297 matches
-
din Botoșani. Bolțile și turla (grav deteriorate) au fost refăcute din cărămidă. Învelitoarea a fost realizată din țiglă - solzi, ca și ocnițele de la turlă și de pe fațade. Paramentul din piatră brută de carieră (provenită se pare de la Pipirig) a fost rostuit cu mortar ciment. Cornișa a fost refacută din piatră simplă cioplită. După cum considera arhitectul Virgil Polizu, biserica a fost refăcută ""într-o aproximativă arhitectură “Ștefan”, modă a timpului care a modificat nefericit aspectul și al unor alte monumente importante ale
Biserica Albă din Baia () [Corola-website/Science/308813_a_310142]
-
facerea viorii de către Brâncuși; încercarea ei de către vestitul lăutar Mihalache, dând glas poemei Călugărul din vechiul schit a lui Traian, fiul lui Demetrescu Gambeta, de față fiind toate "obrazele" puterii. Consilierul județean Grecescu și "Dom’ Badea", slujbașul Prefecturii, care-i rostuiește clasele primare, sunt cei care îi schimbă destinul lui Brâncuși și-l introduc, la 1 septembrie 1894, în Școala de arte și meserii, făcându-l pe acesta, mai târziu, să spună că "la Craiova m-am născut a doua oară
Vasile Georgescu Paleolog () [Corola-website/Science/304134_a_305463]
-
nevinovata privire lua seama slujbelor și slujbașilor, stăpânirii și stăpânilor. Fără să știe, ca o umbră legată de picioare, copilul V. G. Paleolog își împletea destinul cu cel al adolescentului Constantin Brâncuși, iar prin tatăl său, " Dom’ Badea", care îi rostuise acestuia clasele primare, chiar își găseau un nod (virtual) de pornire. Se știe, după C. G. Jung, că sincronicitatea faptelor este un principiu al relațiilor acauzale din ordinea umană. Dacă nu s-ar fi scufundat în memoria sa un întreg
Vasile Georgescu Paleolog () [Corola-website/Science/304134_a_305463]
-
destoinic, dar și pe aceea a unui mare persecutor de necredincioși evrei, de eretici husiți ori de valahi schismatici. Pentru a se facilita răscumpărarea spiritului său merituos, de sub povara unor atari fapte infamante, pentru redempțiune, deci, Pronia cea miloasă a rostuit ordalia reîncarnării sale, într-o nouă existență terestră, sub un alt înveliș material. Păi, mi se pare că am auzit și eu povestea cavalerului în speță, mărturisește Avocatul. Se mai istorisește despre el și că, fiind renumit pentru oratoria lui
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
care aveau loc, într-o irealitate care le mărturisea substanța. Și toate câte au urmat... sau poate n-au urmat. Așezarea mea, acum, în casa simpaticului meu proprietar și a soției sale, în apropierea grădinii publice de altădată, n-o rostuisem eu, ci intermediarul pe care-l rugasem să-mi caute o locuință într-un cartier mai liniștit ai orașului. După selecție fui invitat să-mi dau părerea cu privire la alegerea pe care o făcuse și am găsit-o perfectă. Din cauza asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
refăceau în mereu alte jocuri ale întâmplării conversațiilor, afară de stăruitoarea mea vecină - domnișoara Marga Popescu - care s-a alăturat de foarte puține ori și pentru scurtă durată grupurilor, revenind de fiecare dată, vădit veselă pe scaunul de lângă mine, unde fusese rostuită de la început de imaginația sau poate calculul (nu se știe ce fel de calcul), al doamnei Pavel. Eu însumi mă alăturasem câtorva sau formasem cu alții asemenea mici grupuri dar pentru scurt timp. Tânăra profesoară de franceză, nimerită întâmplător într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Îngrijită de niște rubedenii care Îi doreau și-i chemau moartea. Poveștile oamenilor cărora le era milă de ea spuneau că, din pricina acelui de pe urmă Plocon, multe dintre păsările văzduhului purtau În loc de ochi boabe de piper ori ienibahar, după cum le rostuise Tușa atunci când le ținuse trupurile Între degetele bolnave, dar agere. * * * Fără să fiu beat, aseară m-am lăsat să zac În tristeți. Fusesem pe la Bufet, băusem fără chef câteva beri acre, nu se legase nici o vorbire cu nimeni. Nu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
-voi, poate, cuvenitul timp, să-mi ostoiesc tristețea strânsă În acea clipită, pe care unii o numesc: viață. Noaptea senină se prefăcu-n furtună și primul gând porni spre buna-mi mamă, cu ciurul În vecini plecată spre a-mi rostui amara și săraca hrană pentru seară. Dar gându-acel prea mult nu adăstă căci, În vijelie de smoală și pucioasă, iadul cel negru Raiu-l izgoni. Muza se stinse În colțul ei albastru și-n loc de mângâioase și tăcute vorbe, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Roșu. Drăcăria se putea ajusta din curele după cât de Înalt sau scund era aprigul bărbătuș, după cât de Îngustă sau lată-n cur se vădea delicata domnișoară. Aceasta nu avea decât a se așeza comod pe policioară, iar Îndemânarea pofticiosului partener rostuia lucrurile cum trebuia. Titel Meșteru trudise o săptămână Încheiată ca să construiască aparatul lui Ion Vieru. Cel mai mult timp Îi mâncaseră măsurătorile În urma cărora a stabilit unde și cât de adânci să sape curbele În scândura de lemn, așa Încât amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lor, autopsierii sunt În cea mai mare parte, oameni de treabă. Nu-ți povestesc acum când și În ce Împrejurări am putut să-i Întâlnesc pe câțiva dintre ei. Dar nu-ți face probleme: dacă Doamne-Doamne este cu adevărat, va rostui El lucrurile În așa fel Încât, după ce o să dai și tu colțul, să fierbem amândoi În același cazan cu smoală; și atunci vom avea timp destul să povestim nu numai Întâmplatele, dar, mai ales, neîntâmplatele lumii. Să vezi atunci ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
zbenguiți. Nu fiți nici porci, nici capre. Ziceți bună ziua. * * * Din puzderia de caiși plantați cândva de bunicul dinspre tată al lui Repetentu rămăsese unul singur, aflat spre fundul curții, stingher și bătrân, cum nu se afla altul În sat. De unde rostuise fostul notar sătesc acei puieți nu se știe, iar cei care au Încercat să le răspândească soiul prin altoire au dat totdeauna greș. De una dintre crengile groase ale ultimului cais, Directorul agățase un scripete de care suspendase - Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
trai pe care ar fi vrut să-l aibă până la sfârșitul cât mai Îndepărtat al zilelor sale. Ibovnicele - atât cele măritate, cât și văduve - și le ținea aproape cu lapte și lână furate de la gospodăria unității și cu pâine caldă rostuită de la manutanță. Femeilor care, din felurite pricini, nu puteau să-l primească În vreo noapte, le dărâma, furios, gardurile - niște Îngrămădiri joase de pietre puse una peste alta, fără ciment, var sau pământ Între ele. Despre astea și despre Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lor era alăturea cu omenirea de rând: nu aveau casă, masă, munceau cu ziua pentru mâncare și bani puțini, iar când se apropia iarna, Ion Înfăptuia aproape la vedere câte un furtișag, ca să fie prins și condamnat și ca să-și rostuiască un locșor călduț și mâncare de trei ori pe zi până Începea să se Înstăpânească primăvara. În vremea când alesul ei Își ispășea pedeapsa cea izbăvitoare de greutăți aproape de netrecut, Maria se ducea la moș Simion Urâtu, un bătrânel văduv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
drum Îl făcea la casa lui Simion Urâtu. Îl bătea de-l deznoda, Își lua Înapoi femeia iubită, o bătea și pe ea până la leșin, după care se apucau Împreună de hălăduit pe coclauri, de muncit cu ziua ca să-și rostuiască bani de băutură, de crunte pedepse pe care femeia le primea cu supușenie, căci era Încredințată că așa Își arăta iubirea bărbatul vieții ei. În noaptea În care Ectoraș aflase zvonurile mincinoase despre năravurile nelegiuite și grețoase ale fetei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
luând cu sine În cădere și acoperișul de trestie - Ion se atârnase de dorul Mariei și de neputința pe care o arătase de a vorbi și a-i cere lui Dumnezeu s-o Învie pe femeia lui sau măcar să-i rostuiască o viață mai cumsecade pe Lumea Ailaltă. Nea Cuțitaru Îi fusese bun prieten, chiar foarte bun, căci multe dintre lunile de pușcărie le petrecuseră Împreună și, cu bună Înțelegere, ca să se apere de năvala altora, dar și ca să-și ostoiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
in viață, putând avea un rol pozitiv În formarea lor umană și de ce nu, poate chiar În formarea profesională. Cântecul neauzit al șoaptelor rostite prof. Faighel Cezara Grup Școlar „Vasile Pavelcu” Iași Îmi amintesc, cu deosebit respect, anii și Întâmplările rostuite de timp, alături de regretatul nostru profesor, Virgil Florea. Întâmplarea mă adusese În umbra lui unde aveam să deslușesc tainele lumii nevorbite, a cuvântului neauzit. Cu un tact desăvârșit, cu măiestria pedagogului de altadată și toate la un loc Îmbracate În
Ad-Studium Nr.1 2 by Ana Rotaru [Corola-publishinghouse/Science/786_a_1745]
-
nu i se poate nega părintelui un dar al persuasiunii. De altfel, și în predicile din volumul La inima Domnului (1938), și în articole, unele adunate în culegerea Coborâri în adânc (1943), B. caută să dea elocinței un anume dichis, rostuind paradigma biblică în șirul de învățături și de dojane bisericești. Poemele lui evocă, în grai cucernic, episoade biblice, luminate de „profetica minune”. E o trăire poetică, înainte de a fi una mistică. Hipnotizat de „tainica țintă”, dreptcredinciosul și-ar dori să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285965_a_287294]
-
aceea a Profesorului în căutare de pilde care să aibă „puterea unei exemplarități suverane”. Om de școală, sortit unei lungi cariere de dascăl, cărturarul nutrește o neprecupețită admirație pentru „arta de catedră”, privită ca sacerdoțiu și har al oficierii. Personalitățile rostuite în sobre medalioane (Nicolae Iorga, C. Rădulescu-Motru, Ion Petrovici, Francisc Rainer, E. Lovinescu, Nicolae Cartojan, Tudor Vianu, Al. Claudian, Alice Voinescu, Nicolae Bagdasar ș.a.) se proiectează, conform didacticismului asumat al suvenirelor, în luminoase „modele de umanitate”, oferind „lecții de viață
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290698_a_292027]
-
una de tip dialectic sau de tipul lui „ba nu”, este însoțirea cu ele, cu limba, cu unul dintre cei „trei mari gânditori români”, pentru a explora și a înstăpâni „sentimentul românesc al ființei”. De la cuvinte, de la acelea care se rostuiesc în „rostirea filosofică românească” și produc „creație și frumos în rostirea românească”, se înaintează către vedenie, viziune, mentalitate, către „modulații românești ale ființei”. Cea care face mijlocirea este întrebarea, care aduce suspendarea și regenerarea, inversiunea, cu oglindirea, negația ca îndoială
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
toamnei se subțiază ca noaptea u nei mire se, din nord, Cotnariul, cu chip de potcoavă de aur și noroc, răsare ca o diademă pe fruntea podgoriilor românești. În butoaie burduhănoase, Măria Sa, vinul, cu omătul în vis, începe să-și rostuiască în tihnă taina și puterea, Grasa și Feteasca, Frâncușa și Tămâ ioasa înstărind, ca nimeni altele, o cronică voivodală fără pe reche. E timpul de poveste șoptită moldovenește.” Nici despre o altă podgorie românească nu s-a bătut atâta monedă
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
Liviu Rebreanu, scriitor cu care se aseamănă în modul realist de a scruta lumea satului transilvănean, ceea ce așază scrisul celor doi în aceeași confrerie spirituală. La N. satul este văzut ca o oază de patriarhalitate și armonie, cu o viață rostuită după legi imemoriale, cu o solidaritate de clasă și de neam precisă, cu datine de încuscrire și de familie venind din străbuni, cu o ierarhie socială bazată pe avere sau pe știința de carte. Pe lângă membrii familiei, personajele principale ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288383_a_289712]
-
timpului necruțător, cele câteva sensuri spre care s-au coborât aici pentru a le înfățișa, preț de-o clipă, vor fi mereu redescoperite și reînfățișate, oricât de adânc le va răpi ascundere. Este speranța că alți pelerini ai meditației vor rostui noi fântâni vremelnice, dar înnobilante, spre aceleași seve cu izvoare în transcendență. Resemnări lângă drama aproapelui Începutul întâlnirii mele cu suferința aproapelui pare a sta sub zodia unui naufragiu inedit al sinelui. Indiferent dacă apariția, pe drumul de soartă în
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
total diferit prin proiecția simultană a respectivelor piese către aceste destinații. Un om pășește într-o situație complicată, într-un labirint existențial. După o parcurgere inițială epuizantă se întâlnește cu experiența revoltării față de propria soartă și mâna divină ce-a rostuit-o. De va rămâne captiv acestui sentiment profund negativ, neavând energia voinței de a se sustrage lui, într-un final, presiunea angoasei îi va putea genera o spargere, o fragmentare a conștiinței și implicit a gândirii. Astfel, se va situa
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
Dar, în primul caz, ea se sfârșește prin reluarea pasului labirintic pe când, în al doi-lea, ea se termină odată cu survenirea angoasei deschizătoare spre demență și suicid. Alegerea uneia dintre cele două poteci aparține doar călătorului labirintic, în raport cu această alegere rostuindu-și sau anihilându-și șansele ieșirii din situația complicată, din labirintul așezat în viața sa ca obstacol de neocolit. Situația complicată, obstacolul care ne întâmpină în viață, odată abordat, acționează asupra noastră precum o complexă încercare, probă, filtru existențial ce
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
în care am pășit, mereu se va afla o nobilă și divină forță de izbândă, o trăsătură-putere, o capacitate miraculoasă care ne poate aduce eliberarea, ea fiind darul testamentar sădit drept moștenire în inimile noastre de zeul ce ne-a rostuit dintr-un capriciu de iubire absolută sub constelații de melancolii demiurgice. Dar pentru a descoperi un asemenea înalt potențial lăuntric și a-l activa, trebuie mai întâi, să ne amintim, precum Tezeu, de chipul iconic al acestei divinități privindu-ne
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]