569 matches
-
la catedră și simțeam că pierduserăm zâmbetele celeste care ne învăluiseră în toate zilele. Creierașele noastre nu pricepeau ce trebuia făcut ca să recăpătăm acele zâmbete protectoare. Dimpotrivă. În acea liniște nefirească, n-are ce face zvăpăiatul de Ionel și gângurește, schimonosindu-se: ” Uite păsărica!” Vorbe care au stârnit hohote devastatoare. Probabil că ne-am eliberat din acea încordare nefirească. Am crezut că și coana preoteasă va izbucni în hohote de râs, că se va elibera și ea de acea furie ciudată
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
față, i se prăbuși în brațe, plângând: vreau să mor, tanti, vreau să mor! Ajută-mă să mor! - Și tu, Nicoleta, și tu? Hai, liniștește-te! Doamne!..În noaptea asta, toată lumea... - Cum și eu? întrebă, puțin uimită, tânăra cu fața schimonosită de plâns. - Lasă, hai, dezbracă haina și vino în sufragerie! Dă și geanta! - Oo, dar mai sunt musafiri. Te-am crezut singură și voiam să...Cred că am să plec... Citește mai mult 10. Tot minciuni...minciuni...minciuni...Soneria, cu
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
față, i se prăbuși în brațe, plângând: vreau să mor, tanti, vreau să mor! Ajută-mă să mor! - Și tu, Nicoleta, și tu? Hai, liniștește-te! Doamne!..În noaptea asta, toată lumea...- Cum și eu? întrebă, puțin uimită, tânăra cu fața schimonosită de plâns.- Lasă, hai, dezbracă haina și vino în sufragerie! Dă și geanta!- Oo, dar mai sunt musafiri. Te-am crezut singură și voiam să...Cred că am să plec...... IV. NOAPTEA SUFLETELOR STINGHERE (ROMAN) - CAP. 9, de Năstase Marin
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
demodat și perimat Și din elita modernistă, pe dată vei fi expulzat. Nu e permis să spui: ''tristețea mi-a frânt o aripă și-un vis'' Sau să vorbești de cer și stele, de ghiocei și paradis. E musai să schimonosești cuvântul, ca pe-un clovn, sub mască Ceva de genul: ''plouă iar din ochi sașii ascunși sub bască''. Sau dacă scrii ca Văcărescu, eufonia-i proastă, zic Ai noștri literați, maeștri, ce-și fierb cuvintele-n ibric Să le topească
SCRIU DESUET, VETUST ŞI DEMODAT de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 1924 din 07 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383319_a_384648]
-
nici nu mi le mai simțeam. Soldații de sub cruce erau veseli, arătau spre mine cu degetul și râdeau, nu știam de ce. Pentru că mă strâmbam de durere, mi-am dat seama; din clipa aceea am început - și mai și - să mă schimonosesc într-adins. Am început să și râd; situația devenise comică. Strigau la mine și nu înțelegeam nimic; doar câteva vorbe le-am priceput, pentru că le-au repetat aproape toți: „Să vedem cât o să mai râzi!”. Părându-li-se că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
aceia se puteau dovedi necesari, dacă voia să o oprească pe dansatoare și să se asigure că nici unul dintre ceilalți nu-și va lua zborul. Se pregătea să dea ordinele, dar simți mâna omului Înșfăcându-l de braț, cu fața schimonosită Într-o strâmbătură Înfricoșată. — Am nevoie de domnia ta, messer Alighieri, mai bine zis de autoritatea Comunei. Familiile Cerchi și Donati se Înfruntă lângă Ponte Vecchio, Încălcând exilul și legile. Eu dau fuga Într-acolo cu oamenii mei, dar e indispensabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
i-a părut, probabil, sfidător i-au accentuat surescitarea. A sărit zgomotos În picioare, a făcut câțiva pași Înainte și Înapoi, după care s-a repezit la mine, zguduindu-mă de gulerul hainei și urlându-mi În față, cu gura schimonosită de furie: - Dar nu Înțelegi că În momentul când nu vor mai avea nevoie de noi, demenții ăia or să sisteze experimentul? Că tot ce ține În viață Pământul nostru sunt perpetuarea răului, a imperfecțiunii generale, bâjbâielile și rătăcirile oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
în timpul prograsmului liber. Așadar, dacă atunci aș fi lipit cioburile la loc, acum nu aș mai fi aici, ci într-un glob de sticlă, ca o pojghiță pe pereții lui, ca o placentă în care nu e nimeni, doar chipul schimonosit în oglinda globului al celui ce ar trebui să fie înăuntru. Și, după ce se desfăcea pomul, până la Crăciun, aș fi putut rămâne așa în cămară, în hârtie de împachetat. Iar doi-trei ani, cei ai casei nici n-ar fi bănuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
vrând să spun doar că oricâte aș avea nu par destule; dar exact când am pronunțat cuvintele parcă m-am trezit. Se uita la mine de pe marginea saltelei și îmi zâmbea, lung și încet. Când zâmbea, toată fața i se schimonosea într-un rictus. S-a aplecat aproape de mine. Ritmul inimii mi-a luat-o razna și m-am concentrat la pahar, să îl țin drept. A spus: —îmi place alunița ta. —E un semn din naștere, am replicat ferm. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mâinile la spate, în mijlocul drumului. Pentru o secundă fața ei s-a făcut albă ca de porțelan, ca și când în orice moment putea să i se desprindă capul și să i se facă țăndări tot corpul. Apoi a deschis ochii, fața schimonosindu-se într-un urlet nervos. Nu mai era o păpușă. Acum era ca o fetiță, furioasă pe lume pentru ce se întâmplase. Am știut atunci că va fi în regulă. Aproape că nu a avut nici un semn. Până și fusta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
nu înțelegem nimic din ceea ce spunea. Jenantă situație pentru Domnia Sa. Tânăra, pe de altă parte, nu părea a fi absolut deloc deranjată de libidinosul și depravatul bătrân. Dimpotrivă, își rostogolea permanent ochii spre colțul din dreapta sus al tavanului, zâmbind și schimonosindu-se într-o ocheadă cumplită, ce aducea deosebit de mult cu expresiile încă nereușite ale primelor desene animate. Făcea acest lucru permanent, aducându-mi întrucâtva aminte de ritmicitatea perfectă a formulei guturale cu care ne uimise Bobby Giordano. Din câte înțelegeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
crunți se învârt ca dementele, lăsând expresii cu mult mai scârbavnice decât cele din visul meu să strălucească din timp în timp, străfulgerate de ceea ce par a fi razele celui mai orbitor diamant, lăsând vederii dinți uriași, ca de elefant, schimonosiți în rânjete răscolitor de urâte, ochi însângerați, mimici spre groaza mea mult prea umane pentru a fi ale unor animale, vestind chiar primele momente ale apariției omului. Așadar, astfel și tocmai aici a început povestea celor asemeni mie... așa a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
litere albe pe un fond galben-verzui. Votca ne-o turnă dintr-un ceainic alb o slugă care privea cu invidie la fiecare ceașcă pe care o ducea la gură Iag. Acesta își turna votca direct pe gât fără să se schimonosească, ba chiar luminându-se la față. Eu, însă, nu puteam bea în stilul lui. Nu-mi plăcea și, mai ales, îmi era dezagreabil momentul când, trăgând aer în piept, simțeam cum îmi îngheață gura și gâtul și cum mă umplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
plumb. Apoi, el a fost omorât, iar eu nu știam ce să fac. Întrebați-l pe Rigo, el știe tot. Am sperat să mă caute cineva. Apoi... asta... - Rigo e mort. Asasinat, ca și bătrânul arhitect. Fața lui Fabio se schimonosi Într-o grimasă de groază. - Dar eu... eu nu știu nimic! Am fost Însărcinat, la Veneția, să vin la Florența și să trag la hanul Îngerului. Acolo, cineva urma să se folosească de munca mea. Am călătorit mereu sub escortă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
schimb, dublează viteza. Durerea pe care n‑o provoci se compensează, astfel, prin viteză. Trebuie să doară, fiindcă o perversiune e totdeauna binevenită și nu‑i la îndemâna oricui. Pe Hans îl doare ce‑i face ea și fața i se schimonosește de chin, moment în care‑și aduce aminte că și fața lui Gary Cooper se strâmbă adesea în scenele de amor, de parcă ar fi supusă unei torturi interioare. Trebuie să arăți ca și cum ceea ce ți se întâmplă ar fi împotriva voinței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
hohotul ăsta de plâns se revarsă și sufletul ei măcinat aproape de tot, care dovedește că Anna are totuși un fond bun. Doar acela care n‑are încă inima de piatră e în stare să plângă. Gura și fața Annei sunt schimonosite într‑o strâmbătură urâtă. O femeie nu e niciodată avantajată de o asemenea expresie, dimpotrivă, n‑are decât de pierdut. Totuși, pe Hans îl cuprinde un soi de milă când constată toate astea la Anna, care avusese mereu o atitudine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de corpul ei. Când femeia necunoscută lua chipul lui Reiko, fundul ei ascuțit se Înălța roșu și umflat, de parcă fusese pălmuit de cineva. Când chipul lui Keiko Kataoka Îi lua locul, o auzeam urlând printre hohote de plâns, cu fața schimonosită de durerea ce provenea din clitorisul ei umflat cât degetul cel mic, În care cineva Îi Înfipsese un ac, de care agățase un fir de gută. Chiar și când lua chipul mamei mele implora iertarea cuiva. Toate femeile acelea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
grăbită, fără să știe dacă a reușit s-o penetreze, l-a durut atunci la fel de puternic precum l-a durut acum pumnul trântit în masă, gemând. Era o durere interioară care s-a transformat în furie nestăpânită. Fața i se schimonosise și privirea se îngustase, plină de tensiune și ură. Referință Bibliografică: URME DE DRAGOSTE - Cap.II / 1 - / Marian Malciu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 384, Anul II, 19 ianuarie 2012. Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Marian Malciu : Toate Drepturile
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 384 din 19 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361348_a_362677]
-
amorțite-n pragul serii, Mă plâng astrale dorurile mele Cu fantezii în sevele tăcerii. Un bob de lună a căzut pe noi Ca o părere într-un vis incendiar, În care zboară apele din ploi În albele zăpezi rânjind barbar, Schimonosite de o notă de pian Pe-o clapă lipsă din solfegiul nopții. Eu mă trezesc din visul diafan, O lacrimă-sonet în calea sorții. Referință Bibliografică: Sonetele nopții-lacrimile stelelor / Violetta Petre : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 242, Anul I, 30
SONETELE NOPŢII-LACRIMILE STELELOR de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 242 din 30 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361419_a_362748]
-
Frumusete > FUGĂ Autor: Violetta Petre Publicat în: Ediția nr. 242 din 30 august 2011 Toate Articolele Autorului Pe sub mâna mea stîngă se prelinge un fir de gând albastru uitat într-o bătaie de inimă incompletă, oprită din drum. drumul vieții schimonosite de un nor, sau o bătaie de vânt rece prevestind furtună mă întorc din drum, spre o răscruce a viselor și îmi iau capul în palme îl pipăi și nu-i găsesc gura aceea cu buze uscate de sete, abandonată
FUGĂ de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 242 din 30 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361501_a_362830]
-
ale revoltei naturii împotriva omului: revolta cerului albastru. Mama Ilonei venise la patul ei să-i aducă ceaiul și firul de floare de ''nu-mă -uita''...Avea ochii înroșiți și umflați de plâns, iar trăsătirile feței , blânde și fine erau schimonosite de grimase de durere, pe care încerca, în zadar ,să le ascundă... -Bună dimineața, draga mea! Cum ai dormit? -Sărut-mâna , mami! Am avut un coșmar de care nu vreau să îmi mai amintesc! Dar, tu ce ai? De ce ai plâns
ARIPA ÎNGERILOR de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 242 din 30 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361512_a_362841]
-
-Atunci poate că ai primit bani de la ei. Nu e nevoie să fii din tagma lor. E de ajuns să le faci pe plac contra unei sume de bani fără să-i fi cunoscut prea bine. -Ascultă magistratule! spuse legionarul schimonosindu-se din cauza durerilor. Sunt un simplu țăran din Etruria. Dar până și eu știu că trebuiesc dovezi. Simple acuzații poate face oricine. -Ascultă-mă și tu cu atenție legionarule căci vorbesc în folosul tău. Dacă vrea, procuratorul poate găsi o mare
AL TREISPREZECELEA FRAGMENT-CONTINUARE. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1603 din 22 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/362339_a_363668]
-
o șuviță de optimism care nu s-a adeverit pe parcurs. Ba, dimpotrivă. „Și uitătura, peste marginile locului în care te-ai crezut că ești buricul pământului. Și stăpân peste el și peste multe alea, a completat celălalt, răvășit și schimonosit de întâmplări la care n-ar fi crezut că poate fi martor în vecii vecilor ... „Ieșitul din rând” s-a făcut pe neve. Falia s-a produs sub ochii noștri. Cu condamnabilă îngăduință și prin nebăgare de seamă. Și asta
CONFESIUNILE UNUI AJUNS DE RÂSUL...CURCILOR ! de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360830_a_362159]
-
fesuleț alb din ațică pe cap, croșetat de Anica.. Scâncea de frig și somn... Anica se întoarse de la spital fără Gigel...venise să își ia cele de trebuință pentru internare...avea în ochi adunată toată disperarea unei lumi; frica îi schimonosise chipul frumos și nu scotea nici un cuvânt... -Mămică, une este Gigi? Eu ce mă fac singurică? Cu cine rămân? Cât o să stai acolo? Întrebările curgeau odată cu ploaia de lacrimi din albastrul cerului fetei... -Vicuța mamii, vezi și tu ce faci
DĂ-MI , DOAMNE, UN PETEC DE CER! de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 237 din 25 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360938_a_362267]
-
pe fața ei se citea mirarea. - Da ce numeri acolo de se aude la trei poște, înteabă ea răstit. Șerban încremenise. Sacul, încă nelegat la capăt alunecă ușor din mâinile lui, iar boabele se risipiră la picioare. Își îndreptă fața schimonosită de frică spre ușa șopronului. - No, da ce te-ai spăriat așe‘. Parcă ai văzut pă Necuratu‘. Uite, s-o risipit și cucuruzul. Femeia nu mai așteptă răspunsul, avea alte treburi mai importante, era învățată ca bărbatu-său să vorbească
DESTIN ( TITLU PROVIZORIU, VOLUM ÎN LUCRU) de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 1141 din 14 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364101_a_365430]