636 matches
-
serie de mărturii prezintă felul lui de a preda. în primul rând, reținem vocea lui gravă, surdă, zbârnâitoare, debitul său specific, toate acestea făcându-i spusele aproape de neauzit - greu de făcut, în aceste condiții, o carieră de retor abil, de sofist înzestrat sau de vorbitor emerit! Apoi, o imagine: într-o chichineață servind ca debara, pusă la dispoziție de Hipponicos, Prodicos dă lecții lui Pausanias și Agathon - scuzați modestia, vom găsi toată această lume bună și în dialogurile lui Platon -, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
bani și pentru facilitățile pe care aceștia le procură. Sub piei de animale, în căldura jilavă a culcușului în care lâncezește, Prodicos nu aduce câtuși de puțin cu ascetul celebrat de modelul elen. Philostrat, care povestește aceste anecdote în Viețile sofiștilor, spune clar: Prodicos se deda plăcerilor. Nu ni se spune care erau aceste plăceri, dar portretul prinde să se contureze... Practicianul amator de plăceri este dublat de un teoretician în stil sofist. Prodicos este considerat într-adevăr ca excelând în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
elen. Philostrat, care povestește aceste anecdote în Viețile sofiștilor, spune clar: Prodicos se deda plăcerilor. Nu ni se spune care erau aceste plăceri, dar portretul prinde să se contureze... Practicianul amator de plăceri este dublat de un teoretician în stil sofist. Prodicos este considerat într-adevăr ca excelând în definiții, în lucrul asupra accepțiilor verbale. Trata cu mare atenție tot ce avea legătură cu coincidențele între ceea ce modernitatea numește semnificanți și semnificați. Posteritatea păstrează unul dintre obiectele reflecției sale, și este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de abandon în fața facilității plăcerilor contra unei vieți închinate făuririi unui destin. Prodicos nu-și exprimă preferința, nu se arată partizanul unei teze sau al celeilalte. El expune, opune, povestește. Reținem însă, în ce-l privește, o postură prescriptivă, ca și cum sofiștii ar excela în morala moralizatoare! Ca și cum s-ar fi făcut cunoscuți, ca Platon, propunând niște catehisme, niște evanghelii, niște corpusuri de înțelepciune practică! Ce să credem despre mențiunea din Souda, la rubrica Prodicos, despre moartea lui la Atena, condamnat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
unei gândiri organizate ca o mașină simplistă, chiar puțin naivă, și să vedem mecanismele fine dispărând în operația sintetică? De fapt, acest Tetrapharmakon este expus clar la Philodemos din Gadara, în secolele II-I î.Hr., în textul său intitulat Contra sofiștilor, iar apoi gravat de Diogene pe faimosul zid din Oenanda, în Asia Mică, trei sute de ani mai târziu. Cicero însuși reia în contul său formula mnemotehnică în De finibus. Cvadruplul remediu pare deci mai mult epicurian decât al lui Epicur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
exemplu, la pagina 333, că Döring, Ueberweg și C. Bailey îl clasează pe Democrit alături de filosofii hedoniști, fară a preciza care este opinia sa, fără a examina tezele și chiar fără a preciza în ce lucrări pot fi găsite... * * * Bieții sofiști! Multă vreme, ei au fost pur și simplu maltratați. Textele lor apar adesea în antologii care nu permit aprecierea meritelor, și nici a specificității fiecăruia în parte. O introducere accesibilă este făcută de Jacqueline de Romilly în Les Grands Sophistes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
295 - pasaje consacrate hedonismului lui Antiphon. Asupra aceluiași Antiphon, a se vedea excelenta lucrare, singura consacrată acestui filosof pe nedrept uitat, a Annei Hourcade, Antiphon d'Athènes. Une pensée de l'individu, „Figures illustres”, ed. Ousia, 2001. Despre hedonismul filosofului sofist, a se vedea capitolul V, primul paragraf: „Le plaisir, signe de la conformité de l’action avec la nature”, pp. 125-132. * ** Așadar, cirenaicii... Sunt cel mai slab ilustrați, nicio altă ediție în limba franceză neprecedând lucrarea pe care însumi am publicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
introducere, traducere și note, Vrin, 1946. Aici găsim totul: problemele epocii, contextul ideologic, dezbaterile din Academie, criticile unora și ale altora, tezele hedoniste ale lui Eudoxiu, cele antihedoniste ale lui Speusippos, poziția eudemonistă a lui Aristotel. * ** Filosoful în blănuri. Bibliografia sofiștilor este, evident, potrivită și pentru Prodicos din Keos. Vom găsi textele referitoare la el în volumul Les Présocratiques din colecția Pléiade. A se vedea, bineînțeles, și Diogène Laërce et ses Vies, deosebit de utilă. Asupra alegerii lui Heracles ca prozopopee și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
este deci o interogație legitimă pentru omul modern, cu atât mai mult cu cât „vorbirea a fost ridicată însă de greci la un rang deosebit: acela de metodă. Socrate însuși prețuia vorbirea și disprețuia scrisul pe motiv că subjugă memoria; sofiștii au inventat, pe această bază, o artă a disputei - metodă de a demonstra, cu ajutorul vorbirii, orice” (Negreț-Dobridor, 2001, p. 16). Astfel, este greu să ne închipuim existența noastră alături de semenii noștri în lipsa comunicării orale. Dacă vi s-ar cere să
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
te va înaltă (Prov., 4, 8) și va pune pe capul tău cunună desfătării» (Prov., 4, 9). Iar dacă întărești, ca și cu un zid, înțelepciunea prin filosofie și printro justă bogăție de idei, atunci o vei păstra nebiruita de sofiști. Calea adevărului este una, dar îi ea se varsă din ale părți și alte curgeri de apă, ca într-un râu veșnic”{\cîte 87}. Unul din Sfinții Părinți care, în omiliile sale, a avut replici dure la adresa lipsei de moravuri
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
iar conștiința ironică a mimării, masca acestei conștiințe. Scrisorile sunt documentetc "Scrisorile sînt documente" Adevărul și postulatele contradictoriitc "Adev\rul [i postulatele contradictorii" Când este vorba despre un sceptic, așa cum e Cioran, care, în plus, face și figură de cinic sofist, problema adevărului n-ar trebui să se pună. Îndoiala exclude, oricum, orice fel de militantism. Pentru un sceptic, mai importantă decât orice angajare este dezertarea. Așa încât, nu putem să nu ne întrebăm: Să-l intereseze pe Cioran adevărul?! În fapt
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
adică păstrător al unei legi. Asta ne readuce la observația mea de adineauri, că fabulosul de poveste are un caracter canonic. Ne readuce și la ceea ce am spus la început, că în mentalitatea orientală cauzalitatea se acordă cu miraculosul. REABILITAREA SOFIȘTILOR Dezvoltarea dialectică cea mai extinsă a discreditării sofisticii de către Socrate se află în cele două dialoguri polemice ale lui Platon: Protagoras și Gorgias: Să observăm că primul e subintitulat: „despre sofiști”, iar celălalt: „despre retorică”. Așadar, aceste două concepte, de
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
în mentalitatea orientală cauzalitatea se acordă cu miraculosul. REABILITAREA SOFIȘTILOR Dezvoltarea dialectică cea mai extinsă a discreditării sofisticii de către Socrate se află în cele două dialoguri polemice ale lui Platon: Protagoras și Gorgias: Să observăm că primul e subintitulat: „despre sofiști”, iar celălalt: „despre retorică”. Așadar, aceste două concepte, de „sofistică” și de „retorică”, s-au suprapus mai mult sau mai puțin, ca să zicem așa, din capul locului, deși discreditul lor în conștiința culturii europene nu e nici sincron și nici
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
constituire a retoricii ca disciplină riguroasă coincide cu perioada caracterizată de modificarea structurală a polis-urilor cauzată de prăbușirea aristocrației gentilice. Această transformare radicală a dat naștere la noi concepții despre lume, om și educație, și exponenții lor au fost sofiștii. Oricâte contradicții s-ar putea identifica în mișcarea sofistică, este imposibilă separarea ei de ascensiunea demos-ului pe care îl reprezintă pe plan cultural” (V. Florescu, op. cit., p. 29-30). Atacurile lui Socrate contra sofiștilor (deși, ca metodă de argumentare, el
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
educație, și exponenții lor au fost sofiștii. Oricâte contradicții s-ar putea identifica în mișcarea sofistică, este imposibilă separarea ei de ascensiunea demos-ului pe care îl reprezintă pe plan cultural” (V. Florescu, op. cit., p. 29-30). Atacurile lui Socrate contra sofiștilor (deși, ca metodă de argumentare, el era de cele mai multe ori un strălucit sofist, iar de alte nu puține ori, unul destul de fastidios) aveau fără îndoială, în primul rând, dacă nu exclusiv o motivare politică; cu atât mai mult consemnarea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
în mișcarea sofistică, este imposibilă separarea ei de ascensiunea demos-ului pe care îl reprezintă pe plan cultural” (V. Florescu, op. cit., p. 29-30). Atacurile lui Socrate contra sofiștilor (deși, ca metodă de argumentare, el era de cele mai multe ori un strălucit sofist, iar de alte nu puține ori, unul destul de fastidios) aveau fără îndoială, în primul rând, dacă nu exclusiv o motivare politică; cu atât mai mult consemnarea lor, genială, dar părtinitoare, de către Platon. Vasile Florescu remarcă însă, într-o notă de
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
mult consemnarea lor, genială, dar părtinitoare, de către Platon. Vasile Florescu remarcă însă, într-o notă de subsol, că un cercetător italian, Carlo Cobato, „propune să nu se mai exagereze caracterul demotic al acestei mișcări, căci, în ciuda succesului lor popular, cei mai mulți sofiști au fost legați de cercurile oligarhice, învățământul lor, extrem de costisitor, era inaccesibil păturilor populare, concluzie la care ajunsese oarecum și W. Jaeger în Paideia. Clientela sofiștilor era în mod cert oligarhică, iar vederile lor politice nu puteau fi cu totul
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
se mai exagereze caracterul demotic al acestei mișcări, căci, în ciuda succesului lor popular, cei mai mulți sofiști au fost legați de cercurile oligarhice, învățământul lor, extrem de costisitor, era inaccesibil păturilor populare, concluzie la care ajunsese oarecum și W. Jaeger în Paideia. Clientela sofiștilor era în mod cert oligarhică, iar vederile lor politice nu puteau fi cu totul ostile acestei pături” (op. cit., p. 30). Observația aceasta, desigur incontestabilă în ordine de fapt, nu-mi pare că diminuează deloc caracterul totuși „demotic” al sofisticii, afirmația
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
totul ostile acestei pături” (op. cit., p. 30). Observația aceasta, desigur incontestabilă în ordine de fapt, nu-mi pare că diminuează deloc caracterul totuși „demotic” al sofisticii, afirmația principală din text a lui V. Florescu rămânând perfect validă. Faptul că învățământul sofiștilor nu era accesibil în cea mai mare măsură decât cercurilor oligarhice și că sofiștii făceau parte socialmente din sau erau primiți de aceste cercuri, împărtășind chiar vederile lor politice sau eventual numai gusturile și stilul lor de viață (ceea ce nu
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
fapt, nu-mi pare că diminuează deloc caracterul totuși „demotic” al sofisticii, afirmația principală din text a lui V. Florescu rămânând perfect validă. Faptul că învățământul sofiștilor nu era accesibil în cea mai mare măsură decât cercurilor oligarhice și că sofiștii făceau parte socialmente din sau erau primiți de aceste cercuri, împărtășind chiar vederile lor politice sau eventual numai gusturile și stilul lor de viață (ceea ce nu înseamnă totuși același lucru) nu alterează deloc sensul de radicală revoluționare socială pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
care le-au frecventat și în care s-a exercitat influența lor intelectuală și, pe de altă parte, care au fost cele pe care gândirea lor le-a reprezentat și le-a servit? Chiar dacă aceștia nu au fost propriu-zis declarați „sofiști” sau n-au fost astfel calificați în istoria gândirii moderne (asta în mare măsură din cauza blamului de care era și este încă asociat termenul), ei nu au făcut mai puțin o funcție perfect similară. Lucrul e posibil și în cazul
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
în istoria gândirii moderne (asta în mare măsură din cauza blamului de care era și este încă asociat termenul), ei nu au făcut mai puțin o funcție perfect similară. Lucrul e posibil și în cazul în care unul, ori altul dintre „sofiștii” mai vechi sau mai puțin vechi împărtășește și profesează vederi politice declarat oligarhice. Știm asta de la Marx, cel puțin cu privire la Balzac (mutatis mutandis, pe plan teoretic și el un fel de „sofist”), și tot de la Marx am învățat să judecăm
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
în cazul în care unul, ori altul dintre „sofiștii” mai vechi sau mai puțin vechi împărtășește și profesează vederi politice declarat oligarhice. Știm asta de la Marx, cel puțin cu privire la Balzac (mutatis mutandis, pe plan teoretic și el un fel de „sofist”), și tot de la Marx am învățat să judecăm fenomenele dialectic, in actu, prin acțiunea lor practic esențială mai mult decât prin aparența lor momentană. Sper că toate aceste considerații, cu eminentul ajutor al lui V. Florescu, au putut să încredințeze
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
judecăm fenomenele dialectic, in actu, prin acțiunea lor practic esențială mai mult decât prin aparența lor momentană. Sper că toate aceste considerații, cu eminentul ajutor al lui V. Florescu, au putut să încredințeze pe cititor că folosim aici termenii de „sofist” și „sofistică” liberați de toată sarcina peiorativă cu care le grevează o mai mult veche decât dreaptă întrebuințare. Stăruim foarte mult asupra acestui fel de înțelegere, pentru că nu dorim deloc să facem afirmații paradoxale și mai puțin încă să scandalizăm
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
lucrare academică, de mare erudiție și de ecou internațional, cum e cea a lui V. Florescu, de la care ne-am făcut o cinste să pornim. Ținem totuși să precizăm, așa cum am mai făcut-o cu o altă ocazie, că un sofist nu este, cum îndeobște se crede, un autor de sofisme, ci un sophos, adică un înțelept, un știutor, un ingenios. Arta sofistică fiind formal arta de a argumenta orice, oferă mijloacele de a argumenta de preferință teze juste, după cum retorica
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]