211 matches
-
concluzie, pe parcursul a multor zecii de mii de ani, vocabularul de cuvinte silabă s-a îmbogățit considerabil, corespunzător cerințelor pe care organizarea socială zonală le punea ca obiectiv al cunoașterii. Spațiul vast pe care se folosesc variantele fonetice ale modelului silabic de limbă denotă o veche organizare administrativ teritorială a societății, care a necesitat și a determinat constituirea unui cod lingvistic unitar pe modelul silabic de limbă. Se poate ușor intui faptul că acest model de limbă nu s a născut
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
le punea ca obiectiv al cunoașterii. Spațiul vast pe care se folosesc variantele fonetice ale modelului silabic de limbă denotă o veche organizare administrativ teritorială a societății, care a necesitat și a determinat constituirea unui cod lingvistic unitar pe modelul silabic de limbă. Se poate ușor intui faptul că acest model de limbă nu s a născut într-un punct de unde s-ar fi extins ulterior creând zonal variante fonetice: el domina la vremea respectivă în comunicarea socială pe întreg spațiul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
acest model de limbă nu s a născut într-un punct de unde s-ar fi extins ulterior creând zonal variante fonetice: el domina la vremea respectivă în comunicarea socială pe întreg spațiul euro-afro-asiatic. Baza naturală a limbajului și iminența formulei silabice în devenirea limbii impun aprecierea că modelul aglutinant de limbă este urmarea firească a evoluției libere, nenormate a limbajului. Acest model de limbă, prezent și el pe spații largi, își datorează de asemenea existența unor structuri administrativ teritoriale care au
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de limbă, prezent și el pe spații largi, își datorează de asemenea existența unor structuri administrativ teritoriale care au impus un cod unic de comunicare, fără însă ca spațiul ocupat de el să fie rezultatul unei expansiuni. Datorită uzului, materialul silabic a fost transpus în structuri aglutinante, fără norme fonetice de tranziție. Așa se explică varietatea fonetică a limbilor care se înscriu în formula aglutinantă. Trebuie menționat faptul că modelul aglutinant a existat și în zonele unde ulterior s-a dezvoltat
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în două ramuri: 1) ramura slavo balto-germană și 2) ramura indoirano-greco albano-italică, fiecare dintre ele desfăcându se ulterior în ramuri mai mici. Teoria arborelui genealogic izolează limba de baza ei naturală, o scoate din evoluția ei socială firească prin stadiile silabic, aglutinant și flexionar și o analizează ca pe un organism aparte care se naște, trăiește și moare împreună cu nașterea, viața și moartea poporului care a adoptat-o (nu a creat-o) pentru a se servi de ea. Viața poporului și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de plecare, Schleicher reducea, în anii 1861-1862, tot vocabularul indoeuropean la câteva sute de morfeme monosilabice, pe care cercetarea ulterioară a istoriei limbii le va lua ca bază genetică a limbajului uman. În felul acesta morfemele indoeuropene, rezultate prin evoluția silabică și aglutinantă a cuvântului, au fost duse ca punct de plecare a limbii, inversându-se evoluția firească a acesteia. Acceptarea de către lingviști de prestigiu a celor câteva sute de rădăcini indoeuropene, reconstituite, ca bază monosilabică a limbajului uman venea să
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de plecare a limbii, inversându-se evoluția firească a acesteia. Acceptarea de către lingviști de prestigiu a celor câteva sute de rădăcini indoeuropene, reconstituite, ca bază monosilabică a limbajului uman venea să contracareze teoria originii naturale a limbajului și a evoluției silabice, aglutinante și flexionare a limbii formulate de Schlegel la 1818. Aceasta se petrecea tocmai în perioada când evoluționismul trebuia să câștige teren în gândirea istorică în urma publicării de către Darwin în 1859 a operei sale despre originea și evoluția speciilor pe
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de țipete convenționale și că aceste țipete au devenit tot mai mult convenționale îndepărtându-se tot mai mult de sunetele sau de exclamațiile din care își trăgeau originea”. Michel Bréal a arătat că rădăcinile indoeuropene, care sunt văzute ca fond silabic de bază la constituirea limbajului, oricât de vechi ar părea ele, au în spatele lor o perioadă de evoluție incomparabil mai mare decât istoria atestată a limbilor indoeuropene, perioadă în care ele au trecut prin multe organisme lingvistice, au suferit prea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
dezbrăcate de grandoarea ideatică cu care au fost înconjurate, ele nu-și pot afla altundeva originea decât în interjecții și în sunete imitative. Privind limbile indoeuropene ca rezultat al gramaticalizării formulei aglutinante, iar pe aceasta ca rezultat al depășirii stadiului silabic, Bréal percepe evolutiv și unitar constituirea limbii, fapt remarcat cu entuziasm în 1876 de André Lefèvre: „Retrăgând originea limbajului dincolo de întreaga perioadă vecină cu istoria, dincolo de toată observația directă, Bréal s-a conformat invincibilei de acum înainte teorii a formării
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
își are existența reală în toată bogăția variantelor sale. Coagulările statale au constituit și constituie mediul social care determină, zonal și în perioade istorice diferite, constituirea, pe baza dialectelor care au existat oricând și oriunde, a limbilor comune de factură silabică, aglutinantă sau flexionară, în funcție de formula structurală a dialectelor la vremea și locul respectiv. Perceperea limbii, ca naștere și evoluție, fără legătură cu viața socială a generat interpretări abuzive care blochează cunoașterea științifică a acestui fenomen. Astfel, Bréal atribuie omului antic
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și flexionare. De aici rezultă că formarea lentă, despre care vorbea Lefèvre, nu viza acumularea extrem de anevoioasă de către omul primitiv a primelor silabe pe care el începea să le folosească în comunicare, ci transpunerea înceată a impresionantei cantități de material silabic, confecționat în mod miraculos de om în zorii existenței sale, în formula aglutinantă din care un neam superior dotat a construit formula flexionară de limbă. Denaturarea începuturilor limbii este continuată prin punerea formulelor de limbă în dependență de rasele umane
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
au originea, cum se crede, în dialectele limbii mamă, ci în materialul aglutinant comun în spațiul preindoeuropean. Gramatica fiecărei limbi i.-e. nu este moștenire alterată de la limba mamă, ci rezultatul uzului local al structurilor aglutinante. Trecerea firească de la formula silabică de limbă la cea aglutinantă și de la aceasta la cea flexionară poate fi influențată și de contactul dintre limbi, dar numai în sensul ascendent al evoluției și numai dacă limba aflată pe o treaptă inferioară ca structură nu a fost
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și cu fiicele ei ducând spre alte meleaguri, în întregime sau aproape în întregime, limba respectivă ca fonetică, lexic și gramatică. În locul acestor fantasme trebuie avută în vedere continuitatea globală a materialului lingvistic, care poate parcurge în evoluția sa stadiile silabic, aglutinant și flexionar, dar care poate genera la oricare din aceste stadii o limbă capabilă să satisfacă orice nivel de cultură și civilizație. Se vede limpede că modelul indoeuropean de limbă nu este nici unicul și nici obligatoriu pentru redarea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de cunoaștere și de cultură pe care îl exprimă, căruia îi slujesc ca instrument de gândire. Nu există legi fonetice sau de altă natură în constituirea limbilor. Singurul principiu, impus de logica lucrurilor, este evoluția structurală a limbii de la formula silabică la cea aglutinantă și de la cea aglutinantă la cea flexionară. La contactul dintre civilizații puternice exprimate prin formule diferite de limbă întoarcerea de la formula aglutinantă la cea silabică și de la cea flexionară la cea aglutinantă este imposibilă. Actualul peisaj etnolingvistic
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
principiu, impus de logica lucrurilor, este evoluția structurală a limbii de la formula silabică la cea aglutinantă și de la cea aglutinantă la cea flexionară. La contactul dintre civilizații puternice exprimate prin formule diferite de limbă întoarcerea de la formula aglutinantă la cea silabică și de la cea flexionară la cea aglutinantă este imposibilă. Actualul peisaj etnolingvistic din jumătatea de est a Europei, de la Marea Tracică până la Marea Baltică, este relativ nou și unitar în profunzimea sa. Unitatea profundă a acestui spațiu, constatabilă la nivel lexical
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
etimologică a continuității preindoeuropene a materialului lingvistic. Astfel, lărgirea sensului de alb cu cel de frumos, luminos, plăcut, deschis, vast etc. permite intuirea exprimării lor nediferențiate în trecutul limbii. Lat. albus și bellus s-au diferențiat formal pe o bază silabică de largă cuprindere semantică la care se reduc și sl. bel „alb”, fr. bel (beau) „frumos”, it. alba, fr. aube, rom. zori, fr. joli, germ. hübsch, bg. hubav, sl. krasa etc. Cap este adus în discuție în ideea că numai
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
greacă s-a constituit, aidoma latinei, pe un substrat preindoeuropean cu factorul înnoitor venit din Asia Mică, zona proximă fiind cea a civilizației hitite. Răspândirea civilizației indoeuropene în Grecia insulară și continentală este confirmată, pe de o parte, de scrierea silabică descoperită în Creta și în Peloponez, scriere care corespundea, în secolele 15-13 î. Hr., unei formule lingvistice mai puțin evoluate, iar pe de altă parte de originea asiatică a unor elemente mitologice și de continuitatea materialului lingvistic în Asia Mică și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
vorbire. Toate acestea pot fi lucruri adevărate din punctul de vedere al vorbitorului de limbă indoeuropeană. Însă se știe prea puțin sau chiar nimic despre mijloacele sonore și sintactice prin care diferențiază sensurile și funcțiile limbile neindoeuropene, mai ales cele silabice, care vehiculează culturi cu nimic mai prejos decât cele indoeuropene. Pentru a individualiza entitatea specifică pe care o reprezintă fiecare dintre limbile romanice, W. von Humboldt folosește sintagma principiul individual unic al limbii, care se manifestă mai întâi exterior, la
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ca prototip ideal, atribuit unui popor ales, trăitor cândva într-o zonă binecuvântată. Este astfel din capul locului anulată originea naturală a limbajului și este mascată în consecință perceperea limbilor indoeuropene ca rezultat al evoluției globale a limbii prin stadiile silabic și aglutinant, în afara cărora nu se justifică structura morfematică și paradigmatică a acestor limbi. În plus, locul devenirii zonale a fiecărei limbi i.-e. prin metamorfozarea paradigmatică și flexionară a substratului aglutinant este artificial luat de deteriorarea prin substrat și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a existenței pe pământ, ziua cu noaptea, răsăritul cu apusul, nașterea cu moartea, la fel ca Janus, zeul cu două fețe, cu care se înrudește etimologic. Polisemantismul difuz al cuvântului antic reflectă îndelungata epocă din istoria limbii când, pe fondul silabic primar, stadiul aglutinant al limbii era bulversat de constituirea sistemului flexionar, ceea ce face ca ansamblul limbilor euro-afroasiatice să ofere cercetătorului posibilitatea de a urmări diversificarea limbajelor umane. Gândirea antică despre facerea lumii și despre limbă ca sistem logic existent ante
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
s-a opus din antichitate perceperii realiste a lumii pentru care gândirea umană este rezultatul evoluției și organizării superioare a materiei, însă teoretizarea acestei idei prin istoria cuvântului este opera neogramaticilor. Aceștia, scoțând modelul i.e. de limbă din lanțul evoluției silabice și aglutinante, duc și cuîn preexistență împreună cu sistemul de idei transformând monada formă-sens în divinitate creatoare. Etimologia globală reașează cuvântul în normalitatea devenirii lui făcând astfel posibilă înțelegerea numelor de zeități ca rezultat al evoluției semantice și formale a lexicului
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
globală a materialului lingvistic, datorată originii naturale a limbajului și identității fiziologice a organelor vorbirii, și de la diversificarea teritorială a dialectelor și limbilor, datorată structurărilor statale. Lăsând deoparte excepțiile, orice limbă reprezintă o evoluție locală specifică a materialului lingvistic structurat silabic, aglutinant sau flexionar. Geneza unică a tuturor limbilor perpetuează înrudirea lor indiferent de formula structurală în care se înscriu și de nivelul de civilizație pe care îl vehiculează, iar dependența formulei aglutinante de preexistența formulei silabice și a celei flexionare
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a materialului lingvistic structurat silabic, aglutinant sau flexionar. Geneza unică a tuturor limbilor perpetuează înrudirea lor indiferent de formula structurală în care se înscriu și de nivelul de civilizație pe care îl vehiculează, iar dependența formulei aglutinante de preexistența formulei silabice și a celei flexionare de preexistența formulei aglutinante, împreună cu evoluția locală a materialului lingvistic în aceste formule de limbă anulează teoria arborelui genealogic prin care știința tradițională europeană percepe istoria limbii. Istoria fiecărei limbi și grupări de limbi flexionare, numite
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
indoeuropene datorită unui presupus izvor comun, reprezintă transformarea, cu accente zonale specifice, a structurilor aglutinante în expresii flexionare. Rezultă că zonele acoperite de limbi flexionare au peste tot la bază nivelul aglutinant, care a avut la bază peste tot formula silabică de comunicare. Pentru a satisface necesitățile cunoașterii și comunicării, evoluția limbii a urmat calea de la simplu la complex. În ce privește evoluția limbilor flexionare, numite indoeuropene, acestea au urmat calea transformării segmentelor sonore în vocale și consoane, care se constituie în sisteme
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
unică: la originea acestei familii de limbi rămân axiomatic cele câteva sute de rădăcini care trebuie acceptate ca atare. În felul acesta neogramaticii nu-și mai pun problemele originii naturale a limbajului și evoluției limbilor prin formulele preindoeuropene de limbă, silabică și aglutinantă. Ei se pot întreba cel mult dacă și cum rădăcinile i.-e. pot avea direct, fără mijlocirea altor stadii, origine naturală. În această manieră de percepere a istoriei limbii face și Sextil Pușcariu precizarea că „nu se va
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]