1,944 matches
-
scările În fugă, cu tălpile clămpănindu-i, și strigă: — Iii, iii, un knisch, un knisch! Înainte să-l cunosc pe Anton, niciodată nu m-am gândit la comportamentul prietenilor mei. Dacă ești botezat după un rob și mai ești și roșcat, Înveți să iei viața așa cum e. Și nu pot să spun că pistruii ar fi Îmbunătățit situația. — Iar te-ai spălat cu căcat? obișnuia să mă Întrebe Fischl când apăream din vestiar și intram În rând, așteptându-mă să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
conta În vreun fel. Else, prefăcându-se că n-a auzit nimic, dădu din cap Înspre scări. Profitând de faptul că mă uit În altă parte, Își aranjă pătura. — Lech și Thaddeus, mă informă, dat raportul despre tip cu păr roșcat În drum spre noi. Numai Knisch poate fi. Unul din băieți trebuie să fi fost acea umbră care se strecurase prin crăpătura din grămada de scânduri. — În cazul acesta, am răspuns, poate știi și de ce am venit? — Antenele radio nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
poate s-o lase, așa că acum ea e cea care se pune pe bâzâit. Uite ce, poate că nici nu-i cea mai fericită persoană din lume. Cândva a fost o zgâtie înaltă, mlădie, căreia băieții din liceu îi spuneau „Roșcata“. Când aveam nouă-zece ani, făcusem o pasiune totală pentru albumul liceului din anul promoției ei. Un timp l-am păstrat în același sertar în care îmi țineam cealaltă mare raritate, clasorul meu cu timbre. Sophie Ginsky, numită de băieți „Roșcata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Roșcata“. Când aveam nouă-zece ani, făcusem o pasiune totală pentru albumul liceului din anul promoției ei. Un timp l-am păstrat în același sertar în care îmi țineam cealaltă mare raritate, clasorul meu cu timbre. Sophie Ginsky, numită de băieți „Roșcata“ Va ajunge departe, căci are ochi mari, căprui și sclipitoare-i e judecata. Când te gândești că era vorba de mama! Fusese chiar și secretara antrenorului de fotbal, o funcție prea puțin glorioasă în zilele noastre, dar, pare-se, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cozi - asta ține, desigur, de tehnica hărțuirii adversarului e o tehnică a visului, dacă a existat vreodată așa ceva, menită să mă-mpiedice să-mi aduc aminte de fotografia aceea din liceu a lui Sophie Ginsky, pe care băieții o strigau „Roșcata“ și care urma să ajungă departe de tot cu ochii ei mari, căprui, și cu istețimea ei. Seara, după ce (la cererea mea) și-a petrecut ziua arătându-mi străvechiul oraș arab Akko, Naomi, și-a prins cozile într-un coc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pe sine! — Of, Naomi, poate că ăsta-i soiul cel mai bun. — Lașule! — Băiețoaico! — Șlemie 2! Și o porni spre ușă, numai că eu am sărit din spate și, cu un plonjon spectaculos, am placat-o pe gagica asta babană, roșcată și moralistă, trântind-o la pământ. Las’ că-i arăt eu cine-i șlemiel! Și bebeluș! Da’ dacă am vreo boală venerică? Grozav! Trăsnet! Cu-atât mai bine! N-are decât s-o care în sânge, pe neștiute, colo sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
e cu putință? Dar, rogu-te, lucrurile nu pot fi chiar așa de simple! Nu în cazul meu! Sau, cu un caz ca al meu, te pomenești că, de fapt, nici nu poți fi suficient de simplist! Faptul că era roșcată și pistruiată chiar trebuie să mă facă s-o asimilez, în inconștientul meu obsedat, cu maică-mea? Numai pentru faptul că ea și regina trecutului meu sunt vlăstare ale aceleiași palide vițe a evreilor polonezi? Ăsta să fie, oare, punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
la auzul unui zgomot ciudat ce răzbătu de-afară, semănând cu zbârnâitul unui arc. — Ce-i asta? Anna șopti prin ușă: — Liftul. Cineva l-a chemat jos. Așeză În raft un volum din Administrația căilor ferate, dar seiful se văzu roșcat din cauza căldurii, așa că puse cartea Înapoi pe birou. De undeva de jos se auzi zgomotul unei uși care se Închide și zumzetul ascuțit al liftului. Josef făcu un pas spre draperie și trase de șnurul de care-i atârna revolverul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Într-o seară, iar În seara următoare iau un Valium, spuse Tinsley. În felul ăsta, nu devii dependentă de nici unul dintre ele. Părea Încântată de ea, ca și cum ar fi descifrat misterul apariției vieții. Imediat după asta, o fată cu părul roșcat din rândul din fața noastră se Întoarse și zise, ca fapt divers: — Dacă nu dormi bine, nu lua Ambien. Este ca un ceas cu alarmă. Te trezește după patru ore. Eu sug o pastilă de Remeron Înainte de culcare. Este cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
respiram de atâta nerăbdare plină de teamă. După câteva secunde, un bărbat nu prea Înalt, cu părul roșu și Început de chelie, se Îndreptă spre Sophia. Marci respiră scurt. —Vai de mine, Dumnezeule mare! țipă ea, În timp ce Sophia și bărbatul roșcat se Îmbrățișau Într-un fel pe care nu prea Îl vezi de obicei În galeriile de artă, ca să nu spun doar atât. Pe chip Îmi apăru un zâmbet care părea să fie acolo de când lumea. Părea destul de mare Încât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
de fel de vindecări, viziuni și miracole care nu apar niciodată în presa serioasă. Săptămâna asta e vorba despre Sfânta Fecioară din Welburn, New Mexico. A apărut în zbor deasupra străzii principale, săptămâna trecută. Avea părul lung, împletit în șuvițe roșcate și negre fluturând în bătaia vântului, picioarele desculțe și murdare și era îmbrăcată cu o fustă indiană de bumbac, vopsită în două nuanțe de maro, și cu o vestă de denim. Materialul a apărut în World Miracles Report, numărul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
la țintă mobilă. După ce a terminat de scris pe cer, Fecioara Zburătoare a făcut bezele spre mulțime. A făcut semnul păcii cu două degete. A planat până deasupra copacilor, strângându-și fusta în pumn, și-a smucit pe spate șuvițele roșcate și negre, a făcut cu mâna - și amin. A dispărut peste munți, dincolo de linia orizontului. Și dusă a fost. Nu poți totuși să crezi tot ce citești în ziar. Madona Zburătoare nu a fost o minune. A fost o vrajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
în stil Cromwell, placat cu fildeș, înseamnă că am ajuns prea departe. Am înțeles. Îmi zice: — Doamne, de ce i-oți fi zis Monei? Mona o să-i zică prietenului ei și n-o să mai scăpăm în veci. Labirintul de mobile maronii, roșcate și negre, împestrițat de aur și oglinzi, se înghesuie în jurul nostru. Ici, colo sunt incrustații aurite și oglinzi. Cu o mână își răsucește prețiosul inel de pe mâna cealaltă. Diamantul este masiv și colțuros. Îl învârte până îi ajunge în palmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Mona o conduce pe Vrabie în bucătărie. Helen se duce la consolă și ia o gură de vin. Se aude soneria. Și Mona ne strigă din bucătărie să deschidem noi. Acum e un puști cu plete blonde și cu țăcălie roșcată, care poartă pantaloni gri de trening și tricou. Are o oală sub presiune cu capac de sticlă. Peste buză a curs ceva maroniu și lipicios; dosul capacului de sticlă e aburit de condens. Pășește înăuntru și-mi dă oala. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
că ar putea să dea o mână de ajutor. Câinele era doar un hoit putred în niște zdrențe de blană. Bărbatul era tânăr, blond, cu plete blonde fluturând în rafalele stârnite de mașinile care vâjâiau pe lângă ei. Avea o țăcălie roșcată și cicatrice care îi brăzdau amândoi obrajii, chiar sub ochi. Cicatricele erau stacojii, iar tânărul a băgat mâna în sacul de gunoi unde era câinele mort și le-a zis muncitorilor că nu e mort. Și muncitorii au râs. Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Șosea își face apariția de fiecare dată într-o altă mașină, coupé, berlină sau camionetă, uneori pe motocicletă. O dată într-o rulotă. În pozele pe care le fac oamenii și în imaginile filmate apar întotdeauna părul blond în vânt, țăcălia roșcată, cicatricele. Întotdeauna e același om. Silueta unei femei așteaptă în depărtare într-o mașină, într-o camionetă, ce-o fi. În timp ce scriu rândurile de față, dom’ sergent ia în cătarea revolverului haina noastră de blană făcută grămadă. Ketchupul și muștele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ochi, zise doctorul. — E și el aici? Vrei să spui ea... 3 Digby se temuse că va da ochii cu Întregul său trecut. De aceea, răsuflă ușurat cînd văzu intrînd pe ușă o fetișcană necunoscută, firavă și nostimă, cu părul roșcat - o fetiță prea mică pentru a-ți rămîne În memorie. Era sigur că n-avea de ce să se teamă de ea. Deși avea sentimentul că politețea e deplasată, se ridică, neștiind ce să facă: să-i strîngă mîna, sau s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
luni de când eram împreună. Știu, era o regulă idioată, dar aveam doar 21 de ani; ce băiat de vârsta asta nu are cel puțin o regulă idioată? Unii nu se culcă de două ori cu aceeași fată, alții nu sărută roșcate, sau blonde, sau brunete, sau dimpotrivă, sărută numai roșcate, blonde sau brunete, sau numai fete care au mai mult sau mai puțin de X ani, și mai toți au câte o listă cu fetele cu care s-au culcat. Cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
dar aveam doar 21 de ani; ce băiat de vârsta asta nu are cel puțin o regulă idioată? Unii nu se culcă de două ori cu aceeași fată, alții nu sărută roșcate, sau blonde, sau brunete, sau dimpotrivă, sărută numai roșcate, blonde sau brunete, sau numai fete care au mai mult sau mai puțin de X ani, și mai toți au câte o listă cu fetele cu care s-au culcat. Cei cu liste prea scurte le trec și pe fetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
masculin, încă prezente, cu toate că acceptasem condiția noastră de sclavi ai unei femei care nu admitea între noi nici un fel de gelozie ori supremație. - Jos, spunea Irina, și mâna ei apăsa ceafa lui Valeriano, afundându-și degetele în părul lânos și roșcat al tânărului economist, fără să-l lase să-și ridice fața până la ea în poală. - Mai jos! - și între timp mă privea cu ochi de diamant și voia ca eu să privesc, voia ca privirile noastre să înainteze și ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ei, dau înregistrarea, ultima dată se țipa în microfon „S.O.S. Ajutor!”. Chiar de trei ori. Din pur reflex, m-am aplecat și-am luat unul dintre ziarele căzute din burta lui de cânepă, vopsită oarecum între negru și roșcat, în ape. Era vechi de vreo cinci ani. Se anunța viitoarea noastră intrare în NATO. Când vom îndeplini condițiile. - N-aveau habar cu ce să mă umple, buretele era și prea scump și-mi făcea o groază de colțuri... Arătam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cînd Îl văzuse. Se aruncase la picioarele lui, obligîndu-i și pe ceilalți să o imite, căci, așa cum Îi asigura ea cu o voce tremurătoare și Într-o franceză pitorească, de negresă născută pe coasta africană, bărbatul acela alb, diform și roșcat care tocmai intrase În coliba ei nu era altul decît imaginea Însuflețită a zeiței Elegbá, așa cum i se Înfățișa aceasta În fiecare noapte, cînd drogurile o aruncau Într-o transă profundă. Fugise de acolo și de adorația haitienilor, dar cîțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lui Brandy se ridică pentru a atinge sânii ca o proră triumfătoare ai lui Brandy. — Aceasta..., mâna lui Brandy se ridică pentru a atinge perlele de la gâtul ei. — Aceasta..., mâna enormă se ridică pentru a atinge buclele umflate de păr roșcat. — Și aceasta..., mâna atinge buzele groase și umede. — Aceasta, zice Brandy, este prințesa Brandy Alexander. Agenta imobiliară se lasă într-un genunchi, schițând ceva care aduce și cu reverență, și cu gestul pe care l-ai face dinaintea unui altar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
provinciei ar autoriza crearea unui helioport particular în spatele piscinei. Înaintând spre scări, uite spatele delicios al prințesei Brandy, o haină de vulpe argintie aruncată pe umerii lui Brandy și metrii unei eșarfe de brocart legate în jurul chicii fâlfâitoare de păr roșcat a lui Brandy Alexander. Vocea reginei absolute și umbra de L’Air du Temps sunt trena invizibilă dindărătul a tot ceea ce reprezintă lumea lui Brandy Alexander. Fâlfâitorul păr roșcat prins în eșarfa de brocart mi-amintește de-o gogoașă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
metrii unei eșarfe de brocart legate în jurul chicii fâlfâitoare de păr roșcat a lui Brandy Alexander. Vocea reginei absolute și umbra de L’Air du Temps sunt trena invizibilă dindărătul a tot ceea ce reprezintă lumea lui Brandy Alexander. Fâlfâitorul păr roșcat prins în eșarfa de brocart mi-amintește de-o gogoașă din tărâțe. O uriașă brioșă cu vișine. E un fel de nor-ciupercă roșcat-fraise care se înalță deasupra unui atol din Pacific. Picioarele astea princiare sunt într-un soi de pantofi-capcană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]