344 matches
-
la baza acestei relații stau problemele morale ale persoanelor respective, relația simpatetică reclamă anumite condiții. Acestea presupun următoarele aspecte: persoanele angajate În relația simpatetică, spațiul de acțiune simpatetică, modalitatea particulară de a relaționa a persoanelor implicate. Persoanele angajate În relația simpatetică sunt Eu și Tu, sau Eu și El. Fiecare dintre aceștia au un rol bine definit În cadrul acestei relații, caracterizat prin deschidere, apropiere, nevoie reciprocă, interes, afecțiune. Rolul este dat de inițiativa persoanelor angajate, de direcția de orientare sau de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
porni de la mine către celălalt, sau persoana mea poate fi solicitată de către celălalt. Dincolo de acest aspect formal-extern, intră În discuție atracția sau preferința interpersonală, În care simpatia are un rol esențial. Între două persoane care se află Într-o relație simpatetică se dezvoltă sau se construiește un spațiu emoțional-afectiv, În interiorul căruia se manifestă această acțiune de simpatie reciprocă. Acest spațiu, inițial al „Întâlnirii” dintre un Eu și un Tu, va deveni, prin interiorizare, un spațiu intim, În care cei doi se
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
manifestă această acțiune de simpatie reciprocă. Acest spațiu, inițial al „Întâlnirii” dintre un Eu și un Tu, va deveni, prin interiorizare, un spațiu intim, În care cei doi se regăsesc reciproc, unul În interioritatea celuilalt. Am putea asimila acest spațiu simpatetic cu spațiul atmosfericului, la care face referință H. Tellenbach În cadrul Întâlnirii dintre medic și bolnav. Acesta este spațiul construit și utilizat exclusiv de către cele două persoane care se află Într-o relație simpatetică reciprocă, sinceră și el crește pe măsură ce relația
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
interioritatea celuilalt. Am putea asimila acest spațiu simpatetic cu spațiul atmosfericului, la care face referință H. Tellenbach În cadrul Întâlnirii dintre medic și bolnav. Acesta este spațiul construit și utilizat exclusiv de către cele două persoane care se află Într-o relație simpatetică reciprocă, sinceră și el crește pe măsură ce relația se adâncește și se consolidează. El poate fi asimilat cu spațiul afectiv al prieteniei, dragostei, cuplului marital etc. Este un spațiu care-și are originea În atracția simpatetică reciprocă, un spațiu al cooperării
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
se află Într-o relație simpatetică reciprocă, sinceră și el crește pe măsură ce relația se adâncește și se consolidează. El poate fi asimilat cu spațiul afectiv al prieteniei, dragostei, cuplului marital etc. Este un spațiu care-și are originea În atracția simpatetică reciprocă, un spațiu al cooperării, În care fiecare dintre cei doi parteneri Își găsește confortul psihic, moral și spiritual al Împlinirii reciproce. El este condiția construirii unei intimități care completează persoana fiecăruia dintre ei. Relația simpatetică se desfășoară În cadrul spațiului
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
are originea În atracția simpatetică reciprocă, un spațiu al cooperării, În care fiecare dintre cei doi parteneri Își găsește confortul psihic, moral și spiritual al Împlinirii reciproce. El este condiția construirii unei intimități care completează persoana fiecăruia dintre ei. Relația simpatetică se desfășoară În cadrul spațiului emoțional-afectiv al intimității simpatetice reciproce. Această relație, de un tip special, are câteva caracteristici proprii. Acestea sunt următoarele: aă datoria de a-l considera pe celălalt drept semenul tău aflat În stare de dificultate, suferință, nenorocire
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
al cooperării, În care fiecare dintre cei doi parteneri Își găsește confortul psihic, moral și spiritual al Împlinirii reciproce. El este condiția construirii unei intimități care completează persoana fiecăruia dintre ei. Relația simpatetică se desfășoară În cadrul spațiului emoțional-afectiv al intimității simpatetice reciproce. Această relație, de un tip special, are câteva caracteristici proprii. Acestea sunt următoarele: aă datoria de a-l considera pe celălalt drept semenul tău aflat În stare de dificultate, suferință, nenorocire, boală etc.; bă datoria morală sau de conștiință
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de satisfacție produs de binele realizat, care face ca rezultatele acțiunilor noastre să aibă caracterul unei plăceri morale. Bucuria Aceasta este starea de plăcere predominant sufletească, o stare emoțional-afectivă datorată fie unei realizări reușite, fie unei Întâlniri, a unei corespondențe simpatetice dintre mine și celălalt, sau dintre mine și ceilalți. Ea este trăită În plan sufletesc ca o mulțumire, o Împlinire. Prin bucurie eu mă deschid, realizând acea Întâlnire pozitivă cu ceilalți, faptul de „a-fi-Împreună”, de „a-ne-simți-bine”. Bucuria anulează obstacolele și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
suferință. Sentimentele mele date de Întâlnirea cu celălalt sunt inspirate de natura acestei Întâlniri. Eu preiau suferința din privirea celuilalt, sau bucuria acestuia. În acest fel, relația dintre mine și celălalt este o relație bazată pe intimitate sau pe contagiune simpatetică, care are la bază, ca punct de plecare, o „inducție afectivă”. Să ne referim la suferință. Eu văd Suferința pe fața celuilalt. Ea se extinde ca expresie la Întregul corp (Îmi frământ mâinile, plâng, mă agit etc.Ă și prin
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
sunt pentru mine un Eu subiectiv, iar pentru ceilalți o imagine a Eului meu. Relația dintre două persoane este de două feluri: aă o relație exterioară, corporală, reprezentată prin prezența fizică a acestora; bă o relație interioară, sufletească, ca Întâlnire simpatetică emoțional-afectivă Între cei doi. Persoana celuilalt se prezintă și se definește pentru mine În comparație cu persoana mea. În mod automat și inconștient, Eu Îl judec pe celălalt, sau pe ceilalți, după mine. În sensul acesta, vor apărea următoarele situații: - celălalt este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
diferențiere Între mine și celălalt. Între mine și celălalt există o separație care este dată numai de absența Întâlnirii, a comunicării, de absența relației de prezență corporal-fizică a exteriorității. Din aceste motive, nu se poate pune problema unei relații interioare, simpatetice, Între mine și celălalt. Relația simpatetică interioară este precedată, În mod obligatoriu, de prezența fizică, exterioară a celuilalt În câmpul experienței mele. Dar, În mod egal, și celălalt mă percepe pe mine În câmpul experienței sale tot ca o prezență
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
mine și celălalt există o separație care este dată numai de absența Întâlnirii, a comunicării, de absența relației de prezență corporal-fizică a exteriorității. Din aceste motive, nu se poate pune problema unei relații interioare, simpatetice, Între mine și celălalt. Relația simpatetică interioară este precedată, În mod obligatoriu, de prezența fizică, exterioară a celuilalt În câmpul experienței mele. Dar, În mod egal, și celălalt mă percepe pe mine În câmpul experienței sale tot ca o prezență. Prin urmare, În cazul Întâlnirii dintre
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
atrage. Eu mă Îndrept către el. Este o nevoie a mea de acel reper valoric moral, intelectual, spiritual, pe care Îl incarnează pentru mine o anumită persoană, devenită simbol de referință. Aceasta nu mai este Însă numai o simplă atracție simpatetică, ci mai mult decât atât, ea este un interes sau, mai exact, o pulsiune morală care vine din partea Supra-Eului meu. Ea reprezintă tendința mea de depășire și de Împlinire a propriei mele condiții umane, ca ființă interioară și ca persoană
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
părinți și copii se bazează pe atracția parentală, pe identificarea proiectivă a fiecăruia În celălalt. Este relația de continuitate a părinților În și prin copii, precum și apartenența copiilor la părinți. Iubirea este atracție pasională, spre deosebire de prietenie, care este o atracție simpatetică. Iubirea Încălzește inima și alimentează imaginația. Ea este o intimitate care se consumă fizic și sufletește Între doi parteneri. Din acest motiv, spre deosebire de prietenie, În cazul iubirii, corpul persoanei are o participare directă, deosebit de importantă. Această participare trupească este marcată
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
stare de tensiune, un dezacord sau chiar un conflict dintre două persoane sunt lichidate, restabilindu-se Înțelegerea, acordul dintre ele. Împăcarea este un act reparator. Despărțite prin conflicte, cele două persoane, În cazul În care a existat o anumită atracție simpatetică Între ele, vor regreta această ruptură și vor face eforturi de Întoarcere. În aceste cazuri, conflictul nu a fost interiorizat, ci a rămas ca o formă de dezacord exterior, care a rupt relația, fără Însă să o traumatizeze. Separarea celor
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
supune unui demers critic sever și imaginativ deopotrivă, S. este în cele din urmă un impresionist care, fără nici un efort, se poate plasa în zone de rigori absolute. De aici, și extazele estetice ale criticului și severa incursiune a interpretării simpatetice, prin apeluri la discipline umaniste și științe sociale. O pătrunzătoare și empatică întâlnire dă naștere monografiei Rembrandt (1966), unde textul iradiază o învățătură împărtășită cititorului printr-o propedeutică naturală. Perioadele frazei măsoară persuasiv treptele dezvelirii fenomenului: aspirația continuă a pictorului
SCHILERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289554_a_290883]
-
A comunica înseamnă „a-fi-împreună-cu-celălalt/ceilalți”. Acest act de „punere-la-un-loc” face ca procesul de comunicare să construiască o „atmosferă” sau un anumit gen special de „ambianță interpersonală”. Ambianța comunicării presupune, dincolo de „interpersonalitate”, a anumită atitudine selectivă de „preferință interpersonală”, de atracție simpatetică între persoane în cursul comunicării sau de respingere antipatetică, de refuz sau chiar de închidere, de sistare a comunicării în situații contrarii, așa cum vom vedea mai departe. Reținem, însă, de mai sus faptul că orice act de comunicare este nu
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
ai sau nu o ai, li se cere medicilor și psihologilor să dea dovadă de aptitudini în ceea ce privește apropierea de oameni, înțelegerea și cooperarea cu bolnavul. Tactul este darul de a înțelege posibilitățile bolnavului și de a lega cu acesta relații simpatetice. Al treilea aspect este persuadarea bolnavilor. Persuasiunea este arta de a convinge bolnavul, de a-i susține și întări moralul, de a-i mobiliza resursele sufletești către o atitudine optimistă față de boală, eliminându-i îndoielile și anxietatea. Al patrulea aspect
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
și „Viața lumii” cuvintelor. Vechi și nou din latină (1998) - urmăresc „biografia” cuvintelor, evoluția sensurilor acestora de la începuturi până azi, înțelesuri descoperite în vorbire, în literatură și cultură. T. este, înainte de toate, un practician al stilisticii literare, preferând analiza, examenul simpatetic al textelor, în cursul căruia fiecare amănunt, fiecare nuanță, reperate cu har, sunt raportate la ansamblu, revelat astfel ca o „lume”, dintr-o perspectivă mai puțin frecventată de critică. SCRIERI: Studii de stilistică eminesciană, București, 1965; Stilul artistic al lui
TOHANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290209_a_291538]
-
a urmat lui august 1944, publicația va avea o vădită tentă prosovietică și prosocialistă, fiind printre primele care lasă să se întrezărească semnele epocii comuniste. Tonul este dat de editorialele directorului, chiar și atunci când abordează eseistic teme mai generale (Factorul simpatetic, Cărturarii, Lucrătorul, Patrioți și patriotarzi, Italia), dar mai ales când comentează conjunctura politică (Grele condițiile armistițiului?, Partide dezorientate), diverse probleme ideologice (Propaganda, Falsul burghez, Ce este democrația?, Binefacerile democrației) ori când lansează apeluri cvasipropagandistice (Intelectuali de tot felul, uniți-vă
TRIBUNA POPORULUI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290257_a_291586]
-
contemplativ („În toate o măsură potrivită/ loc împuținat vederea/ te amăgește și vezi”), obsesia devenirii și a limitei indică maturitatea în tipare reflexive, închiderea senzorialului în favoarea etalării culturale. De aici și impasul poeticii propriu-zise: U. se dedică eseisticii de tip simpatetic și baroc (Apocrife despre Emil Botta, I, 1983) și își reunește în volum articolele despre poezia mai mult sau mai puțin confină (Ecorșeuri. Structuri și valori ale poeziei românești moderne). Munca redactorului de editură, culisele politicii literare, concurența politică și
URICARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290378_a_291707]
-
ca și dorința sa constantă de a transmite „cunoștințe folositoare” își găseau un public destul de variat și de fidel. O notă mizericordioasă, moștenită probabil de la tatăl său, ca și unele convenții literare facile sau romanțioase nu reușesc să tulbure fluxul simpatetic între sinceritatea scriitorului și cititorii săi din epocă sau de mai târziu. Volumul Dans les Carpathes roumaines (Les Bucégi), publicat la Paris în 1906, uzând de motivul „jurnalului găsit” și de „ficțiunea străinului”, a avut la apariție o bună primire
URECHIA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290373_a_291702]
-
jungieni, ar fi un liric in anima, „blocat” de poetul epic in animus. Docta cercetare a „urmelor” scriitorului năsăudean (1986) trebuia să fie prefața unei minuțioase „vieți”, rămasă în sertar. Volumul memorialistic Oameni pe care i-am iubit (1977) evocă simpatetic chipuri de scriitori pe care i-a cunoscut (de la Liviu Rebreanu și Lucian Blaga la Octav Șuluțiu și Dinu Pillat), pe fundalul familiarizării cu opera acestora și al devoțiunii pentru frumos. Apărută postum și după toate semnele nedefinitivată, Generația amânată
VALEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290413_a_291742]
-
Tudor Vianu menține stilistica în sfera criticii, urmând în acest sens pe Leo Spitzer, care în ultimele lui articole cerea insistent ca studiul limbajului să fuzioneze cu critica literară. [...] Critica stilistică este pentru el o însumare de metode: lansonism, critică simpatetică (Einfühlung), critică psihologică și, după cel de-al doilea război mondial, și critică sociologică. Acestea constituie cercurile care se strâng și se desfac într-o pulsație intelectuală care regularizează nu numai studiul, dar și obiectul lui: opera. În cercetarea lui
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
fecundității, iar prin maniera de reprezentare a lor, prin gesturile pe care le semnifică “se încarcă nu numai de semnificație, ci și de putere”(M. Eliade, 1991, p. 27), motiv pentru care „sunt utilizate ca recuzită în cadrul ritualurilor de magie simpatetică”(D. Monah, 1997, p. 87). Importanța personajului feminin în cadrul sistemului religios ca “deținător al misterelor fecundității și fertilității”(Ibidem, p. 89) este sugerată și de categoria vaselor antropomorfe. Ca modalități de reprezentare a divinității feminine, vasele antropomorfe jucau un rol
STATUETE ANTROPOMORFE ALE CULTURII DUDEŞTI. ANALIZA PRIMARĂ. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Livian Rădoescu () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_649]