148 matches
-
În electricitate și electromagnetism, capacitatea electrică este o mărime fizică scalară care exprimă proprietatea corpurilor conductoare, de a înmagazina și păstra sarcini electrice. Măsura ei se definește prin raportul dintre sarcina electrică a corpului izolat și potențialul său, exprimat față de un punct depărtat la infinit de potențial nul.Capacitatea electrică este
Capacitate electrică () [Corola-website/Science/314246_a_315575]
-
este numai gravitația, dar pot fi incluse și alte câmpuri, precum cele electromagnetice. Într-un sistem de coordonate neinerțial, pot fi introduse alte"forțe" precum cele asociate cu mișcările relative. Adesea, aceste forțe pot fi reprezentate drept gradientul unei mărimi scalare. De exemplu gravitația, are direcția z și este reprezentată drept gradientul funcției U = -ρgz. Deoarece și presiunea apare în ecuație prin gradientul ei, putem rezolva problema fără a adăuga explicit aceste forțe, ci numai prin simpla modificare corespunzătoare a presiunii
Ecuațiile Navier-Stokes () [Corola-website/Science/317916_a_319245]
-
Aceste ecuații se scriu în mod uzual în 3 sisteme de coordonate: Cartezian, cilindric și sferic. Deoarece ecuațiile Navier-Stokes sunt ecuații vectoriale, însemnă că scrierea lor în diversele sisteme de coordonate nu mai este la fel de simplă ca scrierea unor ecuații scalare, precum cea a transferului de căldură. Scrierea explicită a sistemului Navier-Stokes, cu notațiile uzuale formula 43, formula 44 și formula 45, pentru componentele vitezei pe cele trei direcții, este următoarea: De notat că gravitația a fost considerată ca forță, deci, în general vom
Ecuațiile Navier-Stokes () [Corola-website/Science/317916_a_319245]
-
care este capabil să efectueze aceeași operație simultan pe mai multe date. Arhitectura procesoarelor este una de tip SIMD (Flux de instrucțiuni singular, fluxuri de date multiple) spre deosebire de arhitectura SISD (Flux de instrucțiuni singular, flux de date singular) specifică procesoarelor scalare, care la o instrucțiune efectuează o singură operație aplicată unui singur operand. Procesoarele tipice care se află în interiorul calculatoarelor personale sunt de tip scalar. Procesoarele vectoriale sunt folosite de obicei când este nevoie de aplicarea aceleiași operații pe seturi mari
Procesor vectorial () [Corola-website/Science/322884_a_324213]
-
la fiecare ciclu de ceas. În mod normal există 4 până la 8 unități funcționale vectoriale. Rolul acestora este de a încărca registrul vector cu valori din memorie sau de a scrie valorile din registrul vector în memorie. În cazul procesoarelor scalare tipul de date prelucrat este un cuvânt format din n biți. Operațiile se efectuează asupra unui singur registru. Fiecare instrucțiune conține tipul operației și registrele care vor fi folosite la efectuarea operației. De exemplu, dacă avem două grupuri de câte
Procesor vectorial () [Corola-website/Science/322884_a_324213]
-
valori în paralel. Mai întâi se inițializează acumulatorii cu elementul identitate (IDENT), folosind tipul de data pack t pentru a setă elementele individuale dintr-un vector. Pentru a satisface cerință de aliniament se vor acumula câteva elemente din vector folosind operații scalare până când variabilă dată va conține o adresă care este multiplu de VBYTES. E necesară o conversie explicită asupra pointerului dată pentru a-l transforma într-un long. Astfel se poate testa dacă este un multiplu de VBYTES. De asemenea, e
SIMD () [Corola-website/Science/322888_a_324217]
-
principiului este dată de ecuația : formula 6 Acest principiu introduce două noțiuni fundamentale: masa și forța. Este extrem de dificil de dat definiții perfect logice, comprehensive acestor noțiuni; totuși se pot accepta ca satisfăcătoare următoarele definiții: Masa unui corp este o mărime scalară, pozitiv definită, ce caracterizează corpul respectiv, fiind o măsură a inerției și a interacțiunii sale gravitaționale cu alte corpuri. În expresia principiului al doilea, masa apare ca factor de proporționalitate dintre forță și accelerație. Forța este o măsură a interacțiunii
Ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene () [Corola-website/Science/319866_a_321195]
-
în care "f" reprezintă partea pozitivă a lui "f" și "f" partea negativă. „Măsurarea” vectorilor se face prin specificarea unei , un datum care măsoară lungimi de vectori, sau printr-un produs scalar, care măsoară unghiurile dintre vectori. Normele și produsele scalare se notează cu formula 11 și, respectiv, cu formula 12. Natura unui produs scalar presupune că lungimile de vectori pot fi și ele definite, prin definirea normei asociate formula 13. Spațiile vectoriale înzestrate cu astfel de date sunt cunoscute sub denumirea de "spații
Spațiu vectorial () [Corola-website/Science/298212_a_299541]
-
unitate normal la suprafața determinată de vectorii de poziție inițială și finală formula 13 Prin raportul dintre vectorul arie și intervalul de timp se găsește formula vectorului viteză areolară medie: formula 14 Acest vector este normal la suprafața (ABC) și are valoarea scalară egală cu formula 15, prin urmare, vectorul viteză areolară se poate scrie prin relația: formula 16, unde formula 17 este valoarea (mărimea vectorului viteză areolară medie). Pentru un interval de timp finit normala la suprafață nu se modifică în timp (ea fiind determinată
Viteză areolară () [Corola-website/Science/319537_a_320866]
-
prin relația: formula 41 Aceasta este o integrală primă a mișcării.Pentu mișcări cu moment cinetic constant, alegând planul traiectoriei în planul formula 42, vectorul viteză areolară este paralelă cu axa formula 43, rezultă că valoarea componentei formula 44 a acesteia coincide cu valoarea scalară, prin urmare: formula 45 Combinând ultimele două relații se găsește expresia: formula 46 Această ultimă relație exprimă de fapt teorema ariilor: "Dacă momentul formula 47 al fortei formula 48 este permanent ortogonal pe axa Oz, atunci mișcarea punctului, în proiecție pe planul xOy, se
Viteză areolară () [Corola-website/Science/319537_a_320866]
-
cinetice. Pentru un lucru mecanic negativ care este produs de o forță rezistentă se utilizează denumirea de "lucru rezistent" și el produce scăderea energiei cinetice. Dacă punctul material este plasat într-un câmp de forțe potențial, atunci există o funcție scalară formula 72, astfel încât câmpul de forțe ce acționează asupra punctului material se poate scrie sub forma formula 73, unde prin formula 74 este notat operatorul diferențial gradient. Funcția scalară formula 72 poartă numele de potențialul câmpului. În cazul în care formula 76, cu alte cuvinte
Teoreme generale ale mecanicii () [Corola-website/Science/319681_a_321010]
-
punctul material este plasat într-un câmp de forțe potențial, atunci există o funcție scalară formula 72, astfel încât câmpul de forțe ce acționează asupra punctului material se poate scrie sub forma formula 73, unde prin formula 74 este notat operatorul diferențial gradient. Funcția scalară formula 72 poartă numele de potențialul câmpului. În cazul în care formula 76, cu alte cuvinte dacă potențialul nu depinde explicit de timp, atunci câmpul de forțe se numește conservativ, iar funcția formula 77 se numește "energie potențială". Pentru punctul material supus acțiunii
Teoreme generale ale mecanicii () [Corola-website/Science/319681_a_321010]
-
unui câmp de forțe conservative este valabilă teorema conservării energiei mecanice. Energia mecanică formula 95 a unui punct material se definește așadar ca suma dintre energia cinetică și energia potențială. Definiția formula 96 a forței conservative nu determină în mod echivoc funcția scalară formula 97, pentru o funcție formula 98, unde formula 99 este o constantă arbitrară având dimensiunea energie, prin aplicarea operatorului gradient se obține aceeași forță; prin urmare, originea funcției potențiale formula 100 poate fi aleasă în mod arbitrar. O mulțime de puncte materiale bine
Teoreme generale ale mecanicii () [Corola-website/Science/319681_a_321010]
-
ecuații diferențiale de ordinul doi scalare:formula 124. De regulă, forțele externe formula 125 sunt dependente de vectorii de poziție și viteze respectiv timp formula 126, iar forțele interne formula 104 variază în funcție de poziția mutuală a particulelor formula 128 Integrând succesiv de două ori ecuațiile scalare fundamentale după variabila timp, se obține integrala generală a sistemului:formula 129. Constantele arbitrare care apar în relațiile explicite ale integralei generale se determină prin impunerea condițiilor inițiale expresiei primei și respectiv celei de a doua integrale. Dacă la momentul inițial
Teoreme generale ale mecanicii () [Corola-website/Science/319681_a_321010]
-
relațiile explicite ale integralei generale se determină prin impunerea condițiilor inițiale expresiei primei și respectiv celei de a doua integrale. Dacă la momentul inițial formula 130 se dau pozițiile și vitezele inițiale ale celor formula 115 puncte, se pot scrie formula 132 ecuații scalare:formula 133. rezolvarea acestui sistem de formula 132 ecuații algebrice conduce la determinarea constantelor formula 135. Prin cunoașterea unor integrale prime pentru sistemul punctelor materiale simplifică problema integrării ecuațiilor diferențiale ale mișcării. Forțele interne și externe, acționând asupra punctelor materiale individuale ce compun
Teoreme generale ale mecanicii () [Corola-website/Science/319681_a_321010]
-
de masă și energia cinetică a centrului de masă. Utilizând relațiile matematice care exprimă teorema a doua a lui Koenig și respectiv teorema energiei cinetice totale: formula 222 se pot scrie relațiile: formula 223<br> formula 224.Pe de altă parte, prin înmulțirea scalară a ecuației fundamentale, exprimată pentru centrul de masă, formula 225 cu depasarea elementară a centrului de masă formula 226 se găsesc relațiile:formula 227<br> și atunci formula 228. Prin înlocuirea acestor relații în expresia teoremei energiei cinetice totale, se găsește relația: formula 229 Prin
Teoreme generale ale mecanicii () [Corola-website/Science/319681_a_321010]
-
baza simțurilor este extrem de limitat. Pentru necesitățile științei a fost nevoie de elaborarea unei metodologii numerice obiective a măsurării temperaturii. Introducerea conceptului riguros asupra mărimii fizice temperatură se face în cadrul termodinamicii pe baza principiului zero care afirmă existența unei mărimi scalare numită temperatură, care reprezintă o proprietate a tuturor sistemelor termodinamice, aflate în stări de echilibru, astfel încât egalitatea temperaturilor este o condiție necesară și suficientă pentru realizarea stării de echilibru. Afirmația aceasta este echivalentă cu formularea care exprimă tranzitivitatea echilibrului termic
Termometrie () [Corola-website/Science/320066_a_321395]
-
semiaxa pozitivă (axa timpului); pentru „comoditate”, se poate extinde definirea pe întreaga axă reală. Imaginea unei asemenea aplicații se numește "orbită" sau "traiectorie" în planul fazelor. O orbită este determinată de ecuațiile parametrice: formula 8 Unde formula 9 și formula 10 sunt funcții scalare de clasă formula 11. Folosind teoria ecuațiilor diferențiale ordinare se demonstrează că prin oricare stare (punct al planului fazelor) trece o orbită și numai una singură. O orbită se poate reduce la un singur punct, numit "poziție de echilibru" în care
Fază (mecanică statistică) () [Corola-website/Science/325915_a_327244]
-
în care partea stângă este egală cu zero datorită egalități derivatelor parțiale. Divergența unui rotor al "oricărui" câmp vectorial A este întotdeauna zero: Laplacianul unui câmp scalar este definit ca divergența unui gradient: De notat că, rezultatul este o cantitate scalară. Aici, ∇ este laplacianul care operează asupra unui câmp vectorial A. Folosind notația lui Feynman, se scrie simplu: în care notația ∇ însemnă operatorul gradient subscris aplicat numai asupra factorului A. O idee mai puțin generală, dar similară, este aceea de a
Identitățile calculului vectorial () [Corola-website/Science/323691_a_325020]
-
constant, iar al doilea factor (punctat) este diferențiat. În cazul special în care A = B: în care notația lui Feynman ∇ însemnă operatorul gradient subscris aplicat numai asupra factorului B. În notație cu punct deasupra: Gradientul produsul scalar a două câmpuri scalare formula 33 și formula 34 urmează aceeași regulă ca cea a produsului pentru o singură variabilă:
Identitățile calculului vectorial () [Corola-website/Science/323691_a_325020]
-
câmp gravitațional uniform centrul de greutate coincide cu cel de masă. Centrul forțelor paralele reprezintă punctul prin care trec axele centrale ale unui sistem de forțe paralele când acestea, fără să-și schimbe punctele de aplicație și nici mărimile lor scalare, se rotesc devenind paralele cu o altă axă. Dacă formula 79 este vectorul de poziție al originei forței formula 80 atunci vectorul de poziție al centrului forțelor paralele se definește prin:
Centru de masă () [Corola-website/Science/322646_a_323975]
-
faptul că latența cauzată de anumite evenimente este folosită eficient de alte fire de execuție. Pentru a avea o eficiență maximă sunt necesare cel puțin atâtea fire de execuție câte etape are pipe-ul, altfel fiind mai ineficiente decât procesoarele scalare. Complexitatea hardware crește deoarece fiecare registru trebuie duplicat pentru fiecare fir de execuție, însă complexitatea pipeline-ului scade deoarece fiecare instrucțiune este independentă de toate celelalte. -ul cu granularitate aspră gestionează în mod similar firele de execuție din pipeline, însă fiecare
Multithreading () [Corola-website/Science/329331_a_330660]
-
un singur fir de execuție, în condițiile în care primul menționat rulează un singur fir de execuție. Avantajul major al acestui tip de procesare este evident în configurațiile software care necesită puține fire de execuție, fiind mai eficient decât procesoarele scalare sau cele care prezintă multithreading cu granularitate fină, având totuși o complexitate hardware mult mai mare. Un procesor cu mai multe fire de execuție, capabil să proceseze multiple instrucțiuni din surse diferite poartă numele de procesor cu multithreading simultan. Această
Multithreading () [Corola-website/Science/329331_a_330660]