162 matches
-
de godaci din târg, îi încărcau în bărci și îi abandonau pe câte un grind nelocuit. Mulți purcei mureau de foame, dar unii supraviețuiau hrănindu se cu rădăcini, pești morți, hârciogi sau ouă și pui de păsări. între timp se sălbăticeau, trupul li se acoperea cu păr țepos și negru, colții le creșteau și se ascuțeau. Formau haite costelive de porci mistreți, înnebuniți de foame, pe care pescarul îi vâna iarna, împușcându-i sau prinzându-i în năvoade întinse pe grind
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
boticul umed cu palma. De, eu mă întreb totdeauna dacă nu cumva am coșuri pe spate. *** „Mă duc s-aprind o lumânare și la ăi bătrâni și să mai smulg din ce-i acolo, s-au împânzit tufele, s-au sălbăticit, a crescut mohorul, de la ploile astea, nu te vezi călare din el.” Pământul e moale, dacă dau cu vârful papucilor, se iau brazde cu tot cu iarbă. Când le întorc, găsesc râme, se răsucesc deranjate de soare, unele sunt rozalii, altele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
alee mai dosnică, unde nu mai arde nici un bec, le-au spart derbedeii. Cineva aleargă după mine. Pun geanta-n bandulieră și mă pregătesc să dau niște pumni și să încasez mai mulți. Mișcă și gardul verde care s-a sălbăticit, a crescut cât casa. Unde să mai fug? Mă-ntorc. - Ce faci, profesore? Stai, potoală-te, că nu ești tu clientu’ nostru, râde Alifie, o cunoștință de demult, de pe la ștrand. Te-am văzut când ai luat-o pe-aici și-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
nemișcată; s-a împotmolit parcă în mâlul unei ore și nu mai poate înainta. De aceea, vă dați seama, și mersul minutarului a devenit zadarnic. În fața peronului se întinde spre miazăzi un câmp. Cândva a fost, cred, cultivat. Acum e sălbăticit, acoperit cu o iarbă măruntă și aspră. Câmpul coboară la un moment dat într-o vale și urcă apoi pe o colină joasă unde fâșiile de iarbă alternează cu petele cenușii ale Pământului pustiit de soare. În depărtare, se vede
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
liniștit într-o găoace. M-am gândit la necunoscuții care au dirijat aici trenurile spre nicăieri. Cum au suportat și nu s-au dus în mlaștină să uite? Dar, oare, n-au făcut tocmai asta? Pustiul e în stare să sălbăticească un om. Aici, dacă nu ești sfânt, riști să devii îmblînzitor. Nimic nu înrăiește, poate, mai mult decât zădărnicia. Așa am ajuns la o ipoteză care mă frământă acum. Dacă există într-adevăr îmblînzitorii din mlaștină, oare nu sânt ei
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
definitiv și că trebuie să ne Îmbătăm ca Dionysos de lucruri cîtă vreme sînt În jurul nostru neatinse Încă de remușcarea paradisului pierdut. Ar trebui să vorbesc acum despre munți, să Închid ochii În fața mării. Aș putea evoca aici o grădină sălbăticită de țipetele cocoșilor În amiază și de merii care au crescut Între timp torențial asfixiind iarba caldă și plină de soare... o curte unde un măr bătrîn cu fructe sticloase și acrișoare a rămas martor fidel al timpului cînd am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
pionieri ca și cuceritorii. Dar cei ce populează aceste teritorii și le fac să rodească sînt epigoni. E lesne de Înțeles că n-ar putea exista o lume alcătuită numai din pionieri. Tot ce-a fost smuls necunoscutului s-ar sălbătici la loc. Teama de a fi descendent e absurdă. Ironiile contra epigonilor vor să lovească, de fapt, În gestul care mimează uimirea exploratorului În loc să facă, după puterile sale, terenul să rodească. Ezit să cred ce zicea Delacroix, că geniile nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
se decise apostol veterinar apostolescu să ofere scurta prelegere de știință popularizată. Parcă recita, scârbită, un text, vedeta Veta. Auzi, Veta!... „Un câine mut, dar care aude foarte bine. Inițial, un câine obișnuit, domestic. Pe marile întinderi australiene s-a sălbăticit și s-a înmulțit rapid. O fiară feroce. Făptură a pustiului. Nu latră, pândește prada fără a face zgomot, într-o tăcere perfectă...“ Veta își urmărea auditoriul cu severitate și neîncredere, deloc convinsă că merita să se ostenească și nerezistând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dom rina, domirina, dum dom ri rina, domiri, până la stingere. Letargici apoi, pacificați, întinzându-se unul lângă altul și depărtându-se unul de altul, goliți, obosiți, sătui. Dorul de Irina reveni, cu adevărat, abia acum, în sfârșeala separării. Noaptea isterică, sălbăticind sufletul și mintea și sângele, în hazardul morții și al eliberării, cum se cuvenea morților încă vii, ar fi trebuit să fie a regăsirii. Pentru oricât de scurt răgaz, fie și pentru minima secvență dintre două ultime zguduiri ale planetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nesățioasă. Simplă, ca lumina și moartea. Tu, spurcăciune venerată, dorită de toți“... Profesorul se încovoiase, copleșit de vorbele ce nu se rosteau. Transpira, înnebunit de miracolul clipei care va pieri. „Emoție, atâta sunt. Emoție turbată, sorella. Emoția mă ruinează. Mă sălbăticește, mă anulează, amantissima“. Nu mai avea curajul să ridice privirea. Toma, iscoada salariată, dispăruse, la fel Irina, cu perversele ei migrene pubertare, și Tolea, bălăbănindu-se, în aer, fără ghidon, și bonomul Marga, și pensionarii Gafton, și argentinianul Mircea Claudiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nici nu mai erau siguri dacă fusese reală sau doar o toană de a tinereții lor nebune, mai ales că fata lor era acum altfel, avea aură galbenă ca grâul, rochia mulată pe trup din spice de grâu și era sălbăticită întru totul. Fugea de oameni, dormea în hambare vara, iarna în hrube, nimeni neavând de unde să afle secretul paternității depline asupra acestei făpturi nemoarte, nevii, deseori încarcerată în alcovul meu, în care predam arta iubirii unicului student desprins din Rai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
totul acum, aici, în fața mea. Badea Vasile părea c-o s-o ia razna. Își ascuțise în foc, la fierar, barda și a plecat după lupi. N-a venit înapoi decât după vreo câteva zile. Părea că-i nebun și se sălbăticise. Barba îi crescuse ca buruiana și avea ochii rătăciți. Nu dăduse de lupi și se răzbunase pe stejar. L-a ciopârțit cu mânie și se mai văd și-acum urme pe lung de la bardă. Ciobanii spun că ar fi vrut
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
văzut, mai ales în zona unde Europa, ca Pythia, pe vremuri, la Delfi, atrage prin ceea ce nu e clar. Însă, într-un univers închis, cum este, fatalmente, viața pe un vapor, contradicțiile mele se accentuează, văd. Constat că m-am "sălbăticit" de tot. Și mă surprind, deseori, uitîndu-mă cu invidie la cei care au norocul să fie naturali în orice situație, fie că joacă poker, fie că stau la taclale. Eu sunt de ajuns de zgârcit ca să nu pot juca decât
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
de neînțeles felul în care lupii captivi nu pregetaseră să-i amenințe. Acum știau cu toții la ce să se aștepte. Nu mai era nimic care să-i rețină. Porniră. Captivii le depistară prezența de departe. În scurt timp, glasurile lor sălbăticite șfichiuiră aerul. Arus dădu un ordin scurt. Lupii lui înaintau în același ritm, fără zgomot, impasibili. Nu i-ar fi ajutat cu nimic să-și deconspire efectivul. Localizară ținta. Încă un ordin. Se împărțiră în două cete și o înconjurară
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
la amiază când soarele făcea marmura să strălucească, aprinzând ruguri albe prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților le împresurau ca o ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu trunchiurile noduroase și frunzele mari, alburii, acoperite de praf. Smochinii nu mai făceau fructe. Rămăseseră inutili printre cactuși enormi cărora le pria, se părea, uscăciunea țărmului, dar păleau în fața altarelor înalte de marmură pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu fân, era un parc Întins și sofisticat, cu alei labirintice, bănci ca În romanele lui Turgheniev și stejari importați, printre brazi și mesteceni endemici. Lupta care s-a dat Începând de pe vremea tatei, pentru a Împiedica parcul să se sălbăticească, n-a reușit niciodată să fie Încununată total de succes. Nici un grădinar nu putea ține piept movilelor de pământ negru ondulat pe care le Înălțau mereu labele roz al cârtițelor pe nisipul Îngrijit de pe aleea principală. Buruienile, ciupercile și rădăcinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
plătește cu sânge, nu cu aur. Cea mai bătrână istorie s-a retras în pietre. Migrația popoarelor nu a încetat nici astăzi pentru că foamea se dovedește a fi același piston al disperării. Și istoria și sutienul deformează realitatea. Tiranii au sălbăticit lumea. Una dintre misiunile istoriei e să amestece victimele cu vinovații. Istoria - acest opaiț care pretinde că luminează trecutul. Unele popoare așteaptă momentul potrivit. De câteva secole. Se întâmplă uneori ca și în istorie eschiva să fie cea mai eficientă
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
un telefon, am dificultăți să întrețin conversația mai mult timp. Fac tot ce pot s-o scurtez. Efortul de a rămâne politicos mă obosește. În schimb, îmi pierd ore întregi privind niște oțetari banali sau zidul cu ciori. M-am sălbăticit, nu mă mai pot baza, se pare, pe nevoia de alții, care nu m-a părăsit niciodată până acum și mă surprind având impulsuri mizantropice. Adevăratul creștin e pesimist, s-ar zice, de vreme ce marea lui speranță e viața de apoi
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
liniște, sunt aproape înțelept acum. Nu mai vreau să mă plâng. Bine că infarctul nu mi-a fost fatal. În rest, toate se vor aranja, sper. Mă obișnuiesc, văd, și cu singurătatea totală. Azi, nu mai am senzația că mă sălbăticesc. Din contră, orice drum la spital, care m-ar obliga să înfrunt zgomotul străzii, îmi apare acum ca un supliciu. Probabil, inclusiv din acest motiv nu l-am mai căutat pe profesor. Mă tem să nu mă cheme pentru vreo
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
vorbă cine știe către cine... Păi cu cine mă întâlnesc eu în sat? Lumea m-o și uitat cred. Drumul până la matale îi mai mult pustiu. Și apoi atâtea mi s-au întâmplat în anii iștia încât parcă m-am sălbăticit. Fug de lume... Parcă mi-ar fi rușine și nu știu de ce. Nu trebuie să-ți fie rușine, că doar n-ai dat în cap la nimeni, nu ai furat... Ce mai? Ai vorbit și tu împotriva aistora care ni
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
News, care aveau pete galbene. Te excita să vezi cum covorul absoarbe balta aia de pișat, Întrebîndu-te dacă o să fii sau nu depistat. PÎnă la urmă, ea a aruncat covorul, după ce a dus pisica să fie eutanasiată. Billy s-a sălbăticit, e explicat ea. Era un animal murdar. L-a dat afară și pe Joe Caughey. Îl suspecta. Dar nu pe tine. Pe tine nu te-a dat afară niciodată. Bunica ta avusese un fiu care a murit cînd era copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
cutia de culori a lui Rusalin. Era într-un iunie uluitor de fierbinte. Strălucea ca vesela de sărbătoare a Lisellei. Hoinăream amîndoi printr-un afund de huci, după narcise sălbatice. Fusese o casă acolo și florile sădite lîngă prispă se sălbăticiseră. Am cules bobocii de narcise și, pînă să ajungem înapoi, mi-au înflorit în mînă. De la căldura mîinii mele. Au înflorit de plăcerea ta, Ana". Mi-a întors palma și a alunecat cu gura spre ea. A și suflat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
stăruiau picături de apă proaspătă întocmai unor perle. Olga făcu mai multe drumuri, vădit surescitată, de la saloane la oficiu, de la oficiu la camera copiilor... Voia probabil să-și liniștească nervii care năvăleau neînfrânați, asemenea unei hoarde de tătari pe caii sălbăticiți din stepele asiatice. Purta încă în întreaga ființă sacrilegiul pe care îl înfăptuise. Acum parcă îi părea chiar rău, avea remușcări, dar era prea târziu, nimeni și nimic nu mai putea aduce vreo reparație. Se spune, nu fără temei, că
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
azi) Aproape toți, În liceu, eram fascinați de Caterina, o fată mai coaptă, ce se plimba cu soldați pe centru, fără frică de profesorii severi cu carnețelul În mână; cu ea Își dădeau Întâlnire fiecare din noi Într-un parc sălbăticit de lângă spital; i-am dat Întâlnire și eu, deși se spunea că are sifilis; ne-am dus În același parc, În același loc, probabil, și ne-am Îmbrățișat; eu tremuram de emoție și frică de ce se va Întâmpla, o voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Hector este ancorat în dragostea pe care o poartă cetății sale, concetățenilor săi, tatălui său, care, în același timp, îi este și rege. Lui Achille, șef încă pe jumătate sălbatic al unui trib în război și pe care războiul îl sălbăticește și mai mult, încât îl readuce uneori la nivelul brutei i se opune Hector, fiu al cetății, care-și apără teritoriul și căruia ea îi impune, chiar în război, disciplina sa socială. Achille este anarhic, Hector este civic. Hector nu
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]