158 matches
-
Literare din 1 noiembrie 1876 o recenzie elogioasă în care remarcă modul inteligent de utilizare a izvoarelor și "metoda critică comparativă" folosită pentru demonstrarea romanității românilor. În același an Eminescu scrie în Curierul de Iași un scurt necrolog al celebrului romanist Friedrich Diez (1794-1876) pe care îl elogiază pentru faptul "de a fi nimicit pe cale științifică toate basmele despre originea slavă a limbei romanești" - Diez a studiat limba română în contextul limbilor romanice. Pentru Eminescu originea romană este premisa istoriei naționale
Origine romană sau origine tracă? by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13679_a_15004]
-
a-i fi comentată personalitatea, cu amânări și distorsiuni până dincolo de moartea sa. A trebuit să vină un „revizor”, un iscoditor din afară, este vorba de profesorul francez Jean Boutière care să cerceteze cazul - ideea i-a fost inspirată de romanistul Mario Roques -, să și-l aleagă pe Creangă drept subiect pentru teza de doctorat la Universitatea Sorbona din Paris (susținută la 24 mai 1930) - și să constate cât de puține lucruri se știau la acel moment despre ingeniosul „povestitor popular
Ion Creangă, de la imagine la mit by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3713_a_5038]
-
pare că o altă însemnată personalitate a studiilor românești, în Italia, a luat contact de-a lungul activității sale (după L. Blaga, Eta Boeriu, E. Condurachi și alții), numai cu oameni de cultură din România. În schimb, iată sînt și romaniști importanți care, trăind în Europa occidentală, au crezut de cuviință a-și extinde studiile și la informații provenite din afara României. Unul dintre aceștia a fost W. Noomen, profesor la Groningen (Olanda), care în cabinetul de lectură al profesorului Emil Turdeanu
Cele două Românii by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/16570_a_17895]
-
nu înseamnă oare o restrîngere, o îngustare a perspectivei de studiu? Și totuși! În acest perimetru redus de informații literare, filosofice, culturale s-au găsit (complăcut?) mulți cercetători ai fenomenului românesc. Așa cum tot o sărăcire a universului cultural reprezintă - la romaniștii străini - faptul de a nu se fi ocupat de scriitori sau filosofi din România deveniți nomina odiosa pentru comuniști. Astfel nu avem știință de mulți străini care să se fi ocupat (sau, măcar, interesat) de poezia lui V. Voiculescu sau
Cele două Românii by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/16570_a_17895]
-
elementele de frunte ale exilului românesc, iar, în Germania, și în Marea Britanie tot astfel. Carlo Tagliavini nu-l cunoscuse, pînă în 1968, pe D. Șandru (noi i l-am prezentat), nici nu auzise de I. Siadbei - nume obnubilate - iar marele romanist și românist Alf Lombard a părăsit, înfuriat, adunarea comemorativă a 100 de ani de la Unirea Principatelor, organizată de istorici români exilați la Paris (în 1959), sub cuvînt că "fac politică"! Ca și cînd prietenii săi din România oficială n-ar
Cele două Românii by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/16570_a_17895]
-
tradusă în mai multe limbi europene... și, totuși, mai tânărul Niculescu (pe care studenții îl porecliseră Ursul, din cauza aerului lui poate cam ursuz!) - pasionat de tot ce descoperise în Occident și îndeosebi în Italia, fascinat probabil de marele filolog și romanist Gianfranco Folena și de confrații lui - venit într-o zi întâmplător la Catedră în timp ce eram eu în vizită la Iordan, a început o pledoarie pentru cercetarea pur filologică, susținând că cercetarea din țară trebuie să se deschidă către direcții noi
Scrisoare de prietenie by Bruno Mazzoni () [Corola-journal/Imaginative/13618_a_14943]
-
ale noastre, mai ales în părțile de nord-vest ale țării noastre - în plus, încadrate în fostul Imperiu austriac - nu a putut da roade prea mari. Ioan Urban Jarnik a fost, după cum l-a caracterizat chiar Jiřina Smrčková, "primul românist și romanist" ceh. În Slovacia, catedra de română avea ca profesoară pe Jindra Hu"kova, prietenă cu Ovid Densusianu (de curând, eleva ei Libu"e Vajdova a publicat scrisorile dintre cei doi romaniști). La Praga, sub conducerea Mariei Kavkova (1921-2000) a luat
O pasiune pentru România by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14835_a_16160]
-
l-a caracterizat chiar Jiřina Smrčková, "primul românist și romanist" ceh. În Slovacia, catedra de română avea ca profesoară pe Jindra Hu"kova, prietenă cu Ovid Densusianu (de curând, eleva ei Libu"e Vajdova a publicat scrisorile dintre cei doi romaniști). La Praga, sub conducerea Mariei Kavkova (1921-2000) a luat ființă, în anii comunismului, o bună școală de românistică pe care azi, o reprezintă Libu"e Valentová și, până mai ieri, profesorul J. Felix și Jiřina Smrčková. În România, Smrčková a
O pasiune pentru România by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14835_a_16160]
-
însemnătatea pentru slavistică a primelor traduceri românești din textele sacre slave (a se vedea articolul său despre Le valeur linguistique des premières traductions roumaines, publicat în Romanistica Pragensia în 1961). Fără îndoială, cercetătoarea din (fosta) Cehoslovacie stabilea o legătură între romaniștii cehi (I. Urban Jarnik) și slaviștii români (printre care, ca întemeietor, îl considera pe B.P. Hasdeu); despre amândoi a scris în 1970, la București și la Praga. Jiřina Smrčková a avut întotdeauna o privire specifică, proprie, asupra limbii și culturii
O pasiune pentru România by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14835_a_16160]
-
Occidente (Verona, Edizioni Fiorini, 2007), de Alexandru Niculescu, profesor emerit la Universitatea din Udine - având că principali referenți, în această vie și interesantă dezbatere, pe Alberto Varvaro, de la Universitatea din Napoli, reputat profesor de Filologie romanica, si pe Bruno Mazzoni, romanist de prestigiu, titularul catedrei de Limbă și Literatura Română al Universității din Pisa. Au intervenit pe parcurs specialiști slaviști și romaniști, italieniști și politologi, întrucat problemă romanității românești interesează nu numai filologia romanica sau lingvistică, ci devine tot mai mult
Manifestări universitare italo-române by Emilia David Drogoreanu () [Corola-journal/Journalistic/8879_a_10204]
-
și interesantă dezbatere, pe Alberto Varvaro, de la Universitatea din Napoli, reputat profesor de Filologie romanica, si pe Bruno Mazzoni, romanist de prestigiu, titularul catedrei de Limbă și Literatura Română al Universității din Pisa. Au intervenit pe parcurs specialiști slaviști și romaniști, italieniști și politologi, întrucat problemă romanității românești interesează nu numai filologia romanica sau lingvistică, ci devine tot mai mult un obiect interdisciplinar de studiu, în urma deschiderii României spre ceea ce înseamnă apartenența să la Uniunea Europeană. Nu mai este nevoie să subliniem
Manifestări universitare italo-române by Emilia David Drogoreanu () [Corola-journal/Journalistic/8879_a_10204]
-
felul cum au fost selecționate și realizate traduceri din poezia românească, un capitol întreg (25 de pagini) fiind consacrat tălmăcirilor din poeziile lui Mihai Eminescu, realizate de poetul simbolist Ivan Krasko, în anii �20-'30 ai secolului XX, și de romanistul și traducătorul din literatura universală Karol Strmeň, în timpul celui de-al doilea război mondial. Din analiza detaliată a modului cum au fost redate componentele semantice și fonice a originalului reiese că deși K. Strmeň l-a tradus foarte fidel, aproape
Receptarea literaturii române în Slovacia by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/12196_a_13521]
-
și de metodă, s-a acordat mai mare atenție unuia sau altuia dintre cele două principii (fonetic sau semantic) sau, respectându-le pe amândouă, s-au luat în discuție și alte criterii, după cum se va vedea în continuare. Hugo Schuchardt, romanist german, cel mai înverșunat adversar al legilor fonetice ale neogramaticilor, acordă sensului mai mare atenție decât sunetelor, fiindcă sensul este ceva „viu“ în cuvânt: înțelesul este cel care exprimă „sufletul“ cuvântului, nu sunetele. El introduce ideea de a lua în
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Administrative/1361_a_2705]
-
termen germanic (devenit fr. bleu) sau un termen din arabă (devenit it. azzuro, fr. azur, sp. azul)? Sunt întrebări care nu au întotdeauna un răspuns satisfăcător. Româna - mare importator de cuvinte Am insistat de multe ori, în lucrările mele de romanist, asupra faptului că româna continuă latina și că vocabularul de bază al limbii române a fost moștenit din latină. Dar, chiar dacă nu ești lingvist, nu e greu să constați că, în decursul istoriei sale milenare, româna a împrumutat cuvinte din
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Administrative/1361_a_2705]
-
înțelege să rămână în afara jocului, nu-mi pot însă reprima un comentariu melancolic: știam că România nu e o țară a consensurilor; știam că există opozanți pentru care alianța cu grupul Roman sună a adulter, după cum vor fi existând și romaniști care nu vor să audă de Manolescu sau de Coposu; știam că politicianul român de azi e șmecher când trebuie să fie intransigent, și intransigent când trebuie să fie șmecher (Ă)”. La propoziția aceasta mă opresc și mă gândesc: oare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
firul părului ! Ce vagă asemănare, în afara acestui uluitor fapt ; că nimeni, nici măcar Cel de Sus, nu știe mai multe lucruri despre el decât mine ! La limba franceză, pe care o știe de acasă și pentru care a dat examene de romanist, meditează acum două domnișoare de pension, iar duminica, atunci când viața orașului se retrage, suptă în misterioase adâncuri, și fascinantul citit ajunge o ocupație plicticoasă, își acordă permisiunea de a visa la tenul lor de porțelan vermeil, la neverosimilul lor păr
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ce motiv al lui, la Comenduirea germană. Poate cu vreunul din certificatele medicale pe baza cărora, boala agravându-i-se, îi fusese permis să stea, cu domiciliu forțat, acasă. Papa știa foarte bine nemțește, o parte din studiile lui de romanist le făcuse doar în Germania, și stătea de vorbă cu un ofițer german, cel căruia trebuie să-i fi dus de obicei certificatele. În acest timp, ofițerul își tria actele. Și deodată ofițerul a început să tragă sertar după sertar
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
destinși, și totul are un aer aproape frivol raportat la atmosfera dens-culturală pe care Noica o întreține de obicei în jurul său. Ticurile de conexiune culturală sânt însă permanente și chiar când spune "anecdote tantrice", ambalajul este tot cultural. "Pe un romanist englez - ne spune - îl fascinau numele românești. "Ce frumos sună Ion și Mărie!" îmi mărturisea englezul." Apoi ne spune anecdota cu Ion și Mărie pe care o auzise și i-o povestise englezul. Mărie iese noaptea afară. Se lovește de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
profesorul Ramiro Ortiz - în special cele despre noua generație de scriitori, simpatizanți ai futurismului, grupați în jurul micilor reviste La Voce și Lacerbo (Giuseppe Prezzolini, A. Sofici, G. Papini ș.a.). În Memoriile sale, Constantin Beldie dezvăluie și implicațiile politice ale colaborării romanistului și medievistului italian, complicate cu „rolul, mai puțin simpatic, de agent al expansiunii politicii italiene la noi, el însuși fiind plătit la catedra sa din România de guvernul italian, cu salariul respectiv primit de la catedra sa rezervată în Italia”, exprimat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu poate fi vorba de popor român înainte de absorbirea elementelor slave de către populația autohtonă romanică". Influența slavilor a fost considerabilă și ei sunt un element constitutiv (component) al poporului român, alături de cel autohton, dacic și cel roman. Sub raportul limbii, romanistul Ovid Densușianu afirma că "influența slavă a fost mult mai intensă și mai variată decât aceea germanică asupra limbii italiene sau franceze" (vezi cap. VII).28 În privința năvălirii lor, este posibil ca, în grupuri mici, prin infiltrări, constituind insule sau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
opina: "Nucleele românești din provincia Dacia găsite de noi în Munții Apuseni și Munții Făgăraș, în Muntenia de sud, poate și cele din unele regiuni din sudul Olteniei, reprezintă continuarea firească a unor așezări romane". Brătianu susține, sprijinit pe observațiile romanistului Gamillscheg, ideea întâlnirii a două curente, unul transcarpatic, mai vechi și mai conservator, și altul transdunărean, deschis influențelor pătrunse pe valea Dunării, întâlnire din care a rezultat limba română (această idee revine, la Brătianu, și în Tradiția...). Trebuie să subliniem
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în apropiere de Albania și de vechea Dalmație. Trebuie să se țină seama de caracterul unitar lingvistic și cultural (o singură limbă latină populară) al populației provinciale dintre Adriatica și Marea Neagră. O teză eronată (veche!), adoptată de mulți filologi și romaniști susținea o "simbioză albanezo-română" în centrul Peninsulei Balcanice. De fapt, relațiile limbii române cu albaneza sunt de altă natură: comunitatea de substrat etnic-social și lingvistic. Ideea adepților teoriei imigraționiste că limba și poporul român s-ar fi format în sudul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
economică, socială și culturală, ideile rusești înaintate, inclusiv cele revoluționare, au ajuns mai ușor la Chișinău. Politica colonială țaristă, colonizarea cu elemente străine, opresiunea socială și înapoierea culturală la nivelul marii majorități a populației erau complet ignorate. Încă din 1936 romanistul M. V. Serghievski publica o lucrare în care anunța ideea dezvoltării de sine stătătoare a limbii moldovenești, în raport cu limba română, pornind de la teza unei „deosebiri inițiale în destinul istoric și lingvistic al moldovenilor și valahilor”, în sensul că moldovenii au fost
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
Syagrius, strămoșii, iar regele Romei Îi blestemă progeniturile În vecii vecilor. Pascal Quignard este un European cu arma Americanului la gît. Ultimul are laserul În mînă, El contra-scoate din teacă literatura: ce potlatch! În primul rînd, cronologia. Cu grijă, excelentul romanist care este Pascal Quignard decupează un cronotop misterios, În umbră, arheologic, al primelor secole creștine (În alte cărți el nu făcea altfel, de-a lungul excursiilor care Încep puțin Înainte de Hristos și se termină În Renaștere: de pildă, Albucius, alt
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
fantezie. Syme a criticat faptul că Yourcenar a scris neavând cunoștință de statutul izvoarelor ei; nu a fost conștientă nici măcar de problemele inerente din Vita Hadriana din Historia Augustus. Unde va începe el să o corecteze? La fel ca alți romaniști profesioniști, a detectat zeci de erori: acest fapt, acel detaliu, această dată, acea atribuire. Pagină cu pagină i-a enumerat toate greșelile și a implorat-o pe "buna doamnă" "să recunoască" adevărul istoric și să respecte faptele 62. Recunoaștere, adică
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]