8,304 matches
-
urlă ca un radar pe traiectorii frenetice amprenta beethoveniană - (până la urmă tot o să iasă ceva) - fruntea mea pe ușa bisericii pe grilajul fântânii lampadare vitrine - ce simfonie!... implant pe peron dintr-o dată capul mi-e de scrum trenul ți-a smuls chipul ca pe măseaua singura sănătoasă cu care mărunțeam dimineți mucegăite ierni pietroase nu mai pot să diger sufletul mi-l torn în pătrățele și-l dau la congelator pentru un timp doar al tău sunt nebunul în partida celor
Poezie by Daniela Popa () [Corola-journal/Imaginative/7288_a_8613]
-
ochi puzderie/ cît stelele mulțime stau/ peste creștete smerite lipite frunți/ înfierbîntate trupuri se caută/ mîna știutoare le îndrumă o adunare de ape se-nvolbură-n creier nu-mi dau nici o șansă se revarsă din munte mătură arbori și stînci smulge inimi le mînă departe/ departe rămîne acel sentiment/ cînd soarele încă n-a apărut dar lumina lui/ tot mai sporitoare sfîșie noaptea/ așază răcoare un sentiment că totul poate /de la capăt/ cu înmiită vigoare/ să-nceapă cu toate acestea ai
Poezie by Cassian Maria Spiridon () [Corola-journal/Imaginative/8006_a_9331]
-
zare, în loc de vălătuci, țâșnea pe cer sârma ghimpată, parcă vedeam pe boltă curtea despicată a satelor din Bucovina, în hotare. Trecea prin porumbare, hăcuia știuleți și boabe, icoanele-n ștergar, la răsărit, a câta oare, Doamne, răstignit, a câta oară smulgi din ziduri scoabe Pământul e-o cămașă ruptă-n poale, la gât, la mâneci, doar la piept e-ntreagă, cum chipul Tău în giulgiu vrea s-aleagă doar sufletul eliberat de carne și de țoale. Doar sufletul întreg în iarba
Poezie by Doina Uricariu () [Corola-journal/Imaginative/7802_a_9127]
-
în piept o rădăcină oarbă de panselă, trăind și acum. Lumina sărea de la etaj la prima răsucire a cheii în ușă: îi era frică să nu fie prinsă scriind cu greșeli, după ce amestecase cerneala din stilou cu două picături parfumate, smulse cu greu din dosul genunchilor îndoiți sub catedră. Știa că până jos se va face noapte, iar ea va deveni destul de ușoară pentru firele de iarbă, încât să rămână deasupra lor ca un verde prea tare să nu treacă puțin
Adrian Bodnaru prezentat de Șerban Foarță by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/7977_a_9302]
-
Înțesata de lume, Piafa Victoriei dădea iarăși în clocot, ca-n fața unei noi încleștări pe viață și pe moarte. Dar partitura era acum alta decât cea din urmă cu două săptămâni, iar stigatele de „Jos lliescu!“ nu mai erau smulse prin fraudă. De altfel, demonstrând încă o dată că rominul s-a nascut poet, din piepturile a mii de oameni răsunau acum și două versuri ce exprimau limpede programul lor politic: „Singură solufie,/ Înc-o revolufie!“. Cu luminile aprinse la toate ferestrele
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
Între timp, înfierbântat de vorbele pe care le spuneam, mă mai ridicasem de pe scaun, măi umblasem prin cameră, măi scosesem câte-o carte din bibliotecă și nu băgasem de seamă că Daniel începuse să plângă mocnit. Numai când s-a smuls din fotoliu și s-a agafat de gâtul meu, hohotind de plâns, cu ochii șiroind de lacrimi, mi-am dat seama că mersesem prea departe. Dar nu mai era nimic de făcut. Cu câtlncercam să-1 liniștesc, cu atat mai mult
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
ca sa-fi demonstrez că pot, totuși, să mă ridic deasupra condiției mele de robot programat să ronțăie și-n somn chewing-gumm și pop-corn, uite, am să plec chiar acum și-am să merg la Ambasada Americană Și-am să-i smulg steagul din poartă, dar nu ca să-1 port în triumf, pentm că nu merită asta, ci pentm a-i da foe Și a-l calcă în picioare, ca să le deschid ochii tuturor americanilor de rînd la fel de proști că și mine
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
celorlalți și-a trăit traiul și că avem nevoie cu toții de-o altfel de America, iubitoare de oameni și iubita, la rândul ei, de toată lumea. Lasă-mă, lasă-mă să plec, chiar dacă ma-mpusca soldafii din garda, tot am să smulg steagul din poartă ambasadei și-am să cad, simbolic, cu el în brațe, ciumit de glaonte adevărate și cu adevarat fericit. Lasă-mă, te rog eu, lasă-mă să mor cu steagul Americii în brațe. Lasă-mă să ispășesc pentru
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
mai are pentru cine Să înflorească dimineața trandafirul de hîrtie, Încă mai are cui să-i întindă inima aburindă Femeia născută pentru dragoste... Dacă poezia ar fi pîine, vă dați seama cum ar ieși Dimineața flămînzii pe stradă, Cum ar smulge-o din mîinile poeților Și cîinii ar trage de ea, foamea s-ar citi printre rînduri, Mîinile hulpave ar sfîșia paginile pline de subînțelesuri, În cancelariile lumii s-ar face planuri secrete de subordonat poezia Căci o lume flămîndă de
Poezie by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/8351_a_9676]
-
ce picură descifrezi semnul unei intimități noaptea îți împrumută trupul și numele Porți ănchise Mă înclin în fața plajei pustii ploi aurite i-au tivit tâmplele pescărușii ning promisiuni niciodată adevărate semne răstălmăcite vin din adânc îmi fac bine lacomă îmi smulg răsuflarea teamă îmi e doar de puținul ce mă ascunde porților ei cu un surâs veninos mă adulmecă marea Detalii Zori luminați doar de lacrimă vin cu aceleași vechi rânduieli cum ar fi pâinea și apa tristețea de fiecare zi
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/8396_a_9721]
-
portretului său în camera de zi a casei mele părintești. Pavajul aleii pe care am trecut cu taxiul, îndată după sosirea mea la București, pentru a ajunge la casa în care aveam să locuiesc, era spart chiar în mijlocul drumului. Pietrele smulse grosolan zăceau într-o stivă acoperită de noroi și murdărie de-a lungul gropii. Trotuarul, reparat de nevoie, dădea într-o piață, un triunghi neregulat format din bifurcarea aleii, mărginită de ziduri și garduri. Casele părăginite se ațineau în umbra
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
Premergător Zilei Unirii, Jurnalele tv anunțau că sud-estul țării era sub omături; porturile maritime și dunărene fuseseră închise; trenurile întârziau normal, sau erau chiar suspendate; majoritatea șoselelor din zonă se aflau blocate de nămeți și de coloane de autovehicule; viscolul smulgea acoperișuri și copaci; troienele creșteau văzând cu ochiul camerei de filmat; oamenii aveau fețe și vorbe disperate... Era Urgia începutului de secol! Ei, și în asemenea condiții atmosferice de comă și de groază, marii și vitejii noștri oameni politici, sub
Omătul, demnitarii și Hora Unirii... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13149_a_14474]
-
împiedicatele picioare dinainte,// Prin sfîșierea zorilor, prin flăcările/ ce pierdeau treptat lumina/ pînă ce ajunseră a fi doar culori/ de podoabă ale zilei,/ zărirăm caii, și toți alergarăm/ să le îmbrățișăm capetele osoase/ cu ochi tulburători./ Iar ei, surprinși,/ se smulgeau din îmbrățișare, clătinîndu-ne” (Copiii-păstori). Starea de tihnă pogoară asupra convulsionatelor reliefuri. O duioasă lentoare, o recuperatoare somnolență, o benefică solaritate par a purifica orizontul cotidian: „Apune luna, e o ceață-n lucruri,/ un început prin arbori,/ de parcă lumea e-nvelită toată
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
ciudat că un om care a trăit atât de implicat în istorie, ca acest fost ambasador al Greciei la Consiliul Europei, la ONU, în SUA și în alte câteva țări ale Asiei Orientale și ale Americii de Sud, nu s-a lăsat smuls din lumea esențelor: explicația stă în harul său, care nu s-a lăsat distrus; un astfel de om iese luminat din înfruntări. În toată agitația “lumii de jos” n-a uitat că “permanentele colivii” în care se zbat oamenii au
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
politizate) despre Mihai Viteazul: “Mihai Viteazul. Mihai Viteazul a izbîndit în multe lupte. El ținea cu poporul, iar poporul îl ascundea cînd veneau să-l prindă turcii. ș...ț Cînd vedea că turcii vin să ne cotropească, el se enerva, smulgea armele din mîna soldaților și începea să-i măcelărească. Cel mai mult și mai mult îi plăcea să se lupte în mlaștini.” (pp. 119-120) Descrierea deopotrivă trivializată juvenil și ideologizată politic a unui domnitor iubitor de hecatombe (dar numai la
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
dintre argumente, Cato aruncă asupra adunării bărbaților un ultim, grav motiv de îngrijorare, posibilitatea anulării totale a autorității lor și căderea în sclavia femeilor, care cer noi și noi drepturi: „Credeți că până la urmă nu vor reuși să vi le smulgă pe toate și chiar să fie egale cu bărbații? Îndată ce vor începe să fie egale cu noi, vor fi și mai presus decât noi”. Prima parte a profeției s-a împlinit, restul va fi privilegiul viitorului. Vorba lui Topîrceanu: „Așteptăm
Retorica, legea și luxul by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/13261_a_14586]
-
apară în colecția „Biblioteca Polirom”, coordonată de Denisa Comănescu, și va fi lansat odată cu premiera filmului în cinematografele noastre. Inman își primise și el porția de răni în luptă, lîngă Petersburg. Cînd cei doi camarazi aflați în apropiere i-au smuls hainele și s-au uitat la rana de la gît, și-au luat un solemn rămas-bun de la el, în gînd, așteptîndu-se să-l vadă murind. O să ne reîntîlnim într-o lume mai bună, și-au spus. Dar Inman a izbutit să
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
Cine ți-a scos ochii? Orbul i-a răspuns cu un zîmbet prietenos: - Nimeni. N-am avut niciodată ochi. Inman a rămas descumpănit, pentru că imaginația lui făurise povestea unui conflict disperat, sîngeros, o încleștare brutală în care omului i se smulseseră ochii. Toate violențele și păcătoșeniile la care fusese martor în ultima vreme fuseseră înfăptuite de agenți umani, așa încît aproape uitase că mai exista și o întreagă altă categorie de nenorociri. - Și de ce n-ai avut niciodată ochi? - Așa a
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
fi după mine, așa ar arăta tot ținutul de la nord de Potomac. Singurul gînd pe care-l articula mintea lui Inman cînd se uita la inamicii morți era „Pleacă acasă!” A văzut pe unul din oamenii lui căznindu-se să smulgă cizmele unui cadavru care zăcea lat, pe spate, dar cînd i-a ridicat un picior și a început să tragă, mortul s-a ridicat în fund și a înjurat cu un accent irlandez atît de năclăit, că singurul cuvînt care
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
în felurite cogitații colorate moral și metafizic, se împreună cu trupul nud din fotografii, costeliv pînă la ascetism, al artistului însuși. Sau, mai exact, imponderabilul organ al credinței și al devoțiunii este contrapunctat prompt de organul celălalt, evident ponderabil, care se smulge din ceața peliculei alb-negru și se odihnește molcom pe coapsă ori pe unde apucă. Schizoidia unei asemenea viziuni este doar aparentă. Ion Grigorescu, nițel narcisiac, nițel voluntarist în propozițiile plastice, încearcă să concilieze celestul și derizoriul, spiritul și carnea, atemporalul
Artiști în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13310_a_14635]
-
în cel din dreapta jos, dat fiind că păstrarea ei ar fi produs o monotonie obositoare în ceea ce privește blazoanele celor vii și o lipsă de demnitate a monumentelor funerare ale celor decedați. Fabricanții de trăsuri, șomeri de zeci de ani, au fost smulși din pasivitatea senilă a pensiei ca să repare spițele și obezile diligențelor și să supravegheze înlocuirea arcurilor care ieșiseră prin piele. Armurierii au reînvățat cum se realizează șlefuirea și ungerea mănușilor din armură, a platoșelor pentru picioare, a vizierelor și a
John Steinbeck: Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/13311_a_14636]
-
se compară cu ofițerul executant ce se autoexecută în kafkiana Colonie penitenciară), e destul de aburit, pînă la urmă. Dar să vedem în ce constă "itinerarul exemplar". Abia ieșit din adolescență, băiatul de origine evreiască mic-burgheză, entuziast pînă la fanatism, își smulge rădăcinile (comparația cu Supraviețuirile lui Radu Cosașu se impune, mereu și mult în favoarea lui Cosașu ca expresivitate, complexitate, nuanțare, autoironie, relativizare, credibilitate, dar în primul rînd ca talent și originalitate a scriiturii) și intră în fabrica de îndoctrinare, numită în
Un roman autobiografic by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/12008_a_13333]
-
pînă-ntr-atît. Principalul e că exist. După ce mor vor trebui să cerceteze cînd m-am născut. Pentru certificatul de deces. Poate și pentru ferpar. S-ar putea ca unii să se mire de cît de tînăr eram. Aș fi putut să smulg copacii din rădăcini. Femeia care deschide uneori fereastra e în cameră. Spun: Ești măritată? Spune: Bărbatul meu a murit. A fumat prea mult. Pe urmă m-am căsătorit cu Hans. Ce l-a dat gata pe ăla nu știu. A
Hans Joachim Schädlich - Musca e întreținuta mea by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/12013_a_13338]
-
roșu aprins. Pe Cărăuțeanu, care iubea animalele, asta îl amuză. Era clar că răgetul lui Ghiță fusese un avertisment; faptul că îl chemase, că-i atrăsese atenția... Se îndreptă spre el cu mâna întinsă, strigându-l pe nume. Patrupedul tocmai smulgea cu îndărătnicie un ciulin mare dintre atâția câți împânzeau locul sărat, pârjolit de răsuflarea mării. Dacă nu ar fi fost reprezentații a două specii complet deosebite între ele, ai fi zis că avea loc o întâlnire normală între doi amici
Asfințit cu ghioc (IV) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12071_a_13396]
-
capul direct pe pieptul lui Mizil. Acesta, înveselit brusc de scenă, a izbucnit în rîs și i-a făcut un semn cu mîna - un fel de ŤNoroc, dragăť - în timp ce automobilul demara. Iar confruntat, sub ninsoare, cu Manea Mănescu, "și-a smuls căciula de blană de pe cap, prosternîndu-se", apărînd "luminat la față, cu un aer de yoghin în extaz". Prin urmare, mahalaua originară nu se dezmințea. Dorința irepresibilă de-a parveni a "patronului" care depindea de alți "patroni", mult mai puternici, nu
Evocîndu-l pe Eugen Barbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12155_a_13480]