221 matches
-
1988, la cinci după-masa sau cum? —Oh, Markie. Câți ani aveați? Paipșe, cincișpe? — Ar fi trebuit să-l auzi. „E o chestie care poate fi numai a noastră. Să ne atingem unul pe altul, acolo, doar atât. Doar noi doi...“ Scrântit băiețașul. Ea ridică mâinile și se lăsă în genunchi, în noroiul uscat. —Tu faci mișto de mine. Asta-i marea ceartă despre care nici unul din voi n-a vrut să spună nimic atâția ani? El se așeză lângă ea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
era cît pe-aci să fie călcată de o mașină Într-o zi, pentru că se uita În sens opus, știu că se Întîmplă o mulțime de accidente. Tot la Londra domnișoara Jordan a alunecat și a căzut și și-a scrîntit glezna cînd cobora din autobuz. E vorba de o fată din grupul nostru. N-a reușit să vadă Londra deloc pentru că a stat tot timpul În pat și de-atunci umblă În baston și cu glezna bandajată. Dar am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
e târziu și Zenobia mă așteaptă, cine știe de când mă așteaptă...“. Pe urmă am plecat, soarele mai arunca o ultimă văpaie roșiatică. În drum nu m-am întâlnit cu nimeni. Mergeam pe dig ferindu-mă de goluri, ca să nu-mi scrântesc gleznele. Erau niște bolovani pe acolo, negri, prietenoși, mă priveau ca pe un frate. Păreau că se bucură știindu-mă iar printre ei. În fața scorburii, pe un maldăr de trestii uscate, Zenobia ședea cuminte, cu mâinile în poală. Îi albise
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
aici până nu-ți dau un picior drept în boașe! — Ghemi boliția? tatonă terenul Mancuso. — Nu, răspunse George. Cară-te și gata. Nu fac scandal. Ți-e frigă de boliție? George se întreba cine poate fi nebunul acela. Era la fel de scrântit ca și vânzătorul de crenvurști. — Ascultă, zurliule, cară-te d-aici. Nu vreau bucluc cu stigleții. Nu vrei? întrebă fericit Mancuso. — Nu, și nici un țăcănit ca tine nu vrea, spuse George, privind ochiul care lăcrima în spatele monoclului și umezeala de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
sunat Angelo și mi-a spus că ești la spital, era gata să m-apuce damblaua. Să cad jos, în bucătărie. Mi-aș fi crăpat capu’. Pe urmă am fugit la mine-n cameră să mă-mbrac și mi-am scrântit glezna. Era cât pe ce să fac un accident conducând mașina-ncoa’. Încă un accident! se sperie Ignatius. De data aceasta va trebui să mă duc să muncesc în minele de sare ca să fac rost de bani. Ține, prostule. Angelo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
nepăzite. Încuie cu deosebită atenție poarta de fier forjat. Apoi se reîntoarse în apartament ca să curețe mizeria rămasă în urma reuniunii de start. Fusese cea mai fabuloasă petrecere din cariera lui: în punctul culminant, Timmy căzuse de pe o lustră și își scrântise glezna. Dorian ridică o cizmă de cowboy al cărei toc fusese rupt și o aruncă în coșul de gunoi, întrebându-se dacă acel insuportabil Ignatius J. Reilly n-o fi pățit nimic. Unii oameni erau pur și simplu insuportabili. Drăguța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ăsta. Părinții mei nu-și dăduseră seama de nimic. CÎnd m-am Întors Într-o zi la amiază, mi-a ieșit Înainte tata: „Ei, se pare că Îi cari ghiozdanul lui Elisabeth Jourdan? Ți-e teamă cumva c-o să-și scrîntească umărul?“. Probabil că se sfătuise cu mama la bucătărie. Se hotărîse să trateze problema cu umor. De fiecare dată cînd mă interesa cîte o fată, mă luau peste picior În familie, iar tata fusese mereu cel care dădea tonul. Fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
plăcut chestia cu bastonul. Bastoanele au făcut parte din garderoba lui din vremuri imemoriale. Primul său baston a fost o cracă pe care a smuls-o după căderea lui Înfierbîntată din Paradis pe coastele unor munți din Tracia. Și-a scrîntit o gleznă În cădere și a șchiopătat sprijinit În ramura aceea Înflorită pînă cînd a dat de o peșteră, prima lui peșteră. A ucis o capră de munte cu toiagul ăla și și-a făcut un fluier dintr-un oscior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
îi mai dădu o șansă. — În primul rând... Jack nu părea stânjenit sau dispus să-și ceară scuze. De fapt, strălucea de bucurie, ticălosul, mai ales când întâlni privirea plină de venerație a lui Miriam, care mai că nu-și scrântise încheieturile delicate de atâta aplaudat. — Aș dori să mulțumesc juriului, pentru că trebuie să fi fost într-adevăr o decizie dificilă. De bună seamă, avea să spună măcar că echipa de la Citizen făcuse ce era mai greu? Dar dacă ar fi făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de-a face cu această Haruko Hona? Nu știu, dar... spuse ea râzând. Tocmai ți-a sosit o scrisoare cam lungă de la Haruko, din Singapore. — Singapore! Takamori rămase cu gura căscată. Se întreba dacă nu cumva sora lui s-a scrântit din pricina soarelui de primăvară; sau poate a pierdut la bursă. El n-a fost niciodată la Singapore și nici măcar în vis n-a avut de-a face cu vreo fată dintr-un loc atât de îndepărtat. — Arată-mi scrisoarea! Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
legături bune. De dinainte. Tomnea s-a dus tocmai când se șubreziseră legăturile. Te-ai prins? Noi l-am trimis, nu că-i ardea lui sufletul de dragul depărtării. În fine, asta-i altă poveste. Numai că acuma s-a cam scrântit treaba. De trei zile numai cu e-mailuri mă ține ăia din Sudica. E dezastru la ei. A răsturnat guvernul, a făcut naționalizare, i-au confiscat lui Tomnea tot ce agonisise, îl și expulzează. Vor să facă comunism la ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ar fi gîndit intens, măcar cinci minute, imediat după nemernicia de atunci, la ceea ce făptuise. Greu de crezut că i s-ar fi aprins instantaneu trupul, dar și-ar fi dat foc singur; ori, fie și atît, s ar fi scrîntit puțin, poate chiar de tot, la scurtă vreme. Hotărîse că e mai bine să uite. Ea a fost de vină! Ea fusese, era sînge din sîngele lui, se regăsiseră pe măsură În dimineața aceea, cel mult aveau să Împartă amîndoi
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
care îl vîrî în nara lui Titi, punîndu-i în același timp o mână pe frunte. - Asta este numai din pricina oboselii, bombăni ea. Maidă-o în plata domnului de carte, că n-am să te fac filozof. Cine citește prea mult, se scrântește. Aceste cuvinte fură spuse cu o umoare acră, ce părea intenționată și care jigni pe Felix, fiindcă Aglae avea aerul să învinovățească pe Felix de surmenarea lui Titi, deși ea însăși îl chemase. Din acea zi, Felix încetă iarăși de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
înțeleg, spuse Felix. - Zici că îi făcea examenul sistemului nervos? urmăPascalopol, apucând pe Felix prietenește de braț. Întreba de G. Călinescu infecții, de avort, firește. Cu alte cuvinte, voia să vadă dacă nu cumva Costache e pe cale de a se scrânti, de a deveni iresponsabil. Un șnapan de ăsta, care are curajul să intre nepoftit în casa omului și să-l dezbrace, e în stare de orice. Poate să insinueze că a avut impresia că Costache era atins, că bâlbâiala, pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ți le și învie. De poți să te chiombești o viață la ele, ca la televizor... Altui rege îi e dat să cânte atât de frumos, de se zice că înmiresmează cerul urechilor la îngeri. Gudulanul amorțește păsăretul în zbor. Scrântește berzele, pe care le-a căpiat întîi cu glasul lui, și le înfige în cioc. Coboară îngerii câte doi, câte cinci, în copacii de la Universitate, se tolănesc cu bucile lor roze pe bordurile de la crengile alea. Își vâră degetele în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
din răsputeri, toată viața și că acum, din pricina vârstei, era teribil de scârbită că apăruse pericolul să-ntrerupă. Și viața și poruncile. Se menținea satisfăcător, era mai înaltă decât soră-sa, mai suplă și arăta aproape bine. Pentru o babă scrântită de vreo 80 de ani, completă Pinky. - Încântat, rosti el și se așeză. Și, fiindcă simțea că se aștepta mai mult de la el, mormăi: - Patricia? Patricia, ăsta e nume de aviatoare. - Vezi? Ți-am zis eu! Ți-am zis eu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
i le arăt, el mi le-ar fi cumpărat desigur... acum însă... l-am găsit în starea-n care-l vezi. Ș-apoi nici nu-mi mai zice: jupîne Riven, ci maistre Ruben! D-zeu știe cum s-or fi scrântit toate celea în capul bietului om. Bolnavul auzea toate acestea și nu știa ce înțeles să li dea. "Sunt nebuni oamenii aceștia, gândi el, și maistrul Ruben și-a ieșit cu desăvârșire din minți... nu-l mai cunosc. Aha! gândi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
eu l-am făcut ? Nici bunul Dumnezeu n-ar fi zăbovit atâta să-l deznoade și să-l pună la loc... Cosmina nu-și putu lua ochii de la masca înfășurată în bandaje, dar întrebarea nu era pentru bolnav : — O să te scrântești, nu-i așa, profesore ? Simți cum începi s-o iei razna ? — La ce te poți aștepta de la un chirurg ? Trebuie să fii nebun de-a binelea ca să nu te scrântești. Uite cum e... Doctorul fără de arginți își scoase moneda și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în bandaje, dar întrebarea nu era pentru bolnav : — O să te scrântești, nu-i așa, profesore ? Simți cum începi s-o iei razna ? — La ce te poți aștepta de la un chirurg ? Trebuie să fii nebun de-a binelea ca să nu te scrântești. Uite cum e... Doctorul fără de arginți își scoase moneda și o azvârli în sus. Ea căzu, răsucindu-se în rotocoale tot mai mici și vibrând. — Cap, ghici Pantelimon. E bine. Așa ziceam și eu. Acum fii atentă. Să zicem că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Gonzalv tocmai căzuse într-o totală apatie, caracterizată prin dezinteres amar pentru Conțescu, când, aflîndu-se la Gaittany, Smărăndache îl apostrofă: . - Ai aflat de accidentul lui Conțescu? . - Nu, zise acesta aproape impasibil. . - A avut un nou atac și, căzând, și-a scrântit un picior. - Ce nefericire! exclamă Gaittany, neputând să nu râdă în același timp. Toți cei de față, în afară de Gonzalv, râseră fără retenție. Această veselie ieșea din faptul că raportau accidentele și G. Călinescu remisiunile lui Conțescu la cazul Gonzalv, luând
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Invocația "Către cartea lui Don Quijote de La Mancha" pe care o face, în introducere, Urganda cea Neștiută, protectoarea lui Amadís de Gaula, se alătură unor sonete care vizează explicit modele livrești. Surprinzând esența personajului Don Quijote " Care tot citind bucoavne/ Și-a scrântit amarnic capul", versurile introductive îi alătură și comparația cu lumea ficțională a lui Ariosto ("Arme, cavaleri și dragosti/ L-au înnebunit cu totul/ Ca pe-Orlando furiosul/ Ca și-Orlando-namoratul/ Și-a-nchinat pe viață brațul/ Dulcineii din Toboso"), care va fi reluată pentru
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
halucinant: (Așadar nu vine din încercuire. E un agent străin! Probabil un emigrant alb, de unde și manierele astea). [...] (N-o fi cumva un ofițer travestit? De-aia întreba de hartă adineauri... A cam sărit peste cal cu hainele astea). [...] (A scrântit-o! Calm! Vigilență! Ce-i de făcut? Ce-i de făcut?)319. Perspectiva deviantă a acestui personaj se impune cu forță, iar cititorul va afla abia în final, datorită intervenției naratorului, că s-ar putea ca Zotov să se fi
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
suntem numai noi doi? Mai mult decât atât: Când ai ticsit-o cu atâtea boarfe, că eu personal nu te-am văzut? Eram sigură că ai dormit tun, întreaga nopticică. Ai de gând să pleci undeva pe furiș? Te-ai scrântit la bătrânețe? Aș fi dispus să-ți povestesc totul cu lux de amănunte, însă, drept să-ți spun, mi-e frică că nu o să mă crezi. Mai bine tac! Spune, dacă ai ceva de spus! Mă faci curioasă... Poate că
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
o formă de tratament pentru balamucul ăsta. Acasă, seară de seară, cu urechea lipită de aparatul de radio vechi, cu lămpi, ascultam "europa liberă". Asta cred că m-a salvat cumva, altfel o luam razna, mă urcam pe pereți, mă scrânteam de-a binelea. (Oricum, ajunsesem să mi se pară că îmi crește din trup, ca o prelungire a mea, un fel de carceră în care stau vârât tot timpul.) Într-o bună zi, la "actualitatea românească" am auzit citită o
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/8582_a_9907]
-
își luă rămas bun de la domnitor, pierzându-se în noapte și în codru. Erau românii de peste Dunăre, care la liturghie pomeneau numele voievodului lor. A doua zi, când să încalece, prințul Ștefan s-a împiedicat, a căzut și și-a scrântit mâna. I-a tras o doctorul Pylarino, dar i-a spus să nu încalece trei zile, așa că în caleașca domnească, alături de vodă și marele spătar Mihai, se urcă și Ștefan. Lângă caleașcă, în același pas cu trăpașii ei, mergea înșeuat
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]