177 matches
-
clipe cu scârbă și apoi o strivi cu unghia de piciorul mesei. Am plecat abătut spre casa Martei. În odaia întunecoasă, mirosind a busuioc, am remarcat pentru prima oară că deasupra perdelelor murdare se găsea o icoană veche, cu vopseaua scorojită pe margini, înfățișînd un sfânt. Fire de praf jucau în lumina care pătrundea prin ușa larg deschisă. ― Nu l-ai văzut pe doctor? am întrebat-o pe Marta. ― Care doctor? tresări ea. De ce mă întreabă "care doctor?" m-am gândit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
podișul pe care este construit orașul, și se năpustește așadar cu toată violența pe străzi. După aceste nesfârșite luni în care nici un strop de apă nu răcorise orașul, Oranul se acoperise cu un soi de pastă cenușie care s-a scorojit și a căzut la suflarea vântului. Vântul ridica așadar valuri de praf și de hârtii care loveau picioarele trecătorilor deveniți tot mai rari. Îi vedeai grăbindu-se pe străzi, aplecați înainte, cu o batistă sau cu mâna la gură. Seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
clipe cu scârbă și apoi o strivi cu unghia de piciorul mesei. Am plecat abătut spre casa Martei. În odaia întunecoasă, mirosind a busuioc, am remarcat pentru prima oară că deasupra perdelelor murdare se găsea o icoană veche, cu vopseaua scorojită pe margini, înfățișând un sfânt. Fire de praf jucau în lumina care pătrundea prin ușa larg deschisă. — Nu l-ai văzut pe doctor? am întrebat-o pe Marta. — Care doctor? tresări ea. De ce mă întreabă „care doctor?” m-am gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Ne-au explicat că erau tâlhari de drumul mare, ucigași. Cu o altă piesă de argint l-am convins pe comandant să ducă de-acolo morții, iar pe ceilalți să-i mute în temnița de sus, o hală cu tavanul scorojit de umezeală, dar fără mocirlă și șobolani, și cu o fereastră prin care pătrundea oleacă de lumină și de aer. Printre deținuți am remarcat un tânăr cu o privire isteață, chiar dacă mohorâtă. Am cerut să vorbesc cu el, și mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Lissy, Jack. — Bună, spune Lissy cu un zîmbet protocolar, În timp ce dă mîna cu el. În timp ce urcăm cu toții spre apartamentul nostru, Îmi dau pentru prima oară În viață seama cît de Înguste sînt scările, cum vopseaua crem de pe pereți s-a scorojit de tot, și cum covorul miroase a varză. Jack locuiește, probabil, În ditamai căsoiul. Cu balustradă de marmură și tot tacîmul. Și ce dacă ? Nu putem avea cu toții marmură. Oricum, probabil că e groaznic să stai acolo. E rece și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
să plângă, în loc de asta se așează la masă și scrie. „Dacă s-au deschis azi noapte cerurile? Amprente de pisici peste tot” Sorana posedă într-adevăr trei asemenea mamifere. „Sunt obosită și nu pot să dorm Din cauza gălăgiei care se scorojește” Dedesubt a început lecția de pian. „Ia-mă cu tine la lac Ia-mă cu tine pe lumea cealaltă” Iubitul Soranei semnează cu numele Lancelot. „Îmi e din ce în ce mai greu să număr ceasurile Dacă nimic nu-i o întâmplare de ce E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
unui armistițiu stânjenitor, cabina vedetei, care practic era formată din două cabine mai mici, unite, cu o chiuvetă la mijloc. Însă cabina lui Hazel era model clasic: o chichineață în care pereții văruiți se îngălbeniseră din cauza vechimii și care se scorojeau în locurile unde șiruri nesfârșite de actori au tot prins ilustrate și fotografii, cu bucățele de Blu-Tack1 și piuneze rămase în urmă și păstrând, cu înverșunare, colțurile sfâșiate ale cine știe cărui poster pe care-l susținuseră odinioară. În colțul îndepărtat, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
străjuită de trandafiri roșii. Vânzătorul avea o uniformă albastră, prăfuită pe umeri, și o șapcă cu cozoroc pe care scria Toate drumurile duc aici... Aici? Unde, aici?, se întrebă înainte de a se spijini în coate de marginea ghișeului... Vopseaua era scorojită și îi trecu prin minte ideea glumeață că doritorii de bilete ar fi trebuit să vină înarmați cu o pensulă îmbibată în lichid alb, vâscos... Doriți să călătoriți? Vânzătorul (care nu putea fi altul decât Magicianul, numai că Scriitorul, captiv
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
sprijinite pe câte două mensole. La fațadă, acoperișul cădea cu o streașină lată, rezemîndu-se pe mensole despărțite de casetoane, totul în cel mai antic stil, dar mensolele, frontoanele și casetoanele erau vopsite cu un ulei cafeniu. Zidăria era crăpată și scorojită în foarte multe locuri, și din crăpăturile dintre fațada casei și trotuar ieșeau îndrăzneț buruienile. Un grilaj înalt și greoi de fier, ruginit și căzut puțin pe spate, dovedea, pe dreapta, existența unei curți, în care se zărea prin întuneric
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-i caute cineva un chiriaș, că-și adusese aminte de-o odaie pe care o ținea degeaba în fundul curții. Ar mai fi scos sărăcia din casă. A pus-o deci pe coana Marioara să spoiască din nou pereții, că se scorojiseră, a băgat o sobă, să aibă chiriașul iarna la ce se-ncălzi, și cu câteva trențe și lucruri de-i prisoseau, se numea că poate să ia ceva bani. Într-adevăr, la vreo două săptămâni, coana Marița, a de da
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vechi În spatele unor tufișuri. Înăuntru, lucrurile stăteau și mai rău. Întâmpinând vizitatorii, chiar În fața recepției se afla una dintre cele mai mari pete de cafea pe care le-am văzut vreodată. În spatele recepționerului erau niște tablouri agățate strâmb. Pereții erau scorojiți. Mobila era veche, pătată și roasă. Revistele pentru vizitatori erau Îndoite la colțuri și pătate din pricina folosirii lor ca suporturi pentru cănile de cafea. Cheile telefonului public din hol aveau pete maronii. E important de menționat că nu era vorba
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
grăsanul omnivor. Din acel moment Tommaso ar fi putut să agrementeze cu glume și chiar cu născociri faptele, și tot ar fi fost crezut. Dincolo de hotarele Calabriei m-am descurcat cu greu: priveliștea era pârjolită și cenușie, încremenită. Soarele ardea scorojind costișele și văioagele, în timp ce pământul scrâșnea din dinți. Am străbătut kilometri după kilometri fără să găsesc măcar un șipot de apă, un izvor cât de mic, fără să zăresc un singur copac. Așa trebuie să fi fost deșertul de care
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
tatălui fără să-l întrerupă, încercând un soi de mângâiere și ocrotire, lăsându-se cucerit de forța lor, ce părea să emane o dragoste fără margini. Pentru a coborî la Arhiepiscopat, traversă vechile ulițe familiare lui, printre câmpuri aride și scorojite de secetă; unele fântâni secaseră, în prundișul râurilor deosebea câțiva oleandri, dar fără un strop de apă, iar puținele vaci păreau să fi supraviețuit foamei celei mai negre. Se oprise să vorbească cu câțiva țărani pentru a se informa și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
gândise să scrie un tratat de economie rurală, pornind de la anul cel mai nefast al secetei. L-ar fi intitulat Il sole vampiro 37 deoarece impresia fusese aceea că vede soarele sugând zi de zi toate sevele vieții și că scorojește ogoarele și oamenii. Fusese anul în care familia se transferase în sătucul vecin Stigmano: pământul aiurea din pricina lipsei de apă, buruienile luau foc de la soare și șerpii, înebuniți și ei, se adunau în convoaie pe ulițe. Soarele fusese o lipitoare
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
răzgândi și rămase cu ea strânsă în pumn. Caii negri, lipsiți de podoabe, de parcă fuseseră înhămați în pripă, trăgeau fără chef la dricul ponosit al primăriei. În spate, doi-trei însoțitori se uitau mai degrabă stânjeniți spre trotuare decât spre îngerii scorojiți de pe acoperișul dricului, încercând, parcă, să sugereze că, de fapt, n-au nicio legătură cu mortul. — E Steiner, croitorul, auzi o voce trecând pe lângă el. — Dumnezeu să-l odihnească, spuse Petrache, deși nu mai era nimeni primprejur să-l audă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Pe urmă, dintr-odată, nu l-am mai auzit. El continua să curgă, fără îndoială, ca o apă freatică, dar mă obișnuisem. Așa cum mă obișnuisem cu mâncarea sleită, cu bătăile în miez de noapte ori cu jegul care mi se scorojea pe la încheieturi. Ai fi zis că, nemaiauzind zgomotul în care mă scufundam ca într-un aluat otrăvit, puteam simți, în sfârșit, liniștea. Or, nu era deloc așa. Acolo unde se întâlneau simțurile mele, prea tăbăcite ca să-și păstreze sensibilitatea de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
număra sau cântări, dar leafa merge). Puși pe evaluare capitalistă, întrebăm: oare cât costă în mod real fiecare frunză dăruită de Domnul întru fericirea muritorilor care, din lene, n-ar avea după ce să bea apă ? 221 Și, concluzia: Frunzele astea scorojite de brumă costă mai mult decât oricare aliment ! 10 kg de frunze, adunate de 4 persoane, plus tomberon, plus remorcă sau gunoieră cu alți 3-4 ^ alte cheltuieli necunoscute privitorului... nu-s milioane de lei pentru câteva grame de frunze uscate
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
mi-a greșit ca să-i port lauri vina?/ tot ce ating se preface-n cuvinte/ Ca-n legenda regelui Midas/ Aș vrea să adun vorbele toate-ntr-un loc,/ Să le aprind, să dezbrac lumea de ele,/ dar s-ar scoroji trupul lumii asemenea/ Frumosului prinț cu piele de porc din poveste.// O dată cu ele ar arde și lumea lipită/ Pe partea interioară a cuvintelor, ca-ntr-un album.../ Nu știu eu oare desparte sau nici nu se poate desparte/ Lumea de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a sensului zgribulit în restriștea vraiște a zvonului uzurpator înfiripare a sensului pe colinele însorite ale gândului alunecos precum simulează fecundarea șarpele Uroboros. Scanare a imaginii pe interfața genunii și fără urmă de întrupare doar simulacre ale făpturii și papirusuri scorojite în ardoarea literei de a se refugia în cuvânt. Prin rostire se întrupează sensul nestatornic precum și eroarea atât de seducătoare prin arvuna înavuțirii fictive așa cum zerourile adăugate nu mai prididesc să ne apropie de moarte nimicul orbitor al înstrăinării. întrupare
Poezie by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Imaginative/8550_a_9875]
-
15.07.2010 Amintiri cinematografice Trece trenul printre munți ca un șarpe lung, cu țigări naționale, sus la deținuți... Gicu mai are puțin și dă cu șapca de pământ. E o căldură care Înfioară acoperișurile și le determină să se scorojească, dar Sandu Șpriț a spus că n-are teamă nici de indicele de confort termic și nici de exploziile solare. Mai ales că stă sub umbrelă și mângâie cu degetele sticla de Tămâioasă. Gore fredonează melodia alături de Nelu Ploieșteanu, chiar
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
mi-era încețoșată de la scris... Nu știu cum m-am trezit în fața clădirii galbene și masive, cu zeci de ferestre încadrate în chenare complicate de stuc, cu o mare poartă neagră la mijloc. Două cariatide, cu cornuri ale abundenței în mâini, își scorojeau în frig ipsosul roz, lustruit. Atunci am simțit junghiul acela în stomac, mi s-au muiat picioarele și-am căzut, sau m-am lăsat în genunchi. Mai fusesem acolo! Știam fiecare fereastră în scânteierea ei nebunească! Intrasem cândva pe poarta
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
constelații. Orice obiect Își caută originea spre două extremități Informă chemare putregăită apasă gingiile fără cuvinte Aerul albăstruiește culori ca-n abatoare opărite cu sânge Orice drum cade alături de sensul știut. Din jos, din sus, din părți, fulgii vorbelor se scorojesc Într-o funingine albă așezându-se În golul astral Fierb formele neîncleiate În cuptoarele-nghețate ale timpului Orice respirație miroase a catran și a smoală. Ninsori negre se prăvălesc dinspre jgheaburi metafizice Albind interiorul vid al lucrului și dându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de draperii, păreau două hăuri sau două răni ale zidurilor prin care lumina soarelui pătrundea nestingherită, scăldând încăperile într-o strălucire dispărută de mulți ani din acel apartament. Pereții erau cenușiu întunecați, de fumul și praful anilor, ici-colo varul se scorojise, se simțea nevoia unei mâini de gospodar care să curețe totul, de sus până jos, dar chiar și astfel păreau luminați, sub bicele razelor plăcut înfierbântate ale astrului de toamnă. Scrinul, dulapurile, măsuțele, fotoliile, oglinzile, vesela, lenjeria și tablourile fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și s-ar strânge în continuare de-a valma în mintea mea, atât de apăsător încât s-ar pu tea să-mi explodeze capul și să mi se împrăștie creierul, cu gânduri cu tot, pe pereții ăștia necunoscuți și destul de scorojiți dintr-o sală de clasă străină a unui liceu pe care nu-l știam până acum. Dar ăsta e un nonsens, e prea mult, trebuie să mă liniștesc. Și să scriu ceva. Era sfârșitul unei vacanțe de vară banale, lipsite
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
apoi să merg cu el la mare de 1 Mai și să îmi scriu romanul. în ziua când a plecat tata, după ore m-am dus în parcul din apropierea școlii. Mă simțeam încă slăbită. M-am așezat pe o bancă scorojită de la zăpada și ploile din ultima vreme. Câteva raze palide încercau să spargă norii joși și întunecați. Nici unul dintre ei nu avea formă și culoare de inorog. Parcul era pustiu. Am închis ochii, ascultând zumzetul tăcerii. Nu mă simțeam bine
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]