305 matches
-
identitatea interlocutorului lui Socrate, care, atunci când este un sofist, provoacă o atitudine polemică vehementă, chiar cu anumite inconsecvențe. Cu metafora Patului, Platon creează o ierarhie a celor trei ipostaze: nivelul realului divin, nivelul realului uman și cel imitativ−artistic (sau sofistic) sau al i-realului imaginii, al non−existentului (240a-b). Or, fiind de acord cu observațiile lui Laurent Lavaud (50), înțeleg această scară descendentă nu ca pe o schimbare în primul rând de ordin calitativ, ci cantitativ. Platon nu vorbește despre
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
se schimbă radical: imaginea copiază o realitate în funcție de ceea ce trebuie să perceapă privitorul; este chiar asemănarea cu realitatea, în timp ce aparența asemănării cu realitatea este în sine iluzorie, magică (precum sofistica) și înșelătoare. Apariția terțului exclus, opinia (sau non-existentul - în raționamentul sofistic), primejdioasă, ajunge să fie teoretizată și acceptată în Sofistul de către Platon însuși. Dacă arta discursului sofistic amenință dreapta opinie a cetățeanului, arta lui Homer, în schimb, pentru că menține unitatea întregului, a imaginarului politic grec așa cum îl propune chiar viziunea lui
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
cu realitatea, în timp ce aparența asemănării cu realitatea este în sine iluzorie, magică (precum sofistica) și înșelătoare. Apariția terțului exclus, opinia (sau non-existentul - în raționamentul sofistic), primejdioasă, ajunge să fie teoretizată și acceptată în Sofistul de către Platon însuși. Dacă arta discursului sofistic amenință dreapta opinie a cetățeanului, arta lui Homer, în schimb, pentru că menține unitatea întregului, a imaginarului politic grec așa cum îl propune chiar viziunea lui Platon, e admisă printre bunurile cetății (ceea ce nu se întâmplă în Politeía). Imitația savantă
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
simulacru. Aș nuanța înțelegerea imaginii−iluzie, a simulacrului - i-realul, non−existentul −, nu ca pe un instrument de devalorizare a mímēsis-ului însuși sau a imaginii în sine, ci ca pe o subliniere a "paricidului lui Parmenide", impus lui Platon de sofistică: Un-ul parmenidian nu poate fi susținut decât prin unitatea dintre idee (a divinului) și existent, copie necesară și suficientă a sa (împotriva atitudinii filosofului de desconsiderare a copiei, în general). Am integrat diferit cele două discuții pe care Platon
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
concept vid sau negativ, după cum îl consideră Gilbert Dagron 49 (ale cărui interpretări se concentrează asupra simbolisticii instituționale și ritualice, rămânând departe de conținutul spiritual al practicii puterii). Nu se mai poate vorbi aici de o retorică abilă, de tip sofistic, și nici de o disjuncție definitivă între normele ideale și spațiul social, ci, dimpotrivă, de un model de mediație, inseparabil de traseul cuvântului divin în împlinirea istorică a Parusiei (Mondzain 26), o soluție, în dezbaterea doctrinară a iconoclasmului, de conciliere
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
formă mai lungă, în 515-516); traducerea și comentariul Analiticelor; redactarea unui tratat Despre silogismele categorice și a altuia Despre silogismele ipotetice; traducerea Topicelor lui Aristotel, redactarea unui comentariu al acesteia și a unui comentariu la Topicele lui Cicero; traducerea Argumentelor sofistice și compunerea unui tratat Despre diferențele topice. După cum se poate vedea, e vorba despre un ansamblu consistent de tratate de logică pentru studiul cărora îi indicăm cititorului interesat să consulte lucrările de specialitate. c) Operele teologice Boethius, totodată, este și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
confraților noștri jură că au opus rezistență comunismului, că 1-au subminat - politic sau estetic - din interior sau chiar cocoțați (strategic) în vârfurile piramidei nomenclaturiste, iar căderea lui (a comunismului) nu s-a produs fără concursul lor. Prin spectaculoase acrobații sofistice mulți dintre ei încearcă să demonstreze acest fapt, uneori chiar destul de convingător, însă cărțile - singura mărturie credibilă - lipsesc. Așa se întâmplă că, după cincizeci de ani de comunism și ocupație sovietică, avem o literatură (să-i spunem literatură) care nu
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
o comunicare secretă între domenii, probată prin transplantarea unor teme și scheme de construcție. Totuși, cele două sectoare se situează pe paliere distincte: pe cât de ferventă e poeta în utilizarea unei dicțiuni nefardate, pe atât de atrasă e eseista de sofistică, de nisipurile alunecoase ale doctrinelor și de împletirea inextricabilă dintre psihoză și idee. Astfel, culegerea Teze neterminate (1991) reunește trei secțiuni relativ independente. Cu o tematică eterogenă, prima parte (Afecțiuni elective) alătură o suită de eseuri despre Hegel, Marin Preda
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288793_a_290122]
-
de împrumut? Fără îndoială, am putea vorbi aici despre produsele unei gândiri obosite, credincioasă luminilor sale spectrale. Pentru o audiență ingenuă, revizuirea „autocritică” la care invită postmodernismul pare să aibă marca „autenticității”. Se promulgă ubicuu dialogul eviscerat de sens. Noua sofistică mizează pe efectele memoriei prescurtate. Evocarea ororilor din secolul extremelor blochează accesul la raționamentul istoric în cheia longue durée. Este adevărat: redactat în Occidentul celor două conflagrații mondiale, manifestul consensului social urma să vindece traumele unei generații sacrificate. Din tranșeele
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
poetului, dar privirea rămâne permanent ațintită asupra operei eminesciene. Sunt studiate cum nu se poate mai minuțios arta imaginii și mai cu seamă arta cuvântului, mergând până la fonetism, căruia i se atribuie valențe simbolice. Imaginarul eminescian - teoretizează C., fără evitarea sofisticii - exclude structural pesimismul, prin „dinamica” lui, prin direcția „axei imaginilor”. Această „axă” ar fi mereu ascensională, „chiar și în cele mai sumbre contexte”. Aserțiunea este doar parțial validată de texte. În ceea ce privește fonetismul, în tentativa de a-i atribui funcții semantice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
plăceri trupești. În fond, "monahul e om de rând, deosebindu-se de ceilalți prin port și uneori prin năzuințe" (1962, p. 6). Să reamintim o secvență din Dragoste și smerenie text care conține poate cel mai spectaculos exercițiu de virtuozitate sofistică din opera lui Damian Stănoiu în care călugării, pentru a-l convinge pe cuviosul Chiril să le mai dea vin, apelează la armele cuvântului: "Chiril se înapoie cu sticla... pe jumătate plină. Ermolae făcu un semn deznădăjduit către duhovnic. Acesta
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
său124. În fine, pentru polemistul Augustin, oponentul care folosea astfel cuvântul sacru era taxat drept antilogos și pseudo-exeget ambele formule desemnând vrăjmașul și acuzatorul biblic. Călugării lui Stănoiu, măcar că nu refuză ispita teologhisirii, nu au asemenea ambiții. Ei nu fac sofistică decât de dragul taifasului în sine ori în scopul dobândirii licorii bahice. În cuvântul pe care îl rostesc tace interpretarea instituțională, e acolo ca reper de fond, astfel încât coprezența celor două voci face posibilă evaluarea abaterii înțelesului secund. Estetic, rezultatul este
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
care practică arta călăuzirii sufletelor. Tabloul analogiilor este incomplet în prezentarea retoricii, dar, dacă urmăm sugestia analogiei cu tipurile de iubire de la începutul dialogului, putem crede că modelul retorului pentru care doar verosimilul este important, făcând din el un stăpân sofistic al adevărului și falsului, este apropiat de tipul odiseic, iar conducătorul de suflete spre adevăr (care uzează totuși conștient, voluntar și reflexiv de tehnicile retoricii) reprezintă buna împletire a atitudinii ahileice față de adevăr și a atitudinii odiseice față de mulțime. (Un
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
astfel de psihagogul din Phaidros, dar el nu poate aminti nici o clipă de filosoful din Sofistul, deoarece, la limită, regele din Republica spune că este ceea ce, de fapt, nu este. În acest caz, raportul dintre filosof și supuși este unul sofistic și nu unul filosofic, chiar dacă, eventual, raportarea filosofului la inteligibil ar rămâne una autentică. Pe de altă parte, raportul dintre filosof și cetate este departe de a mai putea fi citit din pespectiva filosofului nedreptățit de cetatea tiranică, după critica
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
o întrebare: dacă în contextul dialogurilor Menon, Phaidros sau Sofistul, problema inițială a lui Platon a oferit rezultate atât de consistente și de seducătoare filosofic, cum sunt teoria reamintirii, teoria filosofului psihagog sau descoperirea valorii negației ca armă îndreptată contra sofisticii, de ce aplicarea acelorași principii în spațiul filosofiei politice conduce la rezultate care par stranii și odioase aceleiași modernități care s-ar putea lăsa oricând ușor și sincer sedusă de principiile speculative de mai sus? Răspunsul trebuie să trimită de această
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
dovedit pentru prima oară talentul real de ziarist, așa cum menționează același Nicolae Iorga amintindu-și, în 1922, că la Drepturile omului se afla „în rândul întâi un ziarist de foarte mare talent care, lipsit de logica adeseori silită, de admirabila sofistică a lui Panu ca și de ușurătatea reprezintanților zilnici ai intereselor de partid, a știut totuși să-și croiască un drum propriu, fiind interesant în orice amintire și orice polemică a sa...“ După încheierea acestei prime serii a Drepturilor omului
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
de toate să-l asculte. Profesorul constituie polul secundar în relația pedagogică. El trebuie să fie în serviciul elevului. Cunoașterea se naște firesc de la copil. Concepția asupra învățării Învățarea se realizează într-un mod tradițional: ascultarea și imitarea modelelor, prin intermediul sofisticii și retoricii. Învățarea pleacă de la principiul că ființa umană posedă în ea însăși înțelepciunea. Educația caută să favorizeze dezvoltarea completă a omului. CAPITOLUL 2 VIAȚA ȘI OPERA LUI JEAN-JACQUES ROUSSEAU "Jean-Jacques Rousseau a văzut lumina zilei în zorile secolului rațiunii
by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
ne mirăm peste măsură de vigoarea acestor teze perimate, care surprind astăzi prin spiritul lor de sistematizare grosolană și prin caracterul lor adventist. Ceea ce le apără nu este nici rațiunea, nici cunoașterea, ci credința și ignoranța."283 Marxismul este o sofistică, menționează Caillois, însă totodată constituia doctrina unui partid puternic, care se revendica din el și îl considera sursa puterii sale, deși relația reală era inversă (doar existența partidelor comuniste și a URSS a menținut doctrina, care este cel mult o
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
o evidența firească care ar putea să-i justifice faptele [15] la un se spune, Lupul demonstrează de fapt că nici nu a fost victima directă a agresiunii arătate în [13]. Edificiul dialectic este demolat lăsând în acest fel locul sofisticii eristice. 5. Exercițiu de analiză secvențială Revenind la cele două dialoguri extrase din operele lui Jules Verne, propuse în exercițiul 5.3. din capitolul precedent, determinați secvențele incomplete, precum și înlănțuirile formate în cadrul lor. [A1] Mâine, spuse el, voi ucide acest
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
său de a fi. Nu înseamnă că este presupus un egalitarism obligatoriu între cei doi interlocutori, ci o capacitate de reciprocitate și o anumită simetrie. Dialogul nu poate fi confundat cu dialectica, aceasta fiind o artă, un instrument de argumentare sofistică. Cu toate acestea, unii afirmă că „dialectica este produsul abstract al dialogului, născută din dialog, înfăptuindu-se sub forma dialogului la un nivel mai înalt”. Dialogul se deosebește și de dispută, care este doar un mijloc pur didactic. Deschisă mediului
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
îndârjire în plan profesional și sentimental, făcând totodată paradă de integritate (Mobilă și durere). Spectacolul devine o ilustrare adesea atroce a realității binecunoscute de public: corupția și demagogia funcționarilor din întreprinderile de stat, a complexaților și a proștilor „neînțeleși”, cu sofistica lor specială pe care o cred metafizică, a celor chemați a fi „tovarăși”, când nu sunt decât niște bieți oameni, cu vicii și prejudecăți transistorice. M. nu putea să ignore un tip de viziune și procedee dramaturgice proprii teatrului absurd
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
lucru: forțînd limitele, dacă ar fi trebuit să argumentați pro un atare demers, ați fi făcut-o tot într-o manieră irecuzabilă. Asta ține de abilitatea de a pleda inteligent și onest, construind silogisme, fără a cădea în capcana unei sofistici banale. Problema mea însă e legată de atitudine: haideți să nu mai fim atît de încrîncenați față de copilăriile altora. E-adevărat, întrebările sînt puerile, dar sînt ingenue totodată. Acceptînd să răspundeți, ați admis că vă puteți juca și jocul v-
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
von Realität zu Realität) apud V. Drăghici, Notele traducătorului la op. cit., p. 139. 11 W. Dilthey, Construcția..., p. 75. 12 C. Noica, Trei introduceri..., pp. 30-31. 13 Ibid., p. 32. 14 Noica recurge aici la un joc de cuvinte, caracteristic sofisticii sale, și consideră că la mijloc este "o gândire negândită", precizând că sensurile ei "nu există, e drept, decât în măsura în care sunt gândite; dar subiectul de gândire nu decide de ele, ci sensurile de el" (ibid., p. 27). 15 M. Florian
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
ca paideutes să fie un erudit, capabil să predea toate cele trei discipline ale trivium-ului. Un asemenea „dascăl universal” a fost Aristodemus din Nisa care, în secolul I î.Hr., strălucea la marea Școală din Rhodos predând dimineața retorică sau sofistică și după-amiază gramatică. Alții, precum Dionysios Thrax, au preferat să aprofundeze și să inoveze o singură disciplină. Lui i se datorează „manualul de gramatică” în care a stabilit „metoda gramaticului” = de analiză literară a autorilor. Cele patru operații ale „metodei
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
eforturile acestor dascăli - indiferent dacă erau erudiți sau specialiști: sensul comun, scopul unic urmărit. Acesta era moralitatea. Studiul gramatical căuta întotdeauna să degajeze valoarea morală a fiecărui text literar sau autor analizat. La fel procedau profesorii de retorică sau de sofistică (dialectică). Ceea ce nu era deloc ușor. De exemplu, gramaticii aveau dificultăți în a explica moralitatea zeilor și eroilor homerici. La fel retorii care trebuiau să concilieze Dreptatea (Dike) cu Binele (Agáthon) în cazuri suspecte. La fel pățeau și sophiștii care
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]