311 matches
-
lacrima iubirii, Zbor din ea și moartea cuceresc... Am avut demult o urmă-n presimțire, În tramvaiul galben, cănd urcăm, Că mă vor uita și cei, care, --n simțire, Alt fel de a ști, că sunt, nu îl mai au. Schilozi de ură unor seci reptile, Ne re-trezim, cănd ornicul ne vrea- Pietre cu lumini de vară -n ocrotirea Cerului și-a razelor uitate de o stea. Noaptea-i ultima monada, care vine, N-aș visa la ea, dar mă pândește
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381380_a_382709]
-
lacrima iubirii,Zbor din ea și moartea cuceresc...Am avut demult o urmă-n presimțire,În tramvaiul galben, cănd urcăm,Că mă vor uita și cei, care, --n simțire,Alt fel de a ști, că sunt, nu îl mai au.Schilozi de ură unor seci reptile,Ne re-trezim, cănd ornicul ne vrea-Pietre cu lumini de vară -n ocrotirea Cerului și-a razelor uitate de o stea.Noaptea-i ultima monada, care vine,N-aș visa la ea, dar mă pândește-n
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381380_a_382709]
-
să roadă-n carnea înmuiată de gălbează. În care limbă noi murim? În geamăt, iar geamătul nu prea se ia în seamă, tradu-l în versuri ori petrece cum dorești, suntem la Porțile Orientului, în București. @@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@ Where are you? Întreabă schilodul înghițindu-și o labă, se consumă singur, se violează, iar statuia de marmură veghează. Ce suflete moarte și vii, sufleuri, drajeuri, sarailii, Raiul-grădină, raiul - găină, cocoș, Gogu și Gog, mogulul Gogoși, tu ești precum Pendulul lui Foucault, mă-ntrebi de ce
CĂDEREA ÎN PARADIS de BORIS MEHR în ediţia nr. 1369 din 30 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/374413_a_375742]
-
vagonului - oare cum urcase, mai apucă să se întrebe Irina - un cerșetor se oprea lângă fiecare scaun și în numele divinității cerea insistent să fie ajutat ca să-și cumpere “o pâinică”. “Eu nu mă prefac” - adăuga el vârându-și insistent piciorul schilod, sub ochii celor ce încercau să îl evite. Însă privirile călătorilor continuau să îl ocolească și rareori cineva se mai îndura să-i dea vreun bănuț. Probabil pentru că, prea puțini mai erau aceia care încă nu aflaseră de la emisiunile tv
FLASH de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 1123 din 27 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347344_a_348673]
-
2"), dar numai pînă la un punct împreună cu aceasta (oripilată ea însăși de rezultatele dezumanizate ale "ajutorului" dat), reușește să chircească sufletele, să schimonosească sentimentele și comportamentul celor doi "criminali" El 1 și Ea 1 -. Castrîndu-i de iubire, obține doi schilozi, doi infirmi, El 1 fiind cu ușurință împins spre "etică" și liniștea căsniciei aflată sub mortală rutină, Ea 1 lăsată într-o halucinantă nedumerire și dezamăgire. Finalul piesei intenționează o subtilă și legică dialectică a evenimentelor, puterile necurate își devorează
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
conștiința râsului ca mască a decăderii, în Cruciada întreruptă (1982): „Se îndepărtau toate de mine, așa cum lumea inconștientă și/disperată întoarce spatele celui căzut/între roțile tramvaiului/sperând să nu vadă -/un vapor care lasă în urmă țărmul infirm, cheiul schilod, pământul/scufundându-se încet sub așteptarea mea greoaie/sub ploaia de confetti, spirale multicolore și alămuri - /pachebot și arcă târâtă prin deșertul de aer/vâslind cu coastele printr-o Atlantidă erotică și bănuită// În cădere mi s-a năruit alcătuirea
COSOVEI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286439_a_287768]
-
înaintat spre ea, întinzându-și unicul braț: - Hai, frumoaso, o rublă pentru un invalid! Instinctiv, Charlotte s-a ferit de el, așa de mult semăna necunoscutul cu un om ieșit din pământ. Atunci a observat că în jurul târgului mișunau soldați schilozi - „samovare” din acelea. Înaintând în lăzile lor, dotate când cu roți mici cu pneuri de cauciuc, când cu simpli rulmenți cu bile, abordau oamenii la ieșire, cerându-le bani sau tutun. Unii dădeau, alții grăbeau pasul, iar alții slobozeau câte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pe scaun și, întinzându-și ciotul spre Charlotte, i-a mângâiat glezna. Și și-a ridicat spre ea privirea plină de o demență amară... Ea nu a apucat să înțeleagă ce s-a întâmplat după aceea. A văzut un alt schilod, acesta cu două brațe valide, care a țâșnit lângă primul și, brutal, a scos bancnota din lada ciungului. Charlotte a rostit un „Ah!”, apoi și-a deschis din nou sacoșa. Dar soldatul care tocmai îi mângâiase piciorul părea resemnat - întorcându
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
panta străduței cu un pocnet asurzitor de rulmenți cu bile. Ciotul lui s-a proptit de mai multe ori în pământ, dirijând coborârea aceea nebunească. Iar în gura lui, chinuită de un rânjet oribil, săgeta un cuțit strâns în dinți. Schilodul care tocmai îi furase banii a apucat doar să-și înhațe bățul. Lada ciungului s-a lovit de a lui. A țâșnit sânge. Charlotte a văzut alte două samovare repezindu-se spre ciungul care scutura din cap sfârtecând trupul dușmanului
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și cărora li se cunoaște existența numai pentru că se varsă în marele fluviu. Am rămas la umbra sălciilor până seara... Abia pe drumul de întoarcere și-a terminat Charlotte povestea. - Autoritățile s-au săturat în cele din urmă de toți schilozii din piață, de strigătele lor, de încăierările lor. Dar, mai presus de toate, ei ofereau o imagine urâtă despre marea Victorie. Știi, soldatul e preferat foarte viteaz și zâmbitor sau... mort pe câmpul de onoare. Iar aceștia... Pe scurt, într-
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
leprozerie... În toamnă am încercat să mă interesez de locul acela. Mă gândeam că aș putea ajunge să lucrez acolo. Dar, când, în primăvară, am ajuns în regiunea aceea, mi s-a spus că pe insulă nu mai era nici un schilod și că leprozeria era închisă definitiv... De altfel, era un loc foarte frumos. Pini cât vedeai cu ochii, lacuri mari și, mai ales, un aer foarte curat... După o oră de mers, Charlotte mi-a zâmbit ușor, fără veselie: - Stai
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
-l împinse la un turbat acces de mânie. Poruncește să i se aducă-nainte împăratul cel închis în temniță, spune să i se taie c-o secure brațele pîn-în coate și picioarele pîn-în genunchi, și-n fine zvârle pe bărbatul schilod, viu încă, peste cap într-o prăpastie, unde acesta zăcu inundat de sângele său între schelete de fiare moarte și, lăsat în prada păsărilor răpitoare, își dă cea din urmă suflare abia după trei zile. În așa ticăloșie se săvârși
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
1970), fie la mijloacele reportajului, ca în Oameni și munți (1972). În pofida schimbării tematice și a unei oarecare nuanțări a perspectivei, cadrul narativ rămâne același: satul, munții, o Bucovină dominată de credințe și superstiții. Povestirile Taurul negru, Porțile sau Arborele schilod au un registru liric, susținut de obsesia folclorică a prozatorului. Este o lume cu țărani stranii, vrăjitoare, diavoli și diavolițe, strigoi, pitici și idoli de lut, un „cătun fără nume” care face legătura între civilizația urbană și cea a satului
SIDOROVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289666_a_290995]
-
este a doua proză, articulată pe scenariul unei tragedii și în care moromețianul Picu figurează ca personaj. Într-un sat intrat în letargie odată cu izbucnirea războiului și ocupat de o patrulă germană, o stranie poveste de iubire între Suzana și schilodul Samuilă e curmată de uciderea femeii de către nemți. SCRIERI: Oul, București, 1968; Antrenorul și zeul, București, 1969; Soarele neterminat, București, 1970; Lucrări și zile din viața lui Nick, București, 1972; Botează-mă cu pământ, București, 1974; De-ar fi pușca
SUCIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290007_a_291336]
-
este uitarea, marele păcat al omului, care face inutilă experiența istorică. De aceea, preocuparea esențială a poetului ar trebui să fie întreținerea memoriei, fixată în forma ei cea mai sesizantă - arta, chiar dacă uneori aceasta nu produce decât o înșirare de „schiloade stanțe”: „Singurul meu bun e memoria, / o memorie de optsprezece carate, / [...] N-am să uit niciodată nimic...” Reamintindu-și secvențe aspre și dureroase din adolescența sa și a prietenilor săi, vârstă așezată sub semnul privațiunilor, se închipuie martor și „crunt
JEBELEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]
-
sînt cel puțin la fel de veridice ca balenele care apar în oricare dintre cărțuliile publicate în Wapping; iar ciotul lui este la fel de autentic ca oricare dintre cele pe care le poți întîlni pe pămînturile desțelenite din Vest. Dar, deși a rămas schilod pe viață, bietul vînător de balene nu se vaită, ci-și privește trist, cu ochii plecați, piciorul amputat. De-a lungul și de-a latul Pacificului, precum și la Nantucket, la New Bedford și la Sag Harbour, veți da peste nenumărate
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
suferim cel mai mult, noi care cu dragoste de mamă creștem în chinuri și lipsuri copilașii pe care mai târziu ni-i fură cazărmile, tranșeele, gloanțele și ni-i ucide câinește pe margine de șanțuri sau ni-i trimite acasă schilozi, ologi, orbi, sortiți cerșetoriei la colțuri de drum. Nu! Nu vrem război! Nu ne dăm soții, nu ne dăm copiii! Îi vom învăța, le vom spune adevărul adevărat, pentru că atunci când capitaliștii vor încerca să provoace un nou război să găsească
Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948) by Ștefania Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261]
-
ci după acela al accesibilității. Apar, în traduceri mediocre, nesemnate, puțini autori celebri (Cehov, Jókai Mór, Gorki, Maupassant), cele mai multe texte fiind adaptări după scriitori obscuri sau pur și simplu proze anonime cu titluri precum Căutați femeia!, Dragoste pe nevăzute, Coconița schiloadă etc. Pe lângă acestea, revista mai publică articole despre viața unor personalități, maxime, anecdote, sfaturi medicale și gospodărești. I.M.
ASTRA NOUA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285480_a_286809]
-
o bucură pe Vipsania. Antonia se ferește să-l elogieze în public pe Claudius, fie și indirect, ca acum. Sunt mai degrabă distanți unul față de celălalt. Nu că nu l-ar iubi ca mamă, dar se rușinează de înfățișarea lui schiloadă. Și apoi Livia nu s a jenat niciodată să o învinuiască de boala mezinului. Cică n-ar mai fi suportat durerile facerii și a pus să i se grăbească nașterea. Despre ce evenimente vorbește? se interesează Pupius Piso. Curiozitatea îl
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
periculos, murmură tânărul. Se vede însă că e îngrijorat de-a binelea. Cu un aer fals nepăsător, Rufus îl liniștește: Dacă ești temerar, n-ai de ce să te temi. Nu mă tem de moarte! protestează germanul jignit. — Da’ să rămâi schilod, fără picioare sau fără mâini, asta te spe rie, nu? — Nu mi-ar plăcea să pier în văgăuna asta, recunoaște cu ju mătate de gură călărețul. Ridică imediat fruntea, trufaș: — E altceva când privești pericolul în față, venind spre tine
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fi drăguț dacă ai fi și tu drăguță. ― A fi prietena lui Brad, spuse Jenny, punând un accent obraznic pe „prietena“, e un rahat, în ceea ce mă privește. Crezi că dacă vii încoace și-ți arăți părul blond și picioarele schiloade pe-aici ai dreptul să iei totul în primire, te înșeli. ― Despre ce dracu' vorbești? Nu încerc să iau pe nimeni în primire, vin aici doar o dată pe zi. ― Las-o baltă, spuse Jenny, scuturând din cap. Nu-mi place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
cine știe ce sisteme filosofice complicate în legătură cu ea, nici că o persecutau curiozități metafizice și nici măcar nu închipuia, pentru folosul ei, vreo poveste copilărească, în care îngerii ar cânta fără grije. Numai când freca rufele de dimineață până seara, îndoindu-și corpul schilod deasupra albiei, reflecta cu toată sinceritatea: "De-aș muri odată, să mă odihnesc și eu!" Atâta a înțeles Dumitra: un loc de repaos. Și câți sunt oamenii mai deștepți decât ea care să înțeleagă măcar atîta? Cum a simțit Dumitra
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
albiei, reflecta cu toată sinceritatea: "De-aș muri odată, să mă odihnesc și eu!" Atâta a înțeles Dumitra: un loc de repaos. Și câți sunt oamenii mai deștepți decât ea care să înțeleagă măcar atîta? Cum a simțit Dumitra cea schiloadă că e pe ducă, s-a îmbrăcat cu haina ei de sărbătoare, și-a întins trupul mic cât a putut mai bine, fără să economisească din spațiu dintre cele patru scânduri. N-a renunțat nici la o părticică din dreptul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și cu capul gol... Domnii, cu jambiere și șepci impermeabile, trec la poștă, peste drum de hotel, înarmați cu alpenstock-uri, strânse energic în pumn la nivelul bărbiilor înțepenite și importante. Peisaj meschin. O colină întinsă, tristă, pătată de câțiva arbori schilozi, ascunde munții dinspre apus. Nici o "cunoștință". Sistem infailibil: în genere, atitudini nesociabile; în specie, evitarea parcului. Pe drumul, inevitabil, din "centru" - cufundat în lectura unui ziar. (Am un număr din Voința națională încă din București.) Plictis odihnitor. Lectură plăcută, reconfortantă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ostentativ fără treabă, umblă în rochii de casă și cu capul gol... Domnii cu jambiere (...), înarmați cu alpenstock-uri (subl. autorului), strânse energic în pumni la nivelul bărbiilor înțepenite și importante. Peisaj meschin. O colină întinsă, tristă, pătată de câțiva arbori schilozi, ascunde munții dinspre apus." (p. 49, s. n.). Voluptățile sale sunt de ordin intelectual, fără să fie însă grave, ca în vacanță: lecturi din ziar, cataloage de cărți, un dicționar, Viețile și doctrinele filozofilor, celebra carte a lui Diogenes Laertios, exact
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]