175 matches
-
viața aceasta artificială, intrând în viața pozitivă prin puterea artei; această realitate făcută din cuvinte și gesturi care îi transforma pe actori în creaturi ale Domnului, cu virtuțile, pasiunile, slăbiciunile lor, și nu în niște eroi scrobiți, impasibili, declamatori și sentențioși. O, Shakespeare, mulțumesc! O, Kemble și Smithson, mulțumesc! Mulțumesc lui Dumnezeu! Mulțumesc îngerilor poeziei! Văzui astfel Romeo, Virginius, Shylock, Wilhelm Tell, Othello, îi văzui pe Macready, Kean, Young. Citii, devorai repertoriul străin, și recunoscui în sfârșit că, în lumea teatrală
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
frânturi de sens în deconcertantul text urmuzian, căutăm și o logică a plasării unor astfel de considerații metafizice în contingența unor prozaice elemente descriptive și în economia impusă de lapidara triere a acestora, sugerată de punctele de suspensie și de sentențioasa încheiere a pasajului: "Restul nu prezintă nici o importanță." Totul se clarifică dacă observăm că operațiunea de aspectualizare se bazează aici pe repetarea aceluiași pattern: un termen regent care ghidează așteptările cititorului și un determinant care-i înșală invariabil aceste așteptări
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Rămăsesem undeva, în coada coloanei dezordonate, cu Savin și Clara, și spuneam din când în când și eu câte ceva într-o discuție pretențioasă și dezlânată despre filozofia indiană, despre roata existențelor și nirvana, suferință și maya. Ne încîlceam în fraze sentențioase, ne etalam lecturile despre anata și anika și purusha. Clara se uita la noi, când la unul, când la celălalt, reflectând delirul de forme al norilor în ochii ei ca de sticlă albastră. Era vremea hipsterilor, foarte înjurați în ziarele
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
la vioară pe punte. Gânduri, amintiri și imagini dintr-o mulțime de alte filme și cărți se uneau cu amintirile reale. În curând, unchiul Karei, la fel ca și impresia de coerență, dispărură cu totul. - E undeva afară, spuse femeia sentențios. Știu că e afară. Închise ochii. Kara rămase aplecată înainte în scaunul ei, odihnindu-și lin mâna pe brațul fin al mamei, până când aceasta adormi. Se gândea că fusese în mintea ei mai devreme. Jayene nu i-ar fi trimis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
acelor circumstanțe potrivnice i-a pecetluit soarta: declarațiile martorilor (cu toții mahalagii din Labă Sfântă) au coincis, iar judecătorul l-a condamnat la douăzeci și unu de ani de pârnaie. Viața sedentară Își pusese amprenta asupra ucigașului din 1919: era acum un cuadragenar sentențios, obez, cu capul ras și priviri neobișnuit de Înțelepte. Ele Îl fixau momentan pe tânărul Molinari. — Ce dorești, amice? Vocea nu-i era prea cordială, dar Molinari știa că lui Parodi nu-i displăceau vizitele. Bașca, frica lui de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de aparate de aici din spital. M-a văzut limpede și pe mine veghind și-i năucit. Nu poate accepta un astfel de viitor dar simte că așa e. Căci, pînă la urmă, într-acolo se îndreaptă. Nu sesizează vocea sentențioasă a Doctorului: „-Superb și înfiorător”-spune el. „-Deci viața așa cum o vezi tu e un infern sofisticat. Gîndește-te atunci mai bine care-i e scopul.” În mijlocul deșertului V. tînăr îmi ascund fața în mîini. Vedeniile de o clipă îmi arată
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
algoritmice - tipice creațiilor lui Octavian Nemescu - se înfiripă un coral de esență liturgică. Întregul Univers devine acum o orgă imensă care cântă, înălțând osanale Divinității. Numai că, aceeași orgă, cu armoniile ei celeste, este cea care introduce, de data aceasta sentențios, schimbarea ordinii cosmice. Loviturile vehemente de timpani, alte tipuri de tobe și gonguri anunță apariția unui moment de o tensiune dramatică zguduitoare, un fel de Rex Tremendae Majestatis - fie ca recunoaștere a Sa ca instanță salvatoare, fie ca un reproș
Puncte cardinale by Despina PETECEL-THEODORU () [Corola-journal/Journalistic/83407_a_84732]
-
totul disproporționate". Sebastian preluase stilul directorului său și pretindea, precum acesta, că vorbește în numele realității și al semnelor timpului: că pune problema "obiectiv", iar nu "sentimental". Rezultă, ca și la Nae Ionescu, comentarii politice scrise de sus, pe un ton sentențios, atoateștiutor. De fapt, "știința" lui Sebastian se afla pe coloana întîi a Cuvîntului, în editorialele patronului său, pe care îl imita în mod patetic. De pildă, Sebastian știe precis că în România e nevoie de o revoluție spirituală și socială
Diavolul și ucenicul său: Nae Ionescu-Mihail Sebastian by Marta Petreu () [Corola-journal/Journalistic/8633_a_9958]
-
folosită în retorică și în creația literară) prin care oratorul sau autorul își întrerupe firul expunerii pentru ca, stăpânit de un sentiment puternic, să se adreseze unor ființe sau lucruri personificate, cu o întrebare, cu o exclamație ori cu o afirmație sentențioasă. Exemplu: "Dar de ne-om prăpădi cu toții, Tu, Oltule, să ne răzbuni!” (O. Goga- Oltul) Asonanța este figura de stil sonoră care constă în repetarea unor sunete în interiorul cuvântului (aceeași vocală accentuată): Exemplu: "Să plutim cuprinși de farmec Sub lumina
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
asociate producerii, diseminării și recepției acestora (Phillips și Hardy, 2002, p. 3). Această definiție se bazează pe ceea ce am putea numi "ontologie textuală", întrucât autorii emit o afirmație radicală: "fără discurs nu există realitate socială" (p. 2). Această ultimă declarație sentențioasă este criticabilă întrucât supralicitează excesiv rolul discursului în lumea socială, alunecând în absurda concluzie a lui J. Derrida cum că "totul este text". Luată literalmente, afirmația lui Derrida este în mod evident absurdă; înțeleasă ca metaforă, își pierde din pretențiile
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
care este explicitată " Necesitatea analizei, repudierii și condamnării regimului comunist" (Raport, 2006, p. 628). De asemenea, documentul conține, în anexă, lista biografiilor nomenklaturiștilor, întocmind un gen de index infamis nominum al protagoniștilor umani găsiți responsabili de crimele regimului comunist. Concluzia sentențioasă a Raportului, trasă încă dinainte de demararea analizei 30, este că regimul comunist a fost "ilegitim și criminal" (Raport, 2006, p. 638). Verdictul ilegitimității și criminalității regimului comunist este ideea vector care străbate expunerea istorică pe toată lungimea ei, întreaga analiză
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
iar nu discurs narativ-descriptiv ori solilocviu moral-filosofic versificat. Perfecta șlefuire a enunțurilor, „scriitura înșelător «albă»” (Ion Stratan), o anumită fadoare (asemuită nu o dată cu cea a producțiilor „ultimului” Bacovia) au fost remarcate de comentatori. S-a relevat, în mod repetat, caracterul sentențios al versurilor, multe poeme fiind perceptibile ca înșiruiri de aforisme, înlănțuiri de poeme de un vers sau două. Dar V. nu alcătuiește simple colecții de maxime, aparența aforistică e manipulată cu sagacitate, pusă în slujba unui mod de comunicare poetică
VIERU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290556_a_291885]
-
intră acum în preocupările scriitorului, care își încearcă pana și într-o evocare istorică, Din trecutul nostru (1908). V. e o natură înclinată spre introspecție și speculația de idei. Scrisul său, în care se răsfață analizele psihologice, capătă o formulare sentențioasă, intercalându-și maxime și reflecții morale. Ambiția naratorului e de a crea tipuri, dar în tiparele pe care le concepe nu e loc decât pentru o definiție generală și cam sumară, care văduvește personajul de individualitate. Cu toate acestea, figuri
VLAHUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290607_a_291936]
-
asociate producerii, diseminării și recepției acestora (Phillips și Hardy, 2002, p. 3). Această definiție se bazează pe ceea ce am putea numi "ontologie textuală", întrucât autorii emit o afirmație radicală: "fără discurs nu există realitate socială" (p. 2). Această ultimă declarație sentențioasă este criticabilă întrucât supralicitează excesiv rolul discursului în lumea socială, alunecând în absurda concluzie a lui J. Derrida cum că "totul este text". Luată literalmente, afirmația lui Derrida este în mod evident absurdă; înțeleasă ca metaforă, își pierde din pretențiile
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
care este explicitată " Necesitatea analizei, repudierii și condamnării regimului comunist" (Raport, 2006, p. 628). De asemenea, documentul conține, în anexă, lista biografiilor nomenklaturiștilor, întocmind un gen de index infamis nominum al protagoniștilor umani găsiți responsabili de crimele regimului comunist. Concluzia sentențioasă a Raportului, trasă încă dinainte de demararea analizei 30, este că regimul comunist a fost "ilegitim și criminal" (Raport, 2006, p. 638). Verdictul ilegitimității și criminalității regimului comunist este ideea vector care străbate expunerea istorică pe toată lungimea ei, întreaga analiză
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
vreme, fiecare pas, cât de mare, cât de mic, includea obligatorii măsuri de auto-protecție. Acum, e ușor de judecat cu intransigență "revoluționară". Atunci... C itesc într-o publicație oarecum studențească (altfel bătăioasă, informată și scrisă cu umor) o amendabilă frază sentențioasă: "Fiindcă, se știe, adevărata libertate de creație s-a putut manifesta plenar în România modernă doar în perioada interbelică și după decembrie 1989." Chiar se știe? Pă ce te bazezi? ar întreba Moromete. Nici autoarea cugetării, nici subsemnatul, n-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
poate pretinde că el spune întreg adevărul... Hm!... Vra-să-zică, asta-i, bre! Ia te uită ce-l frământă pe băiatul nostru din Fălticeni...! Sadoveanu se uită iarăși îndelung la mine. Are o căutătură când șăgalnică, blândă, înțelegătoare, când rece, severă, sentențioasă. Îl privește și pe bătrânul Melchisedec, care s-a oprit cu cafeluța în mână și pare și el meditativ, interesat de răspunsul la o astfel de întrebare. ...Apăi, dragul meu Făt-Frumos, râde El spre mine. Treaba asta-i și mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
i-am spus Ortansei să plece, sau ea a hotărât să se mute pentru o vreme În garsoniera din Mihai Bravu, văzând În ce stare mă aflu. Mă cufundam tot mai adânc În povestea aia căznit ortografiată, de o naivitatea sentențioasă și Înlăcrimată. Vreme de o săptămână am scris șaisprezece articole tratând aceeași temă din perspective convergente. Era un leac imemorial, pe care-l recunoșteam pe măsură ce mi-l administram icnind și zguduindu-mă de plâns ca de friguri peste foile de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
se ridică dincolo de Dărmănești.” (C. Hogaș) „Acum când chiar nici Pintea nu se sfia a-i spune că-l bănuiește, el se simțea mai bun decât cum îl credeau alții...” (I. Slavici) Întrebuințat cu semnificația sa fundamentală, „nominativă”, în limbajul sentențios al scrisului filozofic, infinitivul prezent își pierde și trăsătura semantică gramaticală „simultaneitate”, devenind pantemporal: „A cere cuiva sa fie erou în împrejurările josnice ale unei societăți decăzute e ca și cum ai cere unui vultur închis într-o odăiță să zboare la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ceva semnificativ de spus, altceva decât cei de dinaintea lor, rămânând totuși în limitele artei.", Elvira Sorohan, Singurătatea scriitorului: Cantemir, Creangă, Urmuz, Geo Dumitrescu, Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", Iași, 2004, p. 191. 177 "Ce critică poetul? Critică emfaza poeziei, stilul sentențios, tendința de a înnobila mecanic existența. Să nu uităm că în deceniul patru, pe care tocmai îl traversase, poezia românească se poetizase la maximum, devenise cu totul și cu totul altceva decât proza. Geo Dumitrescu ia distanță față de această modă
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
universul Întreg să fie dat lumii de pomană”. Monologul interior are puternice accente filozofice, exprimă multe și variate idei existențiale; ele pun stăpânire pe gândurile eroului: „de ce trebuie să se culce toți oamenii la sfârșitul vieții?"- ori cugetări cu nuanțe sentențioase „de ce oamenii Își pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc după moarte?”. Iona dorește să fie liber, „fac ce vreau, vorbesc. Să vedem dacă pot să și tac. Să-mi țin gura. Nu mi-e frică". Eroul Își amintește
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
autohton, cum de altfel m-a și numit într-un număr trecut, cu deplină amiciție sper, Dumitru Ungureanu. Iar circul a fost uneori comic, alteori revoltător, de unde și tonul articolelor mele publicate aici. Am încercat întotdeauna să evit vreo atitudine sentențioasă - lucru care însă, mă tem, nu mi-a reușit în totalitate. Una peste alta, trebuie s-o recunosc, am acceptat acest rol la „Supliment“ și cu gândul amuzat că, de vreme ce la politică și la fotbal se pricepe oricine în România
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
nu sînt ancorate într-o situație de enunțare particulară și a căror sursă enunțiativă a dispărut. Proverbul nu poate deci să facă referire la indivizi sau evenimente unice. În plus, el se rostește cu un ethos specific, pe un ton "sentențios", care contrastează cu fluxul obișnuit al schimbului oral. Acest ethos contribuie la evidențierea decalajului dintre enunțiator, responsabilul aserțiunii și ceea ce am putea numi asertorul, instanța invizibilă care este responsabilă de producerea sa. Într-un anume sens, enunțiatorul face parte din
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
unei culturi. Sentimentul lui profund este că scrie prima literă a alfabetului, stabilește table morale, fundează o logică și o estetică. Sentiment, încă o dată, de întemeietor, hărăzit să devină model. Poezia nevoită să exprime asemenea trebuințe este, fatalmente, didactică și sentențioasă, fără contact cu obiectele materiale. Programatică la acest prim nivel, ea se silește să îndoaie abstracțiunile și să le dea un ritm care să izbească mai plăcut urechea și să fie mai ușor de reținut". În ce privește lirica propriu-zisă, una de
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
doza quasi-pantagruelică de zeflemea frivolă din tonul celor ce (ne) întreabă de ce am încremenit în Eminescu, unii dintre ei avînd, paradoxal, ceva rămășițe de identitate culturală tocmai de la acele alcătuiri nesuferite, anoste, expirate și epitetele anti-idoli ar putea continua. Miezul sentențios al acestei false-probleme este prea evident și prea banal: unii vor despărțirea de un creator de cele mai multe ori de valoare (re)confirmată fără pic de împărțire. Cred că un asemenea stil infatuat-jeomanfișist n-ar trebui să ne surprindă la cei
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]