1,274 matches
-
încît nu s-au mai simțit datori să-i construiască personalitatea lui Cozorici și l-au distribuit, mulți, folosindu-se de vocea lui ca de ceva sigur, uitînd de enormele lui posibilități, de deschiderea lui, de vulnerabilitatea, de dăruirea și solitudinea lui. Și iar îmi vine în cap propria selecție făcută de artist după o viață petrecută în teatru. Pe lîngă plopii fără soț. Cred că a fost un bărbat foarte tandru. Șoaptele lui sînt ocrotitoare. Ca acelea pe care le
Șoaptele lui Firs by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16512_a_17837]
-
necesară unei anticipații cu șanse de grabnică împlinire: cibersexul. Între Grădinarul îndrăgostit și Truman Show, povestea acestui agorafobic are haz, dar și substanță: eroul, încercînd să-și depășească handicapul, relansează aserțiunea conform căreia omul nu-i făcut să trăiască în solitudine. Împreună se intitulează filmul inspirat suedezului Lukas Moodysson de epoca hippy. Animați de idei socialiste și practicînd amorul liber, tineri și tinere plus copiii lor trăiesc laolaltă, dar nu sînt scutiți de conflicte în tentativa lor de a atinge o
SALONIC: 2000 + 1 speranțe by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16543_a_17868]
-
dramatici, răsuciți de impulsurile neprevăzute ale maladiilor lor fitologice anevoie învingînd mediul muntos, ostil, totuși ușori în aparență ca aluminiul aparatelor de zbor, rătăciți în pădurea de brazi negri plini de mătreață, cheliți, bolnavi de o suferință necunoscută, copleșiți de solitudinea lor, ca de îngîndurarea mută a unor sihaștri. Soarele ce bătea pe sus, pe deasupra ringului de creste ale munților, gata să scapete peste o culme dincolo, în jos, pregătind natura răbdătoare de noaptea ei datornică. Păsări negre, grele, silențioase străbăteau
Răzlețe by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16559_a_17884]
-
de fapt, cuvântul, scopul torturii fiind de "a dezarticula /.../, de a desface trupul din cuvântul său". Dezbrăcat de haine și schingiuit, trupul victimei este de două ori înstrăinat, drept care el devine o închisoare care emite sunete de durere, disperare și solitudine. Pielea rănită este ultimul zid de apărare al trupului înainte ca acesta să fie, în mod simbolic, jupuit. Or, torționarul așteaptă exact acest lucru: ca victima să emită sunete și cuvinte care să legitimeze violența suferită. Chipul victimei este o
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
încercare a lui Franco Pulcini de a contura biografia și personalitatea lui George Enescu, spun încercare pentru că, pierdută în detalii nesemnificative, ea nu transmite esențialul. Și, dacă percepe refuzul compozitorului de a se ralia unei grupări componistice anume, atribuie greșit solitudinea sa stilistică (dépaysé, spune el) eclectismului și nu originalității profunde. Mai pot fi discutate unele detalii inexacte, dar evident intenția este bună. Câteva rânduri despre relația dintre Enescu și Italia completează acest veritabil simpozion.
Un veritabil simpozion by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/11914_a_13239]
-
se mișcă,/ negura cum se face blondă,/ Carnea seniorală,/ Inima o sondă/ înrădăcinată în ceea ce fără sfîrșit mi-e începutul" (O, farmece). Purtînd sigiliul Creatorului a tuturor celor ce ființează, id est reflexul mirabilului centru cosmic, eul este celest în solitudinea lui imortală, rod al imortalității divine: "Iată plîngînd înlăuntrul ce nu moare./ Inatacabil puzderie a ființelor celeste/ Vin să-l înhațe în paradisiaca veste./ Singurătatea lui nepieritoare" (Iată plîngînd înlăuntrul). După cum revărsarea proteică a aceluiași eu, proiecția sa în infinitul
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
în clipa cînd își face apariția în romanul Celor patruzeci și cinci. El se materializează ca o voce în semiîntuneric, într-o noapte fără somn a regelui Henric al III-lea, căruia îi întrerupe un solilocviu despre moarte, viermi și solitudine. Iar acesta îl ia, firesc, drept mort, drept o fantomă. Ceea ce Chicot nu neagă, dar nici nu confirmă. Lasă să plutească dubiul, căci strigoii țin de două lumi, însă nu aparțin nici uneia cu totul. în scena următoare, cînd rupe sigiliul
Scrisorile primejdioase by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/11940_a_13265]
-
Acasa > Versuri > Iubire > SOLITUDINE HIBERNALĂ Autor: Mugurel Pușcaș Publicat în: Ediția nr. 2239 din 16 februarie 2017 Toate Articolele Autorului Mă simt atât de singur... Câteodată... De parcă aș fi o insulă-n pustiu, Simt... Ochii tăi nu pot să mă mai vadă... Simt iarna
SOLITUDINE HIBERNALĂ de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 2239 din 16 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382819_a_384148]
-
rai, celest alint. Mă simt atât de singur... Astă iarnă Se frânge elegiacă... Jar și ger! Tu?... Ești departe, dulce-amară taină... Ești lângă mine, caldă... Leru-i ler! Mugurel Puscas ( Liga Scriitorilor din România, Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova ) Referință Bibliografică: SOLITUDINE HIBERNALĂ / Mugurel Pușcaș : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2239, Anul VII, 16 februarie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Mugurel Pușcaș : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului. Abonare la
SOLITUDINE HIBERNALĂ de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 2239 din 16 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382819_a_384148]
-
ordin care dezvăluia, deopotrivă, marea erudiție a savantului și stăpînirea unui domeniu cărturăresc care definește, istoric și critic, evoluția unor concepte și termeni literari. Critica ideilor literare, din 1974, întregește un teritoriu care este, de acum încolo, stăpînit în orgolioasă solitudine de un spirit liber și independent. D-sa a ținut mîndru la această independență, nefiind niciodată angajat în vreo instituție, lucrînd liber, fără programe și ore de serviciu. Aceasta i-a adus, de-a lungul cîtorva decenii, cum mărturisește azi
Un mare cărturar by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16083_a_17408]
-
trăiește, precum puțini, sărbătoarea teatrului. Arta monologului și a interviului derivă din bucuria de a fi împreună, în scenă. Într-o lume pe care ne-o putem alege". Însuși Ovidiu Cotruș confirmă o atare latură a ființei sale, ce, ocolind solitudinea, se simte bine exclusiv oglindită în Celălalt: "A fi fericit înseamnă a te bucura de propria ta valoare. Pentru aceasta e nevoie însă ca valoarea ta să fie recunoscută, ca altcineva să depună mărturie despre noi... Trebuie deci să ne
Dialogurile lui Ovidiu Cotruș by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16096_a_17421]
-
de o clădire, un tablou etc. - unele cacofonii trebuiau evitate pentru că sunt supărătoare; - volumul lui Gabriel Garcia Marquez a apărut în românește cu titlul „Un veac de singurătate”. Autoarea noastră neștiind acest lucru, l-a tradus „100 de ani de solitudine”. Redactorul, dacă ar fi fost, ar fi trebuit să corecteze; - nu filozoful național Bulă a spus „totul e bine când se termină cu bine” ci Shakespeare care și-a intitulat o comedie „All’s well that ends well” (tot Redactorul
TIERRA DEL FUEGO FIN DEL MUNDO. In: Editura Destine Literare by Livia Nemțeanu-Chiriacescu () [Corola-journal/Journalistic/95_a_381]
-
lui Marian Drăghici e cea a unui mare solitar. Singură tatea e la d-sa nu doar o stare de spirit, ci și o manieră stilistică, vădită în factura versurilor. Aceasta e frecvent lapidară, apăsată, cu aer de efigie, deoarece solitudinea nu se revarsă în comunicarea cu semenii, tinzînd spre economie. Chiar dacă frazele se ramifică, ele pot fi descompuse în unități simple, în virtutea unui ritm sintactic al concentrării: „vers după vers poem după poem/ imprimate pe creier, în gînd./ mari porțiuni
Poezia Solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2655_a_3980]
-
În fine, poetul se compară cu un cal, precum în pictura lui Franz Marc, care de la o vreme nu înfățișa decît cabaline. O figură neomitologică, de un pitoresc amar, neexcluzînd nuanța satirică (biblia belgrad eu și moara lui take). Așadar solitudinea nu e un vid, ci o existență sui generis, umplută de imagini febricitante pentru a provoca Neantul. Nu pentru a-l combate, ci pentru a-l ațîța, așa cum un toreador ațîță taurul. Temîndu-se de absență, autorul o invocă sfidător: „e
Poezia Solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2655_a_3980]
-
altele. De departe, însă, cel mai reușit este portretul lui Alexandru Vona. Deși un „sucit”, „cu farmec total”, Vona „pare făcut din falii, din rupturi, din răni lăuntrice vechi de sute de ani dar încă sângerânde; un halou de senzualitate, solitudine și ironie îl aureolează și-l singularizează inconfundabil”. Sunt amintiri fără excepție savuroase. De pildă, rămași singuri în apartamentul tineresc al lui Vona din Paris, împreună cu Ion Vartic, ei fotocopiază pe ascuns, ajutați de Mona Balotă, manuscrisele pe care nu
Insecurități lăuntrice by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2673_a_3998]
-
fie filozofic, fie, pur și simplu, omenesc pentru a asimila creativ suferințele, pentru a le da o formă artistică și un sens major. Pentru că omul este, fundamental, singur în fața morții, Sorescu creează - cu el însuși ca personaj - un decor al solitudinii ultime; un mediu de spital din care lipsesc cu totul siluetele și vocile celor ce încearcă să vindece ori să aline. În Sora mea de dincolo, volumul Ilenei Mălăncioiu, medicul putea fi un personaj, fiindcă lupta cu moartea încă se
Zona lirică by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2715_a_4040]
-
întâlnit și am fost solidari la acea Conferință. Știam poemul pe care îl dedicase lui Cioran („Moartea ne gândește”) sau lui Vasko Popa („Ești un lup și un băiețel centenar ”). Și puteam repeta eu însumi declarația sa de independență și solitudine: „Nu am fost niciodată membru al vreunui partid și nu am concurat vreodată la un post oficial. Am fost un critic social și politic, dar mereu din poziția marginală a unui scriitor independent.” Octavio Paz a fost un entuziast al
Centenar Octavio Paz Umbrele trecutului, umbrele prezentului by Norman Manea () [Corola-journal/Journalistic/2740_a_4065]
-
de condiția umană, iar povestea recuperează semnificația unui scenariu psihanalitic al unei dureroase anamneze cu retrăirea și „arderea” fiecărui episod traumatic. În final, avem eliberarea și decizia nesubordonată niciunei constrângeri morale ca Joe să se dedice unei depline abstinențe, unei solitudini monahale asemeni lui Seligman lângă care trăiește sentimentul unei unice și depline prietenii. Si aici, pe marginea acestui final armonios, apolinic, Lars nu se poate abține pentru a mai întoarce încă o dată pe dos lucrurile și o face prost, sau
Sadomasonimfomania by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2775_a_4100]
-
și acum, că se risipise ceața, constata că focosul nu se aprinde. Primul impuls fusese să privească în jurul ei. Descoperise că nimeni nu era singur. Specia ei era astfel programată încât să înflorească în grup și să se usuce în solitudine. Dacă era să fie sinceră cu ea, trebuia să recunoască că în subconștient știuse acest lucru tot timpul. Amânase momentul de a-și alege un ... Citește mai mult Tekla se simțise în ultimul timp din ce în ce mai singură.. Își câștigase un loc
MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU [Corola-blog/BlogPost/381564_a_382893]
-
și acum, că se risipise ceața, constata că focosul nu se aprinde. Primul impuls fusese să privească în jurul ei. Descoperise că nimeni nu era singur. Specia ei era astfel programată încât să înflorească în grup și să se usuce în solitudine. Dacă era să fie sinceră cu ea, trebuia să recunoască că în subconștient știuse acest lucru tot timpul. Amânase momentul de a-și alege un ... XXX. URÂTUL PĂMÂNTULUI, de Mihaela Alexandra Rașcu , publicat în Ediția nr. 2124 din 24 octombrie
MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU [Corola-blog/BlogPost/381564_a_382893]
-
trebuie să fii credincios sau necredincios ca să te bucuri de acest film, pentru că e o operă de artă despre sentimente, stări psihologice și situații (de criză) în care poate cădea practic orice om la un moment dat, despre singurătate și solitudine, despre intimitate și libertate... După vizionarea filmului te intrebi dacă scenariul filmului a fost inspirat cumva din realitate. Nanni Moretti spune că pentru facerea acestui film a avut nevoie de mărturisirile actualului Papă, Benedict al XVI-lea, care a povestit
Habarnamus dacă a fost ales sau nu Papa [Corola-blog/BlogPost/99582_a_100874]
-
sine, iar ulterior am recurs la ultima etapă de incursiune lăuntrică și de detașare completă de spațiul exterior. Consider că pentru a aprofunda mai bine anumite lucruri și pentru a te cunoaște mai bine pe tine însăți este necesară aceasta solitudine, această izolare de ceilalți, dar în același timp poate fi foarte dăunător dacă se intră deseori în această stare. Trăim într-o societate și avem nevoie și de comunicare cu cei din jur, nu doar cu noi înșine. Din această
Expoziţia Autoportret la Ateneul Tataraşi [Corola-blog/BlogPost/98074_a_99366]
-
surprins pe parcursul acestor călătorii și care acoperă 5 continente. Nina Mihăilă explorează subtil relația între ape, ceruri și pământ, privite că lumi distincte dar, totodată, întrepătrunse. Elementele ocazionale de civilizație umană reprezintă contrapuncturi discrete la senzația de atemporalitate, plutire și solitudine care transpare din fotografiile expuse. Expoziția "Ceruri, ape, pământ" reunește în imagini un univers fascinant, care include ghețari și lacuri glaciare, întinderi de apă și plaje sălbatice, cele mai mari maree din lume, fiorduri misterioase, insule, sanctuare de păsări migratoare
Ceruri, ape si pamant vazute prin ochii Ninei [Corola-blog/BlogPost/97567_a_98859]
-
pe aleile grădinii lor iar Ivana îmi spunea să-i permit câinelui să mă urmeze și în parcul castelului în plimbările mele, lucru pe care l-am acceptat bucuroasă. Plimbarea alături de un prieten fie el și câine, fiind de preferat solitudinii din punctul meu de vedere. Cel puțin aveam cui adresa o vorbă. Astfel se face că el acum îmi călca pe urme răscolind covorul frunzelor veștede, neliniștit mirosind urmele micilor sălbăticiuni ca: iepuri, arici,veverițe fazani și chiar vulpi ce-
CÂND VINE TOAMNA LA CURTIS DE VADO de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1962 din 15 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383633_a_384962]
-
îmi răscoli nu atât urechile, cât sufletul... Deplângeam nevoia-mi de a fi consolată, dar faptul că-ntrerupsese comunicarea mă stârnea la plâns, nu alta! Și adormii ca și-n atâtea și atâtea dați, înfofolită într-o pănură de frustrări și solitudine aparent acceptată, răcorind perna c-un râușor de lacrimi neșterse, nevoind să-mi recunosc nici gestual slăbiciunile. A doua zi după discuția cu Sterie primii devreme, abia-mi procesasem ibricul, telefon de la fete: -Alo, sunt eu, Agripina! șopti finuța noastră
SENECA PREGĂTEŞTE CEVA de ANGELA DINA în ediţia nr. 2025 din 17 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380149_a_381478]