1,488 matches
-
Prestolului și Tarului rus. Localitățile au fost clasificate în trei categorii: A- bogați, B- mijlocași, G- săraci. Iată ce este scris în acel registru despre satele din actuala comună Zagarancea: (registrul a fost întocmit în limba română cu grafie chirilica (slavona). Satul Semeni este scris sub numărul 16 (Сэймений)- la categoria B - doi preoți, 1 diacon, 1 ponomar; la categoria G- 29 gospodării și un burlac. În total locuiau 34 bărbați. Femeile nu era numărata și nu plăteau impozite. Moșia aparținea
Zagarancea, Ungheni () [Corola-website/Science/305222_a_306551]
-
1499, ceea ce duce la concluzia că în acei ani biserica era aproape terminată, nefiind terminată probabil pictura și nefiind înzestrată cu odoare. Pisania bisericii s-a păstrat pe zidul sudic al edificiului, într-un chenar, având o inscripție în limba slavonă (una dintre cele mai mari de acest gen din România) care relatează numai data terminării construcției, nu și data începerii. Textul inscripției este următorul: ""Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, pan Ion Tăutul logofăt a început
Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești () [Corola-website/Science/317167_a_318496]
-
-lea." În județul Neamț se afla o pădure și un hidronim "Brașovana". Lângă Vaslui existau o vale și un sat Brașovenița. Lângă Buzău era "Izvorul Brașovului" și "Poiana Brașovului". Lângă Ialomița era toponimul 'Brașovița" "Nicolae Drăganu" atribuia toponimului o etimologie slavonă (slava veche) în baza numelui propriu "Brașa" (cf. Brasevo - Sârbo-Muntenegreanâ și Braskov, Brastice Ceho-Bohemia). Sextil Pușcariu “Dar de la Bratoslav mai avem o forma hipocoristică, "Brașa", care e la baza numelui Brașov, precum a presupus N. Drăganu” . I. Pătruț, slavist clujean
Brașov () [Corola-website/Science/296936_a_298265]
-
Liberă, ca președinte al Muzeului Luptelor de Eliberare și primul președinte al Academiei Ucrainene Moghilă-Mazepa. În calitate de lingvist, Smal-Stocki a scris împreună cu Ț. Gartner lucrarea "Grammatik der ruthenischen (ukrainischen) Sprache" (1913), în care a susținut ca limbă ucraineană provine direct din slavona comună, negând ideea că aceasta s-ar fi dezvoltat separat. Acest punct de vedere și l-a aparat mai tarziu, în special în lucrarea "Dezvoltarea legăturilor din familia limbilor slave și relația dintre acestea" (1925, 1927). El s-a opus
Ștefan Smal-Stocki () [Corola-website/Science/319399_a_320728]
-
apusul Europei, limba rusă a fost foarte puțin influențată de limba greacă și de limba latină în care erau scrise primele lucrări teologice creștine. Acest fapt s-a datorat alegerii de la început ca limbă de desfășurare a liturgiei a limbii slavone în locul celei grecești sau latinești. Triburile nomade turcice cumane (polovoții, kipciakii) au cucerit regiunile stepelor sudice dintre granițele Rusiei Kievene și de-a lungul coastei Marii Negre și au fondat un stat - Deșt-e-Kipciak. Respingerea atacurilor nomazilor, în special cele îndreptate împotriva
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
Orașul are port la Dunăre, iar în apropiere se află Centrala Nucleară de la , singura centrală de acest tip (CANDU) din România. orașul a fost reconstruit de legendarul domn muntean Negru Vodă, astfel ar putea proveni numele său "cerna" (cernîi) în slavonă însemnând "negru". O altă versiune este că denumirea vine din slavonă având semnificația de apa neagră. În favoarea acestei ipoteze ar pleda faptul că, multă vreme, numele ― uzual și oficial ― al localității a fost „Cernavoda“ (ultima literă fiind a, nu ă
Cernavodă () [Corola-website/Science/297013_a_298342]
-
Nucleară de la , singura centrală de acest tip (CANDU) din România. orașul a fost reconstruit de legendarul domn muntean Negru Vodă, astfel ar putea proveni numele său "cerna" (cernîi) în slavonă însemnând "negru". O altă versiune este că denumirea vine din slavonă având semnificația de apa neagră. În favoarea acestei ipoteze ar pleda faptul că, multă vreme, numele ― uzual și oficial ― al localității a fost „Cernavoda“ (ultima literă fiind a, nu ă), acesta fiind însă înlocuit, pe nesimțite, de prin anii 1960-1970, în
Cernavodă () [Corola-website/Science/297013_a_298342]
-
a fost marcată de probleme dinastice și familiare. Fratele său vitreg mai în vârstă, Bezprym, era fiul prințesei maghiare Judith, a doua soție a tatălui său Bolesław I. Mieszko a avut, de asemenea, un frate mai mic, Otto. Potrivit obiceiurilor slavone, era de așteptat ca un tată să-și împartă moștenirea la toți fiii săi. Cu toate acestea, deoarece Bolesław nu a dorit să fragmenteze regatul, frații lui Mieszko nu au primit nimic din moștenirea tatălui lor. Deoarece Bezprym era fiul
Mieszko al II-lea Lambert () [Corola-website/Science/327681_a_329010]
-
lui Mieszko al II-lea au pus piciorul, n-a mai crescut iarba niciodată. Împăratul l-a acuzat pe conducătorul polonez că a avut parte de o încoronare nelegitimă și l-a declarat uzurpator. Această invazie a implicat pământurile triburilor slavone Lutici. În octombrie 1028, un district al acestor triburi, Pöhlde, i-a cerut împăratului să-l apere de trupelor lui Mieszko, promițându-i sprijin în lupta împotriva domnitorului polonez. În ciuda tratatului de pace dintre Polonia și Germania, împăratul a organizat
Mieszko al II-lea Lambert () [Corola-website/Science/327681_a_329010]
-
satiric, iar în lucrările sale pur corale este prezentă tradiția muzicii sacre rusești, cum ar fi lucrarea "Zapechatlyonnyj angel" ("Îngerul izolat") pentru cor mixt și cobuz (instrument de suflat, asemănător cu fluierul și cavalul), bazată pe texte canonice ortodoxe în slavonă, care poate fi considerată o adevărată liturghie rusă și una dintre cele mai frumoase lucrări sacre ale secolului XX.
Rodion Șcedrin () [Corola-website/Science/331965_a_333294]
-
cele mai bune cărți care s-au scris cândva”". Atât credincioșii catolici, credincioșii ortodocși, cât și credincioșii protestanți o admiră și se înfruptă din bogăția spirituală pe care o degajă. E demn de știut că prima traducere cunoscută în limba slavonă a lucrării "Imitatio Christi" e datorată unui român, boierul cărturar Udriște Năsturel, cumnatul domnitorului Matei Basarab. Traducerea a fost realizată și tipărită în secolul al XVII-lea, la Mănăstirea Dealu. Până în 2005, moaștele / relicvele "Fericitului Thomas a Kempis" se aflau
Thomas a Kempis () [Corola-website/Science/319967_a_321296]
-
în Europa pentru a uni două persoane de același sex (în special bărbați). Cuvântul "adelfopoiesis" (tradus ‘a înfrăți’) provine din limba greacă de la cuvintele ἀδελφός (adelphos): ‘frate’, și ποιῶ (poio): ‘fac’. Prima informație modernă care există despre ritualul "adelphopoiesis" (în slavonă "pobratimstvo" = înfrățire) este din 1914, când teologul rus Pavel Florenski (Павел Александрович Флоренский) relatează elementele fundamentale ale acestui ritual: Una dintre rugăciunile citite este: În cazul bisericii catolice, preoții rar participaseră la acest ritual până în epoca modernă, când a fost
Adelphopoiesis () [Corola-website/Science/328861_a_330190]
-
Same-sex unions in premodern Europe") care a fost publicată și sub denumirea de: "Căsătoriile de asemănare" ("The marriage of likeness"). Boswell redă textul și traducerea unor versiuni ale acestei ceremonii în greacă și traducerea unor versiuni ale ceremoniilor din limba slavonă. Boswell presupune că înfrățirea era similară conceptului actual de homosexualitate, mentalitatea și concepțiile s-au schimbat mult din Evul Mediu. Cunoscutul istoric Alan Bray, a studiat ritualul mai în detaliu, luând ca bază de documentare sursele englezești. În lucrarea "Prietenul
Adelphopoiesis () [Corola-website/Science/328861_a_330190]
-
din Anghelești a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Vâlcea din anul 2004, având codul de clasificare . Biserica este datată de o pisanie excepțională prin vechimea sa la bisericile de lemn din Oltenia, păstrată integral, scrisă parțial în slavonă, parțial în română, și descoperită în anul 2009, cu ocazia mutări construcției în Muzeul Satului Vâlcean. Pisania începe prin a fixa actul ctitoricesc în epocă cu datarea precisă și principalii actori: "„† Să se știe că s-au făcut în zilele
Biserica de lemn din Anghelești-Cărpiniș () [Corola-website/Science/316501_a_317830]
-
la 1675 s-a născut un copil care adult fiind a fost poreclit "Iminul", fiul lui Iminul a fost Iovul lui Iminul, născut la 1705, care a fost hirotonisit ca preot sub numele sârbizat de Iovul Iminovici, în conformitate cu uzul limbii slavone al cancelariei mitropoliei de la Carloviț. Din cauza războiului ruso-austriaco-turc din 1735-1739, în urma căruia Banatul și alte regiuni, abia cucerite de la turci în 1716-1718, reintrau sub suzeranitate turcă, și în urma apelului episcopului Inocențiu Micu-Klein către românii de pretutindeni de a se stabili
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
Cozia și Govora, unde deprinde caligrafia și pictura bisericească A fost chemat în 1786 la Râmnic de către episcopul Filaret, fiind numit în funcția de eclesiarh al Episcopiei Râmnicului Noul Severin. Episcopul i-a prețuit talentul de caligraf și cunoștințele de slavonă, turcă și rusă, însărcinându-l să scrie condica episcopiei și a metocurilor ei. După începerea Războiului Ruso-Austro-Turc (1787-1792) și ocuparea Țării Românești de către austrieci (1788), îl însoțește în pribegie, împreună cu Naum Râmniceanu, pe episcopul Filaret, călătorind în Banat, Transilvania și
Dionisie Eclesiarhul () [Corola-website/Science/337116_a_338445]
-
la Mitropolia Ungrovlahiei (1804-1812), unde a organizat o școală de caligrafi și arhivari și a condus tipografia (1809). După alegerea lui Nectarie ca mitropolit al Ungrovlahiei în decembrie 1812, s-a retras la Craiova, unde a fost dascăl de limba slavonă și traducător de documente. A murit bătrân și sărac la Craiova în 1820, probabil în casele Bisericii Brândușa, și a fost îngropat la această biserică. a desfășurat o îndelungată activitate de caligraf, copiind sau scriind el însuși mai multe pomelnice
Dionisie Eclesiarhul () [Corola-website/Science/337116_a_338445]
-
cronici cu interesante date istorice, scrise cu o caligrafie artistică și împodobite cu inițiale înflorate, scene și portrete, sunt păstrate în prezent la Arhivele Statului din București și la Biblioteca Academiei Române, reprezentând un bogat material documentar. A tradus din limba slavonă " Calea împărătească a crucii Domnului" și din limba germană "Întâmplările războiului franțozilor și întoarcerea lor de la Moscva" (Buda, 1814) și "Vrednica de pomenire biruință" (Buda, 1815). Opera sa principală, "Chronograful Țărei Rumânești de la 1764 până la 1815", a fost scrisă la
Dionisie Eclesiarhul () [Corola-website/Science/337116_a_338445]
-
cât și pătura conducătoare erau multinaționale, slavii (ziși „șchei”) fiind în general la fel de numeroși ca și proto-românii, și pe alocuri majoritari (din acea perioadă au rămas nenumărate toponime slave precum Bistrița, Crasna, Ialomița, Prahova, Săvădisla, Slatina ș.a., limba și scrierea slavonă oficiale în liturghia bisericească și în principatele române, sau denumiri precum Blahnița, Vlăhița, Vlăsia sau Vlașca pentru zonele cu comunități protoromâne înconjurate de populații slave). Micile cnezate slavo-române erau de altfel vasale ale puterilor vecine precum Ungaria, Galiția, Tătarii sau
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
la Constantinopol, de unde îl va aduce pe grecul Ierotei (Hieroteus) pe scaunul unui episcopat bizantin de Alba Iulia. Numele viitorului rege a fost inițial Vajk, considerat de unii istorici maghiari fiind un nume păgân turcic, iar de alții de origine slavonă. Învățătorul tânărului Vajk a fost Adalbert, episcopul de Praga. El i-a influențat pe Géza (încă păgân) și pe Sarolt (provenită dintr-o familie creștină de rit bizantin) să treacă la catolicism, împreună cu copiii lor. Vajk a fost botezat în
Ștefan I al Ungariei () [Corola-website/Science/302648_a_303977]
-
pridvorul bisericii, s-a înființat în primul pridvor o bibliotecă cu carte religioasă, care este pusă la îndemâna credincioșilor. Tot in pridvorul bisericii se păstrează cartea veche, atât cea de cult cât și de cultură universală, scrise în limbile greacă și slavonă. Biserica a fost restaurată de mai multe ori, prima restaurare fiind cea din 1874. Între anii 1966 - 1972 biserica a fost renovată în interior și în exterior, fiind pictată în frescă de către pictorul Constantin Călinescu și Iulia Handragel. Icoana hramului
Biserica Zlataust () [Corola-website/Science/318060_a_319389]
-
o samă dintre ei însăși au căzut la robie, iar o samă au pierit la război. Peste trupurile acelor pieriți s-au făcut movilă... în care movilă este Frință căpitanul cu alte trupuri." Pe cruce se află o inscripție în slavonă. Unul din brațele crucii este rupt. Crucea lui Ferentz a privegheat intrarea în târg până când Iașul s-a tot întins înspre Vaslui. Astăzi, groapa comună a ajuns să fie acum aproape de miezul orașului. În apropierea crucii s-a înălțat un
Crucea lui Ferentz () [Corola-website/Science/302069_a_303398]
-
hlamidă de culoare bej, cu flori albe. Mănăstirea Zografu are cinci paraclise în incintă și opt la chiliile din afară. În apropiere se găsește și Schitul Bogorodița (sl. Bogo-rodița = Născătoarea de Dumnezeu, în grecește Theotokos). Biblioteca conține 388 manuscrise în slavonă și 126 în limba greacă, din care 26 pe pergament. Mai are peste 10000 de cărți tipărite, printre care și românești cu literă chirilică, dar și multe documente. Tezaurul păstrează odoare și obiecte de cult din argint, icoane vechi, evangheliare
Mănăstirea Zografu () [Corola-website/Science/303571_a_304900]
-
este un cuvânt întâlnit în unele limbi slave. Este tradus uneori (inexact) prin Prinț sau Duce. Cuvântul își are originea probabil din cuvântul proto-germanic "Kuningaz", care a fost la rândul lui împrumutat din vechea slavonă în limbile finlandeză și estonă - "Kuningas". Titlul este scris și pronunțat similar în limbile est-europene: A fost împrumutat din limbile slave în În limbile vest slave și-a schimbat într-o oarecare măsură înțelesul în Înțelesul cuvântului s-a schimbat
Cneaz () [Corola-website/Science/302883_a_304212]
-
roman") i-a conferit titlul de mare cneaz amantului ei, comandantul militar și omul de stat Grigori Potemkin. După 1801, după încorporarea Georgiei în Imperiul Rus, diferitele titluri nobiliare (de comit) ale aristocraților locali au fost traduse în limba rusă (slavonă), deseori într-un mod controversat, prin "cneaz". În mod similar, numeroși nobili mărunți tătari (sau din așa numita de greci "Tartaria", litoralul de nord al Mării Negre) au pretins dreptul de a se numi "cneji" (deoarerce și ei erau comiți încă
Cneaz () [Corola-website/Science/302883_a_304212]