145 matches
-
care creează un efect poetic mai puternic cu cât sunt mai originale, mai surprinzătoare. „Funcțiunea poetică proiectează principiul echivalenței de pe axa selecției, pe axa combinării. Echivalența devine factorul constitutiv al secvenței.” Prin intermediul metaforelor și al altor figuri de stil (metonimia, sinecdoca), al ritmului, rimei, repetițiilor, al alternanțelor, al contrastelor, „se poate spune că locutorul elaborează un cod special, un sistem singular realizat într-un mesaj singular. Lucrul acesta nu trebuie înțeles în mod mecanic; în măsura în care un mesaj are funcție poetică predominantă
Reprezentativitatea exerciţiilor de limbă pentru formarea competenţelor de comunicare by Carcea Mariana, Haraga Ana, Luchian Didiţa () [Corola-publishinghouse/Science/91830_a_92362]
-
ca "ambiguitate" deliberată. *23 256 Lăsând la o parte ornamentele, putem împărți tropii, în mod adecvat, în figuri de stil bazate pe contiguitate și figuri de stil bazate pe similitudine. Figurile de stil clasice bazate pe contiguitate sunt metonimia și sinecdoca. Raporturile pe oare le exprimă acestea pot fi analizate logic sau cantitativ : înlocuirea cauzei prin efect, sau invers a recipientului prin conținut ; a atributului prin subiect. In sinecdocă, relațiile dintre semn și obiectul la care se referă acesta sunt considerate
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
pe similitudine. Figurile de stil clasice bazate pe contiguitate sunt metonimia și sinecdoca. Raporturile pe oare le exprimă acestea pot fi analizate logic sau cantitativ : înlocuirea cauzei prin efect, sau invers a recipientului prin conținut ; a atributului prin subiect. In sinecdocă, relațiile dintre semn și obiectul la care se referă acesta sunt considerate interne. Ni se oferă o mostră din ceva, o parte care reprezintă întregul, o specie care reprezintă genul, o materie oare sugerează forma care i se dă și
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
privitoare la metaforă sunt deosebit de complexe: Pierre Fontanier (P. Fontanier, 1977), lingviștii saussurieni, Jean Cohen (J. Cohen, 1966) sunt adepții "teoriei substituției", a ideii de "abatere", considerând metafora un trop. Spre deosebire de Aristotel, Pierre Fontanier identifică trei tipuri de tropi: metonimia, sinecdoca, metafora, considerând metafora o deviație care modifică sensul inițial al unui cuvânt, utilizată în discurs și înafara discursului. Pe baza combinării/a transferului de idei, Fontanier identifică cinci tipuri de metafore. Jean Cohen realizează distincția între conceptul de "nepertinență semantică
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
origine al acestei scheme și aplicată pentru a tria și organiza un alt regn" (L. Goodman, 1967: 104). Transferul propus de metaforă este posibil: între două regnuri de relație (ca în cazul hiperbolei, a litotei); între regnuri disjuncte (ca la sinecdocă, personificare etc.); în interiorul unuia și aceluiași regn. Începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, abordarea metaforei ca instrument al funcției cognitive a conștientului (D. Gentner, 1980; G. Steen, 1999 etc.) a devenit mult mai complexă
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
acaparat până și termenul de antisemit, folosindu-l doar pentru ura față de evrei și prejudiciile aduse lor, când, în afara evreilor, există și alte ramuri semitice - palestinienii, de pildă. Numai că, în cazul în care s-ar fi produs, o asemenea sinecdocă istorică nu e defel opera evreilor, ci a lui Wilhelm Marr. Numit de Moshe Zimmermann „Patriarhul antisemitismului”, Marr a fost cel căruia „Judenhass” (ura față de evrei) i s-a părut că sună prea blând, așa că, în 1879, a lansat termenul
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]
-
constituției magice umane. Relatările despre practicile inițiatice aborigene frapează prin imaginea recunoscută în textul literar: „...ei se înfățișau înaintea unui om mascat care, dintr-o singură lovitură de topor, le tăia degetul mic de la mâna stângă”. Pierderea suferită constituie o sinecdocă a morții, cu degetul detașat de trup piere și identitatea perisabilă a neofitului care umblă acum prin lume marcat de modelul arhetipal. „Murind și înviind astfel, neofiții căpătau calități magice” ce vor fi puse la temelia lumii rezidite prin sacrificiu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
sau o conduită și se asociază în mod constant cu acestea. Spunem despre cineva cu abilități strategice ieșite din comun că e un Napoleon sau despre o persoană cu inteligență sclipitoare că e un Einstein etc. E un fel de sinecdocă specializată care transformă un nume propriu în substantiv comun, indicând nu numai o persoană, ci și o clasă de atribute. Du Marsais o înregistra foarte sus în inventarul tropilor, pe poziția a cincea, imediat după catacreză, metonimie, metalepsă și sinecdocă
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
sinecdocă specializată care transformă un nume propriu în substantiv comun, indicând nu numai o persoană, ci și o clasă de atribute. Du Marsais o înregistra foarte sus în inventarul tropilor, pe poziția a cincea, imediat după catacreză, metonimie, metalepsă și sinecdocă. Și înaintea metaforei. Era de fapt un procedeu folosit frecvent, chiar și în epoca lui Heliade Rădulescu. Reminiscență a unei culturi clasice care instrumentaliza ușor biografiile marilor oameni, transformându-le în modele educative, antonomaza opera ca un vast nomenclator de
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
locul și timpul acțiunii, tema, compoziția 1.3.3. Moduri de expunere: - narațiunea, descrierea, expunerea, informarea; dialogul - monologul, - vorbirea directă, indirectă, stil indirect liber; mixt etc. 1.3.4. Figuri de stil și tropi: - epitet, comparație, metaforă, personificație, hiperbola, metonimie - sinecdoca, alegorie, inversiune, gradație, anafora, întrebare retorica, paralelismul metaforic; 1.3.5. Prozodie: - ritmul - dactil - rimă - asonanta ------------- * Conținuturile marcate cu asterisc sunt facultative. 2. Practică rațională și funcțională a limbii 2.1. Situația de comunicare. Factorii care influențează comunicarea. 2.2
ANEXĂ din 30 iunie 2008 privind aprobarea programelor şcolare revizuite pentru disciplinele de studiu din aria curriculară Limbă şi Comunicare - Limbi materne, clasele a V-a - a VIII-a*). In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/214604_a_215933]
-
al presupusei comparații chiar în absența lui, ceea ce demonstrează că, în înțelegerea metaforei, nu se poate face abstracție de suportul contextului. Metafora este o figură de stil esențială, întrucât ea stă la baza altor figuri, cum sunt personificarea, alegoria, metonimia, sinecdoca, epitetul. Epitetul este figura de stil constând în determinarea unui substantiv sau verb printr-un adjectiv, adverb etc., menit să exprime acele însușiri ale obiectului care înfățișează imaginea lui așa cum se reflectă în simțirea și fantezia scriitorului. „Epitetul nu este
Figură de stil () [Corola-website/Science/300651_a_301980]
-
fantezia scriitorului. „Epitetul nu este o figură de stil în sine, ci numai un purtător de figuri de stil. Orice atribut, nume predicativ sau circumstanțial de mod este numit epitet când conține în același timp o metaforă, o metonimie, o sinecdocă, o hiperbolă etc., sau când face el însuși să apară o asemenea figură. Dacă nu cuprinde așa ceva, atunci el nu este epitet.“ Nu orice element determinant (adjectiv sau adverb) este epitet. În situații ca cele din textele de mai jos
Figură de stil () [Corola-website/Science/300651_a_301980]
-
originea lui, a concretului cu abstractul etc., pe baza unei relații logice: Ex:”La noi sunt cântece și flori, Metonimia poate exprima 1) Cauza prin efect; 2) Efectul prin cauza; 3) Denumirea recipientului în locul conținutului 4) Semnul în locul obiectului semnificat. Sinecdoca este o figură de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea întregului în locul părții (și invers), a particularului în locul generalului, a materiei din care este făcut un lucru în locul lucrului însuși etc. Astfel, în expresia
Figură de stil () [Corola-website/Science/300651_a_301980]
-
ar putea fi un omagiu adus tradițiilor trecutului, dar și o distanțare de ele, pentru că, așa cum afirma T. S. Eliot, "Boii soarelui" denunță „futilitatea tuturor stilurilor din limba engleză”. "Eol" este un adevărat compendiu de figuri retorice, unde întâlnim metafora, sinecdoca, prolepsa, epifora („Dau zor, se destramă de zor”), epimona („Falduri grase în ceafă, grase, ceafă, grase, ceafă.”), chiasmul, diereza, onomatopeea („Sllt. Aproape ca un om sllt să-ți atragă atenția.”), aliterația, hipotipoza, antanaclaza („Mai irlandez decît irlandezul de rînd.”), epizeuxis
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
termen al presupusei comparații chiar în absența lui, ceea ce demonstrează că, în înțelegerea metaforei, ne putem face abstracție de suportul contextului. Metafora este o figură de stil esențială, întrucât ea stă la baza altor figuri, cum sunt personificarea, alegoria, metonimia, sinecdoca, epitetul.
Metaforă () [Corola-website/Science/308759_a_310088]
-
un autor disputabil, chiar negaționist. Profesorul Michael Shafir l-a descris dedrept „antisemit notoriu”. Istoricul Florin C. Stan consideră că „...Abordarea (holocaustului evreiesc) este marcată însă, pe alocuri, de "parti-pri"-uri și înserarea unor păreri personale (...) În nu puține contribuții sinecdoca este la ea acasă (...) Lucrarea lui Alex Mihai Stoenescu, "Armata, Mateșalul și evreii" a fost criticată, între altele, pentru „afirmații globalizante” privind „vinovăția” evreilor...”.
Alex Mihai Stoenescu () [Corola-website/Science/306699_a_308028]
-
expresionismului, "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", în care se oglindește și faimoasa potențare a misterului, exprimată totodată și în registrul aforismului, din "Pietre pentru templul meu" (din același an): Enumerarea nu este întâmplătoare, căci realul vizat prin sinecdocă are patru cardinale repere: floarea - ca punct inițial, „epifanic“, „primăvară“, sau „vară“, ori „toamnă“, cu fragranța vieții; ochiul - bază a receptării întru reflectare, întru cunoaștere de orizonturi; buzele - „treaptă“ a senzorialului / carnalului, „garoafă“ a rostirii, a exprimării sinelui etc.; mormântul
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
-i deducă întreaga istorie / viață, spre a proiecta-o în sfera înaltă a spiritului sacru, «în mântuit azur», chiar „tăind“ nodul gordian existențial ca Alexandru Macedon. Numai astfel « Poetul ridică însumarea de harfe resfirate», sumă de trăiri și „harfe“ (metonimie / sinecdocă: "Poet / Poezie") ce pot fi pierdute în „sborul invers“, „zborul“ dinspre tinerețe spre bătrânețe, dinspre viață spre moarte, dinspre lumină spre întuneric; numai în acest chip istovitor, trăind / cunoscând profund marea vieții, se naște veritabila poezie, pura poezie, asemenea transparentelor
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
în acest chip istovitor, trăind / cunoscând profund marea vieții, se naște veritabila poezie, pura poezie, asemenea transparentelor meduze ivindu-se dintr-o foșnire mătăsoasă a clorurii de sodiu. În "Timbru", se continuă "ars poetica parnasiano-hermetică barbiană;" "cimpoiul" și "fluierul" (metonimie / sinecdocă: "Poet / Poezie") sunt instrumentele specifice rapsozilor pelasgo-daco-thraci / valahi (dacoromâni-arhaici), întregului neam al orfeicilor; "misia Poetului / Poeziei" este de a cânta «durerea divizată», durerea lumii întregi din fiecare "ens / ins" al ei; dar nu numai omul este demn de cântare, ci
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
darul divinației. Numele personajului este compus din cuvintele grecești μέλας, μέλανος ("melas, melanos" = negru, negricios, întunecat) și ποῦς, ποδός ("pous, podos" = picior), însemnând în sens propriu „picior negru”, iar adjectival „cel cu picioare negre”. Folosirea formei de singular reprezintă o sinecdocă și nu implică faptul că Melampus ar fi avut un singur picior sau că doar unul dintre ele ar fi fost negru (aceeași formă este prezentă și în compunerea numelui Οἰδίπους, "Oidipous" = Oedip). O legendă atestată cel puțin din sec
Melampus () [Corola-website/Science/331968_a_333297]