712 matches
-
de militari federali și un număr necunoscut de paramilitari pro-ruși au murit în Groznîi. Și forțele separatiste au suferit pierderi grele, incluzând și pierderea mai multor comandanți principali. Ministrul rus al Apărării Igor Sergheev a declarat că 1.500 de separatiști au fost uciși în timp ce încercau să părăsească Groznîi. Separatiștii au afirmat că au pierdut cel puțin 400 de luptători în câmpul de mine de la Alkan-Kala. Asediul și luptele au lăsat capitala Groznîi mai devastată decât orice alt oraș european de la
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
pro-ruși au murit în Groznîi. Și forțele separatiste au suferit pierderi grele, incluzând și pierderea mai multor comandanți principali. Ministrul rus al Apărării Igor Sergheev a declarat că 1.500 de separatiști au fost uciși în timp ce încercau să părăsească Groznîi. Separatiștii au afirmat că au pierdut cel puțin 400 de luptători în câmpul de mine de la Alkan-Kala. Asediul și luptele au lăsat capitala Groznîi mai devastată decât orice alt oraș european de la al Doilea Război Mondial; în 2003, Națiunile Unite au
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
Pe 29 februarie 2000, comandantul Grupurilor de Armate Reunite, Ghenadi Troșev, a declarat că „operațiunea contrateroristă din Cecenia a luat sfârșit. Acum va mai dura două săptămâni să eliminăm grupările izolate”. Ministrul rus al Apărării, mareșalul Igor Sergheev, evalua numărul separatiștilor ca fiind cuprins între 2.000 și 2.500 de oameni, „împrăștiați prin toată Cecenia”. În aceeași zi, o companie de parașutiști ruși din Pskov a fost atacată pe Dealul 776 din apropierea satului Ulus-Kert, în zona de șes a Ceceniei
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
fost atacată pe Dealul 776 din apropierea satului Ulus-Kert, în zona de șes a Ceceniei; cel puțin 84 de militari ruși au fost uciși în urma luptelor extrem de grele. Ziarul oficial al Ministerului Rus al Apărării a raportat cel puțin 400 de separatiști uciși, cifră care s-ar fi bazat pe transmisiuni interceptate, rapoarte de informații, martori oculari, locuitori din zonă și ceceni capturați. Pe 2 martie 2000, o unitate OMON din Podolsk a deschis din greșeală focul în Groznîi împotriva altei unități
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
zona colinară a Ceceniei, unde a rezistat două săptămâni, suferind în schimb pierderi grele; rușii au admis și ei peste 50 de morți. Pe 29 martie 2000, 52 de soldați ruși au fost uciși lângă Vedeno, în urma unei ambuscade a separatiștilor asupra unui convoi OMON din Perm. Pe 23 aprilie 2000, un convoi cu 22 de vehicule care transporta muniție și alte echipamente pentru forțele aeropurtate a fost atacat lângă Serjen-Iurt, în defileul Vedeno, de circa 80 până la 100 de „bandiți
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
până la 100 de „bandiți”, conform generalului Troșev; în cele patru ore de luptă care au urmat, tabăra federală a pierdut 15 soldați guvernamentali, conform ministrului rus al Apărării. General Troșev a declarat presei că au fost găsite cadavrele a patru separatiști. Cartierul General al Forțelor Aeropurtate a susținut ulterior că 20 de separatiști au fost uciși și 2 luați prizonieri. Curând, forțele rusești au ocupat și ultimele localități care mai rămăseseră centre ale rezistenței organizate. Armata rusă a lansat o nouă
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
luptă care au urmat, tabăra federală a pierdut 15 soldați guvernamentali, conform ministrului rus al Apărării. General Troșev a declarat presei că au fost găsite cadavrele a patru separatiști. Cartierul General al Forțelor Aeropurtate a susținut ulterior că 20 de separatiști au fost uciși și 2 luați prizonieri. Curând, forțele rusești au ocupat și ultimele localități care mai rămăseseră centre ale rezistenței organizate. Armata rusă a lansat o nouă ofensivă împotriva ultimelor bastioane separatiste din munți, în decembrie 2000. Președintele rus
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
un grad sporit de autonomie, însă o lega în continuare strâns de Rusia și de guvernul federal. Constituția a intrat în vigoare pe 2 aprilie 2003. Referendumul a fost puternic sprijinit de guvernul rus, însă a fost criticat dur de separatiștii ceceni; mulți cetățeni au ales să îl boicoteze. Ahmad Kadîrov a fost asasinat prin detonarea unei bombe, în 2004. Din decembrie 2005, fiul său Ramzan Kadîrov, liderul milițiilor pro-moscovite cunoscute drept "Kadîrovțî", este conducătorul de facto al Ceceniei. Kadîrov, ale
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
ruse joacă acum un rol mai discret în republică. Forțele cecene pro-Kremlin, cunoscute drept "Kadîrovțî", sub comanda omului forte local Ramzan Kadîrov, domină acum operațiunile de securitate și impunere a legii, mulți dintre membrii lor (inclusiv Kadîrov însuși) fiind foști separatiști care au dezertat în tabăra rusă începând cu 1999. Din 2004, Kadîrovțî au fost parțial încorporați în două unități ale Ministerului de Interne, "Nord" și "Sud" ("Sever" și "Iug"). Alte două unități ale forțelor cecene promoscovite, "Est" și "Vest" ("Vostok
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
în și în afara Ceceniei. Țintele atentatorilor sinucigași ceceni variau în funcție de circumstanțele atentatelor, majoritatea atacând obiective militare sau guvernamentale. Ambele tabere au comis numeroase asasinate. Cele mai cunoscute dintre acestea includ uciderea, pe 13 februarie 2004, în Qatar, a fostului președinte separatist cecen aflat în exil Zelimhan Iandarbiev, iar pe 9 mai 2004, uciderea președintelui cecen pro-rus Ahmad Kadîrov, în timpul unei parade în Groznîi. Cu toate că insurgența locală anti-rusească în Caucazul de Nord începuse încă dinainte de război, în mai 2005, la două luni
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
Iandarbiev, iar pe 9 mai 2004, uciderea președintelui cecen pro-rus Ahmad Kadîrov, în timpul unei parade în Groznîi. Cu toate că insurgența locală anti-rusească în Caucazul de Nord începuse încă dinainte de război, în mai 2005, la două luni după moartea lui Ahmad Mashadov, separatiștii ceceni au anunțat în mod oficial că au format un Front Caucazian, cu scopul de a „reforma sistemul de putere politic și militar”. Alături de „sectoarele” cecen, daghestanez și inguș, în „Front” au fost incluse și "jamaatele" Stavropol, Cabardino-Balcaria, Krasnodar, Karaciai-Cerchezia
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
forțele federale și militanții locali continuă în Daghestan, în timp ce lupte sporadice erup în celelalte regiuni din sudul Rusiei, în special în Ingușetia. Cel mai notabil astfel de incident s-a produs la Nalcik, pe 13 octombrie 2005. Oficialii ruși și separatiștii ceceni și-au acuzat în mod repetat și regulat adversarul de comiterea a numeroase crime de război incluzând răpiri, asasinate, luări de ostatici, jafuri, violuri și alte diverse violări ale legilor războiului. Organizațiile umanitare și internaționale, incluzând Consiliul Europei și
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
acesta lucrează în calitate de asistent personal și gardă de corp a tatălui său, muftiu al Republicii Cecenia la acea vreme. Pe fondul radicalizării unor militanți și a apariției wahhabismului, din 1999 cei doi Kadîrov se alătură forțelor federale și luptă împotriva separatiștilor ceceni. Începând cu anul 2000 Ramzan Kadîrov devine tot mai influent. Acesta devine membru, apoi șef al miliției speciale care se ocupa de siguranța persoanelor din conducerea Republicii Cecenia. Acesta participă la operațiuni speciale și este responsabil de negocierile cu
Ramzan Ahmatovici Kadîrov () [Corola-website/Science/324342_a_325671]
-
ceceni. Începând cu anul 2000 Ramzan Kadîrov devine tot mai influent. Acesta devine membru, apoi șef al miliției speciale care se ocupa de siguranța persoanelor din conducerea Republicii Cecenia. Acesta participă la operațiuni speciale și este responsabil de negocierile cu separatiștii, pe care încearcă să-i convingă să treacă de partea guvernării pro-ruse. După alegerea tatălui său în calitate de președinte al republicii în 2003, Ramzan conduce grupul responsabil de asigurarea securității șefului statului. În 2003-2004 Ramzan Kadîrov deține funcția de locțiitor al
Ramzan Ahmatovici Kadîrov () [Corola-website/Science/324342_a_325671]
-
Serbiei de după moartea despotului în 1355 a fost dramatică. Puternicii nobili feudali sârbi nu au respectat autoritatea urmașului lui Ștefan Uroș al V-lea. Tânărul Ștefan era tânăr și cu o minte mai puțin ageră decât a tatălui său. Boieri separatiști au încercat să profite de această situație și au fragmentat statul sârb. La început, au ieșit de sub controlul sârb provinciile grecești Tesalia și Despotatul Epirului, urmate de regiunile locuite de albanezi. În Macedonia de sud și vest au apărut o
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
anii 1967-1974 și executată de către Gardă Națională Cipriotă, invazia trupelor din Turcia (care citează autoritatea să ca fiind una dintre cele trei puteri garanțe stabilite prin Constituție), ciprioții turci și-au înființat în mod oficial propriile instituții cu un președinte separatist ales de popor și un prim ministru care să conducă Adunarea Națională, exercitând competențe executive comune. Cipru a fost divizat, de facto, în două treimi din insula sudică controlată de ciprioții greci și o treime în partea nordică ocupată de
Politica Ciprului () [Corola-website/Science/319615_a_320944]
-
a 14-a) în conflictul din Transnistria. În acest moment, armata rusă continuă să staționeze pe teritoriul Moldovei încălcând angajamentele de retragere totală luate de Rusia la conferințele OSCE din 1999 și 2001. Conform Curții Europene a Drepturilor Omului, regimul separatist se află „cel puțin sub influența decisivă a Rusiei” și „supraviețuiește grație sprijinului militar, economic, financiar și politic pe care Rusia i-l furnizează.” Teritoriul RMN se poate confunda cu cel al regiunii geografice Transnistria, la care se adaugă orașul
Republica Moldovenească Nistreană () [Corola-website/Science/302261_a_303590]
-
sau ucraineni) erau majoritari în zonele urbane. Protestele împotriva guvernului republican erau mai puternice aici. La recensământul din 1989, în Transnistria locuiau 39,9% moldoveni, 28,3% ucraineni, 25,4% ruși și 1,9% bulgari. La alegerile locale din 1990, separatiștii au câștigat în orașele Tiraspol, Rîbnița și Tighina, dar au pierdut în raioanele Dubăsari, Grigoriopol și Slobozia. În general, populația rurală, majoritar moldovenească, s-a opus separatismului, dar populația urbană l-a susținut. Printr-o campanie de intimidare și violențe
Republica Moldovenească Nistreană () [Corola-website/Science/302261_a_303590]
-
au câștigat în orașele Tiraspol, Rîbnița și Tighina, dar au pierdut în raioanele Dubăsari, Grigoriopol și Slobozia. În general, populația rurală, majoritar moldovenească, s-a opus separatismului, dar populația urbană l-a susținut. Printr-o campanie de intimidare și violențe, separatiștii și-au extins treptat controlul asupra întregii regiuni. Pe 2 septembrie 1990 a fost autoproclamată „"Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Transnistreană"” (RSSMT), iar la 25 noiembrie 1990, a fost ales prin vot universal Sovietului Suprem al RSSMT. La 25 august 1991
Republica Moldovenească Nistreană () [Corola-website/Science/302261_a_303590]
-
moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva forțelor rebele . Rebelii, ajutați de trupele sovietice, și-au consolidat controlul asupra părții majoritare a zonei disputate. Autoritățile ruse au contribuit din punct de vedere militar și politic la crearea regimului separatist din Transnistria. Armata moldovenească s-a aflat în inferioritate, lucru care a împiedicat Republica Moldova să recâștige controlul asupra Transnistriei. La 21 iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului. RMN a supraviețuit prin sprijinul militar, economic, financiar
Republica Moldovenească Nistreană () [Corola-website/Science/302261_a_303590]
-
Ivanțoc, Leșco și Petrov-Popa continuă să fie încălcat. Curtea consideră vinovate Republica Moldova, pentru că ""nu își exercită autoritatea asupra unei părți a teritoriului său"" și Rusia, întrucât ""totalitatea actelor comise de militarii ruși în privința reclamanților, inclusiv transferul lor în mâinile regimului separatist, în contextul unei colaborări a autorităților ruse cu acest regim ilegal, sunt de natură să creeze o responsabilitate în ceea ce privește actele acestui regim."" Vladimir Voronin, președintele Moldovei, ""l-a acuzat public pe dl. Ilașcu că el ar fi cauza menținerii în
Republica Moldovenească Nistreană () [Corola-website/Science/302261_a_303590]
-
care guvernul amenință să înceapă acțiunile ofensive asupra rebelilor. Nefiind acceptat ultimatumul, la 1 aprilie 1992, Guvernul Republicii Moldova trimite grupuri de polițiști din Ministerul de Interne în orașul Bender, acest atac reprezentând prima acțiune de război oficială între Republica Moldova și separatiștii din Transnistria. La 21 iunie 1992, președintele Federației Ruse, Boris Elțîn amenință cu intervenția militară a Rusiei dacă luptele nu încetează. La data de 1 iulie 1992, președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, îl desemnează pe Andrei Sangheli în funcția de prim-
Valeriu Muravschi () [Corola-website/Science/302607_a_303936]
-
Republican din partea secției din Tiraspol; 1990 - 1993, în cadrul secției Tiraspol a Frontului Popular, fondează prima asociație neguvernamentală - Comitetul pentru Drepturile Omului din Transnistria și își propune ca scop monitorizarea crimelor contra umanității săvârșite de agenții fostului KGB și a regimului separatist instaurat de grupul „ALPHA” a BFI (ФСБ) mascat în căzăcime. 02.06.92 - 21.08.92 - deținut politic, împreună cu grupul „ILAȘCU” 1993 - 2009, Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova, președinte (ales în 1993, 1998, 2006). Împreună cu Comitetul Helsinki pentru
Ștefan Urâtu () [Corola-website/Science/307803_a_309132]
-
origine basarabiană) și alții. Dar condițiile de activitate sau complicat către martie 1991, și a fost luată decizia rectoratului de a desfășura lucrările simpozionului în Vadul lui Vodă. Această previziune a fost la moment oportun, fiindcă în vara anului 1991 separatiștii au blocat trecerea liberă depe un mal al Nistrului pe altul. Balanța stabilității politice se dezechilibra și spulbera de zi pe zi. Talentul organizatoric s-a manifestat cu profunditate în anii 90 ai secolului trecut. În primul rând ca un
Mihai Coșcodan () [Corola-website/Science/323635_a_324964]
-
dezechilibra și spulbera de zi pe zi. Talentul organizatoric s-a manifestat cu profunditate în anii 90 ai secolului trecut. În primul rând ca un patriot fidel a păstrat universitatea în subordonarea Republicii Moldova. Încercări de a o trece în subordonarea separatiștilor au fost multiple. În iunie 1992, în toiul conflictului transnistrean, separatiștii au ocupat cu armele în mâini blocurile de studii și căminile studențești, dar colectivul a continuat activitatea în acete condiții nevavorabile până la decizia din iulie 1992 de a evacua
Mihai Coșcodan () [Corola-website/Science/323635_a_324964]