773 matches
-
începutul secolului al XII-lea. Etimologia din dicționarul Littră trimite la verbele „a implora, a cerși” - activitatea principală, de la origine a acestor comunități. Alții trimit la o omofonie cu albigenzii. Nimic sigur, în această privință... Dacă originea cuvântului pare incertă, semnificantul desemnează o comunitate de bărbați - pentru begarzi - sau de femei - beghinele -, adunați laolaltă de opțiunea pentru sărăcie voluntară practicată în grupuri laice deși parțial creștine. înflorirea beghinajului în Țările de Jos, unde bogăția unora are drept consecință sărăcia altora, exprimă
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pentru a-ți lua locul tău în lume? Răspuns: ca ființă a limbajului. Ca individ care crede în puterea verbului. Montaigne nominalist știe că, cuvântul nu reprezintă altceva decât un mijloc, o tehnică pentru a comunica. Semnificatul evoluează separat de semnificant, dar cele două instanțe țin de aceeași lectură imanentă a lumii. Om al cuvântului și al oralității, al verbului și al schimbului, al conversației și al cuvintelor, el se însuflețește întotdeauna când este vorba de a apăra adevărul trădat, uitat
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ne distruge convențiile de percepție. În poezia contemporană a fost emis un concept asemănător, cel de metaforism, care descrie o poezie În care metaforele nu mai sunt folosite la nivelul semnificatului, așadar nu mai construiesc sensuri alegorice, ci la nivelul semnificantului, ca simplu material figurativ. Poezia, proza sau teatrul anarhetipic utilizează imaginile, simbolurile, personajele, situațiile, miturile ca un material reciclat, ale cărui cărămizi nu mai păstrează planul arhitectural al clădirii de origine, dar nici nu intră În compoziția unei clădiri noi
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Între absența specifică semnului (el conține În absență promisiunea sau memoria unei prezențe) și prezența căutată, vie a ființei cu Înțeles (calul ca accident de suflet) legătura nu e una convențională, chiar dacă ea e, mai Întâi, discursivă. Între semn/cuvânt/semnificant și ființă/ Înțeles/semnificat e o credință. Discursul trebuie perceput ca o binevestire. El e trăit ca o formă de credință. Iar ceea ce leagă urma potcoavei de potcoavă și de cal e o vedere: o vedere ce stă În mine
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
că propunerea ta merită rescrisă. E prea mult să-l ai pe „contra”, un prefix negativ, și pe „re”, un prefix repetitiv, Într-un singur concept din familia „educării”. În primul rând sună „șchiop”, năucitor, mută interesul de pe conținut pe semnificant, iar În al doilea rând, aș mai atrage atenția că, de regulă, termenii compuși cu prefixul „contra” nu capătă realitate conceptuală decât atunci când desemnează altceva decât derularea Înapoi a procesului desemnat prin termenul de bază, adică atunci când realitatea pe care
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
CNT, 1984, 23; Dana Dumitriu, Caragialiana, RL, 1984, 30; Constantin Cubleșan, Din nou Caragiale, T, 1984, 11; Nicolae Manolescu, „Caragiale”, „Teatrul Național București. Stagiunea 1984-1985”; Tihan, Apropierea, 132-138; Monica Spiridon, Poezia la ordinea zilei, VR, 1991, 5; Marcel Săsărman, Critica semnificanților absorbanți, „Minerva”, 1991, 12; Corin Braga, „Eseuri despre vârstele poeziei”, CNP, 1991, 14; Gheorghe Perian, Cuvintele simbolizante ale poeților, VTRA, 1992, 4; Poantă, Scriitori, 140-143; Aurel Rău, Vasile Fanache, ST, 1994, 4-5; Constantin Cubleșan, Continuând o tradiție, ST, 1994, 4-5
FANACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286949_a_288278]
-
autorul acestei din urmă scrieri chiar apelase la Fiziolog), dovadă că brașoveanul interpreta acest repertoriu drept „carte de înțelepciune”. Așezarea în alte manuscrise alături de hagiografii sau de „cuvinte” de edificare sugerează întrebuințarea în predici a pildelor din Fiziolog fie ca semnificant pentru realizări spirituale, fie ca ajutor mnemotehnic. Textele românești de la sfârșitul secolului al XVII-lea și din secolul al XVIII-lea s-au păstrat în copii din Țara Românească și din sudul Transilvaniei. Se pare că varianta lui Damaschin Studitul
FIZIOLOGUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287010_a_288339]
-
sunt de o impresionantă diversitate ca formă (vizuale, sonore, scrise, vorbite), ca redare figurativă a obiectului la care se referă (desene, schițe, elemente ale obiectului etc.), ca putere sugestională (Dâncu, 1999). Studierea semnelor, a relațiilor dintre ele și a raportului semnificant/semnificat s-a constituit în ramuri științifice speciale, semiotica și semiologia. Dar comunicarea ca fenomen sociouman complex, cu relevanță crucială în toate sferele vieții sociale și personale, este un domeniu de studiu prin excelență interdisciplinar, transdisciplinar chiar - începând din anii
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
sociale... o vom numi semiologie (de la grecescul semeion, «semn»). Ea ne va învăța în ce constau semnele și ce legi le conduc” (apud Mattelart, Mattelart, 2001, p. 66). Saussure se va concentra în întregime asupra semnului, definit ca raport între semnificant (ansamblu de sunete)/semnificat (concepte). ¬ Structuralismul. Structuralismul concepe comunicarea ca un ansamblu de reguli care preexistă individului și sunt preluate de către acesta; ca exponent al curentului structuralist, Claude Lévi-Strauss vedea necesitatea obiectivității înregistrării unor date ca primând asupra impactului pe
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
forțată sub regimul comunist, departe de orice idilism convențional. Sub anumite raporturi, autorul se manifestă ca un succesor în formulă optzecistă al lui Ion Iovescu sau al Georgetei Mircea Cancicov, vădind și un interes față de concretețea rostirii, a explorării puterilor semnificantului în interfața lui cu „referința”. Pe de altă parte, în povestiri se regăsesc umorul și sentimentalitatea, calități tradiționale ale prozei rurale, aici manifestate într-o versiune deloc desuetă. El însuși revendicându-și o dublă descendență - din Marin Preda și din
UNGUREANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290344_a_291673]
-
de recitire vernală, în Ultima noapte de dragoste și întâia noapte de filosofie (1992), vorbesc titlurile textelor componente, în sine edificatoare: Vânătorul de ciori merită o prefață cinegetică, Fragmente dintr-un discurs ornitologic, Întrebarea leneșului, Soacra cu ochi pineal și semnificantul transcendental, Excurs în limba povestirilor humuleștene, Reîntoarcerea la soacră (dar și la nurori), Moș Nichifor Perlocuționariul, Al patrulea codoșlâc, Patafizica omenească. Exercițiile de hermeneutică și studiile de „patafizică” ale lui P. pot părea expresia unui răsfăț gratuit și „evazionist”, dar
PIŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288830_a_290159]
-
în demonstrații convingătoare și deseori analizează critic, cu argumente solide, afirmațiile unor cercetători consacrați, creatori de școală în domeniul lor de investigație. Își propune totodată să identifice în cadrul general cultural unele „mentalități structurale”, ce „caracterizează și determină structura generală a semnificantului literar într-o anumită perioadă istorică”. Opune modelului structural o viziune proprie, în care definiția limbii recuperează o parte din complexitatea reală a fenomenului lingvistic, întrucât cele două tipuri de discurs avute în vedere - discursul practic și cel poetic - nu
POPESCU-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288934_a_290263]
-
scrie un roman. Și nu din nevoia de artificiu se complică autorul, ci pentru că dilemele creației sunt mai primejdioase decât viața însăși.” O asemenea perspectivă are, neîndoielnic, meritul de a vedea în literatură mai mult decât o simplă asamblare de semnificanți. Cu atât mai mult cu cât în anii ‘80 „o deschidere proaspătă și încordată spre lume” a criticului era aproape un imperativ deontologic. Această „deschidere” constituie, de altfel, partea cea mai rezistentă a lecturilor lui M., vizibilă îndeosebi în analiza
MORARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288251_a_289580]
-
loc ca pe o folie/ de polietilenă găurindu-l cu ochii vineți, galbeni, negri/ cu săgeți ascuțite, cu ace, cu ghimpi -/ înainte și înapoi, cavalere!/ înainte, cavalere!/ înapoi, cavalere!”. Întreruptă de Starea de juxtapunere (1997), un experiment cu privire la efectele contiguității semnificanților, problematica morală e reluată în Cum stau eu aici pe terasă și contabilizez obscenitatea istoriei (2001), poate cea mai bună carte a poetei. Dioramă grotescă a unor escatologii alternative, poemele sunt o sumă de parabole care avertizează asupra iminentelor apostazii
PLOPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
reia la nesfârșit procesul productiv”) și forțări ale schemei (acceptarea morții ca refuz al sistemului semiotic dominant, idee preluată prin Jean Baudrillard) cu formulări plastice („Epica magna e epopeea unei Troie de după războiul troian”) și observații de reală subtilitate (circularitatea semnificanților din Epica magna e decodată ca reprezentare voalată a „totalitarismului sistemului semiotic”). De altfel, principala calitate a criticii practicate de P. constă în ingeniozitatea ipotezelor, întotdeauna polemice și provocatoare. O deficiență rezidă în insuficienta contextualizare a interpretării, ceea ce face ca
PLOPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
lui [...]. Este un experimentalist în sensul pe care îl avea termenul în anii ’30 [...]. În termenii Noului Roman, Mircea Nedelciu face în chip deliberat, cu multă știință și, din fericire, cu tot atât de multă ironie de bună calitate, o proză a semnificantului. EUGEN SIMION Sub raport metodologic, proza lui Mircea Nedelciu nu e tocmai străină de problemele dezbătute de noua semiologie (în special de aceea promovată de Tel Quel) și, mai ales, că viziunea lui asupra literaturii e, întâi de toate, una
NEDELCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288398_a_289727]
-
particular de analiză de conținut pe texte rezultate din transcrierea interviurilor. Este, În fapt, o analiză de discurs În care autorul convertește, prin reducții succesive, un text de 27 000 de cuvinte la un set de 260 de categorii de semnificanți (verbe la infinitiv sau substantive la singular). Lucrarea lui Silviu Totelecan Îmbogățește substanțial literatura română de specialitate atât prin metoda aplicată, cât și prin rezultatele analizei. Prin metodă ea susține cunoașterea de tip comprehensiv, pentru trecerea de la raportul „eu” (cercetătorul
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
de conduită contrafobică, de refuz și de formațiune reacțională și implicând identificarea cu o persoană care nu cunoaște teama (ceea ce ar putea constitui o identificare cu agresorul). 22) Forcluderea (L. și P.): mecanism ce constă în respingerea primordială a unui semnificant 21. Exemplul cel mai curent este respingerea falusului - ca semnificant al complexului de castrare - în afara universului simbolic al subiectului. Tabelul 1 - Lista mecanismelor de apărare prezentate în a doua parte a acestei lucrări și semnalarea prezenței lor în celelalte opt
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
implicând identificarea cu o persoană care nu cunoaște teama (ceea ce ar putea constitui o identificare cu agresorul). 22) Forcluderea (L. și P.): mecanism ce constă în respingerea primordială a unui semnificant 21. Exemplul cel mai curent este respingerea falusului - ca semnificant al complexului de castrare - în afara universului simbolic al subiectului. Tabelul 1 - Lista mecanismelor de apărare prezentate în a doua parte a acestei lucrări și semnalarea prezenței lor în celelalte opt liste Observații 1) Cu excepția siglelor DSM III-R și DSM-IV, a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
termenul a fost propus de Lacan (1981) ca echivalent al vocabulei germane Verwerfung („respingere”). Privită ca un mecanism de apărare propriu psihozei, forcluderea se referă la respingerea reprezentărilor insuportabile 22 chiar înainte ca ele să fie integrate în inconștientul subiectului; semnificanții supuși forcluderii nu se pot deci întoarce „din interior”, din inconștient. Reprezentarea respinsă revine din exterior și se transformă într-o halucinație. Returul psihotic este totuși complet diferit de reprezentarea respinsă, neprezentând nici una dintre proprietățile simbolice ale unei reprezentări și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
este ilustrarea proiectului psihanalitic general, care rezidă în căutarea unui sens. Interpretarea constă deci în a face legături. Și aici operează libera asociere. Trebuie așadar să procedăm prin asociere de idei și să facem o analiză analogică, căutând să apropiem semnificanții între ei. Pentru Freud, totul este important în vis, astfel încât e bine să nu încercăm să găsim imediat esențialul, neglijând detaliile. Într-adevăr, deplasarea, de exemplu, are ca obiect punerea accentului pe un element secundar. De aici, ceea ce luăm drept
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
un sens originar sau reinventând o articulație a corpului, ce ține seama de o relație importantă cu propria ei expresie: -apare o relație între mișcare și anatomie, -apare o relație între mișcare și forma mișcării, -apare o relație de la formă/semnificant spre conținut/ semnificat, mișcare motivată, ne-arbitrară, simbolică. Dincolo de comunicarea socială, în acțiunea sportivă persistă o comunicare religioasă, relația religioasă este tăcută, singura atitudine vie este aceea bazată pe prezența limbajului sportiv devenit, precum limbajul religios, un limbaj simbolic, altfel
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
estetice nu vin însă din partea încă modeștilor Samyro și Iovanaki, ci dinspre Emil Isac și Adrian Maniu. „Protopopii familei mele“ (în nr. 1), amplă compoziție a celui dintîi, este o foarte modernă bucată ludico-ironică și fantezist-parodică, plină de alunecări pe semnificant de tip „urmuzian”. Simbolistul ardelean (o excepție dincolo de Carpați), care scandalizase, cu un an înainte, publicul tradiționalist al Teatrului Național din București cu dramoleta erotică Maica cea tînără, acuzată de blasfemie, răspunde aici unor insinuări antisemite ale publicațiilor naționaliste, intrigate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
intuiție»), nu spune, în perfecta sinonimie a celor două vocabule ce oferă o falsă alternativă în alegerea «sensului» decît că acesta se află în cuvîntul însuși. Pelicanul-babiță devine emblema călătoriei care, în fabulă, e în primul rînd o mișcare a semnificanților antrenați de o «ars combinatoria» ludică” (p. 49). Mai interesantă este observația privind caracterul hipertextual al „paginilor bizare” (termenul fiind preluat în accepția lui Gérard Genette): „E un joc foarte complex, ce iese dintre coordonatele tradiționale ale literaturii mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
remanența în cadrele temporalității - timpul ajungând „interfața” tuturor raporturilor ecstatice ale conștiinței mobilizate de intenționalitate 3 - Henry îi reproșează lui Heidegger fascinația față de „irealitatea limbajului poetic”. Deși revelează o ordine a ființei inaccesibilă limbajului ordinar al corespondenței dintre semnificat și semnificant, nu surmontează abisul dintre fenomen și esența fenomenalității 1. Vina revine, așadar, calităților de magician sau de iluzionist ale lumii, care preface orice experiență într-un joc retoric de aparențe. Cele mai multe întâmplări ale vieții sunt înrobite unei impure exteriorități, reflectată
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]