3,462 matches
-
toartă, pe care nu știe de unde s-o apuce. Așa este, recunoaște, dacă pe ăștia-i avem, pe ăștia trebuie să-i citim, vrea să-i explice căutîndu și locul la masa pătrată din sufragerie, trăgîndu și un scaun cu spătar, împleticindu-și picioarele, atent să nu încline prea tare ceașca, așezîndu-se în sfîrșit. Mi-am zis că dacă tot m-a prins Revoluția în postul ăsta, începe să-i explice, de ce să nu-mi bag nasul prin corespondență, măcar așa
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
e francez, care e cutare. Și ce tupeu ca să danseze în jurul lor, să-i amețească cu frînturi de engleză, să i facă pînă la urmă de bani! — Ca să vezi, constată Roja, încercînd să se relaxeze de tot, lăsîndu-se moale pe spătarul scaunului, ai spus-o cu gura ta, deci recunoști că dansul e o artă pe care dacă o stăpînești cum se cuvine poți să dai lovitura de pe urma ei. — Cuvînt cu cuvînt, confirmă Părințelul, numai că, pentru ca să existe dans, mai întîi
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
să-și trieze corespondența încerca să se facă cît mai comod pe locul său din colțul separeului. Își descheia nasturii de sub bărbie ai cămășii, își masa puțin cu degetele zona cervicală, încerca să-și îndrepte coloana lipindu-și spatele de spătarul înalt al scaunului, împingînd cu picioarele în podea ținîndu-și mușchii încordați în reprize de cîteva secunde. După ce-și trăgea sufletul, punea mîna pe geanta care îl aștepta alături, și înainte să-i desfacă chingile, verifica dacă coșul de gunoi
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
pe cînd intru În convulsii, iar ea țipă și mîrÎie, iar dinții ei mă mușcă de buza de jos În vreme ce urlă și se prăbușește, apoi se dă deoparte gîfÎind, iar eu văd cum mi se descompune pula. Se sprijină de spătar și Își aprinde o țigară. — Mmmm. A fost minunat. Ce s-a Întîmplat Bruce? Ești ok? Scîncești ca un țînc mucos! — Shirley e bolnavă, spun eu. Cumnata mea. Nu se simte bine. Îmi plîng de milă. Se uită la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
din peretele de miază-zi, patronând maiestuos camera, cu frumusețea construcției fine și armonioase. Din fotografii Îngălbenite de vreme privesc În gol chipuri șterse sau semețe, În rame negre, subțiri. Fotoliul de odihnă este uriaș, cu păsări de bronz la capetele spătarului. În el lenevește adesea cu privirea goală. Mai sunt: un birou minuscul și un scaun vienez de culoarea argilei, stinghere și tăcute. Televizorul, este ancorat În perete pe un suport negru metalic și pare un un corb Împăiat. Merge fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
manieră foarte asemănătoare celei în care îmi aparținea extraordinara colecție de planșe de Audubon, originale, care împodobeau scara interioară a casei noastre. Georgie nu-mi aparținea. Georgie pur și simplu exista. După ce-și trase ciorapii, Georgie se lăsă pe spătarul fotoliului uitându-se la mine. Pe lângă părul negru și bogat avea ochii de un albastru-cenușiu deschis. Fața lată, cu trăsături bine conturate, nu era chiar delicată, în schimb pielea neobișnuit de palidă avea ceva din finețea fildeșului. Nasul mare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
încăperea. Lămpile cu abajururi negre fuseseră stinse și tapetul de culoare închisă lucea roșiatic, discret în lumina schimbătoare. Mi-am dat seama imediat, cu durere, că Antonia și Palmer nu ne așteptau. Ședeau unul lângă altul pe două scaune cu spătar, aproape de foc. Palmer își pusese brațul pe după umerii soției mele, iar fețele lor, întoarse tandru una către cealaltă, se vedeau clar din profil marcate de un contur auriu. Acea imagine de o clipă îi înfățișa ca pe niște zeități dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
privit pur și simplu lung trădând însă o anumită îngrijorare reținută. Am închis ușa. Pentru o fracțiune de secundă m-am gândit că o să-mi spună că s-au răzgândit și nu se mai căsătoresc. Am luat un scaun cu spătar de lângă perete, l-am pus în mijlocul covorului și m-am așezat cu fața la ei. — Ei, care-i treaba, prieteni? Antonia dădu din cap și se întoarse pe jumătate. Am început să mă alarmez. — Să-i spunem? întrebă Palmer. Fără să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
viitoare. Mi-am ridicat ochii și am văzut că, prin ușa aflată în spatele lui Palmer, ea intrase în cameră. M-am sculat în picioare și, pentru o clipă, mi s-a părut că o să leșin. Dar apoi, sprijinindu-mă de spătarul scaunului, am reușit să îi înfrunt așa cum își înfruntă un prizonier judecătorii. Asta m-a întărit, am inspirat adânc și m-am așezat jos din nou, privind în gol. Honor era îmbrăcată în ceva negru cu guler înalt, despre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ei o expresie inteligentă și amuzată. Încă arăta obosită și tot i se mai citeau pe față urmele suferinței din ultimul timp. Dar demonul se trezise din nou în ea. Privi în jur, își scoase haina și o lăsă pe spătarul scaunului, își vârî adânc mâinile în buzunarele costumului verde, puse picior peste picior, și reveni cu privirea asupra mea. — Pune-ți puțin vin, am spus. Ia paharul meu, și i-am făcut semn spre tavă. Ea îmi susținu privirea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
L-ai părăsit? am întrebat. Totul s-a terminat? Voiam să știu clar cum stau lucrurile. Voiam să mi se spună în mod explicit că ceea ce îmi doream cu nespusă ardoare este adevărat. Ea se îndreptă și se sprijini de spătarul scaunului. Fața ei era acum complet imobilă. Da. — Înțeleg. Și Georgie? am întrebat. — Se pare că Palmer și Georgie au ajuns să țină foarte mult unul la altul, răspunse Honor. Nu știu cum vor evolua lucrurile. Dar Palmer a vrut neapărat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
nu răspunse, țintuindu-mă în continuare cu zâmbetul ei. — Așa cum ai spus-o chiar tu, aproape că nici nu te cunosc, am adăugat. Acum îmi era deja imposibil să-mi stăpânesc zâmbetul. Nici acum nu spuse nimic, se sprijini de spătarul scaunului cu un zâmbet ce radia impertinent. — Am trăit până acum într-un vis, am spus. Când o să ne trezim, o să ne mai găsim unul pe altul? Am ocolit patul și m-am oprit lângă ea. Îi adoram prezența atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
acorduri - Întotdeauna la fel, ori de câte ori Otto interpreta o „victorie eroică“, caracterizată de tipica „demnitate germană“ - și imediat după aceea, ecranul a strălucit gol și uluit, deasupra audienței surprinse. Cinematorgraful era plin doar pe jumătate. Câțiva bărbați Își luară mâinile de pe spătarul scaunelor În care au stat partenerele lor - majoritatea infirmiere de la Miséricorde, marele spital pe care, de obicei, Îl numeam doar Mizeria. O femeie Își aranjă părul sub o pălărie În formă de clopot, o alta Începu să cotrobăie prin poșetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
simt cumva stângaci. Presupun că ăsta e un nume. Deși nu l-am mai auzit până acum. Alegându-și din tabacheră o țigară americană, se aplecă Înspre chibritul pe care i-l Întindeam. Mulțumesc. Apoi, surprinzător de veselă, bătu peste spătarul de catifea. — Puteți sta aici dacă doriți, domnule Knisch. Dacă vă deranjează oglinda, desigur. După ce ne-am schimbat locurile, Dora mi-a explicat că mai demult Începuse să-și Împartă clienții În două grupe: cei care Își dezvăluiau numele imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cu bărbați care-și scoseseră vestele și se Întinseseră pe banchetă, albăstrii În jurul bărbiei, și cu femei cu părul prins În plase terne, asemenea plaselor de pe polițele de bagaje, care Își adunau fustele strâns În jurul lor și se rezemau de spătare În poziții nefirești, sâni mari și șolduri mici, sâni mici și șolduri mari, toate amestecându-se, de nedescâlcit. O femeie Înaltă și subțire se trezi o clipă doar ca să se plângă: „Berea aia pe care mi-ai adus-o. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Mașina opri Între ei, sărind peste prima linie și apoi rămânând nemișcată, ca o barcă eșuată. Unul din soldați spuse ceva și șoferul traduse În germană: — Dorește să vă vadă actele. Josef Grünlich se lăsă tăcut pe spate, rezemat de spătarul banchetei, picior peste picior. O mână i se juca leneșă cu lanțul de argint. Când unul din soldați Îi prinse privirile, el Îi zâmbi cu blândețe și salută din cap. Oricine l-ar fi luat drept un negustor amabil, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și am sorbit din el. Era foarte revigorant. —Nu-i așa că e genială piscina? remarcă retoric Lauren. Se ghemui În prosop pe canapeaua din fața lui Tinsley, iar eu, Într-un balansoar vopsit Într-un violent albastru Latino. Am observat că spătarul scaunului era Încrustat cu un superb sidef. —Ce faci, Tinsley? am Întrebat-o. Tinsley părea să fie o mare figură, așa că doream să o cunosc mai bine. Nimic, Îmi răspunse ea cristalin. —Îți dorești un serviciu? La această Întrebare, Tinsley
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
drăgălașului restaurant. Purta o rochie Înfoiată din șifon mocca. În ciuda vremii răcoroase de toamnă, nu avea ciorapi, fiind Încălțată cu niște papuci roz pastel din piele de crocodil. O capă moale, verde, din blană de vulpe, era aruncată neglijent peste spătarul scaunului pe care ședea. Arăta foarte odihnită pentu cineva care zburase deasupra Atlanticului de două ori În tot atâtea zile. În timp ce mă Îndreptam spre ea, m-am uitat prin restaurant. Am observat dezamăgită că erau cel puțin patru tipe Îmbrăcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
care ai nevoie. În sala de așteptare a Agenției Imobiliare Helen Boyle, astea sunt marile știri de care ai parte. Niște subiecte-bombă. Pe măsuța de cafea sunt toate revistele astea pentru oameni cu bani. E și o canapea Chesterfield cu spătarul mare, tapisată cu mătase în dungi roz. Măsuța din fața ei are picioare lungi de leu, care țin în gheare niște globuri de sticlă. Nu poți să nu te întrebi dacă mobilele astea nu au ajuns aici pe bucăți, fără mânerele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
din perspectiva unei plante indigene, zice Stridie, Johnny Appleseed a fost un terorist biologic de cea mai joasă speță. Johnny Appleseed, zice, ar fi putut la fel de bine să răspândească vărsatul de vânt. Stridie butonează alt număr la telefon. Lovește în spătarul banchetei din față și zice: — Mami, tati, știți vreun restaurant de mari pretenții în Reno? Și Helen ridică din umeri și-mi aruncă o privire. Zice: — Desert Sky Supper Club din Tahoe e foarte ca lumea. Stridie zice la telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
propria viață. A fost sabia de foc a Domnului, trimisă pe pământ pentru a-i izgoni pe făcătorii de rele și pe cei strâmbi din templul lui... Și vocea bărbatului se întrerupe și ea. Mona izbește din toate puterile în spătarul scaunului meu, zicând: — Nu e deloc amuzant! Predicatorii de la radio sunt oameni în carne și oase. Și eu îi zic că n-am făcut nimic. Iar Helen și Stridie chicotesc. Mona își încrucișează brațele pe piept și se trântește pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
hârtie. Printre nume apar întâlnirile și notele lui Helen, cu scrisul ei caligrafic, perfect, asemenea unui giuvaer. Uitându-se la mine de pe banchetă, Stridie se lasă pe spate cu mâinile la ceafă. Stă cu picioarele goale încrucișate și cocoțate pe spătarul scaunului, chiar lângă fața mea. Are un inel de argint pe unul din degetele mari. Bătături în tălpi, bătături cenușii, crăpate, murdare; și Stridie zice: — Lu’ mami n-o să-i placă treaba asta, că te uiți prin chestiile ei personale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
tocuri cui și, sprijinindu-se de mașină, zice: — Nu știu dacă o să crezi, dar facem asta ca să te salvăm. Stridie e prăbușit pe banchetă, prea nemișcat, prea desăvârșit ca să fie viu. Părul blond și ciufulit i s-a răsfirat pe spătar. Săculețul de leacuri indian e tot la gâtul lui și din el cad țigările. Obrajii-i sunt brăzdați de cicatricele roșii de la cheile lui Helen. E mort? întreb. Și Mona zice: — Ai vrea tu. Nu, o să fie bine, zice. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
care nu poate fi recunoscut în jocul nervos al fazelor farurilor. Însoțită de un buf puternic, înfundat, făcînd să-i scuture zdravăn interiorul, mașina a încremenit. Pasagerii au înlemnit și ei, ridicați de pe locuri sau numai izbiți cu piepturile de spătarul scaunelor din față. Singură, cățelușa din brațele bătrînei scoate un scheunat scurt, ascuțit, ca un ac înfipt în tăcere. Dezorientat, șoferul acționează pe rînd toate luminile. Nimic. Nici un semn. Farurile sînt moarte. Doar ștergătoarele mai continuă să se tîrască pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
că-l rog să mă sune cînd vine. Se întoarce spre birou, să-și continue munca. Soția la telefon spune secretara, după un timp, deschizînd puțin ușa. Directorul lasă stiloul peste hîrtiile din față, ia receptorul și se îndeasă în spătarul fotoliului rotativ, legănîndu-se încet în timp ce discută. Nu, n-am nici o problemă sîmbătă răspunde soției. Doar cu înzăpezirea asta, dar... De ce? Am primit o invitație la premiera de la teatru. A telefonat și Maria. Mi-a spus că după spectacol sîntem invitații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]