246 matches
-
sistemului. Acestuia i se permite însă să asigure echilibrul global, capacitatea de a regla, dar și de a însufleți numai dacă aceste manifestări sînt acceptate. A trece cu vederea, de pildă, un lucru deosebit pentru majoritatea compatrioților noștri, cum este sacralizarea ideii și a termenului de Republică, înseamnă a te condamna să nu înțelegi nimic din istoria pasională și morală a Franței de după 1900. Posibilă consecință a uriașului traumatism provocat de primul război mondial, înfățișîndu-se sub diverse forme, devenind dintr-odată
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
lipsa de griji a vârstei copilăriei aduc o stare extatică sublimă; p. 172, r. 20 22 : „Și sânge din sângele ei și carne din carnea ei am împrumutat, și a vorbi de la dânsa am învățat” recunoștința față de binefacerile părintești; o sacralizare a maternității; r. 28 30 : „căci sprințar și înșelător este gândul omului, pe ale căruia aripi te poartă dorul necontenit și nu te lasă în pace , până ce intri în mormânt!” descriere melancolică a sentimentelor de dor și nostalgie, de care
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
Interesant este faptul că astăzi foarte multe organizații apelează la forme simbolice cu scopul de a sublinia similaritățile dintre valorile lor și semnificațiile simbolurilor. Simbolurile reprezintă o redimensionare a realității umane, în scopul desprinderii unor noi valențe care duc spre sacralizarea acesteia. În urma acestui proces, simbolurile asigură continuitatea miturilor, oferindu-le elemente memorabile și generând o multitudine de sensuri și semnificații cu scopul perpetuării lor. Așa cum sublinia Ernst Cassirer, gândirea mitică este de fapt o restructurare simbolică a lumii 311, aceasta
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
O (re)trăire, o „viziune subiectivă” (Căutarea intermitentă). Sau o scară de valori. știm prea bine că dramaturgul a fost preocupat de tema morții. „Nu moare cu adevărat în noi decât ceea ce nu e Sacru”. De aceea consideră nevoia de „sacralizare”, în tonalitățile formulate de Georges Bernanos (1888-1948), în gurnalul unui preot de țară..., gândind la balansul omului între „Săcat și har”. Eugène Ionesco se-ntreabă și ne-ntreabă: „De ce suntem făcuți să nu înțelegem” (Sub semnul întrebării) că moartea este
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
melodrama a jucat rolul unei forme estetice deschise în care publicul s-a recunoscut și s-a identificat cu entuziasm, anticipând fenomenul culturii de masă80. Drept urmare, melodrama ar reprezenta, crede Peter Brooks, "atât impulsul către resacralizare, cât și imposibilitatea conceperii sacralizării altfel decât în termeni personali", ceea ce face ca binele și răul melodramei, "personalizate în exces, să fie atribuite unor persoanaje lipsite de complexitate psihologică, dar pregnant și abundent caracterizate"81. Și, cum o dată cu romantismul genurile și speciile literare împrumută masiv
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
sacrul cu fenomenul prim al nevoii de transcendență (...), ci cu satisfacerea ei prin mediere"54. Prin această eroare, se ajunge în final la o transcendență deviată și nu la una verticală (de tip creștin), conducând, în cele din urmă, la "sacralizarea sacrilegiului"55. Una dintre cele mai valoroase opinii asupra modului de definire a sacrului este însă cea adusă de Mircea Eliade, pentru care problemele legate de istoria religiilor și sacralitate, în general, au constituit principala preocupare a întregii sale creații
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
spațiul în care s-au produs. El dobândește o semnificație aparte din punct de vedere social și, mai ales, spiritual. Iese din sfera toposului obișnuit, profan, pentru a dobândi apoi calitățile și virtuțile spațiului sacru. Așadar, este vorba de o sacralizare a spațiului. Din punct de vedere social acest spațiu devine un pol de atracție (pelerinaj, rugăciune, comunicare cu absolutul sau împăcare cu sine). Nu mai este nici un secret pentru nimeni că în locurile în care s-au petrecut fapte neobișnuite
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
ale vieții, niciodată dezvăluite clar. Beuys, Yves Klein, Warhol ca să nu mai vorbim de creatorii de imagini cu adevărat operaționali ai epocii noastre, Welles, Fellini și ceilalți: portchei străbătând până la pierderea din vedere culoare cu uși închise. Desacralizarea imaginii și sacralizarea fabricantului de imagini au mers mână în mână, de-a lungul secolului XX. Sacrul monstruos, în acest sens, este monstrul sacru. "Misterul Picasso" era mic copil pe lângă șamanii postmoderni, retrași și sibilini, care-și ritualizează aparițiile și distilează strălucirea. Vermeer
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
prin ea omul își ia în posesie destinul. Arta triumfă asupra morții civilizațiilor, ca și asupra solitudinii indivizilor și anihilării voințelor prin mașinile moderne de vise și alte mașini de evadare. Iată deci momentul când desacralizarea lumii se transformă în sacralizarea artei; când, emancipată de religios, arta devine ea însăși religie, ca principiu al unei mântuiri seculare, dar universale. Întâlnirea imaginilor nemuritoare nu înseamnă deja apropierea de nemurire? Pentru autorul Muzeului imaginar, reproducerea permite chiar transsubstanțierea de la distanță a ostiei: o
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
lămurește în finalul pieselor, nici nu cunoaște un grad deosebit de complicare, situația rămânând identică cu cea din stadiul premergător desfășurării scenice a manifestației carnavalești. Dintre mijloacele absurdului modern legate de tradiția acestui motiv sunt relevante: suspendarea interdicțiilor, profanarea sacră și sacralizarea bufonă a profanului, provocarea ca joc sau jocul ca provocare, nerușinarea programatică de esență cinică, toate identificabile atât în comediile cât și în schițele lui Caragiale. În Metamorfoza măștilor comice, Vera Călin 42 observă că un anumit comic al inversiunii
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
celor șapte arte liberale care au un obiectiv umanist, implică noi valori civice și morale. Interpretarea esențială rămâne, bine înțeles, creștină. Se înregistrează însă și noi accepții ale ideii de literatură: literele frumoase. „Frumosul” medieval, prefigurat în antichitate, joacă prin sacralizare un rol mult mai important introducând ideea de central, exemplar, canonic. Frumosul literar se bucură de o recunoaștere deplină după cum o arată și terminologia bogată în această direcție. De asemenea, trebuie reținut și faptul că e epoca de maximă strălucire
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
în cele mai multe cazuri, această istorie monumentalistă a fost alcătuită din "tradiții inventate" (Hobsbawm, 1983; Lewis, 1975) este irelevant. Un trecut monumental, populat de figuri istorice titanice, a fost imaginat ca prolog al unui prezent ce aspira spre aceeași monumentalitate; d) sacralizarea trecutului momentul apoteotic al acestui crescendo al patosului național se împlinește în sanctificarea trecutului și canonizarea protagoniștilor săi umani. În mod tradițional, atitudinea generală a societăților față de propriul lor trecut se înscrie pe linia reverențiozității, a unei raportări pioase, plină
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
urmează. Trecând de cealaltă parte a vitrinei, lui Polifil îi este arătată o procesiune sacră, în numele dragostei lui Zeus. Aceasta determină prima sa revelație, în interiorul templului lui Venus, unde în sfârșit îi este arătată Polia. Pasul al șaselea constă în sacralizarea căsătoriei celor doi, urmat de călătoria către Insula Cytherea, ținutul lui Venus. Punctul culminant al primei cărți este atins când, în mijlocul insulei, unde se afla baia lui Venus, cei doi tineri căsătoriți o văd pe zeiță în deplinătatea nudității sale
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
din România profundă, cercetată sociologic acum de o parte a doctoranzilor mei); America creștină, Europa seculară? (urmând a scrie un studiu introductiv la ediția în limba română a celebrei cărți semnată de Peter Berger, Grace Davie și Effie Fokas); (re)sacralizarea vieții sociale etc. Ei bine, există în Jocurile Divinității a lui Virgil Nemoianu o temă specială, aparent exotică pentru spațiul cultural românesc. Ea este succint, dar excelent tratată în carte de Virgil Nemoianu: mișcarea New Age. Provocarea maestrului Nemoianu vine
Mit, magie și manipulare politică by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
sensul descendent al gestului îngenunchierii). Desenul amplu al crucii (vertical și orizontal) și închinarea în fața "suveranului-mag" (simbolism filtrat de Vechiul Testament) urmăresc obținerea purificării și a mântuirii, pentru (re)armonizarea spiritualului cu natura umană (precum în Psalmi). Construcția bisericii semnifică tocmai sacralizarea materiei (părăsirea casei laice și a cotidianului supus greșelii) și situarea în lumina iertării, prin rostirea constantă de rugăciuni. Dacă simbolistica nopții trimite și la odihnă, și la râvnita ocrotire a casei, dar și la Satan cel condamnat la nesomn
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
trei tipuri:scurtă - mijlocie - lungă. Lordoza scurtă se poate întâlni mai frecvent în două situații. Prima se referă la compensarea lombară a unei cifoze lungi și are un cacracter funcțional, fără modificări structurale. Cea de a doua, se întâlnește în sacralizarea vertebrală L5. Trebuie subliniat faptul, că o lordoză scurtă va fi totdeauna dublată de o cifoză lungă. Lordoza mijlocie, considerată și tipică, se înscrie pe un segment cuprins între ultima vertebră dorsală și prima vertebră sacrată. Lordoza lungă, așa după cum
REEDUCAREA FUNCŢIONALĂ A CIFO-LORDOZELOR la clasele I-IV by Paraschiva ŢUŢURMAN () [Corola-publishinghouse/Science/91661_a_93196]
-
den Berghe, 1981). Legăturile primordiale se nasc din socializare și nu sunt „mai eterne” decât cultura. În plus, așa cum subliniază Schnapper, dacă afirmă că indivizii au tendința de a sacraliza legătura etnică, nu Înseamnă că și cercetătorul Împărtășește sentimentul de sacralizare (Schnapper, 1998, p. 259). În sfârșit, dovadă suplimentară a importanței teoriei primordialiste, cea mai mare parte a concepțiilor ulterioare s-au dezvoltat pornind de la ea. Istorie și interpretare Este totuși dificil să ne oprim În acest punct. Definirea legăturilor etnice
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
a unui grup sau a altuia și se recunoaște prin refuzarea totală a dreptului la diferență (chiar regândit ca drept individual), prin negarea diversității ca valoare (el este deci heterofob), În timp ce rasismul care derivă din viziunea diferențialistă radicală constă În sacralizarea sau absolutizarea diferențelor, fie ele fenotipice sau culturale, și nu poate recunoaște În consecință o demnitate umană egală membrilor tuturor grupurilor deoarece neagă originea comună a oamenilor (ar putea fi numit heterofil, datorită pasiunii sale declarate pentru diferențe). Rasismul diferențialist
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
colonial, de sistemul sclavagist și de naționalismul xenofob și, mai recent, prin banalizarea utopiilor eugeniste și etniciste, ale căror obiective sunt cunoscute: „purificarea” rasei sau „ameliorarea” ei, apărarea sau realizarea „purității” unei comunități raportate la o origine etnică sau culturală, sacralizarea unei identități colective, mobilizarea În vederea conservării acesteia (Harris, coordonator, 1999). Pentru partizanii strictei modernități a rasismului, acesta trebuie abordat ca o „formă de inginerie socială” și „nu-și găsește justificarea decât În contextul unui proiect de societate perfectă și al
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
Oricum, conform acestor analize convergente, se pare că nucleul dur al rasismului nu este reprezentat nici de „oroarea față de diferențe”, nici de „respingerea celuilalt” (ibidem, p. 353), ci de teama de metisaj, mixofobia, care se poate traduce În continuare prin sacralizarea diferențelor. Este greu să mai confundăm acum xenofobia cu rasismul, pe de o parte, și etnocentrismul cu rasismul, pe de altă parte. Ultimul termen n-ar putea fi redus la „respingerea celuilalt” sau a „celorlalți” (xenofobie În sens larg), nici
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
de altă parte, o viziune expresivă a comunicării repară aceste diviziuni prezentînd o legătură de alt tip: o legătură simbolică. Convocînd cultura, tradiții, memorii ale trecutului sub forma de imagini "semnificative", ea tinde către interpretare [...] marile sărbători ale comunicării sociale, sacralizare a legăturii sociale, vin pentru a stăvili explozia semnelor". În momentul în care se produce confuzia subiectului și a obiectului, a emițătorului și a receptorului, a realității și a ficțiunii așa cum crede Lucien Sfez că se întîmplă în societatea contemporană
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
tradiții, memorii ale trecutului sub formă de imagini "semnificative", ea tinde către interpretare. Viziune holistică. Fiecare, individ sau grup, este reclamat de o totalitate în care se află integrat, de care se leagă din interior. Marile sărbători ale comunicării sociale, sacralizare a legăturii, care vine, la momentul potrivit, pentru a remedia explozia semnelor. Cu toate acestea, a reclama sau a recurge (la) nu trebuie confundate. Pentru ca una din cele două concepții să o poată remedia pe cealaltă, trebuie o diferență. Se
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
întregul, cu potențialitățile sale de prototip care se rotunjește prin contribuția tuturor marilor urmași "eminescieni" declarați, cu toată identitatea lor inconfundabilă. Cartea de fața discerne cum geneza acestui mit implică și maleficul, anume se instituie modelul arhetipal prin sacrificiu ispășitor, sacralizarea prin sacrificare, acea asumare a "vieții de jertfă", conștiința martiriului și condiția de "om sacrificat". Mai mult sau mai puțin surprinzător, martor și regizor al sacrificiului eminescian a fost chiar cel care a pus piatra de temelie a cultului eminescian
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a primi un adevăr inconfortabil. Probabil, în timp, ne vom împăca cu ideea. E limpede că avem de-a face și cu un caz Maiorescu. Profeticul său studiu (1889) ridică soclul eminescianismului; la sacrificarea asumată liber de poet se adaugă sacralizarea pe care vocea maioresciană o anunță. Dar relațiile celor doi, deseori tensionate, merită un examen amănunțit și, negreșit, tot dl. Codreanu, în primul rând, ar fi cel îndreptățit sa scotocească toate cotloanele, luminând adevărul întrezărit. Fiindcă Eminescu, cel "nepăsător la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în cele mai multe cazuri, această istorie monumentalistă a fost alcătuită din "tradiții inventate" (Hobsbawm, 1983; Lewis, 1975) este irelevant. Un trecut monumental, populat de figuri istorice titanice, a fost imaginat ca prolog al unui prezent ce aspira spre aceeași monumentalitate; d) sacralizarea trecutului - momentul apoteotic al acestui crescendo al patosului național se împlinește în sanctificarea trecutului și canonizarea protagoniștilor săi umani. În mod tradițional, atitudinea generală a societăților față de propriul lor trecut se înscrie pe linia reverențiozității, a unei raportări pioase, plină
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]