318 matches
-
spunea că aici trăiesc mulți catolici neconvertiți de Pr. Paolo Bonnici încă din timpuri străvechi; că nu existau mânăstiri, cu excepția celei din Bacău unde își avea reședința episcopul, ci numai biserici parohiale de care se îngrijea Episcopul; cât despre convertirea schismaticilor era aproape zadarnic să mai speri ceva, fie datorită împotrivirii monahilor greci, cât și instabilității domnitorului care este schimbat după bunul plac al sultanului otoman anual ori cel mult după doi sau trei ani; Iar ceea ce e mai rău e
Misiunea Fraţilor Minori Conventuali în Moldova şi Valahia din prima perioadă, 1623-1650 by Bonaventura Morariu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100996_a_102288]
-
mai da decât după o perioadă de 6 ani in missione laudabiliter peractum. Pr. Petricca, cel care a condus de la distanță cu atâta experiență această sfântă acțiune, nu a avut fericirea să se bucure de rezultate. La Constantinopol, noul patriarh schismatic Kyrillos Kontarios cel care, după cum își amintea Petricca făcuse și semnase un jurământ de credință în prezența sa și a lui Schmidt, rezident în Cezareea, și-a schimbat comportamentul pe neașteptate, iar Vicarul Patriarhal, pentru a se salva - sfătuit în
Misiunea Fraţilor Minori Conventuali în Moldova şi Valahia din prima perioadă, 1623-1650 by Bonaventura Morariu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100996_a_102288]
-
limpede adevărurile Bisericii Catolice. În scrisoare întocmită la Iași la 12 noiembrie 1640, Pr. Bassetti spunea că domnitorul: Are o mare prețuire pentru scrisorile Sanctității Sale... fapt pentru care ne-a dăruit biserica pentru a fi construită de un grec schismatic și casele pe care le-au făcut misionarii Ordinului nostru. VI Prefectura preoților Francesco da Staffolo și G. B. Merciadrini (1640-1643) Plecarea neașteptată a Pr. Angelo Petricca a lăsat vacante cele două slujiri de Vicar Patriarhal și de Prefect al
Misiunea Fraţilor Minori Conventuali în Moldova şi Valahia din prima perioadă, 1623-1650 by Bonaventura Morariu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100996_a_102288]
-
Pr. Bassetti știa să-și desfășoare slujirea cu multă râvnă. Intenționa să trimită în Italia trei tineri destoinici să studieze pentru preoție. Ulterior, în scrisoarea din 15 februarie 1641 dădea vestea că: A venit o tiparniță la Iași, cu care schismaticii își tipăresc diferite lucruri, și mai ales Evanghelia în această limbă valahă; în aceiași limbă voi tipări și un Catehism pentru acești catolici, care nu știu nimic despre credință și sacramente și alte lucruri trebuincioase necesare oricărui catolic. În sfârșit
Misiunea Fraţilor Minori Conventuali în Moldova şi Valahia din prima perioadă, 1623-1650 by Bonaventura Morariu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100996_a_102288]
-
al Valahiei, numitul Mons. Petrus Deodatus, O.F.M. Obs., în vizita efectuată la Câmpulung în 1648, aducea laudă Pr. Giovenale: Cât de frumoasă era amintirea Pr. Giovenale Falco, că până și astăzi e dorit de această lume, chiar și de schismatici; era un număr mai mare de catolici, iar acum s-au redus simțitor, întrucât cei care nu pot suporta birurile mari, au fost constrânși să fugă în altă parte, mai ales în Transilvania, fiind hotarnici. Pentru a-l înlocui pe
Misiunea Fraţilor Minori Conventuali în Moldova şi Valahia din prima perioadă, 1623-1650 by Bonaventura Morariu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100996_a_102288]
-
trimiși preoții Observanți care, dacă ar avea dreptate, ar trebui să o ceară cu umilință și nu cu amenințări în stil bulgăresc. 5. Nu trebuie nici măcar de luat în seamă ceea ce zic ei spunând că mânăstirea ar fi în mâinile schismaticilor, deoarece se vede limpede că a fost mărită și întreținută de preoții Conventuali, care au recuperat casa din Sottenga (Șotânga, la 9 km de Târgoviște n.n.) aparținând zisei mânăstirii și alte scutiri pentru preoții guardiani din partea domnitorului Matei Basarab (1623-1654
Misiunea Fraţilor Minori Conventuali în Moldova şi Valahia din prima perioadă, 1623-1650 by Bonaventura Morariu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100996_a_102288]
-
ambele mâini; și asta pentru că nu a auzit despre ei nici cel mai mic scandal, ci numai de bine i s-a vorbit despre dânșii. Toate acestea sunt lăudate de același domnitor prin scris Sanctității Sale și de Arhiepiscopul Mitropolit schismatic, boierii divanului etc. (119v) Implorăm Eminențele Voastre Reverendisime ca nefiind fără vreun merit, ba chiar meritul pentru convertirea aproape a unui popor întreg cu predicatorul luteranilor, susținuți de ajutorul lui Dumnezeu prin Pr. Fr(ancesco). de Castro, Falco și Monte
Misiunea Fraţilor Minori Conventuali în Moldova şi Valahia din prima perioadă, 1623-1650 by Bonaventura Morariu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100996_a_102288]
-
în Milionul său, unde realitatea și fantezia erau imposibil de separat. Bizantinii știau ceva mai multe, prin legăturile lor cu popoarele din Orient și prin celebrul "drum al mătăsii" care ajungea la Constantinopol. Dar bizantinii, pentru europenii din Vest, erau schismatici, și cum puteai avea încredere în ei? Chiar noi, românii, aveam informații mai multe datorită spătarului Nicolae Milescu. Așa se face că, atunci când Columb și urmașii săi imediați au debarcat în America, au crezut că au ajuns în India, tărâmul
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Administrative/939_a_2447]
-
moartea acestuia a venit „grozavul flagel care a zguduit din temelii catolicismul”, adică Reforma, astfel încât această episcopie nu a mai fost conferită nimănui. Misionarii franciscani conventuali și observanți maghiari au ținut piept cu dârzenie husiților, calvinilor, luteranilor și unor pseudopreoți schismatici, greci sau slavi, „vlădici necanonici”, după cum i-a numit N. Iorga. Mulți dintre catolici au trecut la Biserica Ortodoxă. Domnitorul Petru Șchiopu i-a solicitat papei un episcop pentru Moldova. La 7 ianuarie 1591 Bernardino Quirini a fost numit episcop
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
volumul I, Editura Meridian, București, 1986, pp. 40-41. Pentru specificul surselor istoriei mentalităților, vezi Jacques Le Goff, „Les mentalités: une histoire ambiguë”, În volumul Faire de l'histoire, Gallimard, III, Paris, 1974, pp. 82-90. Astfel, pentru Occidentul medieval, outsiderii erau: schismaticii, mongolii, musulmanii și evreii (vezi Jacques Le Goff, Civilizația Occidentului medieval, Editura Științifică, București, 1970). Gradul de alteritate creștea odată cu Îndepărtarea de occidentalul privitor. Se observă Însă că este vorba de o ierarhie a prejudecăților ordonată după criterii preponderent cultural-religioase
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
nici cu neamțu’! ține, Doamne, tot așa!»”. Al.I. Amzulescu, op. cit., p. 293. Pentru apusul Europei, Jacques Le Goff, Civilizația Occidentului medieval, Editura Științifică, București, 1970, identifică o serie de cercuri succesive de alteritate, În care sunt situați, pe rând, schismaticii, mongolii, musulmanii și evreii, Într-o ierarhie a alterității. Este adevărat Însă că analiza sa se aplică mai ales unor percepții de la nivel elitar, savant, difuzate eventual spre lumea rurală. Al.I. Amzulescu, op. cit., pp. 289-292: „Cea fată de frânc
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
pustiei. Mai curând, ea ar rezulta din poziția socială privilegiată a unor clerici, obținută în schimbul sprijinirii necondiționate a puterii politice. Autorul german a fost interesat de relația dintre spiritul religios și viața politică, dintre Biserică și Stat. În opinia sa, schismaticii, ereticii nu ar fi decât simpli insurgenți politici. ideile pastorului protestant vor deschide calea unor explicații științifice ulterioare ale relațiilor dintre Stat, Biserică și noile mișcări religioase. Un merit special al lui Gottfried este acela că deosebește cercetarea științifică a
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
anticristul, cel care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul. Acest fragment este important din mai multe motive. Anticristul se află deja (<¬<) în lume, subzistând în forma numeroșilor anticriști. Ioan se adresează unei comunități creștine afectate de curând de o schismă. Schismaticii sunt identificați cu anticriștii, semn neîndoielnic al „ceasului de pe urmă”. Există deci un Anticrist eshatologic, ce va veni într‑un moment bine determinat, și o mulțime de anticriști „ieșiți dintre noi”, care s‑au arătat deja. Aceștia au fost odinioară
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
odinioară parte a comunității creștinilor, dar la judecată ei s‑au vădit pe ei înșiși, și‑au arătat adevăratul chip. Ioan este un „dualist” în sensul creștin al cuvântului. Cei drept‑credincioși sunt de partea luminii, a adevărului, a iubirii; schismaticii rămân în întuneric, minciună și ură. Cei din urmă se numesc „anticriști”, pentru că „tăgăduiesc că Isus este Cristosul” (2,22). Negând existența Fiului, ei neagă în egală măsură existența Tatălui. Negarea este efectul unui duh înșelător. Autorul va reveni - în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în trup este de la Dumnezeu; 3și fiece duh care nu‑l mărturisește pe Isus nu este de la Dumnezeu; este duhul lui Anticrist, despre care ați auzit că vine, și acum chiar este în lume (6∀ℜ <¬< ƒ< ϑ⎝ 6Φ:∑ Schismaticii neagă, așadar, realitatea Întrupării. Am întâlnit deja, în 2Tes., expresia ƒ<ΞΔ(γ4∀ Β8ς<0Η, care se referă la „un duh” trimis de Dumnezeu ca „mângâiere” pentru cei necredincioși. În epistola lui Ioan, regăsim, amplu dezvoltată, aceeași temă (Β< Β
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mai mulți anticriști”, proveniți din sânul comunității. Aceștia se caracterizează, în primul rând, prin discursurile lor mincinoase, înscriindu‑se astfel pe linia falșilor profeți. Termenul „Anticrist” apare pentru prima dată, și acest lucru trebuie accentuat, pe fondul unor controverse cristologice. Schismaticii, stigmatizați ca atare de Ioan, nu recunoșteau: 1) caracterul mesianic al lui Isus; 2) întruparea; 3) calitatea lui Cristos de Fiu al Tatălui; 4) pe Tatăl. Locul de manifestare al anticriștilor (2,18) sau al Anticristului (4,3) este lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cei din jurul său. Așadar, în epistolele ioanice apare pentru prima dată, cu formele de singular și de plural, denumirea „Anticrist”. Folosit la singular, termenul desemnează un personaj metafizic și eshatologic deopotrivă, similar celui din scrierile pauline. La plural, el desemnează schismaticii care se situează în opoziție dogmatică cu membrii „dreptcredincioși” ai comunității. Așadar, „Anticristul” apare cu aceste însușiri: mincinos, fals profet, amăgitor. Spre deosebire de textele mesianice analizate până aici, epistolele ioanice nu sunt caracterizate de o atmosferă de angoasă eshatologică, ci vădesc
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în spiritul comunității respective sentimentul responsabilității imediate. Raționamentul său pare a fi următorul: potrivit unei tradiții pe care destinatarii epistolei o „cunosc foarte bine”, la sfârșitul veacurilor va veni un vrăjmaș al lui Cristos. Având în vedere existența a numeroși schismatici (= anticriști care lucrează deja) ce resping dogma cristologică, se poate afirma că sfârșitul veacurilor, de care vorbește tradiția, a sosit; prin urmare, creștinii trebuie să‑și întărească credința, spre a nu‑și pierde mântuirea chiar în ultima clipă. Apocalipsa lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Sardinia. Credincioșii le vor fi adus trupurile la Roma, Hipolit fiind astfel înmormântat în cimitirul de pe Via Tiburtina. Puțin mai târziu, Damasus, episcop al Romei între anii 366 și 384, afirmă într‑o epigramă că Hipolit ar fi fost un schismatic novațian, reconvertit la dreapta credința în timpul persecuțiilor. Identificarea martirului cu scriitorul apare în două pasaje din Ieronim: o dată în prefața lucrării Comentariul Evangheliei după Matei și din nou în Scrisoarea 36, 16. Iată aproape toate datele furnizate de tradiția creștină
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
celuilalt, fără vreo comunicare reală între ei. Ciprian al Cartaginei În calitate de episcop, Ciprian se arată curtenitor față de stăpânire (preferând chiar să se ascundă în timpul persecuției lui Decius, decât să‑i incite pe credincioși la o revoltă antiimperială), dar intolerant față de schismatici. Îi consideră anticriști pe persecutorii păgâni și în mod special pe schismaticii novațieni. Ciprian vede în persecuții semnele apropierii celei de‑a doua parusii. Cu toate acestea, spre deosebire de Irineu și Hipolit, el consideră această încercare esențială pentru identificarea falșilor creștini
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Ciprian se arată curtenitor față de stăpânire (preferând chiar să se ascundă în timpul persecuției lui Decius, decât să‑i incite pe credincioși la o revoltă antiimperială), dar intolerant față de schismatici. Îi consideră anticriști pe persecutorii păgâni și în mod special pe schismaticii novațieni. Ciprian vede în persecuții semnele apropierii celei de‑a doua parusii. Cu toate acestea, spre deosebire de Irineu și Hipolit, el consideră această încercare esențială pentru identificarea falșilor creștini și pentru mântuirea adevăraților credincioși. Iată ce scrie el preotului Fortunatus (cap
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
asupra Bisericii pământești și cerești), Ciprian pune bazele teoretice (sau, mai bine zis, ideologice) ale puterii episcopale, sub pretextul unei pretinse „unități a Bisericii”. Potrivit acestei logici, orice creștin care nu respectă regula fidei garantată de episcop devine, evident, un schismatic și implicit un Anticrist: „Novațian este și el în afara Bisericii. El lucrează împotriva păcii și a milei creștine, de aceea el trebuie numărat în rândul dușmanilor și anticriștilor. Domnul nostru Isus Cristos, atunci când a spus în Evanghelie că cei care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Paștelui și sărbătoarea Cincizecimii din anul 415. Al III‑lea tractatus a fost rostit, probabil, în ziua de marți din Săptămâna Mare. Comentariul reia trei dintre temele epistolei ioanice: 1) opoziția întuneric‑lumină; 2) dragostea față de frați (inclusiv față de frații schismatici); 3) autenticitatea credinței (opoziția omul lăuntric/omul din afară, cuvânt/ faptă). Regăsim în trama comentariului numeroase teme cu caracter diferit, de la manifestarea credinței, până la iubirea absolută. Contextul istoric este profund marcat de tensiunea dintre catolici și donatiști. Adesea, predicatorul face
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
atinge acest nivel de creștere spirituală și rămâne „la nivelul cărnii” riscă să intre, mai devreme sau mai târziu, în comunitatea anticriștilor. Cuvintele lui Ioan - aceștia ex nobis exierunt („au ieșit din mijlocul nostru”), primesc următoarea explicație: omnes haeretici, omnes schismatici ex nobis exierunt, id est, ex Ecclesia exeunt; sed non exirent, si ex nobis essent. Anticriștii sunt recrutați dintre membrii Bisericii. Ei își spun creștini, dar, în adâncul sufletului ei, îl neagă pe Cristos. Câtă vreme rămân în interiorul Bisericii, nimeni
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din trup așa cum spune Ioan în epistolă, dar nu fac parte din acesta: Non de carne mea paecisi sunt, sed pectus mihi premebant cum inessent („Ele nu au fost tăiate din carnea mea; mă apăsau atunci când erau în mine”) (ibid.). Schismaticii care după un moment de rătăcire se întorc în sânul Bisericii nu pot fi numiți „anticriști”; faptul că s‑au întors în trupul originar dovedește că nu l‑au părăsit niciodată. Un mădular al trupului nu poate fi „extirpat” asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]