548 matches
-
decolteu adânc, dresuri plasă și noile mele cizme lustruite din piele neagră. în jurul gâtului aveam o bucată de catifea neagră, părul mi-l strânsesem sus, cu câteva bucle pe afară, iar rujul era o nuanță caldă de purpuriu închis, aproape sângeriu. Vampiroaica cu cizme de scandal. Eram mulțumită de efect. Deși am vrut să-l dau pe spate așa cum făcuse el cu mine, în cazul lui nu conta ce poartă; oricum ar fi fost, era al dracului de sexy. — Aș putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
însăși structura pământului pornise a înfricoșa simțirea mai destoinic. Nu era destul de clar ce avea să urmeze? Căzură și pantalonii, pocnind, dând la iveală cei mai întunecați chiloți întâlniți vreodată de privirea vreunui om. Umflați, se pare, de o ridicătură sângerie și ciudată a părții mediane, ridicătură misterioasă, ce nu putea fi nicidecum explicată prin prezența în acel loc a unui sex, ci mai degrabă a unei perne. Căci ce putea fi? Felul în care arăta trupul aproape dezgolit al domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
capul care nu vrea să se culce ca nu cumva, lăsându-se pe pernă, să bufnească și să trezească toată casa; și ochii chinuiți, bolnavi de dorul de a se odihni pe un relief, ochi care privesc fix în întunericul sângeriu și pulsatoriu. Și fâșâitul chibritului pe care mâna înghețată și țeapănă îl freacă frisonând și nesigur de cutie; până se aprinde chibritul, parcă trece o veșnicie, dar când, în sfârșit, cu un șuier lung, flacăra lui izbucnește, sar înapoi înspăimântat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
atunci cînd se-ntunecă În pădure. Într-o pădure de stejari, atît de deasă, Încît razele ultime ale amiezii străpung, ici și colo, coroanele rămuroase, pentru o clipă cîte-o frunză unduitoare, parcă ezitînd, cade agale pe pămînt, ca un strop sîngeriu, care se va mistui de Îndată. Fetița n-are cum desluși toate astea, așa cum nu deslușește că ziua-i În cumpănă și că Încet se lasă noaptea. Ea e prinsă cu altceva: urmărește cu privirea salturile amețitoare ale veveriței, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
se opri deodată din goană, ca Împietrit și parcă mirat, ca imediat s-o ia la fugă ca din pușcă; o creangă putredă căzu din copac; o pînză de păianjen se legăna pe un strop de rouă care reflecta razele sîngerii ale soarelui. Conurile cădeau pe nesimțite, o creangă se frînse fără nici un scrîșnet, de parcă ar fi fost calcinată. Fetița se uită În oglindă apropiindu-și-o de ochi ca o mioapă (ca Hana, care purta ochelari). Apoi zări imediat În spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
avut parte de acea moarte de care Îl asigura falsa lui știință. Și ar fi triumfat asupra lui pentru totdeauna. Alergă spre bazin, Înșfăcându-l de călcâie și Încercând să Îl scoată din apa transformată de acum Într-o spumă sângerie. Trupul omului opunea rezistență, Îngreunat de lichidul ce Îi pătrunsese În veșmintele lungi. Dante Își propti un picior și se sprijini În el din toate puterile. Sub apăsarea grea, una din colonete se rupse, Însă poetul putu să Își mențină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
femeia a murit, mai puțin din pricina bolii ei, de care trebuise să se atașeze până la urmă, cât a ceea ce s-a întâmplat, din pricina Cazului. În vremea aceea, cele trei fiice ale lui Bourrache erau niște mici crini, cu o nuanță sângerie care parcă le făcea chipul să fie scăldat în flăcări. Cea mică nu împlinise zece ani. Nu a avut noroc. Sau poate că a avut mare noroc. Cine știe? Celelalte două nu aveau decât prenume, Aline și Rose, și celei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
șervețel oarecare de șters pe mâini puternic îmbibat însă cu duhul a milioane de vieți ucise în numele unui deziderat completamente nesfânt... Ca un semn parcă al Cerului scoborât peste nota de final a fiecărui destin strivit cu duritate în bezna sângerie a morții dominante, mulțimile de cruci improvizate din lemne anevoie legate unul de celălalt au dominat într-o rână, dar creștinește, căpătâiul tuturor gropilor comune săpate în pământul primitor al altor patrii... Undeva, în zare, linia orizontului roșietic de acasă
DIN LAGĂRUL SIBERIEI ÎNGHEŢATE ÎN AZILUL DE NOAPTE AL UE ... de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 967 din 24 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364404_a_365733]
-
Străzile sunt tot mai goale, Pe cer nu vezi păsări să zboare; Totul este fumuriu, Iar pământul, ruginiu. În gradină e-un miros! Frunze multe sunt pe jos. Mirosu-i dulce-de gutui, De nuci, de struguri amărui. Vinul curge în pahare Sângeriu e la culoare; Ulița mea e aurie, Doamna toamnă iată, vie! 2011 Referință Bibliografică: E toamnă / Beatrice Lohmuller : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 912, Anul III, 30 iunie 2013. Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Beatrice Lohmuller : Toate Drepturile Rezervate
E TOAMNĂ de BEATRICE LOHMULLER în ediţia nr. 912 din 30 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363945_a_365274]
-
Mi-am tras pantalonii și am țâșnit în picioare cu bustul dezgolit, repezindu-mă ca turbat asupra individului. - Ușurel, băiatule!, mai apucă el să rostească, înainte de a-i închide gura cu dosul mâinii. A căzut. Din colțul gurii o pată sângerie se lățea tot mai mult. Refuză să se ridice. - Nenorocitule, crezi că tatuajul îți dă drepturi suplimentare?, bolborosi el cu greutate, amețit. Eram gata să-l sfâșii. - Potoliți-vă nătărăilor!, zise Ursula ridicându-se în capul oaselor, apoi ridicându-se
TATUAJUL de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 2093 din 23 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362731_a_364060]
-
Acasa > Stihuri > Anotimp > TOAMNĂ CU DOR Autor: Mihaela Tălpău Publicat în: Ediția nr. 1732 din 28 septembrie 2015 Toate Articolele Autorului pictor: Mihai Olteanu Curg casele în toamna sângerie Purtând în suflet bogăția ei Din viețile cu sfântă sinergie Iau toată gingășia privirilor de miei Pe dealuri se mai cocoșează-o vie Și fânul greu a mai oftat Zbor transparent de ciocârlie Fuge-n adâncul os săpat Culori ecvestre
TOAMNĂ CU DOR de MIHAELA TĂLPĂU în ediţia nr. 1732 din 28 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363367_a_364696]
-
ce nu-i de față“ - este culoarea-hermeneutică, sau de exegeză a omenirii, din orizontul anilor 700000 / 500000, de când am aproximat la antropoid cuplarea aparatului fonator la creier, astfel devenind ens uman (cf. PTIR, I****, p. 29 sq.), peste / prin steagurile sângerii ale comunismului și ale altor epoci „trecute-fix“, până în prezentul ce s-anunță a fi „belicos-mondial“; 2. în contextul poemului cu „tocmiri de verde crud“, roșul de-aici, din această paranteză-discuție-lirică, s-ar putea iți, adică s-ar putea „expune vederii
DESPRE „GRAAL” ŞI BUCURIA MICROCANTITĂŢII DE ENERGIE RADIANTĂ DIN CUVÂNT de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1252 din 05 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360986_a_362315]
-
Ediția nr. 930 din 18 iulie 2013 Toate Articolele Autorului Desculță, călcând peste urme de fluturi Marea-mi șoptește-un descântec pe țărmuri Când roiuri de raze, rotindu-se-n cercuri, Pe umeri de stânci desenează săruturi. Tăceri de văzduh sângeriu peste gânduri Cu fire de viață-n clepsidre perfide Umbre zdrelite-n tablouri silfide Și-o liniște-amară domnind peste grinduri. Cortine de aburi crescute din valuri Falduri dansând, curcubeice unde, O iolă rebelă prin vremuri fecunde Și zei ponosiți care
DESCULŢĂ, CĂLCÂND PESTE URME DE FLUTURI... de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 930 din 18 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364243_a_365572]
-
cer, timide, Când marea învelea nisipu-n șoapte. O luntre veche, lunecând pe unde, Anoste umbre-mbrățișându-mi gândul, În temple - zei ce poartă-n ei frământul, Ecouri de legendă-n minți fecunde. Desculță, rătăcită printre grinduri, Cu tălpi strivite-n sângeriu de roze Și pieptul aburind a tuberoze În viața ce se scurge printre rânduri Mai cred în mierea dintr-un râu de lapte Și-aștept o rază să-mi lumine drumul Destinului să-i spăl cu lacrimi scrumul. Te caut
POEMELE AMURGULUI (1) de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 1321 din 13 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/368363_a_369692]
-
urmă, am fost înșfăcate și îmbrâncite în fața căpeteniei. Era o namilă de om cu ținută arogantă, tolănit în mod necuviincios pe scaunul înalt, cu ornamente metalice simbolizând cranii umane. Masca lui era teribil de cumplită datorită trăsăturilor schimonosite și fâșiilor sângerii cu care era împodobită. Prin fantele deschise în dreptul ochilor, nu puteai zări nimic din expresia lor, ceea ce era foarte neplăcut. Ridică mâna, iar în jurul nostru se lăsă liniștea deplină. -- Cine sunteți și ce căutați pe teritoriul Kema? Vocea îi era
SF de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1499 din 07 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367944_a_369273]
-
din scorburi răscoapte De pini și sequoia Niagara - trâmbițând Adunarea duhurilor plutitoare De pe luciul lacurilor Superior Michican, Hudson și Erie Ce ferecat-au încrâncenarea “Pieilor roșii” în fața răutății “Feței palide” a omului alb În ochi de apă Și de veac sângerii Niagara, locul tihnei Celei de pe urmă Și a ofrandei de sudoare Într-o competiție acerbă A industriei nord-americane Cu centrele dimprejurul Marilor Lacuri La Chicago, Detroit, Cleveland Toledo, Buffalo, unde-au Întârziat tălăzuirea Pentru a-și da aici ultima suflare
NIAGARA (POEM ÎN PROZĂ) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 251 din 08 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367306_a_368635]
-
știut că flacăra vieții tale era din ce în ce mai firavă și pâlpâitoare, că stingerea ei era, vai, atât de aproape, că vântul sorții bătea cu putere împingându-te către hăul cel alb de pe tărâmul îngerilor căzuți!? Că recea încremenire va înlocui hlamida sângerie a zborului cu aripi nătânge și fragile, retezate în cele din urmă, că puținătatea și plăpânzimea ta fizică le vei fi împins până la limita oricărei putințe și răbdări? Că vei refuza cu stoicism să-ți porți crucea, pe care cel
SCRISOARE CĂTRE ION (DOREL) ENACHE-ANDREIAŞI de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 205 din 24 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366859_a_368188]
-
TIMP? Autor: Viorela Codreanu Tiron Publicat în: Ediția nr. 192 din 11 iulie 2011 Toate Articolele Autorului CINE MAI ARE TIMP? Flăcări aprige se învolburează în străvechile inimi din încăperile trupului. Dar cine mai are timp să vadă cum reflexele sîngerii ale flăcărilor se-mperechează cu umbre prelungi? Și cum din văzduhul amurgului cad cristale albastre - de gheață -? Cum gîndurile viscolite aduc amintiri grele... și le leapădă în aceleași încăperi preapline de-acum? Cine?... Focul rupe din mine... cu mînie și-nverșunare
CINE MAI ARE TIMP? de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 192 din 11 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367101_a_368430]
-
căldură etalându-se deplin. Sunt arbuști ornamentali, au crengi lungi, spinoase, frunze dantelate - verzi, flori ca de mătase. Feerie de culori, încântă privirea, bobocei trandafirii, roze-n toată firea. Albi și galbeni, roz, grena cu tentă de catifea, tonuri calde, sângerii, oranj, corai, sidefii... Nu pot să nu amintesc mirosul divin, oferiți, iubirii voastre, buchetul sublim! ACEL FLUTURAȘ DE NOAPTE S-a învârtit în jurul unei lumânări, crezând că-i Soarele. Era fericit și nu știa că totu-i minciună. Spre ziuă
TRANDAFIRII DRAGOSTEI de CÂRDEI MARIANA în ediţia nr. 161 din 10 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367222_a_368551]
-
Acasa > Poezie > Sonete > SPERANȚE ȘI GÂNDURI Autor: Silvia Rîșnoveanu Publicat în: Ediția nr. 2156 din 25 noiembrie 2016 Toate Articolele Autorului SPERANȚE ȘI GÂNDURI Speranțele mele se duc în curând, Când nori sângerii pe cer se frământă, Se-agită, mai plâng sau cântecu-și cântă, Căzând spre apusuri de toamnă, pe rând. Le chem câteodată, dar par că nu vor De strigătul meu, de glasu-mi s-asculte, Și-o temere am: de gânduri, prea
SPERANȚE ȘI GÂNDURI de SILVIA RÎȘNOVEANU în ediţia nr. 2156 din 25 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368754_a_370083]
-
cruci, nu e timp de dormit, Mai aleargă prin jar cu călcâiele fripte, Cu cenușă-n genunchi, câțiva oameni, haotic, Adunând gloanțe vii și pumnale înfipte De la mame și fii cu obrazul cianotic, Parcă urlă și luna prinsă-n cer sângeriu, Chiar și lupii s-au dus, s-au ascuns prin păduri, Numai clopotul bate, nesătul, parcă-i viu Se aud încă voci prinse-n dărâmături. Unde sunteți părinti? Unde sunt frații mei? Strigă unul rănit și pierdut prin mulțimi, Parcă
13 OCTOMBRIE RECE- GRUPAJ DE POEZII CU ANA PODARU de ANA PODARU în ediţia nr. 2156 din 25 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368735_a_370064]
-
curs. Camera mea, de la etajul 4, din Eforie Sud, de la Hotel Excelsior, oferea o priveliște unică a răsăritului. În fiecare dimineață, “câinele deșteptător” din amintirea mea, mă trezea. Cerul era roșiatic la 6,21...iar la 6,26 tot globul sângeriu era pe buza mării. Niciodată nu m-am gândit cât de puțin durează râvnitul răsărit de soare, la mare. De ce ne plac lucrurile efemere? E răsăritul un fapt efemer? Raportat la durata zilei...poate. Dar în ziua următoare, e la
CÂINELE-DEŞTEPTĂTOR! de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 239 din 27 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364683_a_366012]
-
Gellu Naum, Nicolae Băciuț, Ana Blandiana. Lumea cuvintelor Magdei Isanos, aromată de splendoarea mirosului vegetal sub impulsul toatal al iubirii, al bucuriei și suferinței, mi-au dat impulsul acestei scrieri sub parfumul lacrimilor. Inima mi-i pom împovărat de rodii sângerii; le-am scuturat, și nu s-au scuturat, și trebuie să vii. Ramurile să se-ndrepte vor către cer și soare ușurate, tu știi că doare bogăția lor, culege-le cu mâna ta pe toate. Brăila, Iulie - 2014.
ESENŢA CREAŢIEI de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 1306 din 29 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349527_a_350856]
-
împreună! Iubita mea... A dansat simplu, primitiv, dezlănțuit, până la epuizare. Era mândră, superbă, dominatoare. Era aleasa. Era unica. Apoi am văzut chipul lui Deborah, trecută în moarte, neajutorată, implorând dreptate din lumea din care nimeni nu s-a întors vreodată. Sângerie. Moartă. Ploaia a început să răpăie cu putere, acoperindu-ne trupurile, udându-ne părul, făcându-ne asemeni unor copii sau unor oameni ai primelor timpuri. Am îmbrățișat-o cu putere, așa cum se cuvenea pentru un ultim dans, apoi am scos
ULTIMUL DANS CU REGINA ŢIGANILOR (III) de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 2239 din 16 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/350228_a_351557]
-
a moleculelor. Piatra prinsese viață, mai era nevoie numai de trezirea la conștiință a fiicei Domnitorului. Să vedem încotro se îndreaptă lumea... Să înțelegem deschiderea și limitarea ei. Să așteptăm semnalul final al sacrului din banal. Cutremurătoare așteptare îmbibată de sângeriul petalelor de mac: vor adormi pe loc toți cei de parte bărbătească. Deasupra ei simți un miros cunoscut de lumânare stinsă. Antim o întinsese pe jos, în încăperea luminoasă și goală. Își simți întreg corpul bântuit de friguri. Nu putea
BRATARA DACILOR de MIHAELA CRISTESCU în ediţia nr. 309 din 05 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348597_a_349926]