157 matches
-
sfârșit capătul sau limita mișcării ca reper principal (resimțit ca "dincolo" în raport cu porțiunea care-l desparte de punctul de plecare) - toate aceste momente logice pe care le presupune împlinirea unei mișcări de avansare către un punct determinat sânt prezente în semantismul cuvintelor ce aparțin familiilor create pe radicalul *per-. Mai e cazul să subliniem ce loc de excepție a putut căpăta acest scenariu lingvistic în viața unui popor ca cel grec? Itineranța grecului, într-o vreme când mijloacele de strămutare erau
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
că la greci "vînzarea" era o operațiune legată nemijlocit de traversarea mării, era o desfacere a mărfii "pe țărmul celălalt". Să examinăm, în primă instanță, câteva familii de cuvinte create pe radicalul *per- și născute în nemijlocită legătură cu marele semantism al deplasării maritime.1 Iată, mai întîi, grupul care dezvoltă un semantism al limitei. Substantivul peras (hom.: peirar, posthom.: peiras) înseamnă "capăt", "limită", "extremitate"1; verbele denominative sânt peratoo, "a limita", la pasiv (peratoomai) însemnînd, desigur, "a lua sfîrșit", "a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
era o desfacere a mărfii "pe țărmul celălalt". Să examinăm, în primă instanță, câteva familii de cuvinte create pe radicalul *per- și născute în nemijlocită legătură cu marele semantism al deplasării maritime.1 Iată, mai întîi, grupul care dezvoltă un semantism al limitei. Substantivul peras (hom.: peirar, posthom.: peiras) înseamnă "capăt", "limită", "extremitate"1; verbele denominative sânt peratoo, "a limita", la pasiv (peratoomai) însemnînd, desigur, "a lua sfîrșit", "a se termina", și peraino, "a împlini, a duce la capăt" (la pasiv
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și le trimite pe toate la idee. Să numim sistemul de relații care se nasc între aceste elemente complex peratologic și să vedem în ce măsură poate el depăși interesul pe care îl suscită în mod obișnuit o simplă analiză semantică. În ce măsură semantismele radicalului *per- trezesc o rezonanță în idee, care nu a fost pusă până acum în valoare? Și în ce măsură acest lucru ne va da dreptul să vorbim despre o adevărată aură metafizică a complexului peratologic și, în cele din urmă, despre
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în cultivarea limitei și nu în contestarea ei2. Oare greșim cu ceva sau exagerăm în vreun fel dacă afirmăm că se poate ajunge la intimitatea ființei eline pornind de la felul în care s-au îmbinat elementele obiective și subiective ale semantismelor radicalului *per- într-un complex care, la început, a vizat cucerirea unor limite așezate dincolo de puterea percepției imediate? Pentru lumea spiritului, marile călătorii originare au avut semnificația transpunerii limitelor fizice într-un sistem proiectiv care a făcut cu putință deschiderea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ceea ce poate oferi o analiză de concept. Peratologia își întinde raza asupra unor regiuni în care cuvântul peras nu mai există, dar în care problematica sugerată inițial de existența lui și de locul central pe care îl ocupă în constelația semantismelor lui *per- este mereu prezentă. Altminteri nu am putea înțelege de ce problema prudenței eline este una peratologică, deși cuvântul peras nu este niciodată invocat în relație cu sophrosyne 1. Altminteri nu am putea înțelege de ce tema platoniciană a asemănării omului
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de înțelegere a celuilalt, de pedagogie subtilă și echilibrată. "Ai obținut în primul rând - mi-a spus - o acreditare a termenului "peratologie". "E o fandoseală", ți s-ar fi putut replica până acum. De ce nu, în fond, "limitologie"? Or, analiza semantismelor tale vine să arate că nu e vorba de o fantezie doar, că "peratologia", așa cum crește de pe solul viu al unei limbi, există, ascunde o problemă majoră și deschide către un sistem. Și aici este ceva - nu fac o ironie
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Institutului de Arte. Pentru că am tot vorbit zilele astea de peratologia ta, am să-ți spun cum îi văd eu desfășurarea: în trei cărți. Prima ai început-o acum și e o căutare a ideii, o aproximare a ei în semantismele radicalului per, în mitul Genezei, în câte un Friedrich sau în romanul lui Bulgakov. Este firesc ca la început să o cauți așa, în suprafața culturii, difuz. În a doua carte ai s-o cauți în istoria filozofiei, și abia
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pe parcursul acestui capitol de analiză. O primă definire o vom aduce conceptului de poetică, pe care noi îl punem în legătură cu deconstrucția, intitulând lucrarea noastră: o poetică a deconstrucției. Într-o definiție de dicționar, termenului de poetică îi este alocat următorul semantism: "Poetic, -ă, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi motiv de inspirație; p. ext. impresionant, fermecător. 3. S. f. (Și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sunetul ploii. Legătura indisolubilă între tinerețe și ploaie se realizează și prin menținerea vibrației interioare, specifice Anei Blandiana, spre deosebirea de tristețea promovată de ploaie, regăsibilă la alți autori, care degenerează spre o stare apocaliptică George Bacovia. Totuși, deținând un semantism preluat de la aceștia, ploaia declanșează, uneori, și la Ana Blandiana, un discurs halucinant, un tăvălug al rostirii, o nevroză a cuvântului repetat. Iar, prin repetiție, ploaia distruge, "calcă-n picioare", propriul ei semantism (și, implicit, al termenilor proximi). Iată particularizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
stare apocaliptică George Bacovia. Totuși, deținând un semantism preluat de la aceștia, ploaia declanșează, uneori, și la Ana Blandiana, un discurs halucinant, un tăvălug al rostirii, o nevroză a cuvântului repetat. Iar, prin repetiție, ploaia distruge, "calcă-n picioare", propriul ei semantism (și, implicit, al termenilor proximi). Iată particularizarea termenilor generali, diferențiați pe niveluri individuale. "Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,/ Înnebunitele ploi și ploile calme/ ploile feciorelnice și ploile dezlănțuite femei,/ Ploile proaspete și plictisitoarele ploi fără sfârșit/ Iubesc ploile, iubesc
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Conținutul e destul de explicit, deși e alegoric. Aversiunea față de dictatură este manifestată direct, total dezarmat. Decrețeii sunt copiii sau adulții din aeastă poezie, care s-au ivit pe lume, fără să aibă dreptul la explicații. Fiecare negație, încărcată de un semantism al compasiunii pentru omenirea forțată să suporte ideologia impusă, este urmată de o propoziție adverstivă, care conține ideea de obligație. Ideologizarea forțată este redată prin lexeme de tipul: condamnat, n-aude, nu vede, nu înțelege, dar înaintează, mame neîntrebate, acesta
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
la context. Deși a comportat ușoare degradări semantice, natura a reprezentat, dintotdeauna, spațiu al refugiului, dar, mai ales, cadru prielnic desfășurării unor sentimente precum iubirea, nostalgia, melancolia sau chiar tristețea. În poezia subversivă a Anei Blandiana, natura capătă conotații diferite, semantismul ei fiind coborât în derizoriu, metafora naturii fiind utilizată drept instrument de ironie la adresa poporului vegetal, laș și incapabil de revoltă. În acest spațiu al persecuției, singura care s-ar face sinonimă curajului ar fi nebunia, aceasta devenind o formă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
scrieri. Am identificat, astfel, versuri lapidare, eliptice de predicat, secvențe nominale care funcționează alegoric și a căror coliziune realizează o frescă plasticizantă a societății totalitare, metafore cu dublu sens, care deconstruiesc simbolistica originală, fiind investite cu sensuri noi, al căror semantism capătă relevanță doar raportat la context, precum și asonanțe și aliterații din sunete închise, dure, care trimit la efectul negativ al ideologiei asupra societății întregi. Este bine știut că știința nu ia sfârșit, odată cu încetarea cercetării. Nu se poate spune niciodată
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în societate."11 Pentru Gilbert Durand, mitul este "un metalimbaj", "un sistem semiologic mărit"12, "o repetare ritmică"13, "o creatură hibridă legată în același timp de discurs și de simbol (...), introducerea liniarității povestirii în universul neliniar și pluridimensional al semantismului."14 Claude Lévi-Strauss consideră că "mitul face parte integrantă din limbă, îl cunoaștem prin intermediul vorbirii, el ține de discurs; mitul există simultan în limbaj și dincolo de el".15 Pentru Lévi-Strauss, unitățile minimale constitutive ale mitului sunt "miteme"16 care sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
trâmbiță (...) / La casa jocului am stat, / Din trâmbiță am trâmbițat, / Din bucin am bucinat, / Toți feciorii m-au luat, / Toți m-au jucat, / Toți în fruntea jocului, / Tot în fruntea danțului!"160 În descântece este pus în evidență un dublu semantism al soarelui, ca imagine hierofanică, punând în ordine timpul, dar și ca ființă cosmică negativă care distruge echilibrul existențial, provocând boala numită "de soare sec". În descântecele de "soare sec", se utilizează apa, ca forță regeneratoare, și piatra, ca simbol
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
propensia cultivării expresivității chiar și atunci cînd realiza texte (traduse) cu conținut filozofic, el ar fi urmărit asigurarea unui aspect total diferit al textelor filozofice în raport cu cele literare, dar fiindcă nu a urmărit acest lucru, prin folosirea cuvintelor vechi −cu semantism bogat și sugestive−, textul filozofic eminescian oferă aspecte particularizante din acest punct de vedere. Prin preferarea cuvintelor indigene în locul împrumuturilor neologice "reci" și inexpresive sau în paralel cu acestea, se produce o atenuare a granițelor care delimitează stilurile, fie printr-
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
pentru dor, în care s-a condensat substanța lirică de ultimă expresie a existenței umane desfășurate într-o matcă etnică. În cazul lui dor, Blaga nu face o evaluare de conținut în raport cu latinescul dolus, cu etimologia. Concluzii desprinse din compararea semantismului orginar cu cel din limba română se oferă însă în cazul latinescului pavimentum din care a rezultat românescul pămînt 384, unde se relevă, crede Blaga, o translație de la civilizația dominată de urbanism (pavimentum însemna "podea" și "pavaj; stradă pavată") la
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
semantic global al secvenței. Relaționarea logico-semantică poate avea loc într-un singur plan al enunțării (cel al universului asertiv) sau poate antrena și un plan de fundal (universul opiniilor, cel în care operează presupozițiile); ca atare, vom avea conectori cu semantism monoplan//biplan. Astfel, un conector ca sau este monoplan, întrucât pune segmentele conectate într-o relație de disjuncție instituită de locutor prin mesaj (în universul asertiv), în timp ce, de pildă, deși este biplan, funcționând la ambele nivele: în universul asertiv, ca
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
hibridizare în care intră structurile "condiționalului indiferenței": convertirea condiționalului disjunctiv la o formă metisată de concesiv, pentru care selectează două dintre procedeele sale de construcție: chiar dacă și fie. 3. CONECTORII CONCESIVI 3.1. Concesivele propriu-zise sunt, spre deosebire de condiționale, conectori presupoziționali, semantismul lor cuprinzând, pe lângă nivelul asertiv, și un nivel al opiniilor prealabile aserțiunii, ca o condiție a acceptabilității enunțului pe care îl construiesc; raportul de implicație este, în acest caz, prezent la nivel presupozițional și este contrazis de ceea ce se asertează
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
vs noi exclusiv (cu excluderea acestuia). 10 Vezi supra, 2, comentariul legat de acuratețea terminologică. 11 Definițiile clasicizate ale echivalenței logico-semantice (cf. Carnap 1960, Vasiliu 1978) au în vedere doar planul asertiv; am extins conceptul pentru o analiză biplană a semantismului conectorilor - vezi Gorăscu (1975) și (2007). 12 Vezi supra, 4.1.2.1. 13 Putem vorbi de factivitate/contrafactivitate/nonfactivitate a conectorilor, aceștia fiind functori logico-semantici, deci predicate de grad înalt - vezi și Gorăscu, "Condiționalul indiferenței" [...], în acest volum. 14
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
a enunțului: segmentează șirul de elemente aflate în raport copulativ și emfatizează caracterul deschis (până în acel punct) al enumerării. 1 Toate tipurile de conectare/conectori antrenate în procesele luate în discuție sunt din familia conectivității logico-semantice (prin conectori al căror semantism esențial constă în stabilirea unor raporturi logice între elementele conectate). Pentru analiza logică a unor astfel de conectori, vezi Vasiliu (1978), Manoliu-Manea (1993). 2 Ne vom ocupa numai de acei conectori dintr-o clasă de conectare pentru care fenomenele avute
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
desprindeau net câțiva: fasciști, naziști, legionari, colaboraționiști, masse, democrație, libertate, epurare, exemplu luminos, aservire, progres, popor, tagmă, criză, avânt. Pe nesimțite, prin 1947-1948 alte cuvinte Își Încep cariera: burghezie reacționară, exploatatori, dușmani, fericire, bunăstare, putrefacție, exponent, decadent, ș.a. Din 1949 semantismul antagonic al termenilor, vizibil Încă din anii precedenți, atinge apogeul; vocabularul uzual al limbii române se Împarte În două lagăre; spre unul dintre ele vor fi mitraliate mult mai multe cuvinte și expresii tipice; se dezechilibrează și balanța morfologică: pe
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
atribuire) și a’) A R O D (subiect). (N.B.: O = o știință, o deprindere) (pp. 81-83). Aceeași lucrare conține și o teorie convingătoare cu privire la metaforă, pe care ne vom baza în analiza numelor divine metaforice. În capitolul intitulat „Metaforă și semantismul vag”37 se face de la inceput precizarea: „Metaforă nu preexista definiției ce i se dă, ci se naște dintr-o construcție a lingvistului. Deci nu trebuie spus ce e metaforă, ci trebuie precizat ce se numeste metaforă înlăuntrul unei concepții
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
a limbilor clasice, germanice, romanice, slave, a maghiarei. A dat rezolvări definitive în etimologie, dar a fost atras de cuvintele rare, neînțelese (Etimologii, Între filologie și istorie), și de interpretarea semasiologică (O problemă semantică: „genunchiu” în sens de „neam”, „gintă”, Semantism românesc și semantism balcanic); a demonstrat originea unor nume și porecle; a analizat metodic toponimia românească; a pus în lumină marea bogăție sinonimică a limbii noastre (în terminologia numismatică și juridică, în denumirile calului, „dracului”); a rezolvat numeroase cazuri de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285791_a_287120]