1,492 matches
-
perspectiva muzicii gothic metal, concluzionând: „Cele trei teme pe care cititorul le găsește în acest roman (uniunea dintre iubire și a moarte, preeminența răului, estetica urâtului) au mai fost explorate nu doar în muzică, dar și în poezia romantică și simbolistă; mai mult, filozofia existențialistă și chiar filmele horror contemporane au tratat astfel de teme.” Romanul a fost recompensat cu premiul Visul (2010) pentru "Cel mai bun roman publicat în 2009-2010", premiul Galileo (2011) pentru "Cel mai bun volum SF&Fantasy
...Și la sfârșit a mai rămas coșmarul () [Corola-website/Science/333797_a_335126]
-
și alte lucrări cum sunt При свете совести („În lumina conștiinței”) publicată de Nikolai Minski în 1890, tratatul О причинах упадка современной русский литературы („Despre motivele decăderii literaturii contemporane ruse”), publicată de Dmitri Merejkovski în 1893, și culegerea Русские символисты („Simboliști ruși”), publicată de Valeri Briusov în 1899, deși acești autori sunt de cele mai multe ori considerați precursori ai epocii de argint. s-a terminat după războiul civil din Uniunea Sovietică. Elementele care marchează sfârșitul acestei ere sunt împușcarea lui Nikolai Gumiliov
Epoca de argint () [Corola-website/Science/304554_a_305883]
-
mai tarziu, ea împrumuta elementele confesiunii, cea care avea să-i aducă lui Gîde faima care l-a consacrat. În anul 1891 un coleg de școală, scriitorul Pierre Louÿs, l-a introdus în cercul După-Amiezelor de Marți, patronat de poetul simbolist Stéphane Mallarmé iar pentru o vreme opera să a fost influențată de ideile curentului simbolist. Operele sale "Traité de Narcisse" (1891) ("Narcis"), "Le Voyage d’Urien" (1893) ("Călătoria lui Urien"), și "La Tentative amoureuse" (1893) ("Tentativa dragostei") aparțin toate acestei
André Gide () [Corola-website/Science/300746_a_302075]
-
care l-a consacrat. În anul 1891 un coleg de școală, scriitorul Pierre Louÿs, l-a introdus în cercul După-Amiezelor de Marți, patronat de poetul simbolist Stéphane Mallarmé iar pentru o vreme opera să a fost influențată de ideile curentului simbolist. Operele sale "Traité de Narcisse" (1891) ("Narcis"), "Le Voyage d’Urien" (1893) ("Călătoria lui Urien"), și "La Tentative amoureuse" (1893) ("Tentativa dragostei") aparțin toate acestei perioade. În 1893 Gîde întreprinde prima sa călătorie în Africa, sperând că va scăpa astfel
André Gide () [Corola-website/Science/300746_a_302075]
-
care l-au consacrat în literatura universală. Totuși poeme ca „Annabel Lee”, „Corbul” sau „Ulalume” îl impun și ca unul dintre marii creatori lirici ai lumii, fiind cunoscut publicului european în special prin traducerile realizate în limba franceză de poeții simboliști Baudelaire și Mallarmé. Admirabile traduceri în limba română au fost realizate de poeții Dan Botta și Emil Gulian. În poemele lui Poe sunt remarcabile metaforele deliberat eterogene, amestecul de imagini, combinația de pasiune și rațiune, frumusețea sonoră realizată prin rime
Edgar Allan Poe () [Corola-website/Science/297764_a_299093]
-
(n. 16 octombrie 1827, Basel - d. 16 ianuarie 1901, Fiesole) a fost un pictor simbolist elvețian. s-a născut la Basel. Tatăl său, Christian Frederick Böcklin (n. 1802) făcea parte din vechea familie aristocrata de Schaffhausen, fiind de meserie comerciant de matase. Mama lui, Ursula Lippe, era originară din același oraș. Arnold a studiat la
Arnold Böcklin () [Corola-website/Science/334527_a_335856]
-
(n. 18 martie 1842 - d. 9 septembrie 1898), de fapt cu numele real Étienne Mallarmé, a fost un poet și critic francez, o figură de seamă a curentului simbolist european. A cultivat o poezie cerebrală, voit obscură, bogată în sensuri filozofice, de o rară muzicalitate și forță sugestiva. Creația să („Herodiada”, „După-amiază unui faun”, „Poezii”) constituie o expresie viguroasa și originală a poeziei moderne. Mai tarziu, prin opera să
Stéphane Mallarmé () [Corola-website/Science/304179_a_305508]
-
Portretul Doamnei M. Tomescu -(1923). Misterul, ca domeniu frecventat de simboliști apare în compoziții filosofice precum „Spre Styx, 1916”, „Enigma vieții, 1919”, Himera, sau lucrarea din 1922 intitulată „A fi sau a nu fi !” ș.a. O altă expresie a evazionismului simbolist este lumea senzațiilor rafinate, a „corespondențelor” În opera lui Bednarik întâlnim destul de frecvent tema muzicii, ca de pildă în lucrările: „Fetiță cu vioară” - 1915, „La pian” - 1922. Lumea florilor este evocata prin tehnica de acuarelă atât de adecvată a reprezenta
Ignat Bednarik () [Corola-website/Science/312029_a_313358]
-
1915, „La pian” - 1922. Lumea florilor este evocata prin tehnica de acuarelă atât de adecvată a reprezenta frăgezimea tulburătoare a materiei și coloritul ei delicat. Deseori corespondențele se asociază: florile împodobesc, uneori abia sugerate - și aceasta este o altă particularitate simbolistă - interiorul în care se face muzică (La pian, Cu vioara). Florile însoțesc adesea portrete de copii (Ziua Mamei),și aproape întotdeauna imaginile feminine - temă predilectă și artei 1900- cum se poate vedea în (Portretul soției artistului-1919); Portret de fată, (1925
Ignat Bednarik () [Corola-website/Science/312029_a_313358]
-
mai rar crinii, deseori rozele sau bujorii. În perioada următoare, florile pictate - ca natură statică - vor fi unul din genurile preferate ale artistului, cu precădere între anii 1919-1928. Beatrice Bednarik Violența Primului Război Mondial a adus o oprire bruscă a compozițiilor sale simboliste. Ca membru al Grupului Artștilor și Sculptorilor din timpul războiului, s-a stabilit în Iași, în timpul când Bucureștiul a fost ocupat de trupele germane și s-a angajat cu îndemânare în grafică și în picturi viguroase. La sfârșitul primului Război
Ignat Bednarik () [Corola-website/Science/312029_a_313358]
-
La Milano, un oraș în plină ascensiune economică și culturală, Umberto intră în iureșul noii fervori artistice. Se împrietenește cu alți pictori, Romolo Romani, Carlo Carà, mai târziu cu Luigi Russolo și Gaetano Previati, prin care se apropie de maniera simbolistă, și devine membru în "Società per le Belle Arti ed Esposizioni Permanente", cunoscută sub numele "La Permanente". În timpul unei seri organizate la opera din Milano, are ocazia să-l cunoască pe poetul Filippo Tommaso Marinetti, care tocmai publicase în februarie
Umberto Boccioni () [Corola-website/Science/319195_a_320524]
-
() este pseudonimul literar al lui Ion Eugen Iovanachi, care a fost un poet român simbolist, aflat mereu în vecinătatea mișcării literare de avangardă. După absolvirea liceului "Sfântul Sava" din București, frecventează cursurile Facultății de Drept, mai întâi la București, apoi la Iași, unde își ia diploma de licență. Nu a profesat niciodată avocatura. Încă din
Ion Vinea () [Corola-website/Science/297742_a_299071]
-
împotriva semănătorismului. În anii 1914 - 1916 publică versuri apreciate în mod pozitiv de critică. De la început Vinea a fost socotit un poet modern. A fi modern la acea dată însemna a fi simbolist. Dacă poeziile de ucenicie sunt într-adevăr simboliste, producțiile următoare au o nuanță mai tonică, Vinea fiind refractar oricărei înregimentări. și-a înjghebat propria echipă în jurul revistei "Contimporanul", pe care o conduce în anii 1922-1932, revistă care devine principală rampă de lansare a scriitorilor moderniști și avangardiști. "Contimporanul
Ion Vinea () [Corola-website/Science/297742_a_299071]
-
Souppault, Robert Musil, Joyce Trake, Kassak Lajos și alții), întreținând o vastă corespondență cu membrii „comunității” avangardiste europene, fapt care îi permite să păstreze revista mereu în actualitate. Registrul liric al lui Ion Vinea a fost foarte amplu, de la poezia simbolistă elegantă și decorativă sau ironic-patetică, până la modernismul învecinat cu extremismul avangardiștilor, pe care totuși s-a ferit să-l adopte în practica literară. Capacitatea lui de a trece de la o formulă poetică la alta a fost singulară în literatura română
Ion Vinea () [Corola-website/Science/297742_a_299071]
-
o familie aristocrată de origini germane și ruse. La Universitatea din St. Petersburg, Blok a studiat dreptul fără succes, însă în 1906 și-a luat licența în filologie. Poetul rus a fost și dramaturg și eseist, dar și conducător al simboliștilor ruși de la început de secol. Mulți critici consideră că Blok este cel mai important poet după Pușkin. Blok a început să scrie poezii la vârsta de 17 ani. În perioada de început a carierei lui literare, Blok a fost foarte
Aleksandr Blok () [Corola-website/Science/298773_a_300102]
-
A publicat și în revista "Literatura și arta română" (care a apărut între 1896 și 1910, sub conducerea lui Nicolae Petrașcu) și în revista "Freamătul", care apărea din 1908 la Bârlad. Criticii îl situează pe în ramura "proletară" a mișcării simboliste românești, alături de Alexandru Toma, George Bacovia, Traian Demetrescu și Mihail Cruceanu. În 1915 s-a înrolat voluntar și a fost repartizat în Regimentul 63 infanterie, cu care a luptat în Muntenia și Dobrogea. A fost rănit de două ori, dar
Andrei Naum () [Corola-website/Science/321018_a_322347]
-
ani se întoarce în țară, unde compune poezie și proză. În 1905 va publica unele poeme, unele fragmente de proză din "Jurnalul unui pribeag", în revista " Viața nouă" a lui Ovid Densusianu, unul din organele cele mai însemnate ale mișcării simboliste. În 1906, Ion Minulescu începe să publice o parte din versurile ce vor compune "Romanțele pentru mai târziu" in revista "Viața literară și artistică" a lui Ilarie Chendi. Tot în acest an începe prietenia cu Dimitrie Anghel, cu care va
Ion Minulescu () [Corola-website/Science/304575_a_305904]
-
șederi pe țărmurile Mării Negre regăsindu-se în versurile lor, în minulescianele "Romanțe pentru mai târziu" (1908) și în "Fantaziile" lui D. Anghel (1909). În anul 1914, la 11 aprilie, se celebrează căsătoria lui Ion Minulescu cu Claudia Millian (1887-1961), poetă simbolistă, autoarea volumelor de versuri "Garoafe roșii" (1914), "Cântări pentru pasărea albastră" (1923), "Întregire" (1936), precum și a unor piese de teatru, între care drama "Vreau să trăiesc" (1937). Ion Minulescu și Claudia Millian au avut o fiică, pe Mioara Minulescu, artistă
Ion Minulescu () [Corola-website/Science/304575_a_305904]
-
francmasonerie împreună cu soția sa, Claudia Millian-Minu-lescu. La 11 aprilie, 1944, în urma unui colaps cardiac, Ion Minulescu încetează din viață la București și este înmormântat la Cimitirul Bellu. Director general al artelor în Ministerul de culte și arte. A condus publicațiile simboliste "Revista celorlați" și "Insula". A debutat cu versuri în revista "Povestirea vorbii". S-a format sub influența succesivă a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ștefan Petică și a simboliștilor francezi și belgieni. A mai scris proză, piese de teatru și
Ion Minulescu () [Corola-website/Science/304575_a_305904]
-
cu versuri în revista "Povestirea vorbii". S-a format sub influența succesivă a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ștefan Petică și a simboliștilor francezi și belgieni. A mai scris proză, piese de teatru și cronici dramatice. Cultivând motive lirice tipic simboliste, poezia sa cântă mirajul ținuturilor exotice, marea, aspirația spre un absolut indefinisabil, stările sufletești enigmatice apăsate de melancolie, ispită erotică și moarte, într-un limbaj alegoric de o sonoritate exterioară specifică. Viziunea sa este în cele mai multe cazuri a unui umorist
Ion Minulescu () [Corola-website/Science/304575_a_305904]
-
mai scund de statură, i-a răspuns: "Eu." Minulescu i-a replicat: "Păi bine măi țângăule, la Blaj m-a prezentat un popă cu o barbă cât o mătură. Tu, cred că nici nu știi mânui briciul." După șezătoare, poetul simbolist i-a spus lui Popa, cerându-i iertare: "Dragă Popa, te rog să mă ierți. Ți-am spus că nu poți mânui briciul, dar am văzut că îl mânuiești foarte bine, însă în loc să te bărbierești pe tine, m-ai bărbierit
Ion Minulescu () [Corola-website/Science/304575_a_305904]
-
idealitate a avîntului în necunoscutul actului artistic și prăbușirea într-o existență banală, marginalizată. Pentru orice personaj care a „văzut” idei este practic imposibil să mai trăiască la standarde comune...Motto-ul acestei compoziții poate fi căutat în conținutul poeziei simboliste „Excelsior” a lui Alexandru Macedonski, cu deosebire în ultima strofă a acesteia. Penultima piesă a ciclului grafic, „Muzica”, oferă o replică autentică a mitului orfic, evidențiind efectele benefice ale sunetelor armonioase, apte să îmblânzească chiar și o ființă primitivă - precum
Fred Micoș () [Corola-website/Science/310768_a_312097]
-
sa avea să influențeze expresionismul, curent ce va apărea în nordul Europei la începutul secolului al XX-lea. Și opera lui Gauguin prezintă distorsionări ale liniilor și culorilor, dar este diferită de cea a lui van Gogh, fiind mai degrabă simbolistă decât expresionistă. Astfel, Gauguin devine figura centrală a unui nou curent, denumit sintetism sau simbolism. Toulouse-Lautrec pictează figuri și siluete umane, cum ar fi: cântăreți, dansatori, actori și prostituate, opera sa devenind o expresie a decadenței sociale a Parisului. În
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
care îi consideră precursorii noii maniere de abordare a culorii în pictură. Fauvismul ajunge la maturitate sub influențe dintre cele mai variate. Un rol important l-a jucat atelierul lui Gustave Moreau, frecventat și de românul Theodor Pallady. Acest pictor simbolist, profesor la "École des Beaux-Arts", a știut să-și impulsioneze colegii mai tineri să dezvolte tendințe foarte diferite de propriile sale preocupări artistice. Mai ales Matisse și Marquet vor invoca adeseori cuvintele maestrului: Fauvismul capătă în scurtă vreme dimensiuni internaționale
Fauvism () [Corola-website/Science/297945_a_299274]
-
ca prințul Dimitri Petrovici Sviatopolk-Mirski, descendent din familia Sviatopolk-Mirski, fiu al "cneazului" Piotr Dmitrievici Sviatopolk-Mirski, ministru de interne al Imperiului Rus, el a renunțat la titlul princiar de la o vârstă fragedă. În timpul anilor de școală, a devenit interesat de lirica simbolistă rusă și a început să scrie poezii el-însuși. Mirski a fost încorporat în Armata Rusă în timpul Primului Război Mondial și s-a alăturat Mișcării Albe ca membru al statului major al generalului Denikin. Mirski a emigrat în Marea Britanie în anul 1921. A
D. S. Mirsky () [Corola-website/Science/336932_a_338261]