1,075 matches
-
șură, vezi șura, ai Înțeles?! Îhî! Apoi continua: Acesta-i Z, de la zi, de la Zânița (aici mărul lui Adam a suit și a coborât imediat, În coșul pieptului urca o sferă plină cu aerul amintirilor speciale și pe scoarța cerebrală scânteia smocul de raze din coada unei comete aflate Într-un neîntrerupt zbor către autoanulare), de la Zavastița lui Bulinică, și mult mai simplu de la zgarda lui Vizanti cu care nu ești În stare să te Împrietenești (așa Îi spunea Victor curelei
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
cu atenție și constată că este nou-nouță. Nici vorbă. Poate două milioane. Trei, ca să-ți dau și burghie. Nu, am spus nu. Uită-te, pun și fierăstrăul ăsta la bătaie, plus pila triunghiulară, pentru ascuțit. Haldan parcă avea febră. Ochii îi scînteiau și avea un tremur ușor. Îți dau și sacoșa asta de rafie să le pui pe toate. Nu, am zis nu și gata. Dacă vrei să dai șase milioane și-ți dau și caloriferul acesta electric. Este cu ulei. Dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
ridicam În așa fel ca un singur strop de cerneală să ajungă În despicătura din capătul peniței și să rămînă În aer, gata să cadă. Dar nu cădea, ci se-ncli na doar a picurare pînă-l plimbam eu prin lumină ca să scînteieze. Se desprindea În cele din urmă și picura pe bancă, pe caiet ori pe podea, uneori chiar Înapoi În călimară. Preț adevărat avea numărul de clipe cît, ținîndu-se de vîrful peniței ca de o geană, rămînea lacrima albastră În soare
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
nemaivăzută și nemaiauzită pe Întinsul Americii, din Noua Anglie pînă la Rio Grande și din Manhattan la Pacific. Marea sală ardea cu toate cristalurile aprinse În plafon, pe mese cu fețe scrobite și cu tacîmuri de argint, anume spre a scînteia cît mai tare. S-au servit băuturi În pahare și ele la fel de scăpărătoare. Domnul Bailey a apărut În frac, făcînd semn că dorește să fie ascultat. Și-a salutat pe rînd invitații, neuitîndu-i pe cei doi dregători de pendule, poftiți
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
a-L purta, tot În brațe, pe Iisus. Apoi, pe pereți, picturi alese, iar În față, un iconostas aurit, ticsit de alte icoane. Pacea interiorului era sporită de lumina filtrată prin vitralii. În timpul liturghiei, lumini mai numeroase și mai puternice scînteiau din maiestuosul candelabru de mare preț. Între războaie, Îl comandase la Viena, pe banii lui, străbunicul meu Ștefan Ruba, participantul la Marea Adunare de la Alba Iulia. Fiul lui, tot Ștefan, moșul meu care rar bea un pahar de vin, cumpărase
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
iau după urma lui. Iar urma lui era lumina. Mi se făcuse foame, dar mi-am zis că o să mă simt iar îndestulat când o să se uite la mine. Și am pornit mai departe. Parcă undeva, dincolo de o piatră mare, scânteia ceva. Nu putea fi o lumânare acolo. Nici altă lumină. Oricum, nu era casă. De fapt, era casa unde duc ei, oamenii, pe ceilalți oameni când nu rămâne nimic decât învelișul din ei (oamenii spun la asta "moarte", dar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ceruri, am făcut și eu la fel. Dar o întrebare tot mă frământă. Știu, acuma nu era timp de vorbă. Trebuia să aștept. În cele din urmă, am ajuns în larg și bătrânul a aruncat mreaja. Soarele abia răsărise. Marea scânteia până departe și se făcuse alb-trandafirie. De câte ori o vedeam așa, mi-aduceam aminte de mama. Așa străluceau chipul și mâinile ei când vedea, de departe, barca lui tata trăgând la țărm mrejele încărcate de pești. Da, era frumoasă mama mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Despre Teodora și fetița domnului Simion nu a mai avut niciodată nici o veste. ȘAPTE ZILE CU TEODORA Ziua întâia Este iarăși începutul unei zile geroase de iarnă în care soarele, care abia s-a ridicat de după orizont, face deja să scânteieze mii de diamante efemere pe întinderea de omăt. Pe colina cu pante domoale, brazii par șiruri de călugări îmbrăcați în robe albe, proiectate pe cerul care ar putea fi în întregime azuriu dacă la întâlnirea cu pământul nu ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
mai sprintenă gazelă pe o câmpie cu flori! Când își arunca capul pe spate, dându-și la iveală pielea fină și tulburător de albă de pe delicatul ei gât, când i se dilatau pupilele, scoțându-i bine în evidență ochii ce scânteiau de dorință îmbinată cu o dulce alintare, când, plimbându-se în tovărășia mea, își legăna șoldurile în mers, care semănau leit cu acele unduiri ale plopilor înalți în bătaia vântului, în sfârșit, când își țuguia buzele umede și fragede, printre
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
de primăvară să scotă la iveală tot ce-i mort și adormit în sânul său; să-l îmbrace cu o nouă frumusețe și splendoare și să pună-n fiecare fir de iarbă și insectă pulsul vital al energiei divine. Omul, scânteie din Cugetarea supremă, a fost de la însăși crearea sa chinuit de enigma morții, care într-o clipă îi curmă toate năzuințele spre mai bine și pune barieră tuturor aspirațiunilor sale. După o-ndelungată intuiție, însă a mersului firii și a
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
umane în fața micului lor ecran, oroarea acestei negări nu este diferită de cea a spectacolului din care le-a fost dat să se nutrească în seara respectivă: în el se află adevărul existenței mediatice, iar în fața ochilor lor halucinați a scânteiat vreme de o clipă propriul lor adevăr. Umanitatea care se angajează în existența mediatică parcurge spirala descendentă de-a lungul căreia puterile vieții părăsesc una după alta diversele practici ale simțirii, ale înțelegerii și ale iubirii descoperite și conservate în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
uita undeva, în slavă; urmărindu-i privirea, cei adunați zăriră licărind ceva pe cer. Erau rotitorii! Lumea încerca să-l scoată onorabil, cât de cât, din povestea cu ceasul, iar el se uita la hulubi! Era prea de tot! Porumbeii scânteiau în soarele dimineții. Cădeau în tumbe, se ridicau la cer. Pământenii priveau în tăcere. „Să lăsăm hulubii să coboare singuri!” i-a strigat meșterului Starostele postăvarilor. „Să ne întoarcem la pendula noastră! Dai jos drăcovenia sau nu? Dacă ești cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
și grile, și restul rotițelor, totul, de parcă, niciodată, nimic - în interiorul orologiului - nu avusese vreun loc precis! Încurcate în arcurile mai mari, sute de componente, dacă nu peste o mie, au continuat, vreme de câteva clipe, să se balanseze în dezordine, scânteind, apoi totul a încremenit. Mașinăria, prăbușită în sine, devenise un amalgam din care nici un element nu mai putea fi separat fără a strica și mai și sistemul. ...Toate încercările făcute pentru reconstituirea orologiului s-au dovedit inutile. Cei mai buni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
liniștitoare, ieșind din hașuri întunecate, deschizând în alb ireal un decor care n-o justifică întru nimic. Dînd pagina, o imagine de rece - dacă senzațiile se pot vedea - apocaliptic, sau doar o înserare mai pătrunsă de răcori: "Sunt sorii stinși scânteindu-și tăciunii/ Sub uraganele caste-ale lunii." Pentru cei prieteni, dintr-o margine în alta a nopții, cu hieratica, palid-capricioasa regină, frisonul e mai curînd o înfrigurată plăcere. Plăcerea unei lumi netrăite, căutate, chemate la ceasul cînd se fac și se
Chinuri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7796_a_9121]
-
de două-trei ori în revistele literare, mi-l închipuiam masiv și voluntar. Din scris, te-ai aștepta să vezi un ins volubil, sentimental și ardent. Nimic din toate acestea. O modestie grațioasă își ascunde în mișcări și în privirea-i scânteind ca la insomniaci. Nu-i greu să-ți dai seama că autorul Reflecțiilor asupra spiritului creator face parte dintre acei împătimiți deopotrivă de "practica scrisului și experiența lecturii". Din acest punct de vedere, sacerdoțiul său implică multă "petrecere", tandrețe, febricitate
Arta de a admira literatura by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7285_a_8610]
-
se anunț departe, pe ceru-umbros albind, Trufașe, gemătoare, necontenit venind. Dar vasul naintează p-o mare ca o gheață Și Samos se arată prin azurită ceață. Al lumii far se culcă și-așterne, apuind, Pe mare altă mare de raze scînteind. Mycale se înalță cu vîrful său cel verde, Prin umbre depărtate, mijind, tăcut, se pierde” (Ionienele). Bolintineanu unește istoria și geografia într-un ansamblu de neașteptată coerență. Trecînd pe lîngă insulele grecești, Conrad își rememorează epopeile homerice, ca și imnurile
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
mansardă, Peter tocmai făcea ordine. A terminat repede și, în clipa în care m-am așezat pe jos la locul meu preferat, a venit și el. Ne-am uitat împreună la cerul albastru, la castanul golaș pe ale cărui crengi scânteiau stropi mici, la pescăruși și alte păsări care, în zborul lor la firul ierbii, păreau de argint. Toate astea ne-au emoționat și ne-au captivat într-atât, încât n-am mai putut scoate o vorbă. El stătea în picioare
Jurnalul Annei Frank () [Corola-journal/Journalistic/5139_a_6464]
-
cu o înfățișare hidoasă, repulsivă, nedebarasată de reziduurile sale de animalitate, purtător al atavismelor pe care le teoretiza școala criminologiei lombrosiene, și pe de altă parte, preia tradiția demoniilor romantice, unde vampirul este acel "(...) mort frumos cu ochii vii. Ce scânteie-n afară". Tocmai această tradiție romantică este recuperată în saga Twilight, pe această filieră apar vampirii adolescentini, metrosexuali, chiar emo, precum Edward Cullen (Robert Pattison). Tânărul devine reprezentativ pentru această ipostază a vampirului care-l apropie și de tradiționalul Sburător
Frumoasele bestii romantice by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6629_a_7954]
-
care se zice că ar avea calitățile laptelui femeii umane... Soarele se învârtea la orizont - lumină ca ziua, deși erau orele trei din noapte. Termometrul de pe ceasul sofisticat al entomologului arăta minus cincisprezece grade. O plăcere; o adevărată plăcere. Ghețurile scânteiau bătue razant de astrul-tată al planetei... Radioul, un aparat minuscul, pe care profesorul îl ținea atârnat de gât, ca o amuletă, dădea știrile... Lupte, războie, sute de mii de victime, atentate iar, în Irlanda, în Grecia, în Turcia, cutremure devastatoare
La eschimoși by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6469_a_7794]
-
ca Bacovia, ca Blaga, ca Arghezi. Într-un final (chiar în final, de fapt), cu pași mici, ajunge și la visatul sonet: „Pentru artist, femeia nu-i femeie/ ci mai curând ea seamă- nă-a bărbat/ căci harul lui abia atunci scânteie/ când de-un surâs se lasă fecundat./ Abia atunci gândirea sa adâncă/ Rămâne grea, și plină e de rod/ Când mintea i se sparge ca de-o stâncă/ În țăndări, de al rochiei izvod./ Artistul e-a domniței lui mireasă
O seară la operă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4705_a_6030]
-
dea izbucniri lirice adevărate. Iată, de pildă, un Criticilor mei, în varianta Caragiale: „De critică mi-e scârbă! Cunosc simbolul vorbii./ Posteritatea dreaptă mă judece și-acuze!/ Surâsul să se stingă pe veștedele buze:/ N-aud acorduri surzii, nu văd scânteia orbii!”. Firește, după violența tonului, împodobit, mai apoi, cu neologisme complicate și referințe livrești, după încrederea în posteritate (în genul dar când patru generații peste moartea mea vor trece...), autorul ‘adevărat’, să zicem așa, nu poate fi decât Macedonski. Scuturat
Poeziile domnului Caragiale by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4713_a_6038]
-
cam neglijent. Iartă-mă. În scurt timp ne vom revedea, deocamdată prin scrisori. Salutări alor tăi! Îți scriu niște ritmuri rimate. Ce-mi cam bat în auz de când ne-am despărțit: Mi-e tâmpla încă fierbinte și ochii Încă-mi scânteie prelung în orbite și fața mi-e neagră de privirile tale și mâinile tulburi, tâmpite. Cum să îți spun? Tu ești prima furtună Ca un trăznet ivită în sufletul meu Prin fiece umbră plăcută, pe stradă trecută Sufletul meu sincer
Întregiri la biografia lui Ioan Alexandru () [Corola-journal/Journalistic/4429_a_5754]
-
Femei grase și trandafirii care se-mperecheau cu câini sau cu porci. Plete lungi, sticle de bourbon, bandana roșu și tot tacâmul, un Browning GP 9mm, zațul de cafea, mesageri taciturni. Pietricele scrâșniră sub tălpi de mocasini : pe cer două stele scânteiară. Arătătorul apăsă pe trăgaci, țintind cum nu se poate mai exact. Perfect pulverizate, rămășițele stimatului corespondent te făceau să crezi că plănuia să nu mai întârzie mult pe aici. Traducere de Constantin Abăluță
Daniel Fano - Cinci mici exerciții de dispariție () [Corola-journal/Journalistic/4359_a_5684]
-
n-o mai înfeși... așa, o domnișoară cu dinți și înfășată, nu știu cum vine. Dar eu, în locul ei, m-aș simți jicnit. Și așa de bine mi-au făcut rândurile tale: parc-o văd cum se uită cu ochii mari și scânteind de nedumerire la ciaslovul bunicului. Fiindcă veni vorba de citit, ce zici tu că citești? Ceva rusește? Rutenește? Bine și așa. Dar poate ceva românește n-ar fi mai rău. Și acum să venim la surpriza cealaltă. Săracă fetiță, ce
Însemnări despre epistolograful Nichifor Crainic by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5466_a_6791]
-
Petre Anghel - Prima treaptă spre cer în Luceafărul, 19, nr. 51 (764), sâmbătă, 18 decembrie 1976, p. 3, col. 5. șSe publică fragmente din scrisorile lui Nicolae Labiș trimise lui Mihai Zaharia, în anii 1950-1951, precum și două poeziiț. 4. Poezia Scânteia noastră nu a identificată fost până acum. 5. Vasile Gh. Popa (n. 1912-1976), profesor, folclorist și memorialist. La Liceul „N. Gane” din Fălticeni a predat limba română și limba latină în perioada 1947-1973. Remarcabile sunt cărțile: Folclor în Țara de
Noi completări la biografia lui Nicolae Labiș by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5915_a_7240]