147 matches
-
Mahler dorea ca manuscrisul să fie ars după moartea sa. Prin urmare abia în anii 1920 Alma Mahler-Werfel a cerut compozitorului Ernst Krenek să facă o copie decentă a schiței orchestrale a lui Mahler dar deoarece schița lui Mahler a Scherzo-ului era foarte vagă acest lucru nu era fezabil. Alban Berg a fost angajat să corecteze lucrarea dar corectările sale sugerate nu au fost niciodată aplicate și, în același timp, au fost efectuate modificări neautorizate, posibil de unul dintre dirijorii
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
spre un climax: a variațiune extrem de puternică a primei teme. Această puternică repetarea culminează cu o disonanță terifiantă. După această izbucnire muzica devine foarte tăcută și nu sugerează nicio rezolvare a întunecimii climaxului. A doua parte, prima din cele două Scherzo-uri, constă în două idei principale, prima fiind marcată de numeroase schimbări ale metrului care ar fi fost o provocare pentru stilul dirijoral al lui Mahler dacă ar fi trăit să dirijeze simfonia. Aceasta alternează cu un "Ländler" vesel și
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
termină în purgatoriu deoarece după o scurtă recapitulare un arpegiu de harpă și lovitură de gong o elimină starea. Este consemnată la pierzanie de o ultimă exprimare macabră a contrabașilor. Scena este acum pregătită pentru particularitățile celui de-al doilea scherzo, ce are un caracter oarecum hărțuit. Există o scriere pe prima pagină a părții pentru a semnifica faptul că în această parte "Diavolul dansează cu mine" iar la final Mahler scrie "Ah! Doamne! Adio, lira mea!". Versiunea lui Cooke finalizează
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
a semnifica faptul că în această parte "Diavolul dansează cu mine" iar la final Mahler scrie "Ah! Doamne! Adio, lira mea!". Versiunea lui Cooke finalizează partea cu o codă interpretată de percuție și se intră direct în ultima parte. Acest scherzo nu se aseamănă ca și spirit cu primul scherzo; este mult mai grav și mai sinistru. Unii îl consideră ca fiind ultimul "Scherzo de groază" al lui Mahler. Greutatea emoțională a simfoniei este rezolvată într-o ultimă parte lungă ce
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
cu mine" iar la final Mahler scrie "Ah! Doamne! Adio, lira mea!". Versiunea lui Cooke finalizează partea cu o codă interpretată de percuție și se intră direct în ultima parte. Acest scherzo nu se aseamănă ca și spirit cu primul scherzo; este mult mai grav și mai sinistru. Unii îl consideră ca fiind ultimul "Scherzo de groază" al lui Mahler. Greutatea emoțională a simfoniei este rezolvată într-o ultimă parte lungă ce incorporează și leagă împreună muzică din părțile precedente unde
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
Cooke finalizează partea cu o codă interpretată de percuție și se intră direct în ultima parte. Acest scherzo nu se aseamănă ca și spirit cu primul scherzo; este mult mai grav și mai sinistru. Unii îl consideră ca fiind ultimul "Scherzo de groază" al lui Mahler. Greutatea emoțională a simfoniei este rezolvată într-o ultimă parte lungă ce incorporează și leagă împreună muzică din părțile precedente unde pasajul introductiv al simfoniei, acum transferat cornilor, este răspunsul ce calmează puternica disonanță ce
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
este cea mai antrenantă. Secțiunea finală este o codă extinsă, care prelucrează material muzical din deschiderea Simfoniei. Atât prima, cât și cea de-a treia temă generează dezvoltări motivice în părțile următoare ale Simfoniei. Partea centrală a Simfoniei este un scherzo plin de viață, "Allegro molto", căruia îi este asociată o secțiune ceva mai liniștită, "Andantino quasi allegretto". În scherzo, ideile muzicale sunt derivate din materialul sonor auzit în partea precedentă. Sfârșitul linșitit al primei părți contrastează cu începutul celei de-
Simfonia a treia (Aaron Copland) () [Corola-website/Science/335520_a_336849]
-
cât și cea de-a treia temă generează dezvoltări motivice în părțile următoare ale Simfoniei. Partea centrală a Simfoniei este un scherzo plin de viață, "Allegro molto", căruia îi este asociată o secțiune ceva mai liniștită, "Andantino quasi allegretto". În scherzo, ideile muzicale sunt derivate din materialul sonor auzit în partea precedentă. Sfârșitul linșitit al primei părți contrastează cu începutul celei de-a doua, unde lovitura de timpani stabilește cu tărie vitalitatea scherzoului. Forma acestei părți urmează construcția obișnuită de simfonie
Simfonia a treia (Aaron Copland) () [Corola-website/Science/335520_a_336849]
-
secțiune ceva mai liniștită, "Andantino quasi allegretto". În scherzo, ideile muzicale sunt derivate din materialul sonor auzit în partea precedentă. Sfârșitul linșitit al primei părți contrastează cu începutul celei de-a doua, unde lovitura de timpani stabilește cu tărie vitalitatea scherzoului. Forma acestei părți urmează construcția obișnuită de simfonie: scherzo, trio, scherzo. O introducere a instrumentelor de suflat din alamă conduce către tema principală, care este declamată de trei ori în prima secțiune. Prima dată este auzită la corni și viole
Simfonia a treia (Aaron Copland) () [Corola-website/Science/335520_a_336849]
-
ideile muzicale sunt derivate din materialul sonor auzit în partea precedentă. Sfârșitul linșitit al primei părți contrastează cu începutul celei de-a doua, unde lovitura de timpani stabilește cu tărie vitalitatea scherzoului. Forma acestei părți urmează construcția obișnuită de simfonie: scherzo, trio, scherzo. O introducere a instrumentelor de suflat din alamă conduce către tema principală, care este declamată de trei ori în prima secțiune. Prima dată este auzită la corni și viole și continuă cu clarinetul, a doua oară în unison
Simfonia a treia (Aaron Copland) () [Corola-website/Science/335520_a_336849]
-
sunt derivate din materialul sonor auzit în partea precedentă. Sfârșitul linșitit al primei părți contrastează cu începutul celei de-a doua, unde lovitura de timpani stabilește cu tărie vitalitatea scherzoului. Forma acestei părți urmează construcția obișnuită de simfonie: scherzo, trio, scherzo. O introducere a instrumentelor de suflat din alamă conduce către tema principală, care este declamată de trei ori în prima secțiune. Prima dată este auzită la corni și viole și continuă cu clarinetul, a doua oară în unison de coarde
Simfonia a treia (Aaron Copland) () [Corola-website/Science/335520_a_336849]
-
scriitură de canon. Ea este preluată de coarde, care adaugă prin aceasta o nouă secțiune. În mijlocul trioului, Copland a introdus o temă de vals, care „și-ar fi găsit locul chiar și în "Rodeo"” . Recapitularea primei secțiuni implică tema de scherzo, care se distinge de data aceasta prin implicarea pianului solo și care conduce printr-un material episodic la o recapitulare în tutti. Acest nou moment de climax este urmat de o reluare a temei din trio, interpretată de această dată
Simfonia a treia (Aaron Copland) () [Corola-website/Science/335520_a_336849]
-
Cea mai neobișnuită lucrare compusă pentru Joachim este "Sonata F-A-E", o colaborare între Schumann, Brahms și Albert Dietrich, bazată pe inițialele motto-ului lui Joachim, "Frei aber Einsam" (Liber dar singur). Deși sonata este rar interpretată integral, a treia parte, "Scherzo în Do minor", compusă de Brahms, este interpretată destul de frecvent astăzi. Compozițiile proprii ale lui Joachim sunt mai puțin cunoscute. Are o reputație de compozitor cu un catalog de compoziții redus dar distinctiv. Printre compozițiile sale se numără diferite lucrări
Joseph Joachim () [Corola-website/Science/328421_a_329750]
-
XX. Un aranjament pentru pian la patru mâini a fost publicat de Bruno Walter în 1906. Simfonia lui Mahler publicată există în forma tradițională de patru părți. Prima parte este într-o formă de sonată modificată. Al doilea este un scherzo și trio bazat pe un Ländler, un dans tradițional austriac, precursor al valsului. Al treilea este un marș funebru iar a patra parte servește ca final. Inițial mai exista o parte, "Blumine", dar a fost eliminată de Mahler de la publicare
Simfonia nr. 1 (Mahler) () [Corola-website/Science/328471_a_329800]
-
indiscutabilă, poetul exprimându-și uneori bucuria față de muzică. Serghei Rahmaninov (1873-1943) a compus o simfonie corală intitulată "Clopotele", Op. 35, bazată pe o adaptare rusească a poemului de către Konstantin Balmont. Simfonia urmează forma clasică de sonată: prima mișcare, mișcare lentă, scherzo și final, onorând astfel cele patru secțiuni ale poemului. (Simfonia este interpretată uneori în limba engleză, nefolosind textul original al lui Poe, ci o traducere a adaptării lui Balmont realizată de către Fanny. S. Copeland.) Compozitorul scoțian Hugh S. Roberton (1874-1947
Clopotele (poem) () [Corola-website/Science/334225_a_335554]
-
lentă este contrastantă cu cele două părți părți adiacente. Din punct de vedere structural, aceasta este una dintre cele mai simple părți din opera lui Mahler. Este o amintire a momentelor fericite din viața decedatului. A treia parte este un scherzo în Do minor. Se deschide cu două lovituri scurte și puternice de timpane. Este urmată de două lovituri mai ușoare, urmată de lovituri și mai ușoare care oferă tempoul părții care include referințe din muzica folclorică evreiască. Mahler a numit
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
Maris" și "Oedipe", iar aceste sintaxe nu numai că s-au impus ăn context național, dar „au rămas încă neegalate de creatorii contemporani” Partea a doua a suitei, "Copii în aer liber", poartă caracteristicile de expresie și factură ale unui scherzo. În voiciunea mișcării alternează două secțiuni cu profiluri disctincte. Se remarcă imaginea veseliei jocurilor de tot felul, la evocarea căreia contribuie esențial orchestrația, cu variate combinări de timbruri, percuția diversificată și corespondențele între intonație, ritm și timbru. Enescu a fost
Suita Săteasca, op. 27 (Enescu) () [Corola-website/Science/336368_a_337697]
-
UNMB o susțin cu asiduitate pe scenele bucureștene și nu numai. Cvintetul op.57 ( 1940) este una dintre cele mai cunoscute lucrări camerale șostakoviciene și se desfășoară în cinci mișcări pe parcursul a 30 de minute. Aluziile bachiene, contrapunctice, masive, fantasticul Scherzo care amestecă elemente rustice tratate uneori parodic sau cu sarcasm întunecat, Intermezzo-ul plin de tristețe amară și Finalul concluziv, toate acestea au uimitoarea calitate de a se adresa direct atât interpreților cât și ascultătorilor impresionând profund întreaga asistență. Cvintetul
Remembering 2013 by Corina BURA [Corola-website/Journalistic/83726_a_85051]
-
de culminație și au realizat contraste dinamice și expresive remarcabile. În cea de-a doua mișcare, Adagio cantabile, au fost evidențiate cu mult rafinament și sensibilitate, conținutul poetic al muzicii și noblețea sentimentelor compozitorului. Pe parcursul celei de- a treia mișcări, Scherzo (Allegro), am apreciat caracterul ritmic pregnant, elanul, strălucirea și verva interpretării. La un moment dat, din cauza vântului puternic, partitura viorii a căzut de pe pupitru. A fost un moment de surpriză pentru artiștii de pe scenă, dar și pentru public. Cu prezența
Recital în Piața Ateneului by Carmen MANEA () [Corola-website/Journalistic/83856_a_85181]
-
partitura viorii a căzut de pe pupitru. A fost un moment de surpriză pentru artiștii de pe scenă, dar și pentru public. Cu prezența de spirit caracteristică, Gabriel Croitoru a continuat să cânte pe dinafară, cu aceeași dăruire și frenezie, până la sfârșitul scherzo-ului. În mișcarea a patra, Finale (Allegro), compozitorul dezbate un registru bogat de probleme existențiale, prin intermediul unor teme contrastante, originale din punctul de vedere al conținutului și al expresiei. Artiștii au evidențiat cu fantezie și dezinvoltură trăsăturile concertante și amploarea
Recital în Piața Ateneului by Carmen MANEA () [Corola-website/Journalistic/83856_a_85181]
-
nostalgiei „nopților de vară în câmpie”. Cele trei Preludii de Debussy care au urmat au evocat cu o concretețe aproape palpabilă, dar fără să părăsească aura de poezie instalată, vântul peste câmpii, pe blonda Lorelei sau focuri de artificii. In Scherzo-urile de Chopin , cântate cu un tumult interior și o ardere extremă, pianista mi s-a părut mai impetuoasă ca altădată, cu accente mai ascuțite mergând până la asprimi; sonoritatea nu și-a păstrat totdeauna limpiditatea dar pianul ei „vorbește” și
Elisabeth Leonskaja - pianul ei vorbe?te by Elena Zottoviceanu () [Corola-other/Journalistic/83567_a_84892]
-
debut al părții secunde (Alegretto) s-a pătruns în scriitura polifonică tipic beethoveniană, pe care Jansons a modelat-o cu o gestică de mare expresivitate, punând în lumină capacitatea ansamblului simfonic de a-și urmări cu rigoare țesătura fiecărei partide. Scherzo-ul secțiunii a treia (Presto.Meno assai) a marcat momentul de virtuozitate al bavarezilor prin exploziile suflătorilor. Atacul contrabașilor din final (plasați, surprinzător, în stânga orchestrei, în spatele primelor violine) a condus întreaga ritmică a “Simfoniei dansului” printr-o debordantă risipă de
Bavarezii lui Jansons ne-au tranSportat "?n paradis" by Viorel Cosma () [Corola-other/Journalistic/83546_a_84871]