158 matches
-
și rezultate. (V. reportajul de război În ciuda submarinelor, apărut În Ideea Europeană și scos apoi În broșură.) [...] Ca profesor de limba și literatura italiană la Universitate, Ramiro Ortiz a lăsat amintirea unui dascăl harnic, conștiincios și fără relief; iar ca romanist și istoric literar al Evului Mediu italian și provensal, a fost un cercetător aplicat, labo rios și cu migală mare la texte, ca toți acești istorici literari, dintre care prea puțini se pot ridica până la originalitatea, farmecul și va loarea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
peste 11.000 de trăsuri și birje din București produc un „huruit” care „răsună În oraș ca un tunet permanent, Îndepărtat și [care] durează până către miezul nopții” <endnote id="(566, p. 256)"/>. În fine, vizitând Bucureștii În 1884, și romanistul danez Kristoffer Nyrop a fost profund impresionat de „zgomotul numeroaselor trăsuri care goneau Încoace și Încolo, cu o viteză nemaipomenită” <endnote id="(787)"/>. În spațiul lingvistic slav, la est și la nord de Moldova, pentru termenul de „căruțaș” a intrat
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
care trăda că, de fapt, profesorul nu era decât un ghiduș. ȘTEFAN CUCIUREANU Timp de decenii, „nea Fane” a alimentat folclorul studențesc prin comportamentul său boem. Relatarea unor întâmplări incredibile a circulat nu numai printre filologi cărora le era mentor romanistul, ci la întreaga studențime ieșeană. Celor de la arte plastice sau fizicomatematici Ștefan Cuciureanu le era tot așa de cunoscut ca filologilor, mai bine chiar decât Nae Gheorghiu sau Ion Turcuș. Spre deosebire de aceștia, în toate întâmplările al căror erou era, conu
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
care, prin ricoșeu, mă atingeau și pe mine. N-avea rîsul unuia cu darul umorului, înveselitor, ci al unui ironist: acid, pieziș, interogativ. Nu cred că m-am amuzat de-a binelea vreodată în prezența sa. Ca pregătire, era un romanist integral, cu pilonul de bază în franceză, însă tip oral, cu puține antecedente scripturale, obligat abia în ultimul deceniu să redacteze cursuri, ba să treacă și un doctorat. Redactor la „Ateneu”, am avut rareori de-a face cu textele lui
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
o păsărică cu ciocul deschis (probabil pentru urări, căci alături e scris cu roșu: 1975). Desenul e iscălit: C.M. 636 ca să vi-l trimit la Fălticeni. Eu știu că socrul meu era un folclorist reputat, și că Gustav Weigand, cunoscutul romanist german, a venit odată la Broșteni, pe când socrul meu funcționa acolo ca Învățător, ca să facă cunoștință cu el. Din păcate, socrul meu lipsea din localitate. El avea o mulțime de fișe, de cuvinte populare. A voit, să-și vândă această
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
În „Revista Muzeelor și Monumentelor” - Muzee, nr. 2-1976. 825 ROMAN, Constantin 1 Câmpulung Moldovenesc, 7 iunie 1975 Mult Stimate Domnule Dimitriu, Deși nu m-ați rugat, eu totuși vă trimit adresa lui Paul V. MIRON 343, nepotul meu, Prof. Dr., romanist (...) la Universitatea din orașul FREIBURG - Republica Federală Germania (...). Vă rog să citiți revista „Cronica” Nr. 456 din 25.X.1974, care apare la Iași, pagina 10-a, care tratează un vast articol despre vizita delegației universitare din Freiburg, R.F.G., la
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
unele sate). Voi căuta textul cuvântării mele ținute la comemorarea Mândrescu, și, de o voi mai găsi, V-o trimit. Dintre profesorii germani numai Hans Heinrich Borcherdt era academician; iar Iulius Wilhelm era Consilier guvernamental. Primul era germanist, al doilea romanist. Nu mai posed textul Gorovei (Îl are d. Datcu și i-l voi cere). Cu toată prietenia, V. Tempeanu 45 Carte de vizită Buftea, 12 sept. 1972 Mulțumiri călduroase 593. Vă urez la fel. Prof. Dr. Virgil Tempeanu Membru al
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
Syagrius, strămoșii, iar regele Romei Îi blestemă progeniturile În vecii vecilor. Pascal Quignard este un European cu arma Americanului la gît. Ultimul are laserul În mînă, El contra-scoate din teacă literatura: ce potlatch! În primul rînd, cronologia. Cu grijă, excelentul romanist care este Pascal Quignard decupează un cronotop misterios, În umbră, arheologic, al primelor secole creștine (În alte cărți el nu făcea altfel, de-a lungul excursiilor care Încep puțin Înainte de Hristos și se termină În Renaștere: de pildă, Albucius, alt
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
în armata austro-ungară, C. vine la Hordou să-și vadă rudele și prietenii și îl cunoaște pe Liviu Rebreanu. În 1912, petrece șase săptămâni în Italia, studiind documente și materiale privitoare la opera marelui florentin. Îl întâlnește la Tismana pe romanistul Ramiro Ortiz (C. pregătea un Comentariu la „Divina Comedie” - în întregime făcut cunoscut publicului în 1963-1965), cu care are lungi discuții asupra lui Dante. În august 1915, fiul său, Alexandru, își pierde viața într-un accident de automobil. C. suportă
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
Coborâtoare dintr-o familie boierească bucovineană, D. face școala primară la Tereblecea, în Bucovina, unde învață limba germană, urmând apoi cursurile Liceului „Carmen Sylva”. După studii de filologie la Iași, paralel cu Conservatorul se specializează la Sorbona, ca studentă a romanistului Mario Roques (1929-1931). Funcționează, între 1931 și 1948, ca profesoară la liceele „Regina Maria” și „Doamna Stanca” din București. În 1948 părăsește țara și se stabilește temporar în Austria (la Innsbruck) și ulterior la Paris. În 1956 emigrează în SUA
DASCHIEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286697_a_288026]
-
Literare din 1 noiembrie 1876 o recenzie elogioasă în care remarcă modul inteligent de utilizare a izvoarelor și "metoda critică comparativă" folosită pentru demonstrarea romanității românilor. În același an Eminescu scrie în Curierul de Iași un scurt necrolog al celebrului romanist Friedrich Diez (1794-1876) pe care îl elogiază pentru faptul "de a fi nimicit pe cale științifică toate basmele despre originea slavă a limbei romanești" - Diez a studiat limba română în contextul limbilor romanice. Pentru Eminescu originea romană este premisa istoriei naționale
Origine romană sau origine tracă? by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13679_a_15004]
-
pare că o altă însemnată personalitate a studiilor românești, în Italia, a luat contact de-a lungul activității sale (după L. Blaga, Eta Boeriu, E. Condurachi și alții), numai cu oameni de cultură din România. În schimb, iată sînt și romaniști importanți care, trăind în Europa occidentală, au crezut de cuviință a-și extinde studiile și la informații provenite din afara României. Unul dintre aceștia a fost W. Noomen, profesor la Groningen (Olanda), care în cabinetul de lectură al profesorului Emil Turdeanu
Cele două Românii by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/16570_a_17895]
-
nu înseamnă oare o restrîngere, o îngustare a perspectivei de studiu? Și totuși! În acest perimetru redus de informații literare, filosofice, culturale s-au găsit (complăcut?) mulți cercetători ai fenomenului românesc. Așa cum tot o sărăcire a universului cultural reprezintă - la romaniștii străini - faptul de a nu se fi ocupat de scriitori sau filosofi din România deveniți nomina odiosa pentru comuniști. Astfel nu avem știință de mulți străini care să se fi ocupat (sau, măcar, interesat) de poezia lui V. Voiculescu sau
Cele două Românii by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/16570_a_17895]
-
elementele de frunte ale exilului românesc, iar, în Germania, și în Marea Britanie tot astfel. Carlo Tagliavini nu-l cunoscuse, pînă în 1968, pe D. Șandru (noi i l-am prezentat), nici nu auzise de I. Siadbei - nume obnubilate - iar marele romanist și românist Alf Lombard a părăsit, înfuriat, adunarea comemorativă a 100 de ani de la Unirea Principatelor, organizată de istorici români exilați la Paris (în 1959), sub cuvînt că "fac politică"! Ca și cînd prietenii săi din România oficială n-ar
Cele două Românii by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/16570_a_17895]
-
să acopere mai multe spații lingvistice și literare, dar și mai multe spații sociale, mai multe domenii de activitate. A fost o autoritate intelectuală, indiferent în ce posturi sau postări s-ar fi aflat: ca profesor la universități străine, ca romanist, ca traducător, ca gazetar literar, ca editor, ca demnitar și, în vremea din urmă, ca diplomat cultural. Această multiplicitate a omului, a personalității îi verifica, în același timp, vocația europeană și vocația de a fi contemporan." * Vasile Igna stăruie pe
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17634_a_18959]
-
mlădieze punctele de vedere, acomodîndu-se. În acest fel, imagologia va continua să funcționeze ca disciplină științifică. Pentru că e, negreșit, interesant (nu știu dacă și util) să descifrezi felul cum un popor se reflectă în imaginea altuia. Mai acum doi ani romanistul și romanistul german dl profesor Klaus Heitmann a publicat, la Editură Univers, un studiu dens de imagologie despre felul cum apare românul (și poporul român) în scrieri germane. Am comentat, atunci, acea carte în revistă noastră. Dl Dumitru Hîncu publică
Un studiu imagologic by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/18165_a_19490]
-
de vedere, acomodîndu-se. În acest fel, imagologia va continua să funcționeze ca disciplină științifică. Pentru că e, negreșit, interesant (nu știu dacă și util) să descifrezi felul cum un popor se reflectă în imaginea altuia. Mai acum doi ani romanistul și romanistul german dl profesor Klaus Heitmann a publicat, la Editură Univers, un studiu dens de imagologie despre felul cum apare românul (și poporul român) în scrieri germane. Am comentat, atunci, acea carte în revistă noastră. Dl Dumitru Hîncu publică acum, la
Un studiu imagologic by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/18165_a_19490]
-
Și apoi ocupația fascista din perioada 41-44 a fost cruntă și cu violente împotriva populației locale care sunt fără egal în istoria României. De astă zic că și perspectiva lor asupra istoriei e foarte diferită. Dezbaterile sunt aprinse: există curentul romanist, așa-zis naționalist, care de fapt e antinaționalist din punct de vedere moldovenesc, a început să fie foarte puternic în rândul elitei și al presei. Iar statul român, mai ales din 2004 încoace, a dus o politică destul de dură, colonizatoare
„Despre aceste lucruri nu se vorbește nici acolo, nici aici.” () [Corola-website/Science/295807_a_297136]
-
lingvistice ale diferiților “cuceritori”, inclusiv toscana sau, astăzi, franceza. Această ultimă ipoteză este susținută doar în publicațiile de un statut "naționalist", statutul "toscan" al limbii corsicane, cu care împărtășește o asemănare cu ordinul lexical de 90%, fiind interogat de orice romanist, în ciuda particularitaților și variantelor sale. Mișcarea culturală corsicană nu a încercat cu adevărat să impună o limbă unitară pentru întreaga insulă. Lingviștii corsicani vorbesc “limba polinomică”; învățătura sa se bazează în primul rând, pe fiecare varietate locală și apoi pe
Limba corsicană () [Corola-website/Science/299247_a_300576]
-
apare și prima lucrare a slavistului sloven Franc Miklošič pe tema istroromânilor, apoi altele în 1880 și 1882, în care autorul afirmă originea sud-dunăreană a acestora. Textele istroromâne folosite de Miklošič în a treia sa lucrare îi sunt furnizate de către romaniștii Antonio Ive și Theodor Gartner. După apariția primei lucrări a lui Miklošič, Hermann Ignaz Bidermann, într-o carte consacrată populațiilor de origine romanică din Austro-Ungaria, apărută în 1877, se ocupă și de istroromâni, plasând prezența lor în Istria începând cu
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
trata în legătură cu celelalte două limbi literare din epoca sa apropiate lui, distingându-le prin cuvântul corespunzător lui „da”: "oïl" în franceza veche (care a dat "oui" în franceza actuală), "oc" în limba occitană și "si" în limba italiană. Și primii romaniști au folosit această denumire la singular pentru franceza veche, iar limbile "oïl" actuale erau considerate dialecte ale acesteia. În lingvistica romanică actuală se continuă folosirea termenului de dialecte pentru aceste idiomuri din Evul Mediu. Primele texte literare considerate ca aparținând
Limbi oïl () [Corola-website/Science/311058_a_312387]
-
(născut la Bologna, Italia, la 18 iunie 1903 - decedat la Bologna, la 31 mai 1982) a fost un lingvist și romanist italian. Profesor universitar, a predat, succesiv, la universitățile din Bologna, Nimega, Budapesta, iar din 1935, la Universitatea din Padova, pe care a condus-o din 1947 până în 1952. Membru al mai multor academii culturale, director din 1927 până în 1933 al
Carlo Tagliavini () [Corola-website/Science/310084_a_311413]
-
largă circulație în lume care acordă limbii române un spațiu vast, egal cu al celorlalte limbi romanice, renunțând la prezentarea ei ca simplu termen comparativ, de referințe generale”. „O asemenea perspectivă în problematica românească nu putea veni decât din partea unui romanist profund cunoscător al limbii române, așa cum, între romaniști, puțini mai sunt”. (Alexandru Niculescu, p. V) O secțiune importantă și care constituie partea finală a lucrării o reprezintă descrierea și evoluția limbilor descendente din idiomul italic. Întâi cercetătorul prezintă Romania Orientală
Carlo Tagliavini () [Corola-website/Science/310084_a_311413]
-
un spațiu vast, egal cu al celorlalte limbi romanice, renunțând la prezentarea ei ca simplu termen comparativ, de referințe generale”. „O asemenea perspectivă în problematica românească nu putea veni decât din partea unui romanist profund cunoscător al limbii române, așa cum, între romaniști, puțini mai sunt”. (Alexandru Niculescu, p. V) O secțiune importantă și care constituie partea finală a lucrării o reprezintă descrierea și evoluția limbilor descendente din idiomul italic. Întâi cercetătorul prezintă Romania Orientală și - în mod firesc - începe cu limba română
Carlo Tagliavini () [Corola-website/Science/310084_a_311413]
-
de valoare care nu își au locul în istorie și, mai mult, înseamnă să faci o istorie “a ceea ce ar fi putut să fie”, pe cât de inutilă, pe atât de înșelătoare. Cunoscută controversă, care a animat aceste pagini, între istoricii “romaniști” și cei “germaniști”, poate fi considerată ca reprezentând teza și antiteza. Sinteză nu este decât un alt fel de a spune că adevărul rămâne undeva la mijloc. Fiecare personaj al acestei “drame” a avut geniul și scăderile sale. Meritul unora
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]