipe: Ba mi-a reținut, la agenție, și bilet lîngă tine, scorpie! strînge cu putere gîtul femeii. Cînd o vede pe bătrînă căzută în genunchi, în zăpadă, privindu-l cu ochii măriți, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și-au părăsit pămîntul, nici măcar cînd au trebuit să stea ascunși de-alde nea Toader... Să nu-mi insulți soțul! Să nu-mi insulți tu strămoșii, c-ai mei n-au dat în cap părinților, să le fie lor bine! ripostează Mihai cu ură. Tata nu și-a plecat o dată capul; a preferat să riște închisoarea, decît să semneze cerere de intrare în colectiv. A mers pînă acolo încît a modificat o adeverință de venit, cerută mie la școală, dată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]