KorAP: Find »[drukola/base=sicilian & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...11 >

260 matches

Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687

cu suferință: La clopotul ce trage-a-ngropăciune / la cântecul ce-i duce / pe morți către uitarea de pe urma, / cu ce suspine amare / și-adânci îl pizmuia pe cel ce-n groapă / cu morții se ducea să se-mpreune (Dragoste și Moarte, vv. 56-60). Sicilianul integrează moartea în fluxul vieții eului liric, o interiorizează și o fragmentează. Alteori pare a fi un observator detașat, obiectiv, ce analizează ritmurile vieții, anunțând liniștit, cu glas aproape profetic tăcerea ce stăpânește tărâmul de dicolo: Avea-vom glas de

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
momente cheie din curgerea timpului puse în valoare de motivul liniștii. Însăși desfășurarea zgomotoasă a vietii este uneori întreruptă de frânturi similare de tăcere, al căror studiu este necesar, date fiind asemănările stabilite până acum, în acest sens, între poezia sicilianului și cea a recanatezului. Privind îndeaproape modul de reprezentare a absenței sunetelor în primele volume ale sicilianului, este evident că acest motiv și cele conexe sunt vehicule ale sentimentelor eului, de nostalgie sau teamă: În mlaștină fierbinte, 'nfipt în țină

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
uneori întreruptă de frânturi similare de tăcere, al căror studiu este necesar, date fiind asemănările stabilite până acum, în acest sens, între poezia sicilianului și cea a recanatezului. Privind îndeaproape modul de reprezentare a absenței sunetelor în primele volume ale sicilianului, este evident că acest motiv și cele conexe sunt vehicule ale sentimentelor eului, de nostalgie sau teamă: În mlaștină fierbinte, 'nfipt în țină, / (...) se zbuciuma în mine / un bâtlan mort (...) Eu mă topesc în lumina și sunet; / Bătut în palide

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
interiorității), lăsând urme ușoare, efemere. De aici nereușită procesului de creație (firește, în viziunea descrisă de versurile acestei arte poetice) și tonurile întunecate din final: vuietul negru, mistui otrăvuri, cenușiu malul. Vuietul vântului, metaforă a cuvântului în numeroase versuri ale sicilianului, nu aduce bogăția de glasuri și chipuri din trecut (la rândul lor inspiratoare de poezie), dimpotrivă, pare prevestitor de rău. În Apăstătută diminuarea puterii de a crea se reflectă în tăcerea din suflet. Un motiv similar a fost creat de

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
rămânea ascuns (1823-1827), lăsând loc prozei. Cantul cu titlul sugestiv, Renașterea la viață (1828), marchează finalul acestor ani și dezvăluie faptul că și în cazul lui Leopardi, inspirația revenea purtând cu sine chipuri, glasuri, cuvinte din trecut, din amintire. Teamă sicilianului de a rămâne fără chipuri și cuvinte reflectă și sintetizează deznădejdea lui Leopardi din clipă în care înțelege că amăgirile tinereții și imaginile inspiratoare de poezie (dolci studi) s-au risipit: Eu toate / ale primei vârste dulci amăgiri / cum pleacă

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
a interioriza stimuli externi, de a-i îmbină și transformă în materie poetica, în cuvânt. Imaginile amintesc de tăcerea leoaprdiană a poeziei. Scriitorul romantic încadrase aceeași viziune a tăcerii în prezentul istoric al umanității, tematica rămasă fără ecou în opera sicilianului. Ambii creatori operează însă întoarceri pe axa temporală înspre trecutul îndepărtat, redat și prin imagini sonore. Însăși cufundarea în amintire sau reîntoarcerea din meditația despre trecut pare a se contura pe firul unor prezente auditive, ce conferă imaginilor poetice un

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-n piept cum bate (Viața solitara, vv. 39-50). La peste un secol după Leopardi, Quasimodo caută aceeași liniște care îi permite cufundarea în trecut. Faptul că ermeticul utilizează termenul quiete, recurent în opera leopardiană, constituie o dovadă a apropierii creatorului sicilian de versurile marelui romantic. Unele imagini ale acestuia din urmă par să fie țintă declarată a căutării quasimodiene: Stăteam întins, tăcerea căutăm, ce se încheie cu tabloul tânărului aflat la malul unei ape, lângă râul Platani. Ocurenta cuvântului respectiv în

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
tehnica care îl ferește de orice servilism. Prezența lor în versurile poetului novecentist nu numai că nu le știrbește acestora originalitatea, ci pune în lumina, cu atat mai evident, meșteșugul autorului lor. Este suficient să observăm modalitatea singulară cu care sicilianul rescrie motive leopardiene precum cel al tăcerii, al pieței inundate de glasul copiilor, al vântului și, nu în ultimul rând, meditația lirica de tip leopardian. 3.2.6. În liniștea atemporalității Ambii poeți utilizează atât motivele sonore cât și pe

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
ungherele existenței sale, aceasta îl împingea să se trezească noaptea și să îi telefoneze unui prieten preot, de la care aștepta un răspuns cu privire la rostul omului pe pamant.334 Pornind de la această premisa biografica reflectată în vers se poate afirma că sicilianul a trăit și a transpus mai intens și mai dramatic decât mulți alți poeți ai timpului sau ceea ce Carlo Bo consideră cea mai înaltă treaptă a încercării leopardiene: întrebările constante, profunde, întrebările disperate cu privire la prezența omului pe pamant.335 Pe

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
apare formă de plural că într-un ecou al poeticii leopardiene a cuvântului vag. În alte versuri vântul și coardele de chitare adâncesc starea de depresie amplificata și de peisajele autumnale întunecate dominate de epitetul grigio. Aceste motive caracteristice pentru sicilian fac parte dintr-un univers foarte personal, făurit exclusiv în propriul laborator de creație fără contribuția lui Leopardi. La polul opus se află imaginile ce amintesc de versurile din Canturi, detaliate în rândurile următoare.348 Vântul că suflu viu al

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
luciul blând, de ostroave cerești / azi mă cuprinzi / și-n inima-mi te-nclini (Vânt la Tìndari).355 Insula, adesea metaforă a interiorității, este numai aparent un refugiu sigur în calea îndoielii și a rătăcirii, căci în universul imaginar al sicilianului însăși această zonă de stabilitate devine nesigură și mobilă. Poetul matur a conștientizat imposibilitatea unei ancorări definitive: Pentru mine insula este acum în mitologie, plutește în derivă în căutarea unui spațiu fix.356 Rătăcirea fără de sfârșit ia forma insulelor plutind

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
vântul, vântul rece nu revarsă / sunete-n corzi și-iluminări neașteptate / și chiar și ceru-i singur când el tace (Viața tainica).359 Epifania sonoră a vântului aducător de cunoaștere propune din nou dinamică din Infinitul. Dat fiind că pentru sicilian, conform propriei declarații, imaginile făurite de scriitorul romantic și-au pierdut puterea de reverberație (non versa telai di suoni), eului îi rămâne doar singurătatea fundamentală, stearpa, pe care o proiectează asupra naturii și a divinității (anche îl cielo è solo

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
substantivizat. Metamorfoza la care sunt supuse ecourile preluate afectează lexicul și la nivelul categoriilor gramaticale: prin substantivizarea tipică poeticii sale, construcția verbală aud foșnind (odo stormir), predicat fundamental al poeziei Infinitul, se modifică dezvăluind unul dintre punctele cheie ale tehnicii sicilianului: nominalizarea că metoda a artei cuvântului reificat. Prin eliminarea componenței dinamice aduse de verbe acest procedeu are rol similar cu cel îndeplinit de imaginea insulei: stabilizarea eului, inclusiv prin mijloace sintactice. Este esențial și faptul că funcția pozitivă a vântului

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
e terre din 1930, în care tematica de factură religioasă era destul de frecvență (autorul a repudiat ulterior acele poezii) aparent nu îi oferă eului liniștea dorită, dimpotrivă îndoielile și tulburarea par a se adânci. Armonia dorită se află, în opinia sicilianului, în natură primordială, mitică, supusă ritmurilor ciclice, armonie ce se păstrează în fiecare plantă a Siciliei, în fiecare fir de apă ce brăzdează sau înconjoară insula, în fiecare bulgare de pământ. În acest univers vegetal, acvatic, păgân și pur eul

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
singură știință: thànatos athànatos (Thànatos athànatos).378 În zona tematica a trecerii în neființă Leopardi include motivul somnului, tocmai datorită puterii sale de a întrerupe firul suferințelor și de a aduce, prin această, o mângâiere. Prezenta aceluiași și în poezia sicilianului poate justifica, încă o dată, apropierea dintre emul și profesor. 3.4. Somn și vise în poezia lui Salvatore Quasimodo ascendente leopardiene În volumul Și pe data e seara (1942) somnul și visul, motive romantice prin excelență, revin cu o frecvență

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
primele volume sunt presărate cu viziuni onirice, foarte frecvente în ciuda numărului mic de ocurente, după 1945 visul este din ce in ce mai prezent că vocabula, motivul alunecând pe nesimțite spre cel al amintirii, cu care deseori se contopește. La granița visului cu amintirea, sicilianul reia uneori abrupt tematica leopardiană a iluziilor, grație cărora copilul și omul primitiv cunosc fericirea: copilărie greșită, moștenire de vise (Lângă un turn maur pentru fratele mort). În Ape și pământuri, Oboi scufundat, Erato și Apòllion, Poezii noi, cuvântului sogno

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
infantilă și adolescentina a timpului blândeții. Maria Riccobono afirmă că probabilitatea că Leopardi, care în Canturi plăsmuia adesea tema sfârșitului iluziilor și a fericirii intangibile să-l fi influențat pe Quasimodo în elaborarea acestui nucleu tematic este foarte mare.408 Sicilianul readuce în prezent chipuri și peisaje dragi, nu evocându-le, adică transferându-le ca atare cu ajutorul memoriei, ci printr-o reînnorire fantastică, prin contopirea amintirii cu visul. În Îngeri visul amintire este glorificat: Apusa orice alinare a vieții în tine

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
ajuns niciodată filolog. La origine, condeiul sau nu s-a modelat, asemenea celui leopardian, pornind de la limbile străvechi. Deși bagajul de cunoștințe despre antichitate acumulat de-a lungul timpului de autorul din Recanati îl depășește cu mult pe cel al sicilianului există o asemănare în maniera de raportare la acestea: niciunul nu a considerat că posedă o sumă de informații imobile, enciclopedice, o literă moartă pe care s-a așternut praful vremurilor. Cunoscându-i pe Homer, Cicero, Pindar, Anacreon, Lucrețiu, Horațiu

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
se ascundea opoziția lumii literare față de dominația lui D'Annunzio, pe care numeroși autori din anii treizeci o percepeau că apăsătoare. Într-un articol dedicat traducerilor lui Quasimodo din limba latină, scris în 1946, Antonio la Penna a surprins opțiunile sicilianului aflate în concordanță cu tendințele din perioada respectivă: După cei trei mari poeți de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Carducci, Pascoli, D'Annunzio și după o oarecare sațietate de a scrie poezie în acel mod erudit și pe deasupra și elocvent

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
Luciano Anceschi. Conținea varianta în limba italiană a unor versuri de Safo, Alceu, Alcman, Anacreon, Stesihor, Ibykos, Simonide din Ceos, Mimnerm, Arhiloh, Teogonid, Praxilla, Lycophron, Ion din Ceos, Melanippides și alții. De-a lungul anilor ce au precedat publicarea cărții sicilianul se aplecase îndelung asupra versurilor scrise de aceștia, fapt confirmat de epistolele trimise viitoarei sale soții, Maria Cumani.430 Doi ani mai târziu a urmat Antologia Georgicelor și după încheierea războiului, în 1945, Catulli Veronensis Carmina. Tot la finalul războiului

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
care dacă vreți să o numiți necioplire nu o să vă trag la răspundere, atâta vreme cât recunoașteți că nu există pe lume comoara care să se măsoare cu acea necioplire.431 Simplitatea și naturalețea poeților melici greci l-au fascinat și pe sicilian. Traducând din Safo, Alcman, Anacreon, Simonide și din ceilalți antici, el nu a făcut altceva decât să răspundă unei chemări adânc înrădăcinate în propria-i ființă. Avea o afinitate spirituală cu poeții greci, izvorâta dintr-un sentiment elegiac al existenței

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
reflectă în creațiile sale originale; de exemplu, în Verdele fals și cel adevărat (1956). Caracterul epigrafico-epigramatic al bocetului funebru, argumentează Macrì în continuare, este o trăsătură fundamentală a poeziei quasimodiene.433 Din Antologia palatina, aceasta summa a genului epigramatic grecesc, sicilianul a tradus 246 de piese (din cele 3700) scrise de 48 de autori diferiți. Compozițiile, ce exprimă o grecitate rece, schematica, erudita, aparent mai puțin adecvată spiritului quasimodian, l-au atras deoarece sunt uneori permeate de melancolie și elegie. O

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
numai pe Quasimodo traducătorul Georgicelor, ci și pe cel anterior, din Odihnă ierbii, care dorește să se simtă aparat în îmbrățișarea naturii: deschid brazda și în ea mă întind. Atras de ritmul ciclic al trecerii anotimpurilor și al muncilor agricole, sicilianul a preferat, pentru traduceri, fragmentele descriptive de natură ce vorbeau despre prospețimea vieții simple, pastorale.436 Cercetătorii nu au întârziat să remarce consonanta dintre sensibilitatea autorului ermetic și cea a poetului latin. În articolul intitulat Antologia Georgicelor, Antonio la Penna

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
mai înalte ale artei de a tâlmaci, dat fiind că a știut să îmbine, în mod fericit, fidelitatea față de textul inițial și fidelitatea față de sine însuși.437 Autorii noștri găseau în singurătatea și suferința latinului o asemănare cu propria condiție. Sicilianul meditează la sentimentele de solitudine și nefericire, atât de prezente în versurile anticilor, care, nuanțase Leopardi, sufereau cu mai mare intensitate, deoarece durerea ajungea la sufletele lor nefiltrată de sensibilitate și neamestecata cu vreo îngăduința mângâietoare pentru propria ființă etc.

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
versurilor actuale. Spre deosebire de alegerea Georgicelor, ce se potriveau perfect cu personalitatea lui Quasimodo, traducerea din Catullus, continuatorul liniei alexandrine, părea mai puțin previzibilă; totuși, versurile veronezului fuseseră o lectură de tinerețe. În volumul Și pe data e seară din 1942 sicilianul publicase deja două tălmăciri din acest autor, La Sirmione (XXXI) și Lui Quintus Hortensius Hortalus (LXV) incluse, într-o variantă mult mai elaborată, în colecția amintită din 1955. Și de data aceasta poetul sicilian și-a motivat selecția vorbind despre

Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]