303 matches
-
glumească Ștefan cu fata. - Ei, asta-i bună. Am apucat doar să ne spunem câte ceva despre noi. Nu ne-a lăsat timp orchestra ta pentru mai multă socializare. Nu ați văzut cum au cântat mai ales la rock en roll? Saxofonistul parcă înnebunise. Voi de ce nu ați ieșit la dans? - Ca să nu vă călcăm pe picioare și să vă lovim cu coatele. Noi nu suntem de vârsta voastră să ne mișcăm la fel de bine. - Asta-i acum! Erau destui de vârsta voastră
ROMAN PREMIAT DE L.S.R. ÎN 2012 de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2332 din 20 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376781_a_378110]
-
doresc să mă relaxez, pun un CD și nu mă mai satur să-l ascult pe Fausto Papetti cu muzica lui divină a anilor ’60-’70, când a ajuns în culmea gloriei sale artistice. Îmi mai place de asemeni și saxofonistul american Kenneth Bruce Gorelick, pe numele lui de scenă Kenny G. A reușit Dalia să-mi descarce de pe YouTube câteva dintre melodiile lui. - Mă bucur doamna Trifan că sunteți astfel mai fericită, plăcându-vă cum cântă orchestra mea și mai
ROMAN PREMIAT DE L.S.R. ÎN 2012 de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2330 din 18 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376626_a_377955]
-
celor doi. Extrem de conluzivă: nobil-belicosul cocoș, care înaintea reuniunii a ținut creasta, foarte, foarte sus, de altfel îndrituit, în chestiunea flancului sud-estic, iată-l acum față-n față cu stăpînul lumii, încă june și constant imperativ. Zîmbitor (ah, zîmbetul de saxofonist al mondenului Clinton!), zîmbitor dar neînduplecat. La urma urmei, comunicatul final traduce nespus de clar acest dialog mut al mîinilor, buzelor, ochilor. Comunicat care pe noi ne aduce cu picioarele pe pămînt. Dar pe un pămînt, de data aceasta, mai
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
care, nici măcar nu sînt... ochioase ca ale aceluiași, din octombrie trecut, de la Cupola, cînd, cică, doamnele, și domnișoarele, și domnii și copiii tîrgului veniseră să se... extazieze în fața "Păsării Paradisului", a "Pelicanului", a "Arlechinului cu cocoș", a "Spleen"-ului, a "Saxofonistului" sau a "Splendoarei", deci nu sînt ochioase, ba, ce l-a apucat și pe ăsta, pe... cum spui, tu, că-l cheamă? a, Val Gheorg... hop și el, acum, cu Apocalipsa asta ca o pîclă cenușie prin care merg și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
anul trecut terenul, zăbovind o oră în atelierul meu de pe Armeană, se oprise (bănuiam) nu la pînzele mari, de oarecare respirație abstractă, ci la cele medii, tapetînd un perete întreg și frapînd ca un iconostas păgîn: personaje vivante, arlechini, balerine, saxofoniști, însoțite, invariabil, de cîini, pinguini, papagali, totul aproape coregrafic și, evident, să ia ochii. Fie, mi-am zis. De ce nu aș invesra mult bătutul cîndva: bon pour l'Orient, cu: bon pour l'Occident! Glume. Așa că nu sînt prea departe
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și, evident, să ia ochii. Fie, mi-am zis. De ce nu aș invesra mult bătutul cîndva: bon pour l'Orient, cu: bon pour l'Occident! Glume. Așa că nu sînt prea departe de V.: în patria pleinairismului fac arlechini, balerine și saxofoniști. (Pe care însă, strategic, nu i-am dus niciodată în personalele mele bucureștene...) Unde-i proverbiala talie a franțuzoaicelor standard! Rar, pe Avenue Grammont, cîte una, dar din cele deja ușor fanate. Pentru că fetele (băieții mai puțin) au aerul că
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Louvre, Courbet, Picasso (se putea!), Miró, La grande parade (portrete ale artiștilor în clowni), dar și... și... Instalations (II). Dezolare, nicicînd consolabilă: mi-a scăpat (I). Dacă în personalele bucurește nu mi-am dus niciodată pînzele cu arlechini, dansatoare și saxofoniști, nu am avut nici o reținere în a-mi duce desene. Cea de la Căminul Artei (etaj), din 1982, se numea "Copacul" și era prelucrarea laborioasă a schițelor făcute într-o mirifică vară pe colinele Iașilor. Desuet? Ce reconfortant e să întrerupi
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
obișnuiți, de două trupuri în picioare, întoarse cu fața la perete. Îmbrățișarea noastră îi stingherea. Eram pentru ei o pereche de dansatori, pe o minusculă insuliță delimitată de lumina de culoarea ceaiului, de masa cu un buchețel de flori artificiale, de respirația saxofonistului... Ondularea stridentă a muzicii se cabra brusc, într-un avânt vertiginos, devenind râs, strigăt, suspin, iar cel care ar fi urmat-o în nebunia ei n-ar fi putut decât să cadă mort, din acel urcuș vibrant pe verticală. Se
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
Clădirea de la capătul îndepărtat al umbrarului de beton întins între două străzi afișa o anumită austeritate cu pietrele ei încadrate strâns de rigole, dar parcul era al tuturora, al faunei străzii, plin de dude, de cântăreți ambulanți, de găinaț, de saxofoniști, de traficanți de droguri, de șmenari. Lângă mine, pe banca de lemn, Martina Twain. Tocmai fusese la un muzeu. Pielea ei avea o paloare patinată, de muzeu. În ciuda prospețimii de fruct a tenului ei, are momente când îi fuge tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
drum spre scenă prin mulțimea de la ora cinei. Sultanii văzură că vine și schimbară priviri între ei. Miroseau polițiștii; erau experimentați. Toboșarul încetă să-și mai aranjeze sculele. Trompetistul se dădu înapoi, postându-se lângă cortina care dădea în culise. Saxofonistul încetă să-și mai verifice muștiucul, rămânând locului. Danny urcă pe cortină, clipind des din cauza reflectorului puternic. Mirosi că saxofonistul e șeful lor și optă pentru o abordare diplomatică. Interogatoriul era urmărit de întreaga audiență. — Sunt de la Șerif. E vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
experimentați. Toboșarul încetă să-și mai aranjeze sculele. Trompetistul se dădu înapoi, postându-se lângă cortina care dădea în culise. Saxofonistul încetă să-și mai verifice muștiucul, rămânând locului. Danny urcă pe cortină, clipind des din cauza reflectorului puternic. Mirosi că saxofonistul e șeful lor și optă pentru o abordare diplomatică. Interogatoriul era urmărit de întreaga audiență. — Sunt de la Șerif. E vorba de Marty Goines. Toboșarul îi răspunse: — Marty e curat. Tocmai a fost la dezintoxicare. O idee: era posibil ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
urmărit de întreaga audiență. — Sunt de la Șerif. E vorba de Marty Goines. Toboșarul îi răspunse: — Marty e curat. Tocmai a fost la dezintoxicare. O idee: era posibil ca un fost pușcăriaș să-și apere tovarășul. — Nu știam că se droghează. Saxofonistul pufni: — Doar câțiva ani, da’ s-a dezintoxicat. — Unde? — La Lex. Lexington State Hospital, în Kentucky. Are vreo legătură cu eliberarea lui condiționată? Danny făcu un pas înapoi, ca să-i poată cuprinde pe toți trei dintr-o singură privire. Marty
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
pe toți trei dintr-o singură privire. Marty a mierlit-o azi-noapte. Cred c-a fost luat de aici chiar după numărul vostru de la miezul nopții. Trei reacții curate: trompetistul speriat - probabil se temea de polițiști în general, toboșarul tremurând, saxofonistul șocat, dar revenind în forță: — Toți avem alibiuri, dacă nu știi cumva. Danny se gândi: Odihnește-te în pace, Martin Mitchell Goines. — Știu asta, așa că hai s-o luăm metodic. Știți cumva dacă Marty avea vreun dușman? Probleme cu femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
dacă nu știi cumva. Danny se gândi: Odihnește-te în pace, Martin Mitchell Goines. — Știu asta, așa că hai s-o luăm metodic. Știți cumva dacă Marty avea vreun dușman? Probleme cu femei? Vechi amici de prizat care-i dădeau târcoale? Saxofonistul spuse: — Marty era o enigmă dată dracului! Tot ce știu e că încălcase regulile eliberării condiționate și că era atât de dornic s-o taie, că a trebuit să se interneze la Lex sub o altă identitate. Coaie mari, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
spre parcarea de la Club Zombie. — A menționat vreun nume? — Nu, a zis doar „un tip”. — A mai zis ceva despre el. Ce aveau de gând să facă sau alte chestii din astea? — Nu. Și a zis că se-ntoarce imediat. Saxofonistul îl sfredeli pe Danny cu ochii lui de un albastru mai deschis decât maroniul ochilor polițistului. — Omule, ce naiba, ți-am spus că Marty era curat! Și avea de gând să rămână așa. Dinspre audiență se auziră huiduieli. Resturi de hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Danny. Polițistul clipi din cauza reflectorului și simți cum i se prelinge sudoarea pe burtă. O voce strigă „Ieși afară-n mă-ta!”, fiind urmată de aplauze și de o aripă de pui pe jumătate mâncată, ce ateriză în spatele lui Danny. Saxofonistul îi zâmbi, își linse muștiucul și trase cu ochiul. Danny rezistă tentației de a-i îndesa instrumentul pe gât și ieși rapid din club pe una din ușile laterale. Răcoarea aerului îi îngheță transpirația și-l face să tremure. Neoanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
spre scenă. Homalău tăiat. Curlangiu în șuriu. Dramă poponărească. Danny se uită cum Coleman Healy se urcă pe scenă și schimbă saluturi cu alți jazzmeni. Grași, cadaverici, ciupiți, uleioși și arătând epuizați, cei de-acolo păreau o altă specie pe lângă saxofonistul dezinvolt - asemeni unei fotografii cu scena unei crime, cu tot soiul de impurități care rup simetria și te fac să remarci ce nu e în regulă. Începură să cânte: pianul lansă o melodie, apoi o predă trompetei, după care veniră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
gros-plan în culori, cu detaliile de la autopsia rapidă a cadavrului, întreprinsă de el pe lespedea morgii, mărite de milioane de ori. O mașină coti tocmai atunci în fața lui. Îl trecu un fior și văzu un șir de imagini amestecate cu saxofonistul alto, Coleman,și sosia lui din filmul cu Karen, Tim. Când îi atrase atenția Omului Cameră că ar trebui să-i vadă și pe trecători, ei îi apărură ca niște siluete grotești. Nu era în regulă. Îi trebuiră multe secunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
se așeză pe scaun și încercă să adoarmă. Ajunse undeva aproape de somn, o scurtătură a extenuării unde nu era total inconștient, nu putea să emită gânduri și vedea desene pe care nu le făcea el. Semne de circulație, camioane, un saxofonist executând arpegii la instrumentul său, modele florale, un câine la capătul unui băț. Câinele îl făcu să tresară. Încercă să deschidă ochii, îi simți grei și lipicioși și se lăsă să cadă iar în starea dinainte. Instrumente de autopsie fierbinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
găsească unghiurile potrivite, prim-planurile fețelor. Și mai multă ceață, brațe arcuite, picioare, un cărucior făcându-și brusc apariția și un bărbat în alb, cu un bol mare de punci. Focaliză, se îndepărtă, focaliză, nici o față, apoi Tim și Coleman - saxofonistul alto - alături, avântându-se în jazzul dezlănțuit. Crenguțele sunt dureroase. Tim dispare, înlocuit de un blond ingenuu. Două umbre îi distrug vizibilitatea, Danny face un pas îndărăt, lentilele devin iar funcționale și prind un cadru perfect cu cei doi grași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
ascundă perversitatea față de camarazii de stânga ai lui Loftis, bandajele neascunzând altceva decât inciziile chirurgicale. Buzz lăsă pentru final episodul cu distrugerea feței lui Coleman de către Lux. Mal interveni, folosindu-se de prilej pentru a-l introduce în peisaj pe saxofonistul Healy, chestionat de Danny Upshaw în ziua de Anul Nou. Iată de ce puștiul nu reacționase la asemănarea perfectă Loftis/Coleman: ea nu mai exista. Apoi Mal vorbi despre Coleman. Coleman dezvăluie că Marty Goines e homosexual. Coleman pomenește în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Poate că se mută de la un local la altul, dar rămâne aproape de muzică. Ceva nu e cușer la el cu muzica asta, pentru că nimeni nu a zis că ar fi cântat la vreun instrument, iar colorații zic că-i un saxofonist alto tare de tot. Eu zic să-i dăm bătaie cu hotelurile și băieții cu heroina cât mai e ziuă, iar pe seară să ne ocupăm de cluburile alea. — Hai. Hotel Tevere, pe 84 cu Beach - nici un alb. Hotel Galleon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
formația de muzică era luminată din spate de alte becuri albastre: spoturi acoperite cu celofan, ce clipeau. Muzica era asurzitoare, cu puțin sub nivelul de gălăgie. Trompetistul, contrabasistul, bateristul, pianistul și trombonistul erau negri și purtau cămăși albastre cu dungi. Saxofonistul alto era Coleman, fără barbă, iar un bec albastru pâlpâia exact în ochii tăticului Reynolds. Mal îl îmbrânci ușor pe Buzz și-i spuse tare în ureche: — Claire și Loftis sunt la bar. Într-un colț discret. Buzz se răsuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Goines la Bido Lito’s. Marty a fost surprins - și fericit -, fiind prima oară când îl vedea pe Coleman după ce acesta scăpase de bandaje. Anii trecuseră, băiatul era acum un bărbat cu o față nouă - și nu era rău ca saxofonist alto. Coleman i-a propus o nouă serie de jafuri. Mad Marty a fost de acord. Au plănuit să discute după Anul Nou. Apoi, în ajunul Anului Nou, Goines l-a întâlnit pe Coleman în față la Malloy’s Nest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
cinema-ul de pe straga George, ea îl lasă s-o țină de mână. Stând pe scaunele din spate se sărută. De ziua lui, ea îi dăruiește o pereche de butoni emailați, ce reprezintă niște cântăreți de jazz mici, negri, un saxofonist și un trompetist. Este o zi de naștere cu semnificație anume. Împlinește douăzeci și unu de ani, devine major. Domnul Spavin face o ultimă încercare de a-l convinge să aleagă cariera juridică, dar în final este forțat să se recunoască înfrânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]