386 matches
-
maistrul militar când vedea aprinsă lumânarea striga: " Stinge lumina!" Săracii oameni din nou suflau în lumânare. M. M.: Apoi o reaprindeau. Nu nimereau gura să mănânce. S. B.: Iar la Revelion, la popotă, am mâncat cu lumina de control, în semiîntuneric. Știu că ne-au dat friptură de vită cu piure de cartofi. Cred că și o bere. Știu că eu de la miezul nopții urma să intru în planton, la Comandament. Înainte de a intra în planton, Panait l-a trimis pe
[Corola-publishinghouse/Science/84932_a_85717]
-
Aici am stat într-o încăpere complet izolată, singur, vreme de aproape trei luni... Era o celulă întunecoasă, deoarece lumina venea numai de pe sală, unde exista un bec și o mică luminiță deasupra ușii... Deci am stat atâta timp pe semiîntuneric, având numai o saltea împuțită, veche și murdară și un pat... Nici de-nvelit nu aveam. După aceea am fost chemat în instanță ca martor într-un proces al unei foste cunoștințe din Vâlcea, Alexandru Voicescu. Și am spus că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
muncitori, dar mai ales foarte mulți țărani care nu vroiau să intre în colectivizare și care mârâiau... La un moment dat, la Jilava, eram câțiva tineri în celula aia, și a murit un bătrân, moș Ion, și noi, pentru că era semiîntuneric, nu l-am declarat, ca să-i luăm rația de mâncare când venea la număr... L-am luat în poziție și îl țineam de mână pe mort, ca să iasă la număr, să aducă mâncarea și pentru el. Și-am mâncat noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
steaua în cinci colțuri fixată pe partea superioară a bonetei militare a atins ochiul de geam de sus. Colegii lui au procedat la fel, dar la al doilea gem. Acum toți trei se uitau în cămăruță, încercând să deslușească în semiîntuneric ce anume putea fi atât de periculos sub acoperișul acestei coștoroabe. 4. "DUȘMANII POPORULUI" Fusese o noapte călduroasă. Cele două geamuri erau închise. Dinspre tindă venea un firișor de aer proaspăt de afară, prin ușa întredeschisă și care nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Făceam cunoștință cu o realitate pe care nu o prevăzusem, nu o cunoșteam și pe care ne era greu s-o înțelegem și să o acceptăm ca atare. Stăteam în picioare, unul lângă altul, încercând să ne acomodăm vederea cu semiîntunericul din interior. Ne străduiam să deslușim fețele celor care ocupau deja jumătatea de spațiu mai întunecos, în care nu era gemuleț cu gratii. Mircea, hai să așezăm cumva lucrurile și să ne găsim niște locuri. Da, mama, imediat le punem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
omului bătrân, smuls cu brutalitate de la casa lui, de la obiceiurile lui, de la ritmul lui existențial, de la tihna și viața lui diurnă. Țile stătea în genunchi în fața babicăi, pe care se vedea cât de mult o iubește, iar fața lui în semiîntunericul vagonului lăsa impresia unui mesager venit din sferele înalte să pregătească sufletul babicăi pentru cea din urmă călătorie. Privirile noastre erau îndreptate spre ei. Eram solidari cu durerea lor, dar neputincioși în fața destinului implacabil. Cereți și vi se va da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ca destinatar o persoană inventată, imaginară și deci inexistentă. "Singuri, acum, în marea ta poveste Rămân cu Tine să mă mai măsor. Fără să vreau să ies biruitor Vreau să Te pipăi și să urlu: Este!" (T. Arghezi) Închiși în semiîntunericul vagonului de transportat animale, precum Iona în pântecele chitului, ne rugam celui Atotputernic să ne ajute, să ne ocrotească, să ne salveze de la moarte. Doamne, nu ne pierde... căci Tu, Doamne, faci ce vrei. (Iona 1:14) Repetam, cu toții, după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de structură binară, ce cădea fulgerător și mortal la extremitatea șinelor de cale ferată, asemenea unei ghilotine androide, hotărâtă să scurteze, fără discernământ, capetele tuturor: "De ce? De ce? De ce?..." Două familii sărmane, umile și nefericite își trăiau frica și disperarea în semiîntunericul unui bou-vagon păzit de militari înarmați cu pistoale-mitralieră, mergând spre împlinirea unui destin necunoscut și implacabil. Dacoromânii și macedoromânii de sub acoperișul acestui sinistru ghetou ambulant și-au întâlnit comuniunea și consangvinitatea la intersecția originii lor, din trunchiul puternic, generos și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
maistrul militar când vedea aprinsă lumânarea striga: " Stinge lumina!" Săracii oameni din nou suflau în lumânare. M. M.: Apoi o reaprindeau. Nu nimereau gura să mănânce. S. B.: Iar la Revelion, la popotă, am mâncat cu lumina de control, în semiîntuneric. Știu că ne-au dat friptură de vită cu piure de cartofi. Cred că și o bere. Știu că eu de la miezul nopții urma să intru în planton, la Comandament. Înainte de a intra în planton, Panait l-a trimis pe
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
de la ferestre, să rearanjeze grupurile de statuete sau florile, să aprindă lumânările. În „biserica” astfel proiectată și administrată oficia și instruia un preot. Exercițiile de păstrare a liniștii realizate În sala de curs deveneau În acest caz reculegere interioară În semiîntunericul din casa Domnului. Tot ceea ce se Întâmpla În capelă devenea aplicarea unor scheme comportamentale Însușite cu grijă În spațiul clasei. În același timp, copiii făceau deosebirea Între ceea ce se Întâmpla În afara capelei și semnificația nouă, dobândită de același fapt În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
cu palma de suprafața aspră, zidul e real, tu ( Încă) mai ești! Foșnet sfios În biserica mănăstirii Agapia. Sfinții privesc cuminți de pe pereții recent Împrospătați. Începe vecernia, iar câteva măicuțe aprind lumânările și pregătesc cele trebuincioase slujbei ce urmează. În semiîntunericul altarului se ghicește preotul, care priveghează taina ce va să vină. Întunericul e mare la Început, dar Încet-Încet se face lumină. Atât cât trebuie, nici prea mult, nici prea puțin. Misterul nu trebuie Întâmpinat cu emfază, ci cu parcimonie și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
multă lume, și acum au plecat, și ai rămas doar cu ai tăi, al doilea moment. Lampa cu petrol Împrăștie limbi de lumină unduioasă pe pereți. În casa bunicilor e mai Întuneric decât la noi, unde avem lumină electrică. În semiîntunericul de-aici, lucrurile nu se văd prea clar, trebuie să le prefigurezi mai mult cu ochiul minții și al sufletului. În cadrul acesta e mai mult nevăzut decât văzut, mai mult spirit decât gândire, mai multă dorință decât certitudine. Bunicul scoate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
aceeași geantă grea, albastră și destul de deranjantă după mine. Ploaia devenea din ce în ce mai deprimantă: chipul cerului devenea tot mai posomorât... Am ajuns în holul de unde plecasem. Masa, scaunele și televizorul erau în același loc, în aceeași stare de tristețe, în același semiîntuneric sinistru totul în ton (cenușiu) cu vremea lacustrelor bacoviene (la fel ca starea mea interioară ). La un moment dat, pe neașteptate, am tresărit la auzul strigătului percutant, de chemare, cei drept cam scârțâit, al unei asistente simpatice: ,,domnule... intră!’’ Am
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
vestiarul și magazia personalului auxiliar de pe secție. Pe băncuța din dreapta salonului 7 se mai hotăra câteodată vreun pacient să se așeze după ce se sătura de plimbatul dintr-un capăt în altul al holului. Toată ziua, acest coridor se zbate în semiîntuneric deoarece se face economie la energia electrică. Vremea de afară contribuie substanțial la acest fapt. Ferestre termopan în spatele televizorului, mari cât un ochi de ciclop. Acesta e conectat la o antenă aflată tocmai la etajul de deasupra o improvizație în
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
salonul ei încărcat ca un muzeu cu obiecte de artă, albușe cu ilustrații și vechi fotografii pe carton, cu perne turcești, mici etajere, mostre geologice, tablouri miniaturale, colecții din Marie Claire, vase de tot felul. Mă prefăceam că disting în semiîntunericul care se lăsase, linia unei siluete ecvestre dintr-un tablou de Géricault. Urmăream atent conversația monotonă, cu voce gravă și în surdină, a Agatei cu o prietenă zgribulită și lăcrămoasă 67. Numele Alda imaginează momentul genezei unei picturi a lui
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
în pădure. În aceste păduri mai mici cresc arborii de cacao. § 4 ÎN FINE, la sol, acoperite de vegetația luxuriantă, cîteva plante reușesc să supraviețuiască. Aici cresc erbacee pitice sărăcite de lipsa de lumină. Găsim aici, DE ASEMENEA, într-un semiîntuneric, cîteva frumoase specimene de begonii în culori în ape care s-au adaptat condițiilor climaterice. DAR în această imensitate vegetală, este oare loc pentru animale? § 5 Umiditatea ambiantă a permis anumitor specii de animale acvatice să se adapteze la mediul
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
Dar, presupunem, nu și ca jurnalist, secretar general de redacție, corespondent, bibliotecar sau scriitor. Remarcăm un final al naratologicului deschis, posibil, luminos („Sunetele noului blues se rostogoliră din difuzoare cu senzuală violență, topind din puterea luminii, lăsând sala în stăpânirea semiîntunericului și a umbrelor”), ca o binecuvântare întru amintirea unui confrate în ale gazetăriei, Tiberiu Iancu. Petre Barbu Profiluri temperamentale Scriitorul Petre Barbu preferă terifiantul cotidian, ca și cum în structura sa genetică doar stranietățile, monstruozitățile de limbaj, scenele dezolante, tonusul blazat, măștile
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
Robyn îmi ciripește exact același mesaj, iar ecranul robotului îmi aduce la cunoștință faptul că mi-a fost lăsat ieri. Dar... asta n-are nici o noimă. Nunta de la New York s-a contramandat. Mă uit dezorientată în jur, la apartamentul în semiîntuneric. Ceasul meu biologic e atât de dat peste cap, că ar putea fi absolut orice oră. Îmi târșâi picioarele în bucătărie să beau un pahar cu apă și mă uit cu ochi încețoșați la pictura murală cu dansatori de pe blocul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
l-au raportat imediat superiorilor lor. Astfel, l-au scos pe Voinea din celula 6, cu pătura în cap și l-au condus ca pe o vită de căpăstru într-o cameră mare și întunecoasă. Camera era cufundată într-un semiîntuneric cu o lumină difuză generată de niște beculețe albastre, care se proiectau pe un perete unde se vedeau niște umbre nemișcate, într-o poziție amenințătoare. Totul era perfect regizat pentru înspăimântarea de moarte a victimei. Acele figuri păreau niște demoni
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
aici, de la Ciurea și Grajduri, foști robi domnești, dar vin și din Arad, Oradea, Galați, Timișoara, de pe lângă București, din aceia care se ocupă cu metale, țigani bogați.” Amândoi mă părăsesc brusc, ca la un semnal, fără nicio explicație, dispărând în semiîntunericul din interior. Încercarea de abordare, de dialog cu agenții de pază a fost una extrem de dificilă. Cei doi aveau fler, erau antrenați în a detecta falsul, ținând cont de zona unde adesea activează. Cu toate că informațiile furnizate de cei doi erau
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
se gîndea că, la o adică, ar fi avut un refugiu destul de aproape în caz de potop. Pămîntul, cît vedeai cu ochii spre Ghireni-Coțușca, spre Prut și Pădurile Lipcanilor din Basarabia sau spre pădurea Crasnaleuca, era pustiu și cuprins de semiîntunericul acela deprimant. Nici măcar vreo jivină, vreun animal, nu se arăta la vedere în toată pustietatea aceea. Cîțiva corbi croncăneau niște limbi doar de ei știute. Parcă erau scoși din smoală și aceste lighioane păreau că sînt mulțumite doar cu existența
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mai ales ce mănîncă. Adormisem și... am avut un vis ciudat. Merită să fie povestit. Parcă eram un cîine (ce prostie!) și aveam un os mărișor în gură. N-avea carne pe el, dar îl strîngeam strașnic între dinți. Era semiîntuneric parcă și mergeam prin Havana Veche. Pe strada mare nu era nimeni, dar pe străduțele laterale vedeam ochi fosforescenți, fioroși, care erau fixați pe osul meu. Mă trecea un fior rece și am început să strig cît pot: Degeaba, este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
care o să mai lase din preț. Dintr-un tub scoate o cremă incoloră și o întinde pe micuța iguană. Apoi apucă o perie de ghete și începe a uniformiza crema cu metodă. Cu grijă și peste tot. Chiar și prin semiîntunericul acela, observ că iguana se înnegrește binișor. O fi umezeală, îmi zic nepăsător. Venim cu obiectul lustruit de mama focului la lumină și strig: Ai făcut-o neagră... Bătrînul intră în panică, aduce peria și abia atunci observă că luase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cine va ieși primar? Puteți să-mi ghiciți ceva? O, nu. Îmi pare rău. Eu sînt oracolul care îl invocă pe Orula și doar acesta îmi ghidează răspunsurile la întrebări. Bun și așa, zic eu dispus la experiențe noi. În semiîntunericul din camera în care sînt invitat, observ un mic altar cu figurine și un mănunchi din niște decupări din nuci de cocos. Omul mă atacă direct. Doriți ceva anume să știți? Da, dar nu sînt sigur că veți putea răspunde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
iarbă cosită de pe câmp, tata se așeza lângă noi, aflați în jurul lumânării aprinse care-și pâlpâia flăcăruia în "garsoniera" iepelor, cu o adiere bolnăvicioasă, gata-gata să-și dea duhul. Adevărul e că se vedea foarte prost; era mai mult un semiîntuneric. Din puținul pe care-l câștiga tata după o muncă obositoare de dimineața până seara, mama cumpăra de mâncare pentru familie. Nu era cine știe ce, dar dispăruse frica de foame, ideea de lipsă acută și permanentă a alimentelor. Tatăl nostru era sănătos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]