1,391 matches
-
coeur pentru tânăra generație de spectatori-cinefili, a fost Miracolo a Milano/ Miracol la Milano, unde Vittorio De Sica aliază în mod magic, după o rețetă doar de el cunoscută, realismul și fantasticul, umorul și poezia, gagul și tragicul, gentilețea și sarcasmul, pentru a ne pune în fața unei capodopere în care se recunosc influențe creator asimilate din Chaplin, dar în care, totodată, se reperează motive și teme ce au inspirat, printre alții, pe un Fellini sau pe un Spielberg (finalul din E.T.
Altfel de festival by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/15717_a_17042]
-
loc liber este la aceeași masă cu un bărbat în halat de medic, dar care poartă totodată și tichia de evreu ortodox. La salului lui Kazin, "Shalom aleheim," medicul mormăie un răspuns neprietenos. Ceea ce urmează este o surprinzătoare desfășurare de sarcasm și chiar cinism, de partea lui Kazin, pe care nici nu se străduiește să le ascundă. Perfect conștient că bărbatul din fața sa nu e deloc atras de întîlnirea cu un alt evreu, Kazin îl asaltează totuși cu întrebări, bucurîndu-se la
Jurnalul unei singurătăți by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16150_a_17475]
-
Maniera aberantă prin care își imaginează că duc lumea de nas nu depășește nivelul pisicii care își ascunde în nisip reziduurile intestinale." Chiar și digresiunile, care la alți pamfletari reprezintă scurte armistiții cu victimele, sunt la Mircea Mihăieș de un sarcasm nemilos: " Cineva spunea, de curând, că foștii demnitari continuă să se adreseze unul-altuia cu titlurile deținute pe când se aflau la putere: "domnule ministru", "domnule secretar-general al guvernului", "domnule premier"etc., etc. Oare de ce nu coboară cu apelativele până la Iepoca de
PUBLICISTICĂ DE CINCI STELE by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16171_a_17496]
-
adeseori cu un umor negru - peripețiile prin care a trecut de-a lungul vieții. Îl putem considera, în cazul acesta, un Papillon român? Nici atât. Jean Celeste Dimitrescu nu este un scriitor naiv (chiar dacă îi lipsește o pregătire sistematică de literat). Sarcasmul său caustic, originalitatea stilistică agresivă, plăcerea sadică de a șoca prin referiri directe la viața sexuală și prin evocarea unor scene macabre îl înscriu în descendența unor profesioniști ai hărțuirii cititorilor, ca Louis Ferdinand Céline și Henry Miller. Și mai
Pățaniile unui român în România și în Elveția, povestite de el însuși by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16204_a_17529]
-
să țină seama de numeroasele clasificări și clarificări pe care criticul le propune în această carte. Totuși, aspectul cel mai interesant rămîne stilul participativ, faptul că aproape toate considerațiile autorului au fost filtrate prin propria experiență, ceea ce explică remarcile incisive, sarcasmul și inerentele resentimente (de altminteri, într-o succintă notă, criticul precizează că ar fi preferat el însuși să-și fi adunat ideile doar din cărți). Premisa de la care se pornește este că nimic nu poate fi explicat normal într-o
Literatura în totalitarism by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16426_a_17751]
-
ea e mult mai subtil ancorată în imediatul cotidian, decît la ceilalți scriitori din grupul de la Partisan Review. Citiți astăzi, Rahv, Wilson sau Mary McCarthy au un pathos care pare naiv prin precipitare și vehemență, sau alteori dimpotrivă arid prin sarcasm și forțată detașare, pe cînd Trilling pare să fi găsit o justă măsură, inspirată probabil de contactul permanent cu un public viu și prezent, cel al studenților săi. De altfel, într-unul din eseurile incluse în acest volum, singurul dedicat
Un intelectual new-yorkez by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16440_a_17765]
-
cerneală după dracu'". * În casa lui Thomas Morus animalele erau tratate ca membri de familie. * E surprinzător cît de multă idealizare intra în propozițiile noastre. Aproape totul e retușat, apropiat de niște tipare "ideale". Chiar și atitudinile negative, cinismele și sarcasmele noastre, conțin o idealizare à rebours. * Fără o notă de masochism, durerea ar fi inutilizabila pentru spirit. * Există sentimente care se pot constată doar în umbră conștiinței, aidoma stelelor ce luminează doar noaptea. * Înaintînd în vîrstă, Marin Sorescu a început
Din jurnalul lui Alceste (VII) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16446_a_17771]
-
salvatoare ale Olimpiei, prostia unor șefi ca Ilderim, Osmanescu sau Carasurduc, turnătorii și securitatea, statuia peregrină a lui Marx și pățaniile poetului "patriotic" Omar Caimac etc.) dar, pe măsură ce faptele se apropie de deznodământ, umorul spumos de la început lasă loc satirei, sarcasmului, terifiantului. Romanul are o structură tripartită, de o simplitate clasică, în deplin acord cu evoluția subiectului. În prima parte protagoniștii sunt cei doi soți a căror soartă rămâne neclară, deoarece râsul lui Candid nu și-a arătat deocamdată consecințele funeste
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
încă nefixat al registrelor, nevoia de a consolida un stil cult scris mai înainte de a-l dinamita și de a-l contamină cu elemente de oralitate. Dar poate fi la mijloc și dominația politicii, care umple paginile revistei cu indignări, sarcasme, pamflete - și prea puțin cu veritabil umor, mai ales de limbaj. Strategia pseudonimelor transparente e coerentă cu cea a numelor comice ale personajelor din teatrul vremii, dar nu e departe nici de uzul actual (pentru care, din nou, ne putem
Gheliruri, chilipiruri și locmale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16557_a_17882]
-
deloc simplă, după cum prea bine știm, implicînd asimilarea zonelor interzise, în frunte cu diaspora, reexaminarea gloriilor epocii comuniste, precum Zaharia Stancu și Titus Popovici, "cîntărirea corectă" a opozanților și disidenților precum Paul Goma, analiza unor trăsături apărute pe parcurs precum sarcasmul civic și umorul debordant, rabelaisian al lui Luca Pițu și multe altele. în contul strictei actualități, sînt consemnate o sumă de mișcări pe o tablă de șah nu doar literară, în măsură a incita discuția dialectică: "După ce, încă în 1990
Cine este Ovidiu Pecican? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11858_a_13183]
-
adevăr, cine ar fi putut să fie, mai convingător, în același timp, candid și ticălos, farseur și fraier, cabotin și autentic, histrion și alienat? În rolul diavolului președinte de fundație, Nae Caranfil a avut șansa să aibă un rege al sarcasmului: Gheorghe Dinică. Despre restul unei distribuții excelente, vom vorbi la premiera din toamnă. Tot la toamnă, văzînd filmul, o să remarcați tehnica pistelor false, capcanele narative, duelul dintre imagine și monologul personajului principal, parabola (pro)manipulării, finalul în care ficțiunea înlocuiește
Prinț sau cerșetor by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16055_a_17380]
-
personaj al literaturii și politicii românești de dimensiuni pantagruelice: Adrian Păunescu și comedia nuanțelor. Portretul este extraordinar. Cronicarul și le-a amintit pe acelea în aqua forte consacrate pe vremuri de Jean Cau lui Orson Wells și altora. De un sarcasm bine temperat, portretul schițat de dl Pleșu unuia din trubadurii ceaușiști pleacă de la premisa că nimic nu este mai potrivit în a-l defini pe dl Păunescu decît cantitatea: "E teribil ce mult poate să scrie (și ce lung!), ce
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16059_a_17384]
-
lamentează prozaic și nici nu recurge la invective pentru a-i stigmatiza pe cei vinovați de imensa risipă de timp istoric. Suferința ei morală sublimează într-o gravitate care aduce aminte de tragediile antice; iar când indignarea atinge paroxismul - în sarcasm: " Mi se demonstrează că sunt fundamentalistă pentru că mă încăpățânez să susțin că 1 +1 = 2; mi se spune că am rămas încremenită în proiect, pentru că - oroare! - mai cred și azi ceea ce credeam ieri; se deduce că nu sunt de folos
De la monolog la dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16126_a_17451]
-
nas câteva gânduri noi de-ale lui Marin Voiculescu, acest monstru sacru al înțelepciunii și al umorului involuntar: Incredibil e ce ți se întâmplă numai ție. Lada memoriei are puține lacăte. Prestanta nu se cumpără. Aleanul poate fi bunicul durerii. Sarcasmul poate fi o formă deghizata a durerii. Broderiile de mână se fac cu cap.
Suferinta poate fi bunica durerii by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19805_a_21130]
-
pure, fiind mai degrabă un sarcastic ce se destinde din cînd în cînd în inventivități ludice. Sarcaștii însă reacționează, nu acționează; așa și Iulian, are nevoie mai întîi de ceva care să-l lezeze și asupra căruia să verse apoi sarcasme (pentru propriul catharsis, desigur). Cum, de pildă, îl exasperează peisajul moral și spiritual (dar și cel „fizic”, să zicem) al României, pe care-l transpune apoi în sarcasme teribile (dar îndurerate în felul lor): „cocioabe gudronate și/ cu hornuri maț
stolul 2012 de al. cistelecan: Un fel de experimente () [Corola-journal/Journalistic/2794_a_4119]
-
de ceva care să-l lezeze și asupra căruia să verse apoi sarcasme (pentru propriul catharsis, desigur). Cum, de pildă, îl exasperează peisajul moral și spiritual (dar și cel „fizic”, să zicem) al României, pe care-l transpune apoi în sarcasme teribile (dar îndurerate în felul lor): „cocioabe gudronate și/ cu hornuri maț de porc// oamenii salam rînced ori/ flacoane farmaceutice// clisa nesfîrșită a/ săpăturilor// surîsul ca o bubă// spațiul îngust curb/ al nopții locuite// sticlele cu două găuri/ femeile cu
stolul 2012 de al. cistelecan: Un fel de experimente () [Corola-journal/Journalistic/2794_a_4119]
-
Pentru că, dacă pe om îl judeci cu sufletul și cu mintea, pentru iepuraș nu ai decât sufletul. Anul 1907 ne îndeamnă la o paralelă istorică făcută poate cu un ușor amor propriu de bănățeni (credem, de înțeles), dar sigur fără sarcasm: în perioada în care autoritățile se confruntau cu răscoalele țărănești din nordul Moldovei, peste Carpați, la Timișoara, se înființa Asociația crescătorilor de animale mici cu blană. Este și aceasta o dovadă de civilizație, manifestată de timpuriu pe aceste meleaguri, în
Agenda2003-2-03-b () [Corola-journal/Journalistic/280576_a_281905]
-
a fondatorului futurismului, de artistismul său înnăscut, de principiile și tendințele sale de a epata. Dar, precum era de înțeles și de așteptat, reacția presei, în multitudinea orientărilor ei, nu era nici pe departe una unanimă, pendulând între entuziasm și sarcasm, cum se înțelegea și dintr-un articol din ziarul „Vecernie izvestia” („Noutățile serii”): „Unicul. Inimitabilul. Prorocul unei noi viziuni asupra lumii, ajuns celebru nu doar grație «manifestelor», ci și faptelor de eroism manifestate prin calități de a pumni mutre. Bineînțeles
O vizită a lui Marinetti în Rusia by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/2806_a_4131]
-
de criză care scoate în evidență contururile și înmulțește valențele libere. În mic, e aici ceva din proza lui Dan Lungu sau a lui Petru Cimpoeșu - mică paradă de exemplare tipice ale faunei umane. Caricatura se ține departe de șarjă, sarcasmul nu pune la zid. Rezultă o radiografie nu lipsită de umor, dar cu tușe tragice, căci micșorarea omului e stridentă. Tot astfel în Viața pe bază de abonament. În fine, Gara lui Zăman e o proză înfiorată. O banală inspecție
Privirea cinematografică by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/2685_a_4010]
-
trece pe hârtie, în linii abrupte, starea sa lăuntrică în momentul în care joacă pe scenă. Că scena se mută și în viața reală, acesta-i un lucru ușor de înțeles. Ca orice artist care apelează la satiră și la sarcasm, Horațiu Mălăele vede monstruos și simte îngrozitor... Ca și la autorul Momentelor și schițelor penița sa e obișnuită să lucreze în zigzag, luînd totul în răspăr. Nu e de mirare, deci, că oamenii ce-i trec prin fața ochilor se decojesc
Mălăele, omul orchestră by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/2726_a_4051]
-
mai are un tată:/ Dumnezeu” (Amintiri din copilărie). Ființa frustrată dă pe gît potirul cu păcură, paginile de jurnal pe care vrea să le afișeze în oraș poartă pete de sînge, fantomele îi mîngîie inima cu fierul de călcat încins. Sarcasmul avansează pînă la figurile automutilării: „mă dăruiesc, mă schingiuiesc, mă rup în fîșii/ pe care le împart trecătorilor,/ le arunc de la balcon, le lipesc pe garduri” (Cineva îmi face rău cu mîna mea). De remarcat împrejurarea că erupția expresionistă a
Un discurs Revendicativ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2734_a_4059]
-
cu tonul general al liricii, generația anilor ‘80 a învățat mult: notația cotidianului în registru prozaic și bufon, histrionismul, patosul sarcastic, beligeranța ludică și arlechiniada. Presărând multă ironie, fantezism și libertate a asociației (...) poeții aceștia au combinat în egală măsură sarcasmul cu ingenuitatea, descriptivismul cu ironia, rafinamentul cu anecdoticul.” Că generația ‘80 își are maeștrii autohtoni în poeții enumerați mai sus este acum deja un lucru general acceptat. Filiația pare evidentă. Dar „posteritatea” lui Dimov ar putea începe chiar din cursul
Posteritatea lui Leonid Dimov by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/2603_a_3928]
-
entropic. Totul e posibil și imposibil în perimetrul acestui discurs rece, a cărui mare satisfacție pare a fi dezintegrarea. Factorul său originar: o neadaptare care devine teamă ținută-n frîu, o incompatibilitate cu toate cele ce sînt care devine sfidător sarcasm: „Să mă strecor undeva/ dar și-așa sîntem pierduți// vino că ți-am adus un cal retezat/ să-l mai privim// îmi tot striga mama mea de sub pat” (Ar fi n-ar fi de-ajuns). Sau: „Înainte de-a muri
Un damnat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2580_a_3905]
-
nu doar cât de bine a înțeles Kubrick mesajul romanului lui Burgess, dar și cum l-a nuanțat șicanând orice rapel la corectitudine ideologică printr-un comic de profunzime. Ironia filmului lui Kubrick este copleșitoare, atunci când nu e vorba de sarcasm. „Atrocitățile” comise de banda condusă de Alex sunt similare celor pe care și alți huligani le comit oriunde în această lume, doar că există ceva în plus, nu cu acești tineri, ci cu liderul lor. Nu poți lăsa deoparte talentul
Decojind portocale mecanice by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2584_a_3909]
-
a salvat, ci l-a pierdut. Brusc, melancolia lui Justine din Melancholia (2011) cu care întâmpină apocalipsa, sau finalul hipnotic din Antichrist (2009) cu acele trupuri ghemuite în sânul naturii, semințe palide asigurând o germinație perpetuă se transformă aici în sarcasmul din Dogville (2003), însă într-un mod brutal, inadecvat și nesusținut în niciun fel de evoluția evenimentelor și construcția personajului. În final, expresia repulsivă a sexualității stă față în față cu purificarea prin atingerea extremelor experienței sexuale. Preotul se transformă
Sadomasonimfomania by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2775_a_4100]