286 matches
-
ar fi ținut cu burta lipită de pământ”. Băieții mai aflaseră că, la intrarea În război Împotriva Rusiei, pentru recuperarea teritoriilor furate, soldații eroi nu aveau altă grijă decât să facă În vreun fel ca să fie lăsați la vatră. Prin smârcurile râului pe care Armata, În urma unui vestit ordin dat de Mareșalul care conducea Întreaga țară, se străduia să-l treacă, Începuseră să apară o grămadă de răniți la picior, mai ales la stângul. Or, În tranșeele săpate la repezeală, picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
codrului, dar și om Învățat și știutor de carte, Viteazul a trimis la el soli care promiteau iertarea de păcatele tâlhăriei În schimbul ajutorului În lupta cu turcii. În vestita bătălie În care conducătorul Armatei turcești, Sinan-pașa, și-a scuipat În smârcurile unui râuleț și ultimii doi dinți pe care-i avea, corpul de oștire care a Închis capcana se strecurase anevoie prin pădure, călăuzit de hoțul Stavrinos, dar ajunsese tocmai la timp ca să gâdile gingiile pașei. Hoțul pocăit avea o admirație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
jucându-se cu cioburile de porțelan, că bomba spărsese ulciorul. La Foiște ceștile poposiseră după ce Învățătoarea lui - și așa nefericită că ajunsese din birourile unei foste bănci din marele oraș În acel Sat cu Sfinți Înconjurat de păduri și de smârcuri - aflase că sora aceea a ei care rostise cândva cuvintele despre ulciorul făcut țăndări se prăpădise În chinurile Îngrozitoare ale unei boli pe care nici o ființă n-avea cum s-o merite. Micul Foiște, pe atunci În clasa a patra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
căci, neatent, se ștersese de sudoare fără să-și dea seama, cu mâna plină de perii scurți și ascuțiți ce se grăbeau să se Înfigă În piele. Pe drumul de Întoarcere În sat, pe seară, pe când camionul trecea pe lângă niște smârcuri formate de năvălirile unui râuleț și prin care, cu sute de ani În urmă, vestitul comandant turc Sinan-pașa Își pierduse dinții, câțiva țigani bătuseră - mai să Îndoaie tabla - În cabina albastră a șefului. Acela oprise și toată lumea coborâse În grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
spunea el c-un soi de oroare înflăcărată. La toamnă ăștia atâta așteaptă! Pici la admitere, te-au și încălțat! Trageri, cu duiumul! Noaptea, cu masca de gaze pe față! Și nu la poligon. Pe cine știe ce câmp nenorocit, plin de smârcuri împuțite. Treceau pe lângă movile vechi de zgură, maronii, aproape conice, brăzdate dinspre vârf către bază de albii miniaturale săpate mărunt, șerpuit prin zgrunțuri de apa ploilor din ultimii ani. Ici și colo zăceau colaci ruginiți de sârmă ghimpată. Și casele
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de melc, astfel încât până și sentimentul, în general, salvator, iubirea, se estompează treptat: Tot mai abstractă ești iubita mea. Spaime ce devoră, un strigăt /din abisurile în transă ale cărnii etc. sunt imagini-coșmar, întrupări ale aceleiași disperări în fața sfârșitului, când smârcuri cresc în mine... Această terapie prin spunere (îmi privesc în fiecare clipă moartea în ochi / când nu o simt pe aproape mă înfior la gândul / că nu știu de unde mă pândește și unde se poate ivi) își face, în cele
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
face cu ochiul copilului său, și nu uneltește chei Întru sălbăticirea frunții sale. Mi-a prins privirea poeta bătrînă, privirea mi- a prins-o În apele inelului său gros, În mica mlaștină portabilă de pe inelul său. Mă joacă acolo-n smîrcuri, mă foarfecă prin tehnici numai de ea știute, mă țintuiește pe o masă de jad... Știe bătrîna poetă cum se face neomul dintr-un om. Mestecă-n ceașca de cafea, ca și cum ar Învîrti cu lingurița prin sărurile marilor incunabule, mă
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
seară)/ într-o lotrie bună, o sanie nouă/ Și doi cai de rășină să ne poarte sub rouă/ Să ne poarte sub ierburi, sub atâta surpare/ Pe lucii întinderi, pe ghețuri ușoare”. Mirajul cuvântului dărâmă solidul, lichefiază, corodează, surpă, luminează smârcurile indescifrabile, devenim iluzorii în perspectiva curgerii. Ne învăluiesc apele „ca-ntr-un mare năvod de tristețe”. Și totuși poetul rămâne mușcat de întrebări: „Pentru ce te acoperă până la buze/ sublima răceală a valului?” Se-mpacă el, cumva, cu ideea morții
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93026]
-
să traverseze mlaștina, dar proiectul a eșuat ori a fost abandonat odată cu gara. Altă explicație n-am găsit. Din partea aceea vine uneori un miros putred și greu. Din fericire, vântul bate de obicei dinspre câmp și pădure, așa că alungă miasmele smârcurilor. Într-o încăpere am găsit o mulțime de borderouri pe care au fost notate cu grijă orele, exacte până la secundă, de plecare și de venire a trenurilor. Lipsesc însă și numele localităților de unde veneau aceste trenuri, și cele de destinație
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
simțea puternic acum. Nu departe de locul unde se oprea linia ferată, zăcea în apa noroioasă invadată de lintiță un schelet de pe care, la apropierea mea, broaștele au sărit cu zgomot. Am înaintat pe fâșia de pământ tare dintre două smârcuri și am dat de o altă barieră de stuf care mă împiedica să văd mai departe. M-am hotărât să trec și de ea. În bălți nămolul era amestecat cu resturi vegetale. Dacă lunecam în el, cu siguranță n-aș
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mă împiedica să văd mai departe. M-am hotărât să trec și de ea. În bălți nămolul era amestecat cu resturi vegetale. Dacă lunecam în el, cu siguranță n-aș fi reușit să mai ies. Nemișcarea calmă și puturoasă a smârcurilor era o capcană perfidă. Mi s-a părut că mătasea broaștei care acoperea o baltă avea o culoare nefirească, albicioasă și, aplecîndu-mă, am descoperit un strat de fluturi morți. Prin urmare, roiurile de fluturi pe care le vedeam din gară
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
că sub un strat subțire de țărână era piatră. O clipă am fost ispitit să dau țărâna la o parte. M-am gândit însă că n-avea nici un rost. Vă repet, nu intrasem în panică. Mi-am continuat zigzagurile printre smârcuri, liniștit, ca și cum nu mă interesa unde mă va prinde seara. Trebuie să știți că de obicei am avut reacții întîrziate la pericol. De câte ori m-am aflat în primejdie, intervenea un soi de anestezie a simțurilor care mă făcea să mă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
reguli aspre, necruțătoare, ca în toate ordinele oculte bazate pe supunere oarbă și fanatism. Mi-a trecut prin minte un șir întreg de presupuneri; că erau, poate, sau fuseseră cândva certați cu legea și că au fost ticăloșiți de singurătatea smârcurilor; că se ascunseseră în mlaștină să uite și să fie uitați, să-și piardă urma și numele; și, o vreme, poate, acesta fusese singurul lor gând; apoi, treptat, în inima lor se va fi înfiripat o dorință sumbră de răzbunare
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
relief frumusețea nerușinată și provocatoare, așa cum în noroi florile sânt și mai strălucitoare uneori. Era înaltă, avea părul scurt, carnea arămie și contrasta violent cu aspectul sordid al îmblînzitorilor. Exista ceva exotic în toată ființa ei de floare echivocă a smârcurilor. O frumusețe tulbure, păcătoasă și perfidă ca locurile unde trăia, accentuată de mersul lasciv, de târfă care-și cunoaște farmecele. Dar fața ei frumoasă se schimonosi deodată îngrozitor. Parcă i se aplicase o mască terorizată. Au trecut câteva momente până
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
că trebuia să mă întorc în mlaștină. 11. Chiar a doua zi, când nici o adiere de vânt nu mai clătina tufele de oțetari, m-am dus să mă conving dacă visasem sau nu. M-am învîrtit însă pe cărările dintre smârcuri fără nici un rezultat. Nici urmă de colibă. Și, ca și prima oară, nu rămânea nici un semn în spatele meu. Mlaștina îmi ștergea urmele pașilor, ceea ce mă intriga cu atât mai mult cu cât nu găseam nici o explicație. Am încercat să mă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cârd de ciori, în loc să se întoarcă la marginea mlaștinii, au tăbărât pe mine furioase și m-au orbit cu ciocurile și cu ghearele. Cum să mai ies orb din mlaștină? mi-am zis. Dacă voi porni, voi luneca în primul smârc și-mi voi găsi moartea într-o baltă noroioasă laolaltă cu fluturii. Atunci am auzit un sunet de clopot. L-am recunoscut și m-a cuprins o mare emoție. Nu mă mai interesa că eram orb. Regăsisem clopotul. Și, într-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de umeri ținîndu-mă strâns, ca să nu pot scăpa, și m-au târât prin mlaștină. Înotam în noroi până la genunchi acum, dar ei nu se opreau nici o clipă. Se vedea că erau învățați să meargă prin noroi și cunoșteau perfect fiecare smârc, fiecare perdea de stuf, deoarece nu ezitau deloc. Am zărit, mai întîi, licărind prin stufăriș, o lumină roșie care creștea pe măsură ce înaintam. Am priceput apoi că era lumina unui foc. Curând am văzut clar flăcările focului, și în aceeași clipă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
M-am gândit că dispăruseră să bea ceva și pe urmă aveau să se întoarcă, să-mi facă de petrecanie sau să mă ducă în altă parte. Dar mai degrabă vroiau, probabil, să-mi facă de petrecanie. Voi putrezi în smârcuri ca fluturii", mi-am spus. Și scuturîndu-mă de silă, m-am hotărât să încerc să fug. Mă puteam strecura până în stufăriș. Apoi... N-aveam să găsesc, desigur, drumul de întoarcere, dar mă puteam ascunde până dimineața și atunci, uitîndu-mă la
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
marginile cu un cuțit și punând de-o parte pământul. Era hotărât și devotat misiunii, ca și urmașii care s-au ridicat de-a lungul timpului din sângele lui, între care Manciu, mort în iarna lui 1529, cu gura în smârcurile Râmnicului, strângând în mână steagul lui Radu de la Afumați, ori băiatul Stanei lui Iscru, care a lăsat plugul la îndemnul mamei lui și-a plecat să moară la Călugăreni. Stana a fost o femeie foarte bine înfiptă în istorie, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Balta, mai mult o mocirlă fixată de stuf, era nemișcată, iar dincolo de ea se vedea Biserica Icoanei. O masala uitată ardea încă înfiptă în stânga bisericii albe. Nu era nimic, nu se auzeau decât broaștele și foșnetul lișițelor prin tufele din smârcuri. Zogru a coborât din trăsură și s-a uitat în zare. Era un cer curat, de vară bucureșteană, iar peste mirosul de bălegar ars se înălța din când în când și mirosul nămolului de baltă. Nu era nici o fantomă, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fi rămas În casa aceea răcoroasă care mirosea proaspăt, dar Moru cel uscățiv m-a Îndemnat să plec mai departe, spunându-mi că nu degeaba pândea el acolo. Așa fusese lăsat de când se puseseră la cale cuvintele - să stea În smârcuri și să-l aștepte pe trimisul Tatălui. - Lui Moru cel uscățiv n-ai de ce să-i spui că oamenii lui trebuie să Învețe să vorbească. Urmăritorii tăi, Însă, nu știu asta, așa că am să-i las să-și bată capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
altă parte. - Cum adică, se umflă? - am Întrebat. - O să fie niște vâltori ca cea care era să te ia pe tine și pe Enkim, Îmi zise Vinas. Eh, o să dea apa nițel pe afară, dar n-o să intre decât În smârcurile de pe mal și În pădurea de sălcii... Sălciile erau copacii aceia cu plete prelungi și moi. - Înseamnă că am noroc, am spus. - E rămas de la Ceața Adâncă, ca ucigașii să fie norocoși, spuse Vinas. Ce vrei să faci? - Plec deîndată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
urmă, ne-am hotărât să-l cărăm pe Enkim pe după umeri până la pădurea care se așternea În fundul văii. Ajunși acolo, am tăiat patru crengi groase, două lungi și două scurte, și le-am legat Între ele cu ierburi smulse din smârcurile apropiate. L-am pus pe Enkim În acel culcuș și ne-am continuat drumul, strecurându-ne printre copacii din ce În ce mai deși. Blestem! De undeva de aproape Începeau să se audă În urechi glasurile unor oameni. Runa a recunoscut imediat chiotele ușoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nu e bine. Dacă nu-i lași aici, iar nu e bine. Hai să-ți arăt ceva, Îmi zise Minos. L-am urmat. Am coborât printr-o pădurice deasă până la o apă care curgea mereu, șerpuind vijelios printre copaci și smârcuri. Minos mă duse până În apropierea unor tufe frumos mirositoare, Încărcate cu flori de culoarea soarelui ce apune la sfârșitul verii. Lângă flori: o lespede de mâl uscat, o cărămidă cum i-ar fi spus Dilc. Era cam cât mormântul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
a făcut numai pământ așa Încât am putut să ne Îndreptăm din nou către Apus, după cum Îmi lăsase Moru. Carnea ni s-a uscat pe oasele pășitorilor, iar pielea pe care călcam s-a Îngroșat precum scoarța de copac. Am văzut smârcuri nesfârșite, am lăsat În urma noastră munți mai mici sau mai mari, Marea cea mare nu s-a mai văzut, după care iar a apărut pe mâna noastră moale. Când și când, neamurile la care poposeam ne dădeau vești despre cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]