267 matches
-
superioare, prin posibilitatea „lepădării de sine”. Creduli și indeciși, când iau o hotărâre, acești oameni o fac cu adâncă disperare, pornită din austeritatea propriei izolări. Căci, printre ceilalți, Scarlat Delureanu (Rătăcire) este „un urs”, iar alte personaje consideră lumea „o sindrofie de streini nepăsători”. Înfruntarea esențială este între lumea „de odinioară” a personajului și prezentul agresiv al colectivității, precum în Rătăcire sau în Pană Trăsnea Sfântul. Mai gravă este ostilitatea unor personaje chiar față de viață, pe care se răzbună deoarece nu
BRATESCU-VOINESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285867_a_287196]
-
deja de doi ani aici și reușise să se infiltreze printre frumusețile din Chelsea, așa că l-a primit pe Ben cu brațele deschise și petreceri din belșug. Ben a cunoscut moștenitoare, mici aristocrate, bogătașe europence, mici celebrități. A mers la sindrofii și a întâlnit persoane despre care doar citise în rarele ocazii când răsfoise revista vreunei iubite, și a stat lângă ele, vorbindu-le de la egal la egal. Cei mai mulți oameni nu și-ar dori să pătrundă în astfel de cercuri. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Heraldo apucă sticla de șampanie caldă pe care o avea la picioare, bău o gură și-și termină paragraful: „...âmbătrânitul Manolo n-a reușit să smulgă aplauze pentru pasele lui vulgare și așa am intrat În a treia parte a sindrofiei.“ Singur În mijlocul arenei, taurul rămăsese fixat În același loc. Fuentes se Îndreptă arogant spre el - Înalt, zvelt, cu brațele Întinse, ținând Între degetele fiecărei mâini câte un băț cu cârligul Întins drept În față. Fuentes Înaintă. În spatele său, puțin Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
se bată netulburată pe sub masă după ciolanele întregi, să se râdă, să se facă glume suculente. Cine-l cunoștea pe boier și-ar fi dat seama că e singura petrecere demnă de el; țipetele bețivilor ar fi părut sacre, iar sindrofia întreagă ciudată, dar corespunzătoare. Iar la urmă, când ar fi căzut pe jos, neputând să se miște din pricina stomacului prea plin și ar fi adormit sforăind, un lăutar să se aplece la capul lui Pandele și să-i cânte prelung
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fără de nici o delicateță. Nu l-am văzut pe Hacik stând de vorbă cu vreunul din ei. El se strecura pe cărările portului ca și cum ar fi fost singur pe lume, dar madame Pitpalac pretinde că în fundul unei magazii se petrec deseori sindrofii de familie. Pe Mașinka am remarcat-o, roșie și pistruiată ca și ceilalți, însă domnișoară care nu umblă cu picioarele goale și care-și păstrează o ținută de fată ce se crede frumoasă. Cu madame Pitpalac se salută, dintr-amîndouă părțile
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
culce, rolul meu devenea mai important. După ce o dezbrăca dădaca, trebuia să mă duc în odaia ei și să-i țin de urât "cîteva minute", care uneori se prelungeau atâta, că doamna M... mă dădea pur și simplu afară. Programul sindrofiei cu Adela la patul ei îngrădit cu o leasă verzuie era foarte puțin variat. De obicei îi spuneam o poveste comandată de ea, mereu aceeași, de care nu se sătura niciodată. Era vorba, se înțelege, de un moșneag, de o
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
înainta alarmant de repede spre plop. "Petpedecul"... poreclă dată de Adela unei prepelițe, care spune mereu, conștiincios, în fiecare noapte, aceleași trei silabe, singurele pe care le știe: "Petpedec!"; "steaua nebună"... luceafărul albastru, care ne anunță unsprezece ceasuri și sfârșitul sindrofiei când ajunge deasupra unui plop, al treilea, dintre cei cinci din ograda vecină. Numele i l-a dat tot ea, într-o seară, când ni s-a părut că a luat-o prea repede spre plop, înfrîngînd legile naturii. - Ai
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de Înviorare - cu ferastra larg deschisă - după care intră În baie. Zăbovi În fața oglinzii mai mult decât era necesar unui bărbat. Bărbieritul, estetica feții și Îmbrăcămintea de stradă, constituia pentru el un adevărat ritual. Adesea ori, În diferitele ocazii de sindrofie ori În Întâlniri de afaceri În anturaje de prim rang a societății grecești, Tony Pavone genera admirația tuturor, fiind supranumit pe bună dreptate „Arbitrul eleganței...” Stând În cumpănă, mai privi odată la ceas. Era ora două după amiaza, iar Carla
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
groparii cât și rudele mortului râdeau Într-o veselie generală. Însfârșit, unul din rudele mortului rosti câteva cuvinte probabil de rămas bun, ca În final la poarta cimitirului, se Îmbrățișară de plecare Într-o veselie de parcă veneau de la cine știe ce fabuloasă sindrofie...! Ce părere ai...?” „Cum să-ți spun...După a mea opinie, poporul german apreciează realistic relația dintre viață și moarte, noi oamenii facem parte din Însăși existența, Univerului și a Cosmosului În general adică: ne naștem trăim și murim imitând
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
de Grădina Icoanei și unde presupunea lipsa Șefului de Șantier: acesta nu părăsea perimetrul Gării de Nord. Se hotărî să motiveze banchetul Încercând stingher să țină un toast. „Prieteni, bunii mei tovarăși de muncă...Cu mult timp În urmă am plănuit această sindrofie În care să ne cunoaștem mai bine și să ne felicităm pentru realizările noastre. Vă rog, dațimi voie să aduc un prisos de recunoștiință acelor Șefi de Echipă ce au fost terorizați de Lct.Col.Tudose Ion ce a Încercat
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
vedea doar ochii, și aceia plecați în jos, îndată ce te privea un bărbat, o jumătate de frunte și de obraji, nasul, gura, palmele, poate 2 centimetri de gleznă când femeia era în mers. Oribilă impietate! Nu își însoțea soțul la sindrofii, nici măcar când protocolul diplomatic o cerea. Nu se machia niciodată și nu „știa” că există alternative la culoarea neagră a hainelor. Ca să nu se strice iremediabil în școlile de la noi, fiica ei a rămas acasă, sub oblăduirea rudelor. Pe femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
aerului umed venind dinspre fluviu, pentru că niciodată nu-și dorise mai mult. Și zilele continuau să treacă mai departe, leneșe, nevăzute, și acum după război ca și înainte, fără să-ți dai seama dacă ai fi fost în mijlocul acelor molcome sindrofii feminine, că te afli la porțile altei lumi, atât de înșelătoare păreau acele după-amieze, asemeni perdelelor mohorâte ale solemnei încăperi. Erau totuși amurguri când razele soarelui, căzut în apus, scoteau la iveală camera într-o lumină roșiatică, decolorată de cenușiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Transcriu din jurnalul acelui timp: Stau întins în fotoliu; lumea se rotește în fața ochilor mei obosiți. Gândesc la câte-au fost, la câte vor putea să fie. O lume în căutarea adevărului. Doamna Pavel a avut ieri după-amiază una din sindrofiile ei. Ieri a fost joi. Sindrofiile ei sunt joi ori sâmbătă, de regulă cam din două în două săptămâni. La fel se duce și ea în vizite, în alte zile, așa se trec săptămânile anului. Domnul Pavel cu tabieturile, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
întins în fotoliu; lumea se rotește în fața ochilor mei obosiți. Gândesc la câte-au fost, la câte vor putea să fie. O lume în căutarea adevărului. Doamna Pavel a avut ieri după-amiază una din sindrofiile ei. Ieri a fost joi. Sindrofiile ei sunt joi ori sâmbătă, de regulă cam din două în două săptămâni. La fel se duce și ea în vizite, în alte zile, așa se trec săptămânile anului. Domnul Pavel cu tabieturile, cu gândurile lui. Rex în curte. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de politică, ea îi răspunse, cu voce moale ca suprafața cuverturilor de pluș, că habar n-are de cele „publice”, iar pe soț „nu-l interesează pentru că n-a făcut niciodată politică”. Trecu apoi, felicitându-se, la miezul cald al sindrofiilor știute, în timp ce vântul, prevestitor al iernii ce avea să vină, mișca cercevelele ferestrelor înalte. „A început sărăcia, vorbi una din femeile acelor adunări, pâinea cu cozi de cu noapte, stofele, îmbrăcămintea pe cartelă - pe puncte”, cum se spunea, rezultatul războiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vin și trec peste mine, își spunea cu o ușoară melancolie, de parcă aș fi portar”; era liniștit, totuși, că soția nu „reacționa” în nici un fel la această nedreptate. Acum era vesel, contagios de vesel, în timp ce doamna, uitându-și, pentru moment, sindrofiile de după amiază ale doamnei Pavel, a cărei invitată permanentă era, păstra un surâs calculat și solemn, ca și solemnitatea Ajunului de Crăciun, vrând să afișeze o demnitate ciudată, care, în mentalitatea ei, trebuia să augmenteze, în seara aceea, valoarea, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de la înălțimea unui podiș, iar norii, foarte aproape, treceau printre noi sfâșiindu-se de umerii și capetele noastre. - Da, domnule judecător, aveți o profesiune foarte interesantă. Se interpuse râsul doamnei Neculce care, uitându-și solemnitatea dintâi, redeveni comunicativa musafiră a sindrofiilor din după-amiezile doamnei Pavel; râsul ei cuprinse, molipsitor, un cerc larg de bărbați și femei ce ascultau, adunați în juru-i, povești mai interesante decât cele ale Șeherezadei, căci priveau întâmplări de aici, din vecinătatea vieții de fiecare zi, fără destăinuirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
la pensie, când ar fi trebuit să stea cum a stat toată viața, să-și vadă de liniștea lui, alături de cea a doamnei Pavel care se afla într-o permanentă bună dispoziție, ajutată de firea ei și de dulcile-i sindrofii săptămânale. Se poate ca el să fi fost o fire ciudată, sau poate toată viața a avut asemenea preocupări, dar din prudență perpetuă de funcționar cu mânecuțe, chiar șef de serviciu fiind, nu le mărturisea. - Ce presimțiri? repetă. Uitați-vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vorbirea întinse mâinile - culcată cum era - chemându-l să se aplece să-l sărute, și fără să-și dea seama, intră în somn. Era anul 1954. 21. Doamna Pavel își ținea, în ziua aceea de iulie, una din obișnuitele ei sindrofii, în camera de lângă sufragerie, mobilată printre altele, cu cele două fotolii cu huse vernil cumpărate de curând și canapeaua joasă cu cuvertură lânoasă pe care stăteau acum comod așezate femeile, trei ale acelei după-amiezi, părând a ființa dincolo de evenimentele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
îngrijește obrajii, fruntea, micile, din ce în ce mai stăruitoarele striațiuni din prelungirea ochilor, ca un evantai spre tâmple, se apără cum poate de valurile acestui timp care bate pentru ea (și pentru femeile, și ele în vârstă, cu care se compară, ale acelor sindrofii), din ce în ce mai vizibil secetos. Domnului Pavel nu-i pasă, el e asemeni stâlpului de telegraf din fața porții, cu care se compară câteodată, râzând, uscat și drept, având grijă de verticalitatea ținutei, foarte micile, mai vizibile, mai nu, crăpături ale suprafeței neavând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
doamna Pavel. La noi nu e loc? Am camera de-alături, aranjăm noi; să nu aud așa ceva! și nu lăsă lucrurile în voia lor, stărui până ce învățătorul încheie, mulțumind aprobativ, măgulit și bine dispus. 2. Anii nu stinseră cu totul sindrofiile doamnei Pavel. Doamnele de altădată, femeile acelea multicolor îmbrăcate, care-i umpleau cu zgomotul prezenței lor sufrageria încăpătoare, mobilată cu canapeaua de la peretele dinspre nord, cu cele două fotolii, cu bufetul-vitrină, cu masa grea, dreptunghiulară, de stejar și caldul covoarelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
din ele închiseseră ochii definitiv, iar celelalte nu mai erau în puterea sănătății de atunci și veneau mai rar, un fel de părăsire, se bucurau că trăiesc, dovadă că viața își are felul ei de nemurire, gândeau peste înșelăciunile timpului. Sindrofiile acelea rărite încercau zadarnic vioiciunea ce-o avuseseră cu două decenii în urmă, lipsea ceva invizibil dar esențial. Vârstele devastaseră veselia, spontaneitățile și râsetele de altădată. Mai aveau totuși puterea anecdotelor, a veștilor „bombă”, cum le denumeau, pentru ca la viitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
acelea rărite încercau zadarnic vioiciunea ce-o avuseseră cu două decenii în urmă, lipsea ceva invizibil dar esențial. Vârstele devastaseră veselia, spontaneitățile și râsetele de altădată. Mai aveau totuși puterea anecdotelor, a veștilor „bombă”, cum le denumeau, pentru ca la viitoare sindrofii să se dezmintă asemenea „noutăți” ca fiind invenții ale lumii, sătule de uniformitatea trecerii timpului; anecdotele rămâneau, în schimb, prin ele însele, neatinse de duhul pierzării, de asemenea legendele locului, mereu întinerite, nemuritoare prin permanenta lor reluare. Se râdea, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
va zâmbi nu vremii acesteia ci timpului acela, iar noi...”. Noi suntem acum aici: doamna Pavel, încovoiată de durere pe fotoliul de la căpătâi, alături, în picioare Marga Popescu în rochie neagră, apoi trei doamne din cele ce veneau la rânduitele sindrofii, doi bărbați de pe vremea domnului Pavel, singurii care-au rămas, dar el doi bani nu dădea pe întristata noastră prezență, îi era însă milă de doamna Pavel, dar n-o mai putea ajuta, traversa acum lumi necunoscute, avea dezinvoltura și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
interesa de grăunțele și mălaiul pentru păsări, de coteț de care era nemulțumit și acum că e prea mic, de proviziile pentru iarnă ale doamnei Pavel, dar oricât de rar venea se retrăgea însă totdeauna în acele ore săptămânale de sindrofii ale soției ca să nu le tulbure naivitatea și voia bună iscoditoarelor doamne, care văzându-l îmbrăcat în costumul cu care fusese îngropat, s-ar fi speriat căci n-ar mai fi încăput vreo îndoială asupra faptului că venea din lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]