KorAP: Find »[drukola/base=situațiune & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...30 >

726 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921

întipărit naturei umane, și pentru că rar e acela care n-ar putea, dotat cu viociune naturală și cu freschezsa (unui naturel fericit) [unei] naturi fericite, să se transpuie și să trăiască și el în unele personalități și în unele stări (situațiuni); tot precum e rar individul din societatea cultă care într-o dispozițiune potențată a sufletului n-ar putea să-și verse simțirea sa într-o poezie lirică de calea-vale (leidlich)". Și cu toate astea în amândouă cazurile astea sunt niște

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
constă așadar esențialmente în înrudirea fiecărui individ cu o mulțime de circonstanțe și personalități în care individul se continuă, cum am zice, pe sine însuși într-un mod oarecare. Dacă o natură impresionabilă, atrasă de reprezintarea din partea poetului a unor situațiuni și tipuri în cari se regăsește oarecum, sau dusă de avântul liric al poetului, dacă, luîndu-se în total, poate să ni le imprime în suflet ca [o] (un adevăr) naturalitate oarecare, asta nu e neci o dovadă și neci o

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
e abandonul plin de entuziasm la un fond foarte înalt care împle tot sufletul și care fond ia o espresiune deosebită numai fiindcă această espresiune e condiționată de coprinsul diferit al fondului. Acest ton principal (Grundton) liric capătă așadar prin situațiune într-adevăr modificațiunea sa naturală care însă nu ajunge neciodată până la individualizațiune. Bara acestui stadiu se arată în deplina ei valoare în momentul chiar când tipul poetic se estinde în direcțiuni diferite cari nu urmează nemijlocit din concentrațiunea simțirei lor

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
ca uniunea (fuziunea) mai înaltă a celor două trepte dentîi, constă esențial din ecuilibrul cel rar de-a potența cu libertate simțirea subiectivă și de-a se putea transpune în starea cea mai înălțată ce-ar pretinde-o caracterul în situațiunile sale din deosebite ori și totuși de-a găsi în orce moment fără osteneală trecerea din cea mai internă emoțiune a sufletului la chietudinea reflexiunei; așadar acest secret constă din jocul cel minunat de-a trata caracterul ce-avem a

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
artiștii cei mari se prezintă numai ca o frângere deosebită a razelor spiritului lor poetic, capătă în aciia cari le împrumută de la aceștia numai caracterul unei haine imperiale împrumutate, sub care însă nu arareori poți vedea vălul cel sărac. În situațiunile acelea cari cheamă ca cu o vrajă sufletul cel mai intern din abisul lor se va [evidenția] cu deosebire într-o coloare grelă neputința reprezintatorului de-a se familiariza cu o speție de espresiune care nu e proprietatea sa. Această

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
elocuțiunei corporale, prin care artistul reprezintator ia în proprietate corpul ca pe laturea naturală a spiritului și face din el o unealtă pentru reprezintarea stărilor sufletului: e problem al secțiunea a doua de-a lăsa să se nască aceste stări (situațiuni) sufletești dinaintea noastră în dezvoltare organică (dezvoltare individuală) și de-a considera reprezintarea acestor stări în legătură cu elementul spiritual al graiului în perpetuă pătrundere reciprocă a amîndor părților. Fructul copt al acestei pătrunderi este reprezintarea ideală a caracterelor, personalitatea nobilă care

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
auditorului sensul logic al întregei vorbiri împreună cu toate relațiunile ideale în care se rămurește vorbirea. Accentul logic e așadar un rezultat al înțelegerei. Sensul conceput fals sau neclar are drept urmare o întonare falsă or neclară. Pe auditor îl pune în situațiunea penibilă de-a fi escitat în el o mișcare pe care mintea sa trebuie s-o sisteze or s-o schimbe. Prima condițiune a toată recitațiunea e înainte de toate o înțelegere clară, care să pătrundă în cele mai interne relațiuni

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
tratări. Acea lege generală a declamațiunii pusă în frunte, ca versul ca atare să nu se audă, și cu toate astea totuși puterea și caracterul ritmului să fie păstrate, această lege își are firește valoarea sa și aicea. Însă multilateralitatea situațiunilor dramatice și vicisitudinea simțămintelor care toate sânt învălite în haina largă a iambului cincviped, toate astea cer ca în declamațiune să i se dea ritmului totdeuna caracteru 1 acela pe care-l pretinde patosul. Ritmul trebuie neapărat ca să-i fie

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
constitutive; un coprins însă care e aproape de conversațiune va pretinde o tratare ușoară a ritmului, care mai să volatilize ritmul. Wallenstein, când vorbește cu ai săi, și tot el când vorbește cu o energică elocuență față cu pappenheinezii, pretinde, conform cu situațiunea, când o tratare mai grea, când una mai ușoară a ritmului iambic. Când după o conversațiune în proză a unor individe din regiunile de jos ne anunță deodată o figură din lumea mare cu ritmul iambic, ca Benvolio de pildă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
mare cu ritmul iambic, ca Benvolio de pildă în scena întîi din Romeo și Iulia, sau ca ducele de Cornwall despărțind în Lear pe Kent și pe șambelanul Curții, atuncea greutatea ritmului trebuie să ni sensibilize aceste antiteze. Iambul, în situațiuni de felul acelora unde el esersă și influința simbolică de-a ne transporta dintr-o sferă anterioară va trebui să se prezinte cu o altă greutate decât când am auzi aceleași pasagie în mijlocul dialogul[ui] metric. Pentru că tragedia franceză e

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
distincțiuni fine nici că se pot contrage sub o lege abstractă oarecare. {EminescuOpXIV 323} Noi avem a face-aicea cu arta dramatică, care, ca cea mai multilaterală, este acea speție de poezie care întrunește în sine cea mai mare mulțime de situațiuni și simțăminte și de-aceea implică în sine și întrebuințarea cea mai variată a tempoului corect. Din însăși natura noțiunii rezultă o împărțire în trei momente. Momentul întîi coprinde măsura generală cu care are să se declameze opera dramatică peste tot

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
mai nalt. Pentru că tempo prin măsura mișcărei sale în timp reflectă caracterul spiritual al 406v dramei, atât în genere cât și în speție, de aceea el de sine percurge aceste trei momente: a generalității, a spețializării (caracterelor) și a individualizări (situațiunii și simțămintelor), și cu acest din urmă se terminează în concluziunea celei mai mari eficacități. Algemeinheit - universalite, generalite, totalite, communaute; Besonderheit - specialite (abstract și concret); Einzelnheit - detail, particularite; Ding (individ). Ce se atinge acuma de distingerea cea mai generală, ce-

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
toate astea declamațiunea epică va trebui să constituie un studiu deosebit pentru reprezentatorul dramatic. El învață aicea acea liniște și claritate în espresiune condiționată de despărțirea declamatorului de obiectul său, deși toate impresiunile deosebite pe cari le provoacă obiectele și situațiunile vor trebui indicate. Fără de-a deveni uniform or trăgănat, artistu 1 trebuie totuși să se ferească de-a cădea într-o astfel de dezapropriațiune. de sine însuși și să plutească ca epopea însăși între mișcare și liniște, între contemplațiunea

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
sanguin nu poate să denege focul ce stârnește în el însuși coprinsul narațiunei sale, totuși el trebuie să evite toată forțarea or escentricitatea. Tonul fundamental al narațiunei lui va respira dar un fel de solemnitate, precum o și cere neapărat situațiunea. Narațiunea lui are să prezinte înainte de toate în trăsuri mari o icoană a acelei vergine mântuitoare. Tot micul colorit de detaliu trebuie să se eviteze cu îngrijire, și întregul nu trebuie să se reciteze deloc într-un stil declamatoric, cum se

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
a demnității sale proprii) de demnitate personală. Una din temele cele mai grele dar și mai interesante pentru cel ce reprezintă e narațiunea lui Theramene, în Phaedra lui Racine. Și aicea lucrul de căpetenie e nimerirea tonului fundamental condiționat de situațiune și de caracter. Vrem să vedem dinaintea noastră un om în anii cei mai maturi, aproape de bătrăneță, care-i transmite lui Theseu teribila știre despre trista soarte a lui Hyppolit. Firește că trebuie să simțim din acest Theramene că el

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
simți întotdeuna străin și chiar inchietat în acest costum. La mânuirea costumului antic un actor cu o fantazie bogată cade însă într-un pericol spețial, acela adică de-a ridica pitorescul drapărei, frumusețea în încrețirea și aruncarea hainelor, asupra adevărului situațiunei și de a jertfi situațiunea dorinței de-a arăta o imagine frumoasă. Însă daca în cursul reprezentărei ne aducem aminte de artistul plastic și dacă ochiul nostru se captivează prin pozițiunea și draparea hainei ca atare mai mult de cum o

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
inchietat în acest costum. La mânuirea costumului antic un actor cu o fantazie bogată cade însă într-un pericol spețial, acela adică de-a ridica pitorescul drapărei, frumusețea în încrețirea și aruncarea hainelor, asupra adevărului situațiunei și de a jertfi situațiunea dorinței de-a arăta o imagine frumoasă. Însă daca în cursul reprezentărei ne aducem aminte de artistul plastic și dacă ochiul nostru se captivează prin pozițiunea și draparea hainei ca atare mai mult de cum o cere adevărul, atuncea artea îmbrăcămintei

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
hainei ca atare mai mult de cum o cere adevărul, atuncea artea îmbrăcămintei nu mai e la actor mijloc, ci scop. O dirigență circumspectă va trebui să îndrepteze critica ei asupra unui pericol atât de apropiat și să cerceteze raportul dintre situațiunea caracterului și dintre draparea hainei și să măsoare durata persistenței în ea după persistarea în dispozițiunea sufletească din dramă. Căci pozițiunea, pentru frumusețea ei numai, nu poate să dureze mai mult decât mișcarea sufletească, ci din contra trebuie să se

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
un ton fundamental fals însă, chiar daca arta întru urmărirea dezvoltărei ar fi cât de mare, contrazice credinței în adevărul espresiunii și oprește astfel o mulțămire artistică deplină și curată. Numai prin mijlocul tonului fundamental se susține evidentă unitatea caracterului, fie situațiunile și schimbările simțămintelor cât de varii. Tonul fundamental e terenul anumit din care cresc și se ridică diferitele modulațiuni ale tonului ca espresiuni pentru diferitele simțăminte și afecte. De-aceea aceste modulațiuni nu sânt niciodată numai niște copii fără coloare

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
individualitatea aceasta trebuie înțeleasă și trebuie înțeles totodată ca toate combinările sale cu întîmplările timpului sânt organice și conforme cu individualitatea însăși. O recepțiune fără ca partea caracterizatoare a faptelor să fie individualitatea națională nici nu se poate cugeta măcar. Fiecare situațiune a caracterului trebuie să se prezinte așadar ca rezultatul unei mișcări precese, și în înțelesul acesta ea trebuie să fie și întrupată prin ton și ținută. Aceasta mijlocire e acuma de-o speție duplă. Întîi: mijlocirea diferitelor dispozițiuni sufletești în

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
în fiece clipă să se reflecte viața individuală a tuturor figurelor celorlalte, cari formează cu el întregul unei scene, și să se reflecte astfel încît din asta să ni se facă vădită partea specială, condiționată prin natura caracterului și a situațiunii și mișcarea sufletească individuală. Aceasta o împlinește jocul mut al reprezentatorului. Condițiunea absolută a jocului mut e așadar: ca caracterul ce e a se reprezenta să fie totdeauna conceput în raportul său adevărat cu celelalte persoane și din asta să

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
sânt decât singuratecile vorbiri cari se întrerup și se reîncep (reiau). Jocul mut le mijlocește {EminescuOpXIV 357} între ele și le face să fie espresiunea conexă a vieții individuale, căci el arată oarecum firul roșu care trece prin împleticirea tuturor situațiunilor unui caracter. În jocul mut se împreună așadar toate elementele elocuțiunii trupești, spre a reflecta impresiunea care e produsă într-un caracter prin fapta și vorbele celor ce (coagează) colud. Mai întîi jocul mut mijlocește patosul vorbirei întrerupte cu cea

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
mai intimă prin spiritul caracteristic pe care artistul știe a-l insufla tonului. [... ] Abia prin accentul etic înviază înainte-ne o esistență individuală, o stare sufletească în determinarea sa caracteristică, pe care o produce și care-i o rezultantă a situațiunei ca un component și a personalității deosebite ca alt component. Spre a întrebuința o comparațiune: nu fiecare organism sau element reagează sub aceleași împrejurări în unul și același fel, ci fiecare după natura sa specifică. Reacția fierului, a pucioasei ș. a

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
proprie. După natura ei se împarte în două: tehnica sceneriei și reprezentarea dramatică prop[r]ie. Tehnica sceneriei pune, cum am zice, opul în cadru și-i dă fiecărei scene (mărginirea) îngrădirea ei sensibilă. Ea orânduiește toate grupele născute din situațiuni, nașterea și schimbarea acestor grupe, și-i înseamnă fiecărui membru locul său în întregul tabloului. Această activitate e nutrită de simțul plastic și pitoresc și din cunoștința celor ce se poate reprezenta și poate face efect pe scenă. Tema mai

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
sale, a etății, a naționalității, a dispoziției sufletești, a patosului, consunetul fiecărei figuri speciale cu sensul întregului op, nivelarea posibilă a tuturor inegalităților născute din puterile neegale ale actorilor, apăsarea puterii prea mari, învioșarea lîngezirei, subordonarea fiecărui tip și fiecărei situațiuni sub legea supremă a unității estetice, toate aceste are să le considere o directură adevărată la repetiții și are să le lase să vie la îndreptățirea lor. Numai sub aceste condiții ea este o activitate ce folosește artei și onoră pe artist

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]