KorAP: Find »[drukola/base=rună & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...14 >

342 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

să-l așteptăm. Sau să uităm că dorise să cheme Umbra peste noi. Răcni din străfundul piepților. Dacă ar fi fost pe mal, l-aș fi ucis fără să clipesc, ca să scap de griji. Așa Însă, am Înghițit În sec. Runa Își mușca buzele. Enkim Îl privea și el. Uriașul ridică din nou o mână, făcându-ne semn. Apa Îl azvârli În sus. Ajunsese atât de aproape de noi, Încât Îi văzurăm ochii - nu mai erau Încruntați, de parcă știa că-și părăsește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Încruntați, de parcă știa că-și părăsește neamul. Apoi, apa Îl izbi de o stâncă, iar el se Îndoi Într-o parte și În alta precum o blană bătută de un vânt năprasnic. - Dă-i culcuș moale, Tată din Cer! - șopti Runa. - Ai lui o să vină după noi, ne reaminti Enkim. O să vină după noi și n-o să ne cruțe. Of, e frig. Îl urcarăm Înapoi În culcuș, printre blănurile ude leoarcă. Se cutremura din creștet până În vârful... pă-și-to-ri-lor... Pășitorilor... Preț de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
clipe Îmi trecu prin minte că trebuiau alte cuvinte În loc de pășitori... Alte cuvinte. Pășitorul are trei părți. Trei. Dar, n-aveam timp de vorbe. Enkim se zgribulise și, când și când, frigul Îl scutura, gata-gata să-l azvârle În apă. Runa! Of, of, ce ne-am fi făcut fără ea! Scotoci prin traista ei și scoase un săculeț plin cu un fel de nisip ușor. - Praf din coajă de salcie, ne spuse. Am ridicat din umeri, dar ea: - Țânțarii trăiesc În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
acela. După o vreme, cam cât ți-ar lua să aprinzi un foc pe vreme de ploaie, prietenul meu se acoperi cu sudoare și nu se mai cutremură. Ne zise că și durerea Îl mai lăsase. Apa se liniștise, iar Runa prinse să se uite pe maluri după un loc unde să tragem fără să lăsăm urme. Zări mai multe stânci, tocmai bune pentru așa ceva, dar trecurăm de ele, căci Vinas știa prea bine ce-i poate pielea Runei. Vindecătoarea aia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
liniștise, iar Runa prinse să se uite pe maluri după un loc unde să tragem fără să lăsăm urme. Zări mai multe stânci, tocmai bune pentru așa ceva, dar trecurăm de ele, căci Vinas știa prea bine ce-i poate pielea Runei. Vindecătoarea aia blestemată avea să-i bănuiască tertipurile și vicleniile, așa că Runa trebuia să aleagă un loc pe care Vinas să nu-l dibuiască nicicum. - Acolo, spuse Runa deodată și ne arătă o stâncă găunoasă și mare, pe care abia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
unde să tragem fără să lăsăm urme. Zări mai multe stânci, tocmai bune pentru așa ceva, dar trecurăm de ele, căci Vinas știa prea bine ce-i poate pielea Runei. Vindecătoarea aia blestemată avea să-i bănuiască tertipurile și vicleniile, așa că Runa trebuia să aleagă un loc pe care Vinas să nu-l dibuiască nicicum. - Acolo, spuse Runa deodată și ne arătă o stâncă găunoasă și mare, pe care abia dacă se putea urca un om Întreg, darămite unul ca Enkim. Numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
trecurăm de ele, căci Vinas știa prea bine ce-i poate pielea Runei. Vindecătoarea aia blestemată avea să-i bănuiască tertipurile și vicleniile, așa că Runa trebuia să aleagă un loc pe care Vinas să nu-l dibuiască nicicum. - Acolo, spuse Runa deodată și ne arătă o stâncă găunoasă și mare, pe care abia dacă se putea urca un om Întreg, darămite unul ca Enkim. Numai că peste stâncă zăcea un copac prăvălit, găunos și uscat. - Zi-i lui Tatăl cum știi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Încred În tine. Hai, Tată, ajută-l pe toiagul tău, dă-i putere lui Krog, bâta ta, fă-l să ducă la capăt călătoria, și dă-i și tovarăși buni de drum, până la sfârșit! - Ai să vezi, râse Enkim la Runa. Ai să vezi cât o să ne fie ușor, dacă-i zice Krog Tatălui cele de trebuință. Am Îndreptat lucrul acela fără de nume spre stâncă și, când apa ne-a izbit de ea, am crezut că pe Tatăl Îl ajunseseră și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
și de amărâții ăia de tovarăși ai lui. Era cât pe ce să alunecăm În apa furioasă, dar am izbutit, până la urmă, să ne agățăm, fiecare cu câte o mână, de copacul prăbușit, ținând În loc bulumacul. Blănurile, armele și traista Runei erau Încă În culcușul lui Enkim, dar nu aveam decât câteva clipe ca să ne urcăm pe stâncă. Grăbiți, am Început să azvârlim din culcuș tot ce adusesem cu noi, dar apa prinse să ne răsucească, așa că am lăsat blănurile și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
prinse a pârâi și Începu să se clatine ca o măsea stricată, așa că dădurăm drumul la vale bulumacului și culcușului. Cu chiu cu vai, izbutirăm să ne cățărăm pe stâncă, târându-l pe Enkim după noi și, odată ajunși sus, Runa pufni Într-un râs hohotitor. Ne arătă rădăcinile copacului care ne salvase - abia dacă se mai țineau Într-un morman de pământ pe care, grăbiți, ne apucarăm să-l dăm la o parte cu mâinile. Ne-am rupt noi unghiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
pământ care Îl mai ținea locului și Îl trântirăm În apă. Pleosc. De acum, nici dibacea aia de Vinas n-o să ne mai ia urma. Copacul ăla pe care dacă l-ar fi văzut, ar fi priceput ce-i trecuse Runei prin minte, copacul ăla se ducea de acum la vale, luând calea culcușului lui Enkim. Pfuuh, Vinas! - Ți-am zis eu că e bine dacă se roagă Krog de Ta’su... - zise Enkim, râzând. Apoi ne afundarăm În pădurea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
După cum spunea Moru, trocul vânătorului dibaci era să amorțească. Când a venit turma, nici măcar n-am mai răsuflat. Doar m-am uitat cu luare aminte, ca să văd dacă eram Într-atât de aproape Încât să lovesc cu sulița scurtă a Runei. Apoi am amorțit și mai și, iar piepții mi se Încinseră. Când ciutele Își cufundară boturile În apă, n-am mai așteptat: am ridicat capul numai puțin și am azvârlit sulița În cel mai mic ciutan. În clipa următoare, ciutele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
tot era mai bine decât nimic. Enkim Însă, care se făcuse alb precum norii din zilele fierbinți, abia dacă a pus În gură ceva. Cât timp eu am făcut pe pământ semnul ciutanului, ca să-l uite mai ușor ai săi, Runa Îi desfăcu lui Enkim frunzele din jurul rănii. Carnea nu putrezise Încă, dar pielea era roșie și umflată. Ne-am dus după apă curată și l-am spălat din belșug, după care Runa a adus niște ciuperci de copac care creșteau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
ciutanului, ca să-l uite mai ușor ai săi, Runa Îi desfăcu lui Enkim frunzele din jurul rănii. Carnea nu putrezise Încă, dar pielea era roșie și umflată. Ne-am dus după apă curată și l-am spălat din belșug, după care Runa a adus niște ciuperci de copac care creșteau peste tot În jur. Le-a pisat cu piatra de mână până ce a făcut un terci pe care l-a presărat pe rană, după care a pus deasupra frunze de salcie. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
trimise pe malul apei după niște mâl galben. Când m-am Întors, i-am găsit pe amândoi cioplind niște crengi scurte și groase pe care le legară cu lujere subțiri de salcie În jurul pășitorului lui Enkim. M-am holbat la Runa, căci nici pe Moru al meu nu-l văzusem vreodată să facă așa ceva. Apoi, a pus mâl din acela galben În jurul crengilor, acoperindu-le cu totul și, odată cu ele, partea de jos a pășitorului lui Enkim. În sfârșit, mă trimise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
și câțiva, uriași și femei laolaltă, porniră spre malul celălalt, călcând apa care aici, era mult mai molcomă. - Proști, le-am șoptit alor mei când m-am Întors. Se miră că nu dau de urmele noastre. - Vinas o să știe, zise Runa. Ticăloasa aia știe mereu până la urmă. O să se Întoarcă de-a lungul malului ca să ne caute. Atunci o să ne găsească urmele. Pfuuuh. Ne-am uitat spre povârnișul care urca pe mâna tare. Era singura cale pe care-o mai puteam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
de-a lungul malului ca să ne caute. Atunci o să ne găsească urmele. Pfuuuh. Ne-am uitat spre povârnișul care urca pe mâna tare. Era singura cale pe care-o mai puteam urma. - Iar trebuie să vorbești cu Tatăl, Îmi spuse Runa fără să râdă. Am oftat și, de data asta nu i-am mai vorbit tare. Rosteam cât mai În șoaptă cele de trebuință. Am luat-o În sus, ocolind pâlcurile de urmăritori care scotoceau pădurea. Am găsit un fir de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
oftat și, de data asta nu i-am mai vorbit tare. Rosteam cât mai În șoaptă cele de trebuință. Am luat-o În sus, ocolind pâlcurile de urmăritori care scotoceau pădurea. Am găsit un fir de izvor ce susura, iar Runa ne puse să urcăm prin el cale de mulți-mulți pași Înainte de a ieși din apă și de a porni iarăși la vale. Poate că Tatăl era acolo În Cer, totuși, pentru că am dat peste o albie secată, largă și adâncă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
prin el cale de mulți-mulți pași Înainte de a ieși din apă și de a porni iarăși la vale. Poate că Tatăl era acolo În Cer, totuși, pentru că am dat peste o albie secată, largă și adâncă, plină cu prundiș cenușiu. Runa se uită Într-o parte și În alta. Adulmecă. Ba, chiar se ghemui și Își trecu limba pe o piatră. Merse Într-o parte și În alta. Apoi se uită spre munte și râse din colțul gurii. - Știu sigur că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
o ia la vale, ne zise. Așadar, noi o să urcăm. O luarăm În sus prin albia plină de pietre și stânci, târându-l pe Enkim după noi cum puteam mai bine. Era cald, ne era sete, dar lungana asta de Runa ne supunea mai departe la cazne, punându-ne să mergem pe bolovanii cei mai lunecoși, cei pe care nu lăsam nici un fel de urme. - Ziceai că Vinas o s-o ia la vale, i-am spus, răsuflând precum un câine fugărit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Mersul ăsta pe pietre ne seacă de puteri. - Ai curaj să lași, totuși, urme? mă Întrebă ea atunci. Soarele prinsese să coboare când am ajuns noi În pajiștile limpezi de pe munte. Abia mai puteam să-l cărăm pe Enkim, dar Runa mă Îndemnă să nu mă opresc. De-acum, nici că-i mai păsa că lăsam urme cu nemiluita, doar spunea: - Hai, hai. Se făcuse beznă când Runa scoase un fel de scâncet. Adulmecă, grăbită și-mi făcu semn să fac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
pajiștile limpezi de pe munte. Abia mai puteam să-l cărăm pe Enkim, dar Runa mă Îndemnă să nu mă opresc. De-acum, nici că-i mai păsa că lăsam urme cu nemiluita, doar spunea: - Hai, hai. Se făcuse beznă când Runa scoase un fel de scâncet. Adulmecă, grăbită și-mi făcu semn să fac la fel. - Apă. Izvor. Râse. - Cumpănă de ape, Îmi zise. Ne-am repezit și, nu după multă vreme, am zărit izvorul pe care-l simțise. Gros cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
aveau ace mai moi. Pe urmă, am auzit un huruit - se Înălța și cobora, era mai tare și apoi se stingea, precum suflul din pieptul unui om ce trage să moară. - Te pomenești că vine ploaia, am zis. - Hai, făcu Runa. Nu e ploaia. Enkim se proptise În coate În culcușul lui, doar-doar ar vedea și el ceva. Numai că, deodată se strânseră norii, ca la un semn. Se auziră primele tunete, rostogolindu-se peste munte Înainte să se prăvălească spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cadă asupra noastră, de parcă Tatăl dorea să ne Înece. Pământul s-a făcut clisă. Pășitorii au Început să ni se afunde În noroiul moale, sorbecăind. - Nici maică-mea nu mi-ar da de urmă pe o ploaie ca asta, zise Runa. Hohoti, nepăsătoare, căci nimeni n-ar fi auzit-o pe potopul ăla. Am râs și eu: - Ți-am spus eu că vine ploaia. - Ăla nu era zgomot de ploaie, clătină ea din cap. Am ridicat din umeri și am râs

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
M-am răsucit de pe o parte pe alta și am tras cu urechea la o pasăre care cârâia rar. Mirosea a mușchi umed dar, În scurt timp, simții din nou mirosul acela puternic și sărat care te lua pe sus. Runa și Enkim Încă dormeau. Aha, i-auzi și zgomotul ăla ca de răsuflare bolnavă... Acum semăna cu al unui bătrân care Își drege glasul, numai că era mai moale și mai curgător. Se ridica de undeva din fața noastră. M-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]