361 matches
-
mai ales pe Bennie și se aruncau spre pielea lui albă de deasupra gleznei neacoperite. Rupert și Esmé, Încă slăbiți de malarie, stăteau pe o rogojină Împletită, rezemați de o buturugă putredă acoperită de mușchi, cu termite mișunând sub scoarța scorojită. Jucau mimă, Încercând să redea lucrurile de care le era dor. Esmé se prefăcea că Își linge pumnul. Un câine care te linge pe față! țipă Rupert. Esmé chicoti și scutură din cap. Asta am, spuse, și o scărpină pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
aflase În acel loc până atunci. Un ienicer din garda sultanului. Un războinic destul de Înalt (cerșetorul era mai scund), cu umeri lați (cerșetorul avea umerii adunați În față), cu palme puternice care strângeau mânerul unei halebarde (cerșetorul avea mâini firave, scorojite și tremurânde) și, pe cap, cu obișnuita cucă ienicerească din pânză albă. Ienicerul stătea cu spatele spre mulțime, privind spre sultanul care se apropia. Părea că se afla acolo de la Început, dar memoria vizuală a lui Alexandru nu putea da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
putea privi, În voie, Valea Bistriței. Nu era, nicăieri, nici un drum bătătorit. Erau doar poteci făcute de animalele pădurii În căutare de apă proaspătă. Șuvoaiele pârâului se Învolburau mai jos, bolborosind printre bolovani. Pe ambele maluri se ridicau brazi bătrâni, scorojiți, trăitori ai vremurilor de demult. Mai sus se ridicau alte creste, umbrite de alte păduri de brad. Era un fel de muzică În toată acea Înfățișare a naturii, o Învolburare armonioasă de vârfuri, o sălbăticie care nu ascundea nici o amenințare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
reală a ceea ce denumim generic "Estul european" în ochii oamenilor de afaceri occidentali. O importantă companie aeriană din Europa își face reclamă la rețeaua sa de zboruri, foarte densă, în Europa de Est. Pentru a ilustra această idee, reclama reprezintă un panou scorojit, ars de ploaie și de vânt, pe care stă scris cu litere chirilice numele unor localități din Ukraina. Textul însoțitor sună astfel: Noi începem să zburăm de acolo unde alții se opresc". Degeaba ne îmbătăm cu apă rece, degeaba guvernele
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Ukraina. Textul însoțitor sună astfel: Noi începem să zburăm de acolo unde alții se opresc". Degeaba ne îmbătăm cu apă rece, degeaba guvernele noastre investesc milioane de euro în campanii inutile de branding. Realitatea este acolo, sub forma unui panou scorojit care duce spre o localitate de care nu a auzit nimeni, bună să fie exploatată doar pentru exotismul numelui său în revistele bogaților lumii. La Geneva a fost construit în jurul anilor 1880 un templu masonic. "Templul Unic Masonic", mai exact
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
toată lumea, cînd n-ar trebui, că lumea e rea. Și ce-i rău în asta? Credeam că-i bine cînd te porți frumos cu lumea. Nu întotdeauna, s-a băgat în discuție și un cavaler, într-o armură mai mult scorojită, înclinînd primejdios în față calul din cauza lăncii, care nu era bine așezată. Nu cu Radu. E un ticălos și-și bate mereu joc de tine. Ce, ești sclavul lui? Poate-așa mi-l fac prieten. E plăcut să ai prieteni
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
ascuns în noi, cum ne înșiram în curtea școlii într-o dimineață roșiatică de toamnă, cum stăteam pe pietriș îmbrăcați în cojoacele noastre negre de oaie și șosete negre răsucite pe picior, mănuși cu un deget, mănuși din vest, pantofi scorojiți, în timp ce hoardele de toboșari și gorniști trâmbițau și bubuiau iar fluxul sticlos al vântului aduna buruieni, frunze și fum în jur, se izbea în steag înțepenindu-l, zdrăngănea catarama frânghiei de pe stâlpul de oțel. Dar Simon trebuie să fi ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
iar râul trimitea în sus vapori și trenurile șuierau dâre lungi de abur în cerul întins și albastru cu tentă de Wisconsin; mânerul de aramă al scaunelor din răchită era lustruit de mâinile care le atinseseră, răchita era aurie și scorojită, măsliniul și cafeniul huselor era și el auriu, iar firișoarele de păr de pe încheieturile late ale lui Simon erau și mai strălucitoare și aurii. Și puful de pe fața lui, mult mai des bărbierită decât înainte. Avea un mod nou și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
de Molly Simms. Și de unde-ai scos-o că „noi“ trebuie să scăpăm de ea? Dacă nu, o să creadă ca e șeful la noi în casă, femeia e o tigroaică. Eram în vechea noastră cămăruță în care straturile de tapet scorojit făceau burți, iar zăpada confortabilă bătea uscat în fereastră și se așternea pe pervaz. Sigur o să încerce să facă ceva. Mi-a dat deja de înțeles. Da’ ce ți-a spus? Că mă iubește, mi-a spus cu un rânjet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
agendă și purta văl. Și în cele din urmă m-am uitat la chipul din spatele vălului, fața pătată de vreme a acestei doamne venerabile, cu pete smolite pe buze. Blana pe care o purta era jerpelită, cu pielea crăpată și scorojită. Ce voia ea să îmi spună era: O să îți povestesc despre porțile astea. Ești american, nu? O să te ajut pentru că nu ai cum să înțelegi genul ăsta de lucruri fără ajutor. Am cunoscut mulți americani în timpul războiului. Nu sunteți italiancă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
nu voi simți vreo schimbare În viața mea. Dumneavoastră poate sunteți nefericit, dar eu nu am nici o vină și de aceea nu pot să fiu nefericită. Lev Tolstoi, Anna Karenina prima oră Turnul din beton armat se Înălța În Întuneric, scorojit și sinistru În lumina rece a lampioanelor. Țâșnea, ca un ultim avanpost al orașului, Între o pajiște presărată cu băncuțe și un teren viran pe care, În timpul zilei, păștea o turmă bezmetică de oi. Probabil că erau Închise undeva pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
târzie din noapte. Dar nimic. Obloanele nemiloase erau coborâte, iar În spatele lor - Întuneric. Doar trei, căci casa era mică. Oblonul Îngust al băii, cel pătrat al dormitorului și cel dreptunghiular al bucătăriei În fața căruia se deschidea un balcon mic și scorojit: Începea să se Împuțească, de umezeală, un braț de haine uitate pe uscător. Unde dormea ea? Cum se organizaseră? Antonio nu intra În casa aceea de ani de zile. I-o interzicea bătrâna Olimpia, vrăjitoarea aceea proastă și băgăcioasă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ai Încălcat jurământul - și fie să plângi pentru totdeauna pentru ceea ce-ai făcut familiei noastre și bărbatului căruia i-ai jurat să-l iubești până când moartea ne va despărți. Privi din nou ferestrele de la primul etaj. Oblonul alb și scorojit - ca orice lucru de acolo. Turnul acesta șters, periferia asta diformă și departe de lume, când te gândești că Emma și-ar fi putut păstra apartamentul cu șemineu și cu verandă Închisă și camera lui Kevin, cu tapetul ce părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de zahăr. Parcă nici nu erai În Roma. De o parte și de alta a străzii, În spatele porților Închise, dincolo de cedrii misterioși, se zăreau vile vechi, cu câte două-trei etaje, Înconjurate de grădini parfumate. Vilele acelea nu erau cenușii și scorojite ca alte case din Roma. Erau brune, albastre sau galbene. Doamna Fioravanti se opri În fața celei mai impunătoare. Zugrăveala era de un roz palid. Probabil era frumos să locuiești aici. Când porțile automate se deschiseră, Kevin văzu două femei goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
spate ca pe un rucsac. — Te-ai făcut greu, Îi spuse. Dar Îl duse până sus. Era puternic. La al șaselea etaj, totul era ca odinioară. În fața ușii, același covoraș În formă de pisică. Ușa era aceeași, poate puțin mai scorojită. Chiar și yala era aceeași - tati nu o schimbase, la gândul că poate mami se va Întoarce: de fapt, ca de obicei, cheia se Înțepenise și tati trebui s-o forțeze și apoi să Împingă ușa cu putere. La intrare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
După ce ajunserăm la marginea gropii, iar sicriul fu pus pe pământ, începu slujba, la care asistai descoperit în lumina molatică a după-amiezii. La sfârșit sicriul fu coborât în mormânt și se fixă crucea în pământul afânat. Alături mai era încă, scorojită, parte putrezită, crucea fiicei, pe care se mai putea citi, vag: I.N.R.I. iar dedesubt, abia vizibil, numai unele litere, rămase din întregul „Ecaterina Perussi” de altădată și imediat sub asta, pe brațul vertical, scris în paranteză, surprinzător de clar după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
adineauri, Își sprijini coatele de pervaz și se mulțumi să privească pasiv peisajul. Descoperi abia acum că de fapt Baakho era un oraș foarte urît. Nici o casă mai acătării, doar blocuri paralelipipedice, un fel de barăci din beton cu vopseaua scorojită, din balcoanele cărora femei obeze Își supravegheau copiii tembeli care zgîriau pe furiș vreo mașină parcată În preajmă - astfel protestau ei contra inechității sociale - acoperișuri cenușii, oameni mohorîți cărînd ceva În sacoșe, trotuare asfaltate mărginite de vitrine din profile de
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
găzduiseră fuseseră dibuite Într-o lădiță de lemn, alături de tuburi cu vopseluri uscate, pensule cărora li se scuturaseră perii de cum le mișcaseră mâinile celor ce scotoceau, tocuri vechi de lemn, câteva penițe pe care Încă se păstrau resturi de cerneală scorojită, Înfășurate Într-o filă de abecedar unde era Înfățișată o fetiță Încruntată care striga auuu! auuu! pentru că un drac de băiețel ce călărea, alături de ea, În apa mării, un colac cu cap de lebădă o stropea rânjind răutăcios. Anchetatorii habar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
se număra și Mihai Enin, băiatul fără poreclă. Stătea culcat Într-o rână, pe iarba măruntă, călcată În copite de oi, capre, vaci și porci și privea Îngândurat la Încălțările Baronului. Enin mirosise lutul roșiatic de pe bocancii uriași cu pielea scorojită și-și dăduse seama, după izul de pământ reavăn amestecat cu rugină de fierătanii, că Baronu călcase Într-o surpătură de la Valea Morii, loc În care un arendaș pe moșiile vechiului boier muncise ca un câine să Îngroape de teama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să audă tropotul Înfundat al celor patru bucăți de iască. Canafas se pierdu printre tufișurile și copacii din imensa incintă a balamucului. Câțiva paznici alergară după el, Însă se lăsară păgubași, Înfrânți de Întinderea curții. Adulmecând aerul cu nările uscate, scorojite și pline de crăpături adânci, Începu să caute printre barăci. Se opri, fără să șovăie prea mult, În fața unor ferestre zăbrelite. Își Înălță cu greu căpățâna chinuită, Își vârî botul printre drugii groși de fier și necheză ușor. Deținutul-pacient Mihai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
la cel mai înalt nivel al prozei chandleriene, cu o înșurubare fermă în solul sordid al universului unde, uitat de lume, Philip Marlowe pare supraviețuitorul unei civilizații dispărute: Pe ușa cu geam jivrat e o placă scrisă cu litere negre, scorojite: Philip Marlowe... Birou de cercetări. O ușă destul de jalnică, la capătul unui coridor la fel de jalnic, în genul de clădire ce fusese nouă pe vremea când camerele de baie îmbrăcate complet în faianță au constituit baza civilizației. Ușa e încuiată, alături
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
o evocă Goethe în al doilea Faust. Idila este limitată și se opune Drang-ului faustian care a făcut să se construiască diguri, să câștige teren față de mare, să construiască canale. Faust consideră "Grupul de tei, coliba brună / și capela scorojită" care nu sunt ale lui, ca "un spin în ochi, un spin în talpă". El dorește ca bătrânii de sus de pe deal să plece: "Aș vrea să mă instalez sub tei, / Acești câțiva copaci care nu sunt ai mei/ Imi
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
fixează spaima de trecerea timpului și de iminența morții, ele compun un jurnal de muribund și consemnează lupta cu așteptarea morții: „De câteva zile defilez prin propriu-mi trup,/ cu tot alaiul: pompieri, cămătari, perfuzii și rock-mani - / pereții sunt fie scorojiți, fie afumați/ iar tribuna a înmugurit./ Îmi oglindesc sângele în cana cu ceai amar/ așteptând căruța cu un câine/ pe coviltir...” (Drapel la indigo). Imaginea trupului (dinăuntru, cel cu organe bolnave, ori trupul dinafară, spiritual) revine obsedant, deghizând boala și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289476_a_290805]
-
se uscau, se scorojau, deveneau scorțoase și rodeau piciorul făcând răni. Tata avea două perechi de opinci identice. O pereche de opinci o purta până se scorojeau pe picior și incomodau. Cealaltă pereche era pusă la înmuiat. Tata descălța opincile scorojite, le aducea lângă cofa cu apă, care era afară pe un butuc, la umbra casei, și pentru a se înmuia pielea, cu o cană lua apă din cofă și turna în fiecare opincă, iar cealaltă pereche era purtată până se
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
Urgisită,/ Când pe coate/ Guri spurcate/ Suflă vânt,/ Să dărâme din pământ". În locul luminii solare, venise o stihie aducătoare de moarte, un fior rece care a surprins melcul, ieșit din cochilie, înainte de vreme. Copilul îl privește deznădăzduit: "Era, tot, o scorojită/ Limbă vânătă, sucită.../ O nuia, ca un hengher,/ Îl ținea în zgărzi de ger!/ Bale reci.../ Îl prindeau: O frunză moartă, cu păstaie/ Și pe trupul lui zgîrcit/ M-am aplecat,/ Și l-am bocit". Descântecul inițial a fost înlocuit
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]