434 matches
-
stabili un fundament impersonal poeziei. Mișcarea domină scrierile franceze între 18601880. Fiecare livrare a Parnasului contemporan purta subtitlul semnificativ ”recueils de vers nouveaux”(culegere de versuri noi). Cu toate acestea, contestările nu vor întârzia să se arate. Decadenții, impresioniștii și simboliștii atacă parnasianismul în toate punctele sale, denunțând închistarea în forme vechi. Peste atacuri, valorile parnasiene vor stărui cu tenacitate și în plin simbolism. Dacă adevărul uni poet se află scris mai degrabă în poem decât în discursurile sale despre poezie
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
dimensiunea polemică. Așa cum, citind articolul despre "direcția nouă", am fost atent numai la diferența față de școala veche, ca dispută în interiorul lumii literare, pentru impunerea valorilor estetice - constituind arhetipul a numeroase conflicte literare care aveau să marcheze istoria literaturii române: naționaliști/ simboliști, tradiționaliști/ avangardiști etc. Pentru că am perceput strict dimensiunea de politică literară care situa în tranșee două tabere opuse, am ratat valența economică a raționamentului său. N-am observat că vorbea de avere, de cifre, de câtime, de cantitate, de "capitalul
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
fragmentare (imagini a ceea ce ar putea fi sau ar trebui să fie). Când scriitorul vorbește despre necesitatea mitului, înseamnă că simte nevoia de a comunica cu societatea în care trăiește, de a avea ca .artist un statut recunoscut în cadrul societății. Simboliștii francezi au trăit într-o izolare pe oare singuri o recunoșteau, erau specialiști ermetici, care credeau că poetul trebuie să aleagă între prostituarea comercială a artei lui și puritatea și răceala estetică. Dar Yeats, în ciuda venerației lui pentru Mallarmé, a
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
Musset, M. Guyau, H. Murger, Ed. Rostand, Fr. Mistral, S. Prudhomme, P. Déroulède, M. Maeterlinck, Verhaeren, Verlaine; alte echivalări, după V. Hugo, J. Richepin, Marc Monnier, André Dumas, E. Hollande, A. Samain, se păstrează în periodice. Traduce, de preferință, din simboliștii francezi; speră a da, la un moment dat, el însuși, o „serie” de poezie modernă. În cunoștință cu acest plan, Cornelia Buzdugan-Hașeganu, fiica lui, edita, in memoriam, un prim tom: Baudelaire (1942). Urmând îndeaproape și nu rareori inspirat modelul, asumând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285972_a_287301]
-
fantastic/ Din piatră de zăpadă”. Aici „sunt flori crescute-n nori”, fantome „de sânge de roze”, ape „de dantele/ și de fluturi vii”, „fântâni perverse”. Este și spațiul decorurilor și romanțelor simboliste. Zbuciumul lăuntric, nevroza și viziunea spirituală din estetica simboliștilor lipsesc, substituite de „lungul extaz de oriental” al imaginilor colorate și feerice, cu originea în versul lui D. Bolintineanu sau în cel al lui Al. Macedonski, după cum „balurile albe și lumea de mătase” țin de atmosfera serbărilor galante verlainiene. Totul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289909_a_291238]
-
și spațiu de tensiune lirică: trecerea, timpul și dispersarea în cosmos. Eolianul este prezent în mai toate versurile, sub forme variate (furtună, adiere, viscol, zbor), spre a sublinia „agonia” lumii și risipirea vieții. Peisajul citadin este, ca la mai toți simboliștii, sumbru. Poetul trăiește în „orașul morții”, acoperit de giulgiul zăpezii; lumina moare în culori întunecate, răsfrântă în oglinzi care o irizează funebru; trenul damnat, izbucnit din „cripta gării”, se îndreaptă spre cețuri și ploi filigranate, către amurgurile apocaliptice ale munților
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285666_a_286995]
-
nu a semnat în alb niciun cec./ Stațiunea era pregătită pentru sezonul alb. 4. imagini auditive: seaudeo stranie vibrare, întrun oftat adânc și greu 5. motive literare: stelele, munții, marea, urșii, somnul, luna etc. 6. Figură de construcție supralicitată de simboliști, repetiția are în poezia dată conse cințe multiple. La nivel fonetic, această figură a insistenței are efect eufonic, contri buind la muzicalitatea versurilor. La nivelul sintaxei poetice, repetarea unor sintagme (La Polul Nord, la Polul Sud // Când dintre munții solitari) și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
secvențele ocurente, identificăm câmpuri semantice, sensuri conotative, analogii și opoziții, imagini artis tice și figuri de stil. Numai așa avem, de pildă, revelația că poezia este și o artă poetică, fiindcă pornind de la strigătul eului liric (țipătul expresionist? angoasa, nevroza simboliștilor?) ajungem la cuvântul poetic, amorul ce dormea întors în șpalturisicrie, cu florile de plumb ale literelor inversate, cu aripile de plumb ale conștiinței că, odată tipărită, opera încremenește pe veci în cavoul literaturii. Mai mult chiar, este imperios necesar să
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
sau la proza rusă contemporană ilustrată de F. Abramov, Vasili Șukșin, Valeri Rasputin. Dintre lucrările reprezentative ale lui Ș. se remarcă volumul Filosofsko-esteticeskaia mâsl’ i russkaia literatura (1995), în care analizează gândirea filosofică și estetică la prozatorii „generației vârstnice” a simboliștilor ruși, ale căror modele au fost Vladimir Soloviov, Friedrich Nietzsche și Arthur Schopenhauer. De asemenea, Filosofia mitului în literatura rusă (1996), carte scrisă în românește, este o substanțială prezentare a imaginarului mitic în literatura rusă de la creația romanescă simbolistă a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289791_a_291120]
-
trecut. Sunt plecările care vor veni. CÎt de mult am iubit acel provizorat, acea incertitudine, acea libertate a călătoriei” (Obrazul de cretă). Din acest vast repertoriu de posibilități, „plecările imaginate” sînt cele ce prevalează; nu spre ținuturi exotice, ca la simboliști, ci - cum spuneam mai sus - În spațiul promițător de mereu alte orizonturi al cuvintelor. Visătorul avangardist nu are neapărat nevoie de Rio de la Plata, de Basra sau New York (precum Ion Minulescu sau Ion Pillat) pentru a compensa o frustrare sau
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
noiembrie 1938, Versuri, în „Timpul”, 22 decembrie 1939, Versuri, în „Viața românească” nr. 2, 19403Ă, Vladimir Streinu fixează originalitatea lui Ion Minulescu în poezia românească: „d. Minulescu a mers, în splendida sa carieră, de la emoția acelui „vague à l’ame” simbolist, emoție 1 Pagini de critică literară, vol. III, p. 28 2 idem, p. 30 3 Pagini de critică literară, vol. V, p.p. 29-41 54 inconștiență, mai mult verbală, destul de greu de precizat, dar precizabilă în cele din urmă, a mers
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
a unei estetici a versului liber. Evident, criticul pornește de la definiția istorică a versului liber („...numim versuri libere rândurile de poezie neprozodică din nici un punct de vedere, în care toate normele sunt aplicate ad libitum, începând de la experiența formală a simboliștilor francezi”Ă. Această definiție este permanent contrazisă pe traseu, poezia modernă năzuind mereu să sfarme prozodia. Partea consacrată în lucrare formelor prozodice românești din secolul al XIX-lea este una din cele mai substanțiale și mai interesante, Vladimir Streinu vădind
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
ruinelor tragice, iar în Dedicație, o erotică de N. Davidescu, versul central e „Și-n sufletu-mi prea sunt adânci ruine”. S. obține colaborarea sau acordul de reproducere de la scriitori notorii din școala macedonskiană și minulesciană, nu și din grupul simboliștilor „academici” de la „Vieața nouă”. Spirit tutelar, Al. Macedonski acceptă prezența pe prima pagină, în numărul 2, cu violentul poem Ură (apărut încă în 1883, în „Literatorul”, și inclus în volumul Excelsior din 1895), într-un moment când poetul era mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289676_a_291005]
-
care ține, din 1992, rubrica „Cerșetorul de cafea”) ș.a. Este laureat al Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” (2002). Aparent, într-o primă instanță, poezia lui B. s-ar situa în filiația liricii de contemplație domestic-bucolică ori gospodăresc-intimistă a unor simboliști și postsimboliști români din primele decenii ale veacului al XX-lea. S-a vorbit și despre descendența sa din G. Topîrceanu, legat de modul de a produce „suprarealitatea afabilă, plutitoare, plină de deliciile spiritului îndulcit, melancolizat” (Gh. Grigurcu); s-a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285886_a_287215]
-
în misiune, la o spargere, sunt înspăimântați de un tânăr care se pregătea să plece la un bal mascat. Nu ar fi reacționat așa, dacă în imaginația lor nu ar fi persistat credința superstițioasă în posibilitatea unor intervenții diabolice. Fantasticul simbolist este reprezentat în literatura română de Mateiu Caragiale în opera Remember, în care el sugerează conflictul dintre iluzie și realitate. Tema ambiguității realitate - mască, atmosfera și tipologia fac din această narațiune un reper important. Este un fantastic în care se
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
unui D'Annunzio sau a unui Valéry.52 Sudul Italiei, îndeosebi Sicilia care dăduse peninsulei proza veriștilor și teatrul lui Luigi Pirandello (1867-1936) absorbea noile influențe, lăsând să pătrundă în centrele sale culturale ritmurile avangardelor, dar păstrând și ecouri ale simboliștilor francezi și, mai ales, admirând poezia pascoliană și dannunziană. Acolo, într-o mică localitate a Trinacriei, numită Modica, se năștea în cel de-al doilea an al noului veac (1901) Salvatore Quasimodo, călător neobosit întâi prin insula natală, apoi prin
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
poeziile solicită în special văzul. „Joc de-a stelele”, meșteșugul poetic e omologat, metaforic, cu olăria: „Să modelăm cuvintele ca olarii lutul”. Vorbind în termeni conceptuali, climatul propice unei asemenea poezii nu este cel romantic, cu atât mai puțin cel simbolist (cu toate că în cazul acesta nici unul, nici altul nu e ocolit), ci climatul clasic. Era în firea lucrurilor ca, la început, într-o perioadă în care poeții aveau de ales, dacă voiau să publice, între reportaj și discurs pe teme date
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289147_a_290476]
-
inițiere, călătoria are un scop, un obiectiv de atins, o destinație, un tărâm de cucerit, la Tonegaru impresia este mereu aceea că se urmărește simpla plăcere de a vagabonda, că spațiile exotice, care îl apropie atât de poezia unora dintre simboliști, nu sunt destinații, ci scurte popasuri ale unei periegeze veșnice. Sfârșitul călătoriei înseamnă o trecere, o alunecare abia simțită spre o altă zonă spațio-temporală care trebuie cucerită. Există un demon al călătoriei care pare a nu-i da pace, care
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
meu de patru vânturi"), totuși apropierea e adesea imposibilă Ascultă vuietul adâncurilor dintre noi/ Cum crește în amurgurile lumii, ca o mare", Eumene). Sentimentului finalului de lume, al pierderii în neant e copleșitor. Amurgul, motiv consacrat, atât de iubit de simboliști (să nu uităm că Stelaru se fixează în descendența acestora - "Bună dimineața, Verlaine/ ciudatul meu zeu și prieten", Verlaine), păstrează simbolistica morții (spirituale sau universale), dar își potențează semnificațiile prin forma de plural care intră în analogie cu pluralul "adâncuri
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Ziua și Noaptea/ erau amestecate în pahare/ în timp ce un gramofon cânta răgușit/ "Sonata Diavolului" sau așa ceva,/ dar nimeni, nimeni nu asculta". Ceea ce surprinde este imposibilitatea de a scoate lumea din inerția în care este prinsă. Motivul sonatei triste e unul simbolist, preferința pentru pactul cu diavolul vine dinspre zona romantică. Textul însă contrar a ceea ce s-a mai afirmat despre Tonegaru nu poate fi inclus în niciuna dintre aceste două categorii. Nu se optează niciodată aici pentru un refuz al divinității
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cu care se joacă poetul, "dar Luna zău, aș pune-o într-un cuier/ să nu se mai miște așa tradițional/ și-aș descărca într-însa o carabină Manlicher". Nu e o revoltă împotriva peisajului propriu-zis, sufocant, plictisitor ca la simboliști, ci una împotriva clișeizării lui în literatură și în mentalitatea umană. Se neagă marile adevăruri, mișcarea lunii e numită ironic tradițională, se neagă, de fapt, cutumele de gândire care fac imposibil de surprins realitatea. Nici universul acesta proiectat în viitor
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sau șarjându-se cuvintele mari, textul dând impresia de improvizație și nu de construcție riguroasă. S-a observat de multe ori tendința criticii de a reconstitui tabloul literaturii pornindu-se dinspre prezent spre trecut, cu identificarea precursorilor, a romanticilor, a simboliștilor, a modernilor, a postmodernilor avant la lettre. E un proces de revizuire a literaturii anterioare atât din perspectiva celei promovate în prezent, cât și din aceea a noilor metode critice. Procesul acesta de revizuire are adesea menirea de a evidenția
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
modalități suprarealiste. Când se refuză metafora, rolul ei de a crea imagini sugestive este preluat de alte elemente ale limbajului artistic. Enunțurile repetitive revin, de aceea, cu o insistență pe care nu o mai descoperim, în poezia anterioară, decât la simboliști, în structuri de tip refren. Dar dacă acolo finalitatea principală era aceea de a asigura o muzicalitate aparte textului, de a apropia poemul de cântec, oferindu-se o percepție sinestezică a semnificațiilor, în cazul poeziei contemporane asemenea structuri repetitive capătă
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de decenii, eforturile lui Jean Moréas și ale altora de a salva simbolismul de acuzația de decadentism. Informația este bogată, criticul se mișcă printre sursele franceze cu ușurință și le citează abundent. Argumentele nu pot fi, totuși, altele decât ale simboliștilor combatanți din jurul lui 1886. Autorul devine inventiv doar când trebuie să afirme caracterul național și înnoitor al curentului și să sublinieze poziția ideologică a acestuia în disputa cu „naționalismul demagog” și cu „țărănismul sectar”. Sprijinindu-se pe ideile filosofice ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288635_a_289964]
-
deschis progresului tehnic. Astfel, simbolismul ar însemna nu numai o apropiere a poeziei de specificul ei, ci și o democratizare a artei, ce ar fi, în acest fel, pe înțelesul oricărui „suflet impresionabil”, ceea ce e o exagerare. „Panteismul” unora dintre simboliștii francezi ar dovedi umanitarismul simbolismului în genere. În esență, curentul - crede P. - nu e numai intelectualist și citadin, ci și vitalist și progresist. Ajuns aici, criticul se lansează în afirmații riscate, precum existența unei înrudiri între simbolism și folclor, socialism
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288635_a_289964]