1,226 matches
-
odată trebușoara încheiată, cutreieră munții pe cărări șerpuite numai de ei știute, de la cumpăna apelor Sucevei și Moldovei către Șipote și Seletin până hăt spre Cernahora, pentru a reveni apoi la baștina dintre stele de la Măgura, Benea, Bobeica, Lucina și Sălaș cu desagii doldora de bunuri trebuincioase traiului de zi cu zi, încât nedespărțiții noștri cai numiți și ei huțuli abia mai pășesc sub povara lor. Uneori huțanul uită să revină la huțanca lui, care tânjește cu lunile, ici-colo și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
cale după care a pârjolit munții și i-a lăsat numai cremene, încât oamenii nici nu mai cutezau să-i numească cei păduroși, precum erau cunoscuți încă din negura vremii. Odată cu pădurile, nemilosul a spulberat din calea sa și toate sălașurile cu oameni cu tot. Destul că prin acele locuri nu se mai auzea nici țipenie de om. Numai corbii croncănind și vulturii dădeau târcoale plaiurilor de altădată pline de viață. Tu Mălină! Tu să știi că trebușoara cu Balaurul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
de a Exista, iată ce stă înscris pe zidurile mănăstirii bizantine și ceea ce putea oricine citi acolo înainte ca ele să fie murdărite. Însă, ni se va spune, dacă dovada acestei veniri în sine potrivit acestor modalități patetice are drept sălaș abisul unei subiectivități ce ignoră ek-staza lumii și nu se produce niciodată în ea, dacă viața nu are chip, cum putem totuși să o zărim pe mozaicurile de la Daphni? Într-adevăr, ce vedem pe acestea? Nu Suferința, ci o mărturisire
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a ceea ce deține, prin consistența sa proprie, puterea de a ne așeza vizavi de el în postura spectatorului adică a unei ființe funciarmente pasive cu privire la ceea ce îi este dat să contemple. Lucrurile stau astfel deoarece, așa cum sugerează primele noastre analize, sălașul operei nu este întâi de toate noema imaginară constituită dincolo de suport, ci subiectivitatea însăși, locul unde se formează în mod originar orice senzație și orice imagine, unde ele cresc de la sine și astfel se suportă ele însele, sucombând sub apăsarea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
adică modalitățile concrete ale realizării lor. Tulburarea ontologică se produce atunci când acțiunea încetează a se supune hotărârilor vieții, nemaifiind ceea ce este la început, adică actualizarea potențialităților fenomenologice ale subiectivității absolute. Mai mult chiar, s-ar părea că acțiunea a părăsit sălașul care este dintotdeauna al său pentru a se produce de acum înainte în lume: în uzine, baraje, centrale, pretutindeni unde funcționează fără oprire și în toate părțile pistoane, turbine, ruaje, mașinării de tot felul, pe scurt, giganticul dispozitiv instrumental al
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
câtuși de puțin seama în ea de ceea ce este sensibil și viu? Însă ființa Naturii nu este așa, străină vieții, decât în această reducție și prin ea. Fiind sensibilă și, chiar mai mult, fiind corpropriată, natura originară însăși își are sălașul în auto-afectarea ek-stazei, și astfel în imanența radicală a vieții. Voința de a nu considera Natura decât ca pe o "ființă naturală" străină vieții face deja dovada dorinței acestei vieți de a se nega pe ea însăși. Intenția de a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este prima obiectivare a vieții ca obiectivare ireală a sa: astfel orice proprietate sensibilă și în același fel afectivă sau axiologică a lucrurilor nu este decât proiecția extatică a ceea ce, în chiar sânul acestei proiecții și în ciuda sa, își păstrează sălașul său ontologic propriu, rămânând acolo unde rămâne în posibilitatea sa principială orice senzație, orice afectare și orice valoare. Însă lumea este înainte de toate lumea oamenilor, obiectul aflat în această lume nu este întâi de toate faptul de a fi natural
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
propriei esențe a acestei vieți și o definesc. Le regăsim apoi în obiectivare sub formă de proprietăți empirice ale căror legături esențiale nu mai sunt aparente, astfel încât științele pozitive le tematizează la întâmplare, pentru motive care nu-și mai au sălașul în esență și nu se mai confundă cu ea. Alte preocupări, alte finalități, de pildă capacitatea lor de a se supune unei tratări cantitative sau logice, de a se preta unui tip de analiză sau unor categorii aflate deja în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și grație proceselor de abstractizare și de idealizare despre care am vorbit, științele umane se construiesc paralel cu științele naturii. Relația obiectivă cu celelalte și cu natura nu este totuși decât reprezentarea a ceea ce în calitate de Dorință și Necesitate își găsește sălașul originar și rațiunea în viața însăși. Pornind de la aceasta se explică în cele din urmă atât reprezentarea sa, cât și ceea ce este reprezentat de către ea. Iată de ce științele umane conservă, în ciuda obiectivității lor sau, mai curând, prin ea, în chiar
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se recunoaște la rândul său, semnificația sa propriu-zis morală? Sunt necesare aici mai multe observații. Prima dintre ele este că, dacă etica este definită ca o raportare a acțiunii la scopuri, la norme sau la valori, a fost deja părăsit sălașul unde se află aceasta, adică viața însăși în care nu există nici scopuri, nici finalități, și aceasta deoarece raportarea la acestea ca relație intențională nu există, tocmai, în ceea ce ignoră în sine orice ek-stază. De altminteri, cum ar putea fi
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
așa cum a fost elaborat acesta, adică interpretarea culturii ca acțiune, ca "praxis". Se pune problema de a smulge cultura punctului de vedere metafizic al reprezentării care o răsfrânge asupra "operelor" sale, de a le restitui acestora din urmă propriul lor sălaș, adică subiectivitatea. Există operă de artă, în obiectivitatea sa aparentă, de fiecare dată când perceperea sa, constând în imaginare, constă în ultimă instanță în auto-sporirea subiectivității și o face posibilă, constă în Energie și îi este identică. Astfel, opera artistică
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
el pentru a se imobiliza în acest echilibru sacadat de deasupra lui; sau goana nebună a unei unde în care Borromini nu se temea să curbeze fațada bisericii San Carlo alle Quattro Fontane toate aceste mișcări nu-și au nici sălașul, nici posibilitatea altundeva decât în îmbrățișarea cu sine a vieții și în hiperputerea acestei îmbrățișări și iată de ce ele se înfăptuiesc ca și aceasta, în patosul beției sale. Or, s-o mai spunem o dată, această energie nu este folosită doar
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
că imaginea estetică nu este, în subiectivitatea sa, decât auto-sporirea acesteia și, astfel, esența însăși a vieții în înfăptuirea sa: cultura. Așadar, imaginea televizată trebuie la rândul său apreciată în relația sa internă cu viața subiectivă și ca avându-și sălașul veritabil în aceasta: imaginea televizată purcede din plictis. Plictisul este, tocmai, dispoziția afectivă în care se dezvăluie sieși energia nefolosită. În plictis, în fiecare clipă se ivește o forță, care se umflă de ea însăși, fiind gata, pregătită pentru a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ai decît un singur dușman: tu însuți. / Orice mîncare e bună în celulă, cu excepția aceleia care lipsește. Dacă-ți vine să plîngi nu consuma toate lacrimile dintr-odată. / Nu căuta speranța atîrnată de pereții temniței. Ea are aici un singur sălaș: în obișnuința de toate zilele. / În temniță te eliberezi în fiecare zi". Astfel patosul se contrage într-un cinism carceral, ca saturație a răului, ca situație-limită a individului confruntat cu maxima ticăloșire a semenilor, grafiind "un ethos al martiriului și
Stil caragialesc by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7932_a_9257]
-
spunem că o noapte de cazare la un hotel de lux costă în film două luni. Cei bogați pot trăi la infinit, în schimb săracii se luptă să trăiască de pe o zi pe alta. Justin Timberlake, în rolul lui Will Sălaș, primește timp de la un bărbat. Acesta din urmă are mai mult de 100 de ani și și-a dat seama că nu vrea să fie nemuritor. Cu timpul primit, Will Sălaș ajuta oamenii să trăiască mai mult și astfel intra
Cum să munceşti pentru a câştiga timp sau recenzia filmului In Time () [Corola-journal/Journalistic/68248_a_69573]
-
zi pe alta. Justin Timberlake, în rolul lui Will Sălaș, primește timp de la un bărbat. Acesta din urmă are mai mult de 100 de ani și și-a dat seama că nu vrea să fie nemuritor. Cu timpul primit, Will Sălaș ajuta oamenii să trăiască mai mult și astfel intra în conflict cei care dețin puterea. Filmul pune în centru ideea că timpul înseamnă bani. Filmul merită văzut, desi finalul este deschis și nu arata decât o goana infintă după timp
Cum să munceşti pentru a câştiga timp sau recenzia filmului In Time () [Corola-journal/Journalistic/68248_a_69573]
-
serii. Aventura se petrece într-o "Epoca de piatră", care imită la indigo societatea americană a deceniului 1961 - 1970. Totul pare a fi făcut din piatră, inclusiv numele protagoniștilor care sunt cuvinte referitoare la piatre și roci. Aici își are sălașul Fred Flinstone (Flintstone = "Pietriș fin") care este căsătorit cu Wilma. "Câinele" lor este de fapt un dinozaur pe nume Dino. Cuplul îi are ca vecini pe Betty și Barney Rubble {Rubble = "Pietre sfărâmate") cu care se înteleg foarte bine. Ei
Coloana sonoră din Familia Flinstone, cea mai apreciată muzică dintr-un serial animat () [Corola-journal/Journalistic/71117_a_72442]
-
și susan, din zi în zi mai părăginită, înainte de a se scufunda sub ape în toamna ei cea de pe urmă, perele coapte... Cad grele, cu zgomot. Perele cad și în intimitatea caselor desvelite, din care oamenii au plecat spre alte sălașuri, în odăile al căror tavan e doar cerul - ele cad și peste fortificațiile de cărămidă roșie ale lui Eugeniu de Savoia... Duzii de Damasc au fost și ei transplantați în alt pământ, prielnic firii lor orientale de sabie fină, tăioasă
Ada-Kaleh (1969) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7180_a_8505]
-
uscat și de la limita revărsărilor de ape - pentru frontieră de apă, în afară vetrei satelor sau a perimetrului construibil al orașelor și municipiilor, se vor executa după obținerea tuturor aprobărilor legale, inclusiv a Comandamentului trupelor de grăniceri. Construirea de stîne, sălașe, precum și depozitarea paielor, fînului, cocenilor și a altor asemenea furaje sau plante tehnice, pe o adîncime de 500 de m de la linia de frontieră spre interior - pentru frontieră de uscat și de la limita revărsărilor de ape - pentru frontieră de apă
DECRET nr. 678 din 7 octombrie 1969 (*republicat*) privind regimul de paza a frontierei de stat a Republicii Socialiste România. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/106283_a_107612]
-
vin să-și afle destinul. Nevoia muritorilor de a ști ce le rezervă ziua de mâine face obiectul dezbaterii din actul I dintre coreuții membri ai unei trupe de teatru și Spyros, ghidul însărcinat să-i conducă pe clienți la sălașul Pythiei. După ce și-a declarat admirația pentru îndemânarea, inventivitatea, inteligența și înzestrarea artistică a oamenilor, corul sesizează și principala lor slăbiciune, incapacitatea de a vedea dincolo de momentul prezent: Și totuși, nu putem cunoaște viitorul. Nu știm nici măcar ce se va
Oracolul dereglat by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/5241_a_6566]
-
-și articula imaginea. Drumul terestru, constrîns pînă la un punct de visceralitate, de impulsurile ei fatale, capătă o perspectivă ascendentă. Deși „întîrzie”, duhul își semnalează prezența: „am găsit piatra pe care să-mi întemeiez rugăciunea/ (copia stelei ce-mi pregătește sălașul)”, declară poeta, adăugînd: „la zenit singur El // limba Lui izvorul de-acolo/ îndurării de-aici” (Implorat să inunde). Per aspera ad astra.
O nouă feminitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5152_a_6477]
-
peste Ochii șăgalnici pe un al meu firmament De demult. În aburoasa tavernă Acum miroase a port și a vânt. Vânt slobod ce sculptează trupuri Și-mboldește pasul marinarilor albi. [La veneta piazzetta] [Piațeta venetă] Piațeta venetă, Străveche și tristă, sălaș E al mirosului de mare. Și-al Zborului de porumbei. Dar Și se-ntipărește - vrăjindu-te Lumina ei - zborul Ciclistului tânăr Întors către prieten: o șoaptă Melodică: «Mergi singur?» [Io vivere vorrei addormentato] [Aș vrea să trăiesc adormit] Aș vrea
Sandro Penna, poetul aleanului homoerotic () [Corola-journal/Journalistic/5422_a_6747]
-
pe vremea când lucra la Tele7. Că avea săracu' nevoie. Și i-au dat patru camere la Piata Albă Iulia. Bine că nu i-au dat în Mihăileanu că rămânea celălalt milog pe care il pupă în cur Petreanu fără sălaș. Toți deontologii din Romanica sunt niște pomanagii la stat. Plini de principii și de metri patrati din avutul obștesc".
Mircea Badea, atac la Vlad Petreanu: "… milogi ca tine și ca Băsescu" by Cristina Alexandrescu () [Corola-journal/Journalistic/51299_a_52624]
-
pe care, ca s-o vezi, nu ai nevoie de ochi, ci de cetățenie.” Este Coroana care a plecat în exil pe umerii Regelui, și care, deși nu s-a întors încă (România fiind încă republică), și-a găsit un sălaș în Palatul Elisabeta. Palatul adăpostește zilnic și un număr de colaboratori ai Familiei Regale. Prea puțini pentru a se asemăna cu marile castele din Europa, atât la opulență, cât și la intrigi, colaboratorii Palatului sunt binecuvântați cu un loc de
Palatul Elisabeta sau România regală by Colaborator Extern () [Corola-journal/Journalistic/64280_a_65605]
-
Ardeal", îi spune Cistelecan), dar și un cultivat continuator de peste munți al lui Ion Pillat. Ultimul paragraf al prefeței e în întregime memorabil: „Ion Horea e unul din cele mai clare cazuri de metempsihoză poetică. În el și-a găsit sălaș sufletul lui Ion Pillat, retrăind astfel un nou ciclu al «reveriilor campestre» [...] Identitatea de structură se relevă nu numai în reluarea genuină a repertoriului tematic și a repertoriului gestual al devoțiunii, ci mai cu seamă în ritualul imaginativ, care nu
Ardeleanul definitiv by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6322_a_7647]