773 matches
-
folosesc termenul "jargon", deoarece acesta desemnează (ibid.) dorința utilizatorilor de a se distinge de masa mare a comunicatorilor și se exprimă prin abundența cuvintelor sau simbolurilor pretențioase. Este, în acest context, relevant detaliul potrivit căruia semnul lingvistic are două aspecte: semnificant (forma) și semnificat (înțelesul, sensul). În limbajul online studiat în paginile de față, ceea ce diferă de limbajele naturale este numai forma (semnificantul), atunci când avem de a face cu abrevieri (chiar dacă unele noțiuni sunt noi). În schimb, emoticonii sunt considerați semne
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
abundența cuvintelor sau simbolurilor pretențioase. Este, în acest context, relevant detaliul potrivit căruia semnul lingvistic are două aspecte: semnificant (forma) și semnificat (înțelesul, sensul). În limbajul online studiat în paginile de față, ceea ce diferă de limbajele naturale este numai forma (semnificantul), atunci când avem de a face cu abrevieri (chiar dacă unele noțiuni sunt noi). În schimb, emoticonii sunt considerați semne nelingvistice, pur imagistice, care transmit denotații, dar mai ales conotații. Morfemele fluide, aflate în perpetuă regenerare și transmorfoză în mediul epigenetic al
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
Această lege (Martinet, 1960, p. 180; Graur, 1960, p. 280), numită și "principiul minimax" (Poitou, f.a.) revelă fenomenele prin care se produc "economia verbală" și, implicit, "economia grafică", conform cu aspirația de a se obține o valoare semantică maximală printr-un semnificant minimal. Fenomenul respectiv face parte din evoluția mai amplă a limbii în general, prin expansiune regenerativă realizată, în parte, prin "condensare lexico-semantică" (v., spre exemplu, Suciu, 1983). (Corolar 2) Acest fenomen este, de facto, posibil, prin faptul că perpetratorii semio-semantici
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
expansiune regenerativă realizată, în parte, prin "condensare lexico-semantică" (v., spre exemplu, Suciu, 1983). (Corolar 2) Acest fenomen este, de facto, posibil, prin faptul că perpetratorii semio-semantici fluizi marchează simbioza dintre semn și semnificație și, la limită, consubstanțialitatea semnelor și/sau semnificanților cu semnificațiile denotative și conotative purtate de acestea. (T7) Rostirea este absorbită de tiparnița virtuală. Conform teoriei lingvistice structuraliste de sorginte saussuriană, dacă am putea cuprinde suma imaginilor verbale înmagazinate în tiparele de gândire ale tuturor indivizilor, am decanta legătura
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
rezultatul unui efort de resemnificare a unui univers desacralizat; descompuse în elementele componente, miturile nominale relevă conținuturi ale sacrului. Valențele simbolice și mitice ale numelor proprii se nasc pe de o parte dintr-o permanentă relație de contaminare stabilită între semnificant și semnificat, astfel încât "forma semnului devine un model activ de generare a sensului, iar sensul conferă formei calități expresive"30, iar pe de altă parte, din relația pe care o construiesc cu textul. Capitolul 2 Numele ficționale. Itinerare teoretice 2
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
care susține soluția thesei - cuvintele sunt rezultatul unui acord, al unei convenții între oameni, al uzului și al tradiției. Această din urmă teză va fi piatra de unghi a lingvisticii structuraliste începând cu Saussure: între complexul sonor și sens, între semnificant și semnificat, legătura nu este necesară, ci convențională și culturală, bazată pe acordul dintre vorbitorii unei limbi la un moment dat. Structuraliștii susținători ai arbitrariului semnului lingvistic au considerat că unitățile lingvistice nu au existență în afara unei limbi, limba nefiind
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
între "cuvânt semnificativ" și "simplu cuvânt", care pornește de la vechii greci și ajunge la cercetătorii logicii simbolice, și delimitează "limbajul" de "metalimbaj". Lămurind o veche confuzie, Coșeriu afirmă că numele nu sunt multivoce în calitate de cuvinte (adică unități formate dintr-un semnificant și un semnificat), ci ca "simple cuvinte", ca semnificanți: "Două nume de Juan cu aplicare diferită au în comun numai partea fizică, și nu partea semnificativă: nu reprezintă, de fapt, același cuvânt. Pentru a folosi o distincție făcută de L.
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
prin mijlocirea "universaliilor""39. Dreapta potrivire a numelor la natura lucrurilor despre care vorbește dialogul platonician nu înseamnă neapărat o potrivire fonică a cuvântului, adică o relație "corectă", cum spune Ioan S. Cârâc 40 dintre aspectul său fonetic, identificat cu semnificantul lui Saussure sau reprezentamenul lui Ch. S. Peirce, și referentul său extern - obiectul lui Peirce sau semnificația lui G. Frege. Chiar dacă în partea a treia a dialogului, Platon dezbate redarea naturală a numelor prin materialitatea sunetelor (adică onomatopeele, situație la
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
se găsesc în natura motivată, în mimetismul lor, cu alte cuvinte în funcția lor icastică. Această idee e explicată atât prin intermediul ipotezei naturaliste, cât și a celei convenționaliste cu privire la geneza limbajului: în primul caz, efectele de putere pătrund pe calea semnificantului, în cel de al doilea caz, pe calea semnificatului 46. Dialectica sacru-profan este o expresie a dialecticii dintre motivat și nemotivat. Efectele de putere ale cuvântului sunt în relație de corespondență/ directă proporționalitate cu gradul lor de motivare. De aceea
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
cuvântul profan ("fluviu"), de predilecție cel cu care operează ființa umană, și cuvântul sacralizat ("havuz") care valorifică germenul de sacralitate existent în cuvântul profan 49. Orizontul cuvântului sacru se caracterizează prin "prezența explicită a semnificatului", orizontul cuvântului profan prin întâietatea semnificantului, iar orizontul cuvântului sacralizat "se definește la intersecția planului de manifestare a cuvântului sacru cu cel al cuvântului profan"50. Așadar, etapele genezei puterii cuvântului sunt sacru → profan → sacralizat sau vrăjire → dezvrăjire → revrăjire 51. Am putea adăuga motivare→ arbitrar→ remotivare
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
67. Cu toate acestea, specifică autorul, orice nume propriu, toponim sau antroponim, poate să se încarce de semnificație la fel ca alte cuvinte ale textului. Proprietatea limbajului poetic este de a fi motivat, "finalizat", adică se înlocuiește complementaritatea arbitrară a semnificantului cu semnificatul, cu o solidaritate necesară. Deoarece numele propriu este, prin definiție, un semn opac, provocarea lansată de poet, scriitor sau lector este de a sparge această rezistență la sens, iar șansa poeziei este de a putea compensa această lipsă
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
semnificatului cuvântului (sau semia) în semnificați de morfeme (sau sememe), și aceștia, la rândul lor, în seme. Analiza în morfeme aplicată numelor proprii o face după două axe: lineară pentru morfeme "normale" și tabulară în sincretismele în care morfemele cu semnificant zero se suprapun unui morfem normal. Morfemul gramatical "e" din perechea Louis/ Louise are un "conținut" gramatical, trăsătura /gen feminin/. Trăsătura inerentă din morfemul "e" sau morfemul zero care redă trăsătura /sex masculin/ fac dificil de susținut asemanticitatea în limbă
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
simplifică diegeza), iar pentru numele eroinei, motivarea este mai estompată. Autoarea detectează rețele sonore care au simultan o funcție poetică și una diegetică (nume ca Père Lastique, Couillard), iar toponime ca Perthuis des Vauds plasează nașterea eroinei sub steaua unui semnificant de natură geografică, semnificant care o plasează sub tutela forțelor naturale (parcursul diegetic va ilustra acest nume, "numele desenează conturul țării ei mentale"74 - tr. m.). În componentele numelor succesive ale eroinei citește un rezumat al programului narativ, combinând decoruri
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
numele eroinei, motivarea este mai estompată. Autoarea detectează rețele sonore care au simultan o funcție poetică și una diegetică (nume ca Père Lastique, Couillard), iar toponime ca Perthuis des Vauds plasează nașterea eroinei sub steaua unui semnificant de natură geografică, semnificant care o plasează sub tutela forțelor naturale (parcursul diegetic va ilustra acest nume, "numele desenează conturul țării ei mentale"74 - tr. m.). În componentele numelor succesive ale eroinei citește un rezumat al programului narativ, combinând decoruri ale acțiunii: strâmtoarea, valea
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
din The Devil is Loose! a lui Antonine Maillet: Jimmy-the-Flea/ Jimmy la Puce, Long-Tongue Médard/ Médard la Grand Langue etc.). O subclasă de nume proprii cu semnificat sunt cele al cărui semantism poate fi decriptat prin jocul omofoniei sau manipularea semnificantului, prin inversarea literelor/ silabelor: de ex. onomastica lui Boris Vian; în L'ecume des jours, Jean-Sol Partre și ducesa Bouvouard în loc de Jean Paul Sarte și Simone de Beauvoir. La intersecția numelor cu semnificat cu cele cu semnificant se întâlnesc creațiile
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
omofoniei sau manipularea semnificantului, prin inversarea literelor/ silabelor: de ex. onomastica lui Boris Vian; în L'ecume des jours, Jean-Sol Partre și ducesa Bouvouard în loc de Jean Paul Sarte și Simone de Beauvoir. La intersecția numelor cu semnificat cu cele cu semnificant se întâlnesc creațiile lui Dickens: serii de nume interschimbabile care subliniază nulitatatea celui care îl poartă: Buffy, Cuffy, Duffy etc. Alte nume nu au valoare descriptivă, dar, prin integrarea în text și prin mijlocirea semnificantului, se încarcă de sens, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
cu semnificat cu cele cu semnificant se întâlnesc creațiile lui Dickens: serii de nume interschimbabile care subliniază nulitatatea celui care îl poartă: Buffy, Cuffy, Duffy etc. Alte nume nu au valoare descriptivă, dar, prin integrarea în text și prin mijlocirea semnificantului, se încarcă de sens, așa cum este cazul numelui Quinn din romanul lui Paul Auster, prin jocul similarităților fonetice care dezvăluie esența numelui personajului, iar altele sunt suportul unui joc de cuvinte (Sir Dedlock, din Bleak House, format din dead și
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
utilizat ca nume de familie, "nume patronimic"), evocativă, simbolică, incantatorie etc. Tezelor Mill-Kripke, Russel-Frege le corespunde încercarea lui Marc Wilmet de a defini numele propriu în trei etape 79: 1) numele propriu este în afara enunțului un semn prevăzut cu un semnificant normal și cu un semnificat disponibil sau, dacă se preferă o formulare mai puțin saussuriană, un nume lipsit de semnificație. De ex., Arthur, etimologie aparte, constituie un asemantem; 2) trecerea la enunț sau actualizarea, în alți termeni (Bally), se asociază
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
pornește de la afirmația lui Eugène Nicole care distingea între codajul lexical al numelui propriu și funcționarea lui sintagmatică: pe de o parte, romancierul modelează vocabula onomastică în funcție de resursele limbii, pe de altă parte, el exploatează în context capacitățile expresive ale semnificantului astfel construit. Observând că studiile de onomastică literară s-au recentrat pe relația sintagmatică în detrimentul paradigmei nume/ personaj, abandonând problema genezei numelor proprii pentru studiul funcționarii lor în procesul discursiv și textual, cercetătorul afirmă că această deplasare justifică o reexaminare
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
proprii fără semnificație a lui Mill, reluată în designatorii rigizi ai lui Kripke, autorul afirmă că vocabula onomastică, chiar dacă nu are o semnificație așa cum au lexemele, nu este totuși total lipsită de sens, "semantica numelui propriu bazându-se fie pe semnificanții săi, sursă de semnificați a priori, fie pe referent, sursă de semnificați a posteriori" (tr. m)85. La fel, a spune că interpretarea numelor diferă de "încorporarea" sau "decorporarea" lor (Gardiner) înseamnă a cunoaște sau nu referentul, lucru exemplificat cu
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
pe o comunitate de forme sau de sens", Baudelle vorbește de motivare onomastică printr-o "analogie a semnificațiilor", adică o asociere de idei (ca, de exemplu, patronimul Séchard la Balzac) și - mult mai fertilă pentru onomastica literară - o asociere de semnificanți prin care numele propriu, în principiu asemantic, tinde în mod natural să ne reamintească de cuvinte cunoscute al căror sens se estompează. Asocierilor saussuriene le adaugă simbolismul fonetic și grafic (mimologismele lui Gerard Genette: mimofonia și mimografia). Baudelle găsește resurse
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
onomastice este explicată ca o trecere de la univocitate la plurivocitate, de la sărăcie la bogăție, de la o anumită restrângere inițială la o expansiune nouă. Pentru exemplificarea dinamicii sensului este ales numele Guermantes - cu fiecare pagină din roman i se adaugă alți semnificanți : Brabant, différant, amarant, transparent etc. Baudelle distinge semnificațiile prime ale numelui propriu (cele imaginate în momentul creării lui) și semnificațiile secundare, grefate pe cele dintâi. Motivarea onomastică este fondată de către romancier pe caracterele personajelor, iar remotivările contextuale permit integrarea trasăturilor
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
intrat în dinamica diegetică, se supune presiunii sintagmatice; dacă o cere contextul, el se poate elibera de sensul care îl leagă de personaj (în schemă, "problema legăturii motivării numelui"). Deoarece în momentul de început al cărții, semnificatul textual (care motivează semnificantul onomastic) coincide, în linii mari, cu o trăsătură distinctivă a personajului (fizică, psihologică sau socială) care îl caracterizează puternic, Baudelle consideră că raportul de motivare poate să se stabilească dincolo sau dincoace de personaj. La nivelul subprosopografic, adică dincoace de
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
semantica referențială (înțeleasă ca studiu al semnificațiilor a posteriori, adică izvorât din referent; într- o operă literară referentul, adică personajul, este fictiv) semanticii morfologice. O ultimă problemă dezbătută în acest context este aceea referitoare la inconștientul textului și la antecedența semnificanților în anumite efecte de sens. Pornind de la ipoteza unei productivități a semnificanților, Baudelle observă că numele propriu ar fi obiectul unei noi tensiuni între semnificații pregătiți conștient de către scriitor, în momentul conceperii cărții și semnificanții onomastici cărora codificarea inițială n-
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
referent; într- o operă literară referentul, adică personajul, este fictiv) semanticii morfologice. O ultimă problemă dezbătută în acest context este aceea referitoare la inconștientul textului și la antecedența semnificanților în anumite efecte de sens. Pornind de la ipoteza unei productivități a semnificanților, Baudelle observă că numele propriu ar fi obiectul unei noi tensiuni între semnificații pregătiți conștient de către scriitor, în momentul conceperii cărții și semnificanții onomastici cărora codificarea inițială n-ar putea să le umple vidul semantic. În ceea ce privește lectura, întrebarea la care
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]