499 matches
-
Subiectului liberal propus de fraza pompoasă a lui Croce i se opune cel fatalist extrapolat cu nerușinare din De Sanctis; lecturii urbane - care nu poate fi decât modernă, chiar dacă are un caracter agnostic și sociologic - i se opune cea pur scolastică a lui Pascoli și a lui D’Annunzio etc., etc. Ficțiunea, însă, este unică. Toți cei care au inventat aceste teme frumoase au respectat un tradiționalism și un reformism de tip clasic, punându-se de acord în a nu recunoaște
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
o parte esența credinței creștine, dar nu e atât de absurdă pe cât ar putea să pară, dat fiind că multe din aceste instrumente și concepte sunt vehiculate din nou de scriitorii greci creștini contemporani cu Boethius. Câteva secole mai târziu, Scolastica a considerat perfect valabilă o asemenea poziție de principiu. a) Operele științifice ale lui Boethius Scriitorul își începe activitatea filosofică având deja o idee clară în privința problematicii pe care o abordează și, mai ales, în privința scopurilor pe care le urmărește
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
calități care dovedesc că ultima operă a lui Boethius este și cea mai reușită din punct de vedere artistic. Într-adevăr, și ca filosof și ca scriitor, Boethius, așa cum a fost considerat, a fost ultimul dintre romani și primul dintre scolastici, iar civilizația latină antică târzie se încheie în mod strălucit cu filosofia și arta lui Boethius în care se reunesc armonios cultura profană și credința creștină. BIBLIOGRAFIE Texte: pentru Consolatio philosophiae care s-a bucurat de multă atenție din partea cercetătorilor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fixarea câtorva repere cronologice. Crearea În anii ’30 a Institut for Advanced Study din Princeton pare a fi la originea acestor centre de excelență. Instituție «independența, privată și dedicată complet cercetării fundamentale», Institutul din Princeton exclude orice formă de Încadrare scolastica tradițională. Absența obiectivelor imediate În termeni de rezultate sau de aplicație, de cercetare sub contract sau de tutorialitate În pregătire, constituie principala caracteristică pe care o revendică «modelul». Acest model nu putea fi Însă aplicat științelor sociale. Câțiva istorici au
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
deoparte esența credinței creștine, dar nu e atît de absurdă pe cît ar putea să pară, dat fiind că multe dintre aceste instrumente și concepte sînt vehiculate din nou de scriitorii greci creștini contemporani cu Boetius. Cîteva secole mai tîrziu, scolastica a considerat perfect valabilă o asemenea poziție de principiu. a) Operele științifice Scriitorul își începe activitatea filozofică avînd deja o idee clară în privința problematicii pe care o abordează și, mai ales, în privința scopurilor pe care le urmărește. încă din primul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
calități care dovedesc că ultima operă a lui Boetius este și cea mai reușită din punct de vedere artistic. într-adevăr, și ca filozof, și ca scriitor, Boetius, așa cum a fost considerat, a fost ultimul dintre romani și primul dintre scolastici, iar civilizația latină antică tîrzie se încheie în mod strălucit cu filozofia și arta lui, în care se îmbină armonios cultura profană și credința creștină. Bibliografie. Texte: pentru Consolatio philosophiae, care s-a bucurat de multă atenție din partea cercetătorilor, amintim
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Psihopatologia ca știință constituit recent în sfera disciplinelor psihologice. Înțelegerea sensului și a scopului urmărit atât de psihopatologie, cât și de psihiatrie este strâns legat de cunoașterea evoluției istorice a psihologiei. Cuvântul „psihologie” apare destul de târziu în contextul intelectual al scolasticii secolului al XVI-lea. Eucken susține că termenul de „psihologie” a fost utilizat pentru prima dată de Melanchton. Ulterior, R. Goclenius, în 1590, afirmă că psihologia reprezintă „comentariile și discuțiile teologilor și filozofilor asupra perfecțiunii sufletului și originii omului”. În
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acestei lungi letargii impuse de Biserică spiritului omenesc, mereu frământat de întrebări și însetat de certitudini. Este mai folositor să amintim, poate, compromisurile benigne, smulse cu dificultate de martirii cunoașterii omenești. Cel mai important pare să fi fost realizat de scolastică și de marii ei maeștri. Lor li se datorează reinserția gândirii platonice și aristotelice în circuitul culturii europene. Este drept că datorăm redescoperirea celor mai mari gânditori ai elinilor contribuției migăloase și oneste a arabilor. Au existat cel puțin două
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
s-a aflat că învățații arabi readuseseră la lumină operele lui Platon și Aristotel, le traduseseră și le studiau cu migală în școlile lor de la Medina, Bagdad și Damasc. Mai întâi, învățații dascăli constantinopolitani și, mai apoi, marii maeștri ai scolasticii au înțeles ce mari foloase ar putea aduce Logica lui Aristotel Bisericii creștine. Alungată cu pietre de către primii creștini și de apologeți, filosofia a fost reprimită în Civitas Dei; desigur, nu cu fala de altădată, din vremurile elenismului, ci doar
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
în concepția lui, erau cele „cinci mari diviziuni ale vieții omului” (five great divisions of the life of man). „Ferestrele sufletului” erau: aritmetica, geografia, istoria, gramatica și literatura. Contemporanii au considerat că teoria lui Harris era o reîntoarcere conservatoristă la scolastică. Impresia a fost accentuată de recomandările metodice ale lui Harris, care considera că tehnici precum recitările și memorările mecanice pot „deschide” și „lărgi” ferestrele sufletului. Mutând accentul pe metode și discipline, Harris abandona direcția psihologizantă anterioară. Rigorismul și magistrocentrismul scolastic
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
filosofia hegeliană și, foarte probabil, de teoria evoluționistă darwiniană. Lucrarea sus-amintită este rezultatul aplicării acestor idei la educație. Este, de fapt, un pamflet virulent. Dewey critica curricula școlii secundare din Chicago care, la începutul secolului XX, reînviaseră și adoptaseră ideile scolasticii medievale. Rutinizarea, memorizarea, recitarea, magistrocentrismul, instruirea livrescă și izolarea elevilor de viața socială și de lumea muncii - practicate în școlile ecleziastice - erau readuse în școlile americane de către pedagogi tradiționali și neoherbartieni. Dewey critica această „întoarcere în trecut”, dar nu de pe
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și a le abandona apoi. „Experiența de învățare” desemnează o învățare activă și utilă pentru viața celui care se formează. Caracterul practic al acestei viziuni despre curriculumul educațional este evident. El diferențiază, prin tradiție, învățământul european, care mai păstrează amprenta scolasticii și magistrocentrismului, de cel american, influențat de pragmatism, eficientism și progresivism. Există însă o „coloană vertebrală” a oricărui curriculum? Majoritatea teoreticienilor moderni consideră că da. (Dar nu și cei „postmoderniști”.) Într-adevăr, cel puțin în ceea ce privește curricula moderne din spațiul euroatlantic
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ce aprofundează unele aspecte ale poeziei românești clasice (Mihai Eminescu, G. Bacovia, Lucian Blaga, Ion Barbu), M. se va orienta în cele din urmă spre studii de istorie a filosofiei limbajului (preferințele mergând către Antichitatea târzie, Evul Mediu și către scolastici), dar și de filologie românească și de istorie a limbii române literare. Cercetările lui conturează câteva domenii de preocupări complementare, între care cele biblice ocupă un loc de prim-plan. Lucrarea Studii de lexicologie biblică propune o metodă nouă în
MUNTEANU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288291_a_289620]
-
nemărginite. Cu Aristotel, prelegerea câștigă tot mai mult prestigiu. Stoicii au preferat să includă filozofia în jurnale sau epistole pedagogice. Era un mod de a sublinia importanța ideii de comunitate, rămasă intactă la neoplatonici, la autorii patristici și chiar până la scolastici. Totuși, în creștinismul primului mileniu - pe vremea când lectura era încă un eveniment eclezial, precedând banchetul euharistic -, doar uzul liturgic al Scripturii legitima pasiunea bibliofilă. Inspirat de teologii alexandrini, Henri de Lubac prefera să descrie creștinismul nu ca pe o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
încă un eveniment eclezial, precedând banchetul euharistic -, doar uzul liturgic al Scripturii legitima pasiunea bibliofilă. Inspirat de teologii alexandrini, Henri de Lubac prefera să descrie creștinismul nu ca pe o religie a Cărții, ci ca pe o religie a Cuvântului. Scolasticii au început să vorbească despre arhitectonica gândirii. Improvizația dialectică de tip socratic și retorica rafinată în protocoalele politice și ecleziastice bizantine și-au pierdut prestigiul. Începând cu secolul al XIII-lea, le-a luat locul obsesia pentru perfecțiunea geometrică a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
todt! rămâne, de la Nietzsche încoace, un model greu de ignorat în interpretarea modernității 2, dar această proclamație trebuie corect înțeleasă în termeni istorici. Cititorul rămâne cu impresia că între poziția teologică asumată, respectiv, de Platon, stoici, Părinții Bisericii și ultimii scolastici, diferența este neglijabilă. Patapievici evită o discuție a raportului între virtutea păgână și virtutea creștină (socotite de Nietzsche în mod egal resentimentare)3. În ce fel bunătatea și noutatea Evangheliei aduc o noutate în raport cu paideia grecească? Care este diferența dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
arhitectura tomistă a lucrării Summa theologica. În al doilea rând, mă gândesc la diferența dintre înțelesul teopoetic al contemplației naturale (physiky the:ria)3 - asumat ca un exercițiu ascetic, precedat de suferințele despătimirii - și orientarea dialectică a filozofiei naturale în scolastica târzie 4. Această incongruență se explică prin atașamentul Părinților Bisericii față de distincția între creația divină (ktisis) și lumea posterioară Căderii (kosmos, pentru latini natura) - în care putem găsi doar vestigii (Augustin) sau rațiuni (Maxim) oarecum umbrite ale ordinii paradisiace. În
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
la Toma o descoperim într-o formă deviată 2. Putem subestima oare consecințele acestor inovații teologice - care, desigur, nu pot fi aici detaliate în chip satisfăcător? Istorici importanți ai teologiei, spiritualității și artei occidentale sugerează importanța acestor schimbări de paradigmă. Scolastica a modificat paradigma ontologică, epistemologică și sociologică a cunoașterii: Dumnezeu devine ființarea supremă despre care se predică atributele perfecțiunii; cunoscătorul prin excelență este filozoful exersat în arta dialecticii; mediul cunoașterii eminente încetează să mai fie templul sau mănăstirea și devine
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de înmagazinare se comută din planul tradiției orale (cu un important conținut mistagogic) în planul bibliotecii exoterice. Se produce așadar, în termenii istoricului științei Ludwick Fleck (1896-1961), o ruptură atât la nivelul Denkstil, cât și în planul numit Denkkollectiv 3. Scolastica și patristica sunt categorii justificate de un consens stilistic și o omogenitate a gândirii de grup, care se risipește odată cu nașterea noțiunii de creativitate intelectuală, care presupune emanciparea sui generis față de tradiție. Scolastica nu poate fi demonizată, desigur, datorită strânselor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cât și în planul numit Denkkollectiv 3. Scolastica și patristica sunt categorii justificate de un consens stilistic și o omogenitate a gândirii de grup, care se risipește odată cu nașterea noțiunii de creativitate intelectuală, care presupune emanciparea sui generis față de tradiție. Scolastica nu poate fi demonizată, desigur, datorită strânselor legături cu intuițiile epocii patristice. De asemenea, revoluțiile științifice născute în ambientul postscolastic al Europei nu pot fi nesocotite 1. Totuși, presupozițiile metafizice tari ale acestui nou proiect ecleziastic (negociat constant cu puterea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
această discuție este foarte complexă, dar Horia-Roman Patapievici ar fi putut să nu rateze măcar câteva considerații. În virtutea apartenenței declarate a autorului la tradiția Bisericii Răsăritene, era dezirabilă o confruntare a altor modele metafizice născute în interiorul creștinismului decât cele îndatorate scolasticii sau revoluției protestante. Unde se ascunde unicitatea teologică a Răsăritului? Lucian Blaga a surprins tensiunea acestei lumi încă neînțelese vorbind despre „inspirația sofianică” și „transcendentul care se coboară”. Păstrând mireasma tainei revelației, gânditorii ortodocși au refuzat obiectivarea conceptuală a Dumnezeirii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
teologiei seculare din secolul al XVII-lea derivă, cred, și expunerea parțială a motivațiilor teologice și psihologice prezente în geneza protestantismului. Este de notorietate reacția violentă a lui Martin Luther (1483-1546) împotriva „modei aristotelice” care a dominat teologia catolică din scolastica timpurie până în epoca lui Francisco Suárez (1548-1617). Prin reîntoarcerea la tema paulină a „nebuniei crucii” (I Corinteni 1) și a „justificării prin credință” (Romani 5), luteranismul căuta sursa de viață și de autenticitate existențială proprie creștinismului primar. Că acest proiect
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tradiției apostolice, de ale cărei exigențe spirituale (practica liturgică, incluzând regula postului, instituția paternității duhovnicești etc.) liderii Reformei s-au dispensat cu ușurință. S-ar putea ca pietismul protestant să reproducă în plan emoțional-afectiv mecanismele obiectivării intelectuale a Dumnezeirii din scolastica târzie. Omul recent nu se concentrează atât de mult asupra momentelor vitale din evoluția gândirii teologice europene, cât mai ales asupra destinului gândirii politice, unde paginile dedicate autorilor britanici strălucesc prin convergență. Noutatea momentului cartezian care plasează subiectul epistemologic în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
apariția maeștrilor bănuielii (Marx, Nietzsche, Freud). Alte asemenea truisme ascund un potențial hermeneutic neexplorat. Interpretarea postmodernității apare drept paradigmă coextensivă a modernității. În cele din urmă, concluzia depinde de modul în care gândim relația dintre tradiția creștină premodernă (patristica și scolastica). Prin recursul la opera unor mari savanți catolici, precum Pierre Duhem (1861-1916) sau Etienne Gilson (1884-1978), H.-R. Patapievici evocă fertilitatea matricei teologice și culturale a Evului Mediu, din a căror abundentă subtilitate și inteligență s-a hrănit gândirea primilor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
jumătate secolului al XIII-lea, creștinismul occidental a interiorizat - cu accentele sale specifice - toate exigențele spirituale prescrise de tradiția răsăriteană. Yannaras vrea să împingă cezura mult mai adânc, tratând cu aceeași măsură teologia Sf. Augustin și tratatele de metafizică ale scolasticii baroce. Teologul grec distinge între un „apofatism al esenței” practicat de „corifeii raționalismului scolastic”1 - care recunosc incognoscibilitatea naturii divine - și un „apofatism al persoanei” - „caracteristic pentru gândirea creștină a Răsăritului grecesc”2 - , care admite că orice cunoaștere „nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]