975 matches
-
al anotimpurilor calde, apare Miron Costin: "Iar razele privirii lui stăpâne,/ Lucesc - de foc! - în noaptea diafană,/ De-ți pare ca o glorie romană/ Profetul sfânt al vremilor de mâne." Nu face economie de retorică laudativă, cu aroma cronicii de scrib tocmit de domn, versul lui Codreanu. Croit pe mărimea giganților pe-ai căror umeri, ne-o amintește o butadă recunoscătoare, dragă modernității, stau vremurile noi. Și liniștite. Era încă timpul, la 1914, să privești înapoi cu dulceagă pietate. Îndată după
Dovezi de admirație by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7115_a_8440]
-
acordată de mulți ardeleni demonstrează că e vorba de un "lucru bine făcut", de o întreprindere temeinică). Desigur, nu e vorba de o epopee, nici de un accent joyce-an asupra limbajului - deși autorul sugerează destul de des importanța limbajului pentru Ulise/ Scribul din Onești: "Ulise al orașului meu, ficțiunea/ mă împinge fără să vreau în cuvinte/ labele ei puternice de oxigen/ așezându-mi-se pe trup ca pe manuscrise" (Drumul contemplativ). Nu e vorba nici de o tragedie - e greu să creezi
Din familia înalt-țintitorilor by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7497_a_8822]
-
în "straturile aducerii aminte" sunt forme ale cunoașterii. Evident, și iubirea pentru frumoasa Mirianida sau pentru alte "zeițe" e tot o formă a cunoașterii; irosirea, o experiență existențială. Aici, mirajul cugetării orientale își spune cuvântul: "Ce a pierdut Ulise, câștigă Scribul" e o parafrază a definiției sufi : Ce a pierdut înțeleptul câștigă neînțeleptul". Aventura e însăși creația. Permanenta schimbare, neatingerea fericirii, salvarea căutată în scris (de tip romantic) sunt teme recurente. Gheorghe Izbășescu are o lume inconfundabilă, prin care trec puținii
Din familia înalt-țintitorilor by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7497_a_8822]
-
din Mots ŕ Mots. Deschizând volumul, fiecare cititor va găsi o mult mai mare bogăție de repere personale de lectură. Primul și ultimul text constituie un fel de prolog și de epilog, dar nu în mod explicit. Primul narator este scribul însărcinat cu caligrafierea decretelor. Textul este intens autobiografic. Scribul "înghițea decrete într-o veselie": societatea își disciplina "chiriașii". Recunoaștem acum etape din practica totalitară de la noi - "reducerea la tăcere a opiniei prin procedura numită proba contrară", în care nu acuzarea
O carte nedreptățită by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/7227_a_8552]
-
găsi o mult mai mare bogăție de repere personale de lectură. Primul și ultimul text constituie un fel de prolog și de epilog, dar nu în mod explicit. Primul narator este scribul însărcinat cu caligrafierea decretelor. Textul este intens autobiografic. Scribul "înghițea decrete într-o veselie": societatea își disciplina "chiriașii". Recunoaștem acum etape din practica totalitară de la noi - "reducerea la tăcere a opiniei prin procedura numită proba contrară", în care nu acuzarea trebuia să aducă dovezi spre a incrimina, ci inculpatul
O carte nedreptățită by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/7227_a_8552]
-
că nu săvârșise delictul pentru care era acuzat, fie el acela de "nap porcesc" sau de "abajur", decretul privitor la alfabet și pronunție (tocmai fusese dat, în 1954, decretul lui Gheorghiu-Dej cu privire la simplificarea ortografiei). Hotărându-se să intre în disidență, scribul înțelege că "noi e un cuvânt pentru ceilalți", de fațadă, care înseamnă de fapt voi, iar adevăratul noi al solidarității este "eu și cu mine". Mai limpede nici că putea fi exprimată atomizarea specifică societăților totalitare, cum arătase deja în
O carte nedreptățită by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/7227_a_8552]
-
societăților totalitare, cum arătase deja în 1951 Hannah Arendt. Sub inspirația avertismentului vechii profetese - "Vor fi urmări incalculabile!", el se eliberează și își asumă vocația, plătindu-și astfel datoria "față de literele care m-au crescut, ș...ț față de șirul de scribi din care mă trag și din care sunt ultimul ș...ț. Cronologia va fi stabilită, comentariile vor fi scrise, faptele vor fi prinse în litere și închise în cuvinte". Dacă realismul constă în redarea realității cu întreaga sa monstruozitate, atunci
O carte nedreptățită by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/7227_a_8552]
-
fără natură, fără relief, o lume din care au dispărut ultimul copac și ultimul munte. Dacă bucata finală ar fi avut un titlu, s-ar fi putut numi Moartea cuvintelor. Epilog în arhivă. Vocea naratorului este foarte asemănătoare cu a scribului din prolog. Relatarea conturează harta lingvistică tot mai săracă a unui ținut în care cei ce mureau luau cu ei pentru totdeauna cuvintele îndrăgite sau pe cele temute, cuvintele cu care aveau o relație specială. Dar nu se întâmplă oare
O carte nedreptățită by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/7227_a_8552]
-
dispar iau cu ele atâtea cuvinte, iar limba devine tot mai puțin expresivă... Bine, viață, dragoste, iubită, partizan, patrie, a ajunge, târziu, a minți, nebunie - acestea sunt vorbele simple care au fost îngropate și trebuie să fie înlocuite prin perifraze. Scribul se gândește ce cuvânt să ia cu el când va muri, adică ce să scoată din limba vorbită de compatrioții săi. Nu ni se spune direct, dar prin repetiție finalul cărții sugerează care ar fi acela: "Apropo, nu m-am
O carte nedreptățită by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/7227_a_8552]
-
îl preia, nu fără maliție, pentru a pune în oglindă textul, modest, și meritele ce i s-au scos. Aducându-i împreună pe acești trădători ai scrisului, Lovinescu pare că i-ar ierta. În realitate, cel mai mult prin postfața scribului, alter-ego, Anonymus notarius, se scuză doar pe sine.
Fiii risipitori by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4933_a_6258]
-
legate strict de problema de sănătate cu care mă confrunt, lucru pe care l-am făcut public și eu și colegii mei Mihai Gadea, Adrian Ursu și Radu Tudor. Pentru a-i face de râs și mai tare însă pe scribii d-lui Drăghici, vă rog să verificați pe site-ul Antena 3 că am lipsit și în edițiile de dinaintea celei cu dl Drăghici. (Mă confruntam deja cu problemele de sănătate, am crezut că sunt pregătită să revin, am făcut emisiunea
De ce nu a mai apărut Oana Stancu la Antena 3. Gâdea: Se luptă pentru viața ei by Andrei Moisoiu (Google) () [Corola-journal/Journalistic/59387_a_60712]
-
oameni cu ușurință verbală care resimt scrisul ca pe un supliciu de conțopist. A buchisi cuvinte pentru a le întinde sintactic de-a lungul paragrafelor li se pare o caznă stearpă, a cărei corvoadă preferă s-o lase în seama scribilor. Din această categorie făcea parte Eugen Coșeriu: o natură eminamente orală căreia redactarea unui text i se părea o pritocire silnică de vocabule moarte. Cu excepția cărților din tinerețe, pe care a trebuit să le scrie din ambiția unui palmares cultural
Cunabula verborum by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4875_a_6200]
-
Luminița Marcu În pagina 3 [a numărului 13/1961] se publică a amplă proză de Ernest Hemingway tradusă de Cezar Baltag cu un șapou în care se explică cum în ziarele din Spania, „scribii lui Franco”, îl denunță pe Hemingway drept comunist și îl invită să nu mai calce în Spania. Proza face parte din volumul Dangerous Summer, un volum de proze de călătorie, dintre care cea aleasă pentru Gazeta literară este despre un
Să ne cunoaștem trecutul by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/5325_a_6650]
-
două trăsături care izbesc la autor. Prima vine din cumplita neîncredere cu care își privește harul lexical, Rosei considerîndu-se un scriitor ratat, a cărui lipsă de orgoliu face casă bună cu lipsa talentului. Se privește pe sine ca pe un scrib mîzgălind anapoda o sumedenie de observații inepte care nu pot interesa pe nimeni, și de aceea e uimitor contrastul dintre farmecul stilistic pe care îl poartă lapidarele sale formule și detestabila părere pe care el însuși o are despre ele
Scribendi cacoethes by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5212_a_6537]
-
al revistei, nici n-ar fi posibil. Semnalăm aici doar un articol: comentariul lui Sorin Oane privind Papirusul lui Ani, din Cartea tebană a morților. Papirusul respectiv, datând din jurul anului 1300 î. Hr., l-a însoțit în sarcofag pe Ani, un scrib regal, și reprezintă documentul cel mai bine păstrat din Egiptul antic. El descrie judecata la care era supus fiecare defunct pentru a-și dobândi dreptul la „destinul postum solar", judecată care cuprindea două faze: psihostasia și „confesiunea negativă a păcatelor
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6460_a_7785]
-
care vrea să afle cum se scrie un roman. Trăiesc o dublă curiozitate și aventură: în raport cu mine și cu personajele pe care le zămislesc, dar care uneori își arogă libertatea de a merge pe picioarele lor, eu fiind un simplu scrib sau copist care aude glasurile lor. Nu am fost contagiat de realismul socialist, noul roman, onirismul sau romanul autoficțional. Nu am nici un merit! Refuzul a fost dăruit de har sau grație care mi-au rezervat plăcerea și bucuria de a
BUJOR NEDELCOVICI: „Nu am scris niciodată un roman vădit autobiografic“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6078_a_7403]
-
behăitul turmei” sau la „mugetul de vite”. Muzicalitatea versurilor, armoniile lăuntrice ale poemelor nu exclud gravitatea subtextuală, reculegerea, retranșarea în sine, căința sau sentimentul cvasireligios al naturii din unele versuri. Irizările memoriei transcrise de Ion Horea în recentul său volum Scribul (Editura Ardealul, Târgu-Mureș, 2011) reflectă sugestivitatea unui imaginar poetic care își conservă în articulațiile versurilor asumarea adevărurilor tradiției și ale istoriei, într-o tonalitate discretă și învăluitoare, fără exhibări ale eului sau inflamări retorice: „Eu nu sunt decât scribul. Voci
Caligrafiile memoriei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4605_a_5930]
-
volum Scribul (Editura Ardealul, Târgu-Mureș, 2011) reflectă sugestivitatea unui imaginar poetic care își conservă în articulațiile versurilor asumarea adevărurilor tradiției și ale istoriei, într-o tonalitate discretă și învăluitoare, fără exhibări ale eului sau inflamări retorice: „Eu nu sunt decât scribul. Voci oculte/ Îmi spun să le-nsemnez și să vă las/ Din câte-au fost pe vremuri, mult mai multe,/ Măcar din urma lor care-a rămas,/ Poate va fi și cineva s-asculte./ Eu nu-s decât scribul fără glas
Caligrafiile memoriei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4605_a_5930]
-
sunt decât scribul. Voci oculte/ Îmi spun să le-nsemnez și să vă las/ Din câte-au fost pe vremuri, mult mai multe,/ Măcar din urma lor care-a rămas,/ Poate va fi și cineva s-asculte./ Eu nu-s decât scribul fără glas. Eu nu-s decât un martor care-aleargă/ Și zvârle-n calea roiului țărână/ Până la rât în adumbrirea largă/ A unui trunchi de salcie bătrână,/ Foșniri și zumzet crucea zilei leagă/ Sub coșnița ce-așteaptă într-o rână. [...] Eu
Caligrafiile memoriei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4605_a_5930]
-
rână. [...] Eu nu-s decât drumețul, pentru-o oară/ Oprit să însemnez, să mai ascult/ Oculte voci cât nici nu pot să moară/ Și nici să-ntoarne stinsul lor tumult/ Din uruirea pietrelor de moară/ În măcinișul lor de mai demult” (Scribul). Depozitar al unui timp revolut, poetul/ scribul își asumă datoria morală a neuitării („Să uit de câte-au fost e foarte greu”), a recuperării unui spațiu-timp privilegiat al obârșiilor („Pereții casei văruiți de lună./ Pe înserat ograda rourată/ Și-n
Caligrafiile memoriei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4605_a_5930]
-
-o oară/ Oprit să însemnez, să mai ascult/ Oculte voci cât nici nu pot să moară/ Și nici să-ntoarne stinsul lor tumult/ Din uruirea pietrelor de moară/ În măcinișul lor de mai demult” (Scribul). Depozitar al unui timp revolut, poetul/ scribul își asumă datoria morală a neuitării („Să uit de câte-au fost e foarte greu”), a recuperării unui spațiu-timp privilegiat al obârșiilor („Pereții casei văruiți de lună./ Pe înserat ograda rourată/ Și-n conie, la cină, împreună.../ Nu vor mai
Caligrafiile memoriei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4605_a_5930]
-
e emfatic în accentele retorice (de fapt cartea nu are retorică, fiind concepută ca o colecție de referate seci, menite parcă unor seminarii universitare), volumul e fad prin fidelitatea lemnoasă față de original. Din acest motiv, Maxim Danciu face figura unui scrib care înfățișează cu rigoare nuanțele unor idei în privința cărora nu-l poate face pe cititor să priceapă de ce sînt ele atît de originale pe cît pretinde că sînt. Cartea nu are plutire prin nuanțe, fiind terestră și osificată, de aceea
Ultima suflare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5597_a_6922]
-
care i-l poți cere unui asemenea himeric e ca scrisul lui să reflecte „realitățile imediate“, adică setul de platitudini din care e făcut programul zilnic al traiului civilizat. Cine e racordat la realitate nu poate fi scriitor, ci doar scrib abil mînuind clișee în vogă. Marin Tarangul nu e nici scrib și nici om de pragmație civilizată, prin urmare cuplarea sa la realitate e nespus de firavă. Un monstru de singurătate trăind în dedesubturile unei intimități rasate, dar un monstru
Dansul lui Hipoclid by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5484_a_6809]
-
lui să reflecte „realitățile imediate“, adică setul de platitudini din care e făcut programul zilnic al traiului civilizat. Cine e racordat la realitate nu poate fi scriitor, ci doar scrib abil mînuind clișee în vogă. Marin Tarangul nu e nici scrib și nici om de pragmație civilizată, prin urmare cuplarea sa la realitate e nespus de firavă. Un monstru de singurătate trăind în dedesubturile unei intimități rasate, dar un monstru a cărui gîndire se hrănește dintr-un simț aparte pentru dimensiunile
Dansul lui Hipoclid by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5484_a_6809]
-
mânca inima și,/ Cu cele două aripi prinse la umeri,/ Cu-adevărat se va-nălța la cer, s-aducă iubitei/ Nectar și ambrozie de acolo”. Altui orfic transilvănean, Aurel Pantea, i se trece în cont tocmai momentul de apoteoză: „Măruntul scrib Pantones, după ce/ A fost îndepărtat de la înregistrarea/ Hotărârilor Adunării, că prea tare-i tremura mâna/ Și strica ceara, ba chiar înțelegerea între cetățeni,/ S-a apucat să scrie cu cretă pe zidurile/ Propriei case cuvinte desperecheate, spunând/ Că sunt mesaje
Cărțile neliniștirii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3710_a_5035]