205 matches
-
le revină. Acest ceas al serii, care pentru credincioși era cel al examenului de conștiință, acest ceas este greu pentru prizonier sau pentru exilat, care nu are de examinat decât vidul. Îi ținea un moment suspendați, după care recădeau în sfârșeală, se închideau în ciumă. Cititorul a și înțeles, desigur, că asta însemna a renunța la ceea ce aveau ei mai personal. Dacă în primele perioade ale ciumei, acești oameni erau surprinși de multitudinea de nimicuri care contau mult pentru ei, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
În timp ce doctorii îi coseau venele, ar fi țipat ca din gură de șarpe că fusese înșelat: „M-a mințit! Mi-a vorbit despre moartea lui Seneca și a lui Petroniu, m-a asigurat că e o moarte dulce, ca o sfârșeală, fără dureri, dar m-a mințit. Ce, nu știa ticălosul că o să am crampe îngrozitoare?” Altul ar fi strâns somnifere, câte să omoare un bărbat în putere, dar într-o dimineață le-ar fi aruncat în mare, să doarmă peștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se iveau niște plete, lungi brune și o mînă cu unghii lăcuite În roșu: Chantal. În tăcerea care se lăsase, se auzea doar țăcănitul aparatului de fotografiat mînuit de unul dintre jandarmi. Scenă de crimă. Una În plus. Fersen simți sfîrșeala, apoi, ca de fiecare dată, furia Începu să urce din străfunduri. Nu va dezarma pînă ce nu va găsi ființa monstruoasă care suprimase acele vieți. Un amănunt Îl intrigă: un minuscul colț de hîrtie ieșea de sub trupul lui Nicolas. Dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mama lui, care se rezemă de el. Yvonne Îi privi o clipă, o crispare de suferință trecu fugar peste chipul ei, se răsuci apoi pe călcîie și se Întoarse În prag. Vocea ei făcu să se simtă o gravitate, o sfîrșeală neobișnuită cînd i se adresă lui Gwen: - E În afară de orice discuție ca acest lucru să se afle. Și exclus să păstrați copilul, adăugă ea adresîndu-i-se lui Ronan. Ușa se Închise În urma ei. Gwen Își venise În fire, iar acum mînia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cămașa înghițind în sec. — Și iată și lista cu îndatoririle tale ! Îmi întinde o foaie de hârtie. Nu e completă, dar cred că pentru început ajunge... În clipa în care privirea îmi cade asupra listei nesfârșite, mă cuprinde o ușoară sfârșeală. Făcut paturile.. măturat și spălat treptele de la intrare... aranjat florile... lustruit toate oglinzile... făcut ordine în bufeturi... spălat rufele... curățat băile zilnic... Spune-mi, există vreun lucru pe lista asta care să-ți pună vreo problemă ? adaugă Trish. — Ăă... nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pentru că... Îți dai seama ce-i viața, Vergilică? Când ia pă câte unul la distrugere, nu-l mai lasă până într-a șaptea viță. Nepot și băiat de profesori și s-a profilat pe haznale. Încercă să râdă. Dinspre plămâni, sfârșeala aceea se scurgea, ca o apă răcorelnică, înspre picioare. Amorțea toropit, cu carnea dințuită, furnicată de mii de țepușe. Mormăia, mai mult pentru el. - L-a mai ajutat și Burtăncureanu, după ce mai prinsese și el cheag, când s-a uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
necălcate de altă urmă decât trecerea razei de lună în dusul ei spre moartea din zori, urcau spre nările tremurânde, ca și cum valuri de miresme veneau din aceleași nevăzute depărtări ale neatinsului, îi împurpurau obrajii și lăsau ochilor lumina aceea de sfârșeală când minunile văzute se pierd în vălătucii năzăririlor, când privești toropit ceea ce niciodată nu vei mai veda, când îl vezi gonind pe cel care nu va mai sosi niciodată, când venirea lui viitoare învolbură aerul, despică lumina, sfâșie straturile ascunsului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
eu eram răchitișul în care-i alunga, eram prădătura ălora, eram groapa neumplută de toată colcăiala ălora și moartă eram de-atâta colcăială și moartea venea atât de dulce, ca lintița sub lună zăceam când venea moartea aia de la Macatist, sfârșeală slobozitoare și atât de lină mă lua pe apa ei de parcă atunci ieșeam din burta mamei și vedeam întâiași dată lumina zilei și mă orbea și țipam de câtă minune îi dăduse Dumnezeu lui Macatist să-mi aducă și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
atunci când s-a apropiat cât era de slabă. Îmi treceam palma prin blana ei și parcă mă scufundam în păr înainte să ajung la o fâșie de piele trasă peste oase. Nu mieuna, nu se freca de mine. Într-o sfârșeală cumplită, și-a scos trupul din mângâierea mea îndreptându-se alene către grajd. Avea niște ochi uriași; pupilele erau două bucăți de hârtie neagră lipite de globi; marginile lor clare, tăioase, te înghețau. Se apropia înserarea. Soldații trebuiau să pice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
-l cu privirea în întuneric. Dialogurile cu sine însuși nu se mai sfârșeau... Căuta răspunsuri la întrebări, înlăuntrul lui. Era atât de trudit de griji și de toate întâmplările prin care trecuse!... Simți că e bolnav și îl cuprinde o sfârșeală ca de moarte. Mintea i se învălmășea tot mai mult... Vedea chipuri nedeslușite care discutau în adunări, rosteau sentințe fără nicio urmă de logică... ”- Prea târziu!” striga unul. Apoi, strigau cu toții, ”Prea târziu... Prea târziu!” și dispăreau în beznă. Simțea
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
de ozon din cauza proliferării curselor aeriene. excesul de violență la cinema și în jocurile electronice. Dispariția limbilor regionale. Concurența acerbă dintre chinezi și americani pentru a-și impune propriul model de capitalism pe planetă... Domnul Busbib simți un fel de sfîrșeală în corp și se așeză pe treptele de la intrare, alături de pubelele goale. epuizat cum era, cu privirile încețoșate, nu făcu niciun gest de protest cînd niște insecte negre cu antene lungi începură să i se așeze pe față, pe mîini
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
favorabil și că un om nu poate să moară, când un medic spune că e sănătos. De altfel, n-avea nici o cunoștință de medicină, nici o noțiune, măcar empirică, despre boale, și în ceea ce i se întîmplase nu vedea decât "o sfîrșeală", un efect al căldurii sau al oboselii. Își aducea aminte că, copil fiind, se îmbolnăvise de o boală cu călduri (nu știa anume ce), și se făcuse sănătos, și-și închipuia că acum, că a luat doctoria, este iarăși în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
însuflețită, amazoancă, și îl cicălea să povestească despre asasin. Ulpiu, ce să facă, depăna și el cum că l-ar fi prins pe odios, de vreo două-trei ori. Numai că, atunci când se vedea înhățat, pe Sfîrtecător îl cuprindea, așa, o sfârșeală. Se tăvălea prin băltoci, izbucnea în plâns, azvârlea din țurloaie. Ceea ce îi cam sfâșia inima lui Ulpiu, îl făcea să nu mai fie bun de nimic și, de fiecare dată, i-a dat drumul. - I-ai dat drumul dumneata, signor
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
înfipse cuțitul întors sub beregată. Taurul simți arsura loviturii și sângele care curgea din rană. Marin știu că nu 1-a lovit unde trebuie. Îl cuprinse frica. Corpul lucios din fața lui nu căzu. Când să mai izbească o dată, simți o sfârșeală în stomac și mai apucă să vadă ochii fioroși ai animalului care-l împunsese. - Săriți, că 1-a lovit pe nea Marin! strigă Chișcă. Zece cuțite puseră capăt agoniei taurului. Între picioarele vitelor, cu mațele afară, zăcea parlagiul, galben, mort
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
suflet delicat: despărțire, și ai trezit poetul din el. Același cuvânt unui om de rând nu-i inspiră nimic. Și nu numai despărțire, ci orice. Diferența între oameni se măsoară după rezonanța afectivă a cuvintelor. Unii se îmbolnăvesc de o sfârșeală extatică ascultând o expresie banală, alții rămân reci la o probă de zădărnicie. Pentru aceia, nu este cuvânt în dicționar care să nu ascundă o suferință, iar aceștia nici n-o au în vocabular. Prea puțini sânt cei ce-și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lumină să te gândești la noapte, să-ți fugă cugetul spre ea în mijlocul amiezei... Soarele nu numai că nu învinge întunericul, dar mărește până la suferință aspirația nocturnă a sufletului. De ne-ar servi azurul de pat și soarele de pernă, sfârșeala voluptuoasă ar chema noaptea spre a-și îndestula nevoia de oboseală vastă. Tot ce în noi este dimensiune nocturnă plămădește un revers sumbru al infinitului. Și astfel, sfârșeala din zile și din nopți ne duce spre o nesfârșire negativă. Singurătatea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sufletului. De ne-ar servi azurul de pat și soarele de pernă, sfârșeala voluptuoasă ar chema noaptea spre a-și îndestula nevoia de oboseală vastă. Tot ce în noi este dimensiune nocturnă plămădește un revers sumbru al infinitului. Și astfel, sfârșeala din zile și din nopți ne duce spre o nesfârșire negativă. Singurătatea este o operă de convertire la tine însuți. Se întîmplă însă că, adresîndu-te numai ție, ceea ce ai mai bun devine independent de identitatea ta firească. Și astfel te
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ce ne răpește simțurile în fioruri de admirație ne ridică într-o plenitudine de sfârșit, care nu e decât dorul arzător de a nu supraviețui emoției. Frumusețea îți sugerează icoana unei zădărnicii eterne! Veneția sau amurgurile pariziene invită la o sfârșeală aromată, în care veșnicia pare a se fi topit în timp. O agonie neîmplinită este erotica, și de aceea nu poți iubi femeia ce nu-ți șoptește despre moarte și nu te ajută în a nu mai fi... Interpunîndu-se între
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
treaptă din urmă a cunoașterii. Și atunci dăm înapoi... Spiritului, viața nu-i decât o batere în retragere. Nostalgia infinitului, fiind prea vagă, ia formă și contur în dorul de moarte. Căutăm precizie până și în lâncezeala visătoare sau în sfârșeala poetică. Moartea introduce oricum o anumită ordine în infinit. Nu este ea singura lui direcție? Împotriva sinuciderii nu se poate face decât un fel de întîmpinare: nu e firesc să-ți pui capăt zilelor înainte de a-ți fi demonstrat până
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o salvezi de la înstrăinare. Astfel, te surghiunești în moarte, ca să guști viața în umbletul ei deșert. Ceea ce lipsește sănătății este infinitul. Iată de ce au renunțat oamenii la ea. În îmbrățișări, senzația de fericire și de nefericire te chinuie într-o sfârșeală echivocă, în care ai vrea ca din senin să te spulbere un trăsnet. Din buze emană o dulceață mortală, inundând marginile firii și înecîndu-te într-o deznădejde de paradis. Niciodată moartea nu pare mai învăluitoare ca în preajma dezamăgirii erotice. Dragostea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ancora în Dumnezeu. În sine, ea nu e decât o lipsă de religie. Gîndindu-ne la stil uităm viața; străduințele spre expresie acoperă greutățile respirației; pasiunea formei înăbușă înflăcărarea negativă a amărăciunii; farmecul cuvântului ne scapă de povara clipei; formula micșorează sfârșelile. Singura ieșire pentru a nu cădea: a-ți ști toate sfârșiturile - a-ți slei otrăvurile-n spirit. De ți-ai fi lăsat mâhnirile în starea de senzație, de mult n-ai mai fi... Spiritul nu servește viața decât prin expresie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
acest vis nici moartea n-ar mai fi imanentă în viață. (Rînduri scrise azi, 8 aprilie 1933, când împlinesc 22 de ani. Am o senzație ciudată când mă gândesc că am devenit la această vârstă specialist în problema morții.) SENTIMENTUL SFÎRȘELII ȘI AL AGONIEI Cunoașteți senzația groaznică de topire când simți cum te irosești ca pentru a curge asemenea unui râu, când îți simți anulată propria prezență într-o lichidare organică? Este ca și cum din tine însuți tot ce are consistență și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și dureroasă, iar nu de una vagă și nedeterminată. Simți că din tine n-a mai rămas decât capul; un cap fără substrat și fără fundament, lipsit de corp și izolat ca într-o halucinație. Nu este nimic din acea sfârșeală voluptuoasă și vagă pe care o încerci în contemplații pe marginea mării sau în unele reverii melancolice, ci o sfârșeală care te consumă și distruge. Atunci nu-ți mai convine nici un efort, nici o speranță și nici o iluzie. A rămâne tâmpit
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cap fără substrat și fără fundament, lipsit de corp și izolat ca într-o halucinație. Nu este nimic din acea sfârșeală voluptuoasă și vagă pe care o încerci în contemplații pe marginea mării sau în unele reverii melancolice, ci o sfârșeală care te consumă și distruge. Atunci nu-ți mai convine nici un efort, nici o speranță și nici o iluzie. A rămâne tâmpit de catastrofa ta proprie, incapabil să acționezi sau să gândești, cuprins într-un întuneric rece și apăsător, stingher ca în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un întuneric rece și apăsător, stingher ca în halucinații nocturne sau singuratic ca în clipele de regret este a ajunge la limita negativă a vieții, la temperatura absolută, unde ultima iluzie de viață va îngheța. Și în acest sentiment de sfârșeală se va revela sensul adevărat al agoniei, care nu este luptă din fantezie sau pasiune gratuită, ci zbaterea vieții în ghearele morții, cu puține probabilități pentru viață. Nu poți separa gândul agoniei de cel al sfârșelii și al morții. Agonia
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]