176 matches
-
în domeniul lexical vP. 44 E.g. vezi folosirea temei infectum la prezent pentru verbele care disting cele două tipuri de temă (merg- / mers-). 45 Adverbul de negație nu, el însuși specificator, induce efectul de blocare a deplasării la C blocând specificatorul Grupului Negației (NegP): (i) a. Citește-mi scrisoarea! b. Nu-mi citi scrisoarea! (ii) a. Du-te acasă! b. Nu te du(nelit.) / duce(lit.) acasă! Nu proiecția unui Grup al Negației în sine blochează deplasarea, efectul de blocare este
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
e.g. că) cu elemente wh- este posibilă în română în împletirea vorbirii directe cu vorbirea indirectă (i). A se observa însă că, în această configurație, elementul wh- nu accesează [Spec, FORCEP] fiind precedat de că, ocupantul poziției FORCE 0, ci specificatorul unei proiecții mai joase (probabil [Spec, FOCP], cf. Rizzi 1997). Astfel de exemple nu reprezintă deci excepții de la Doubly-Filled COMP Filter. (i) Mă întreabă că pe cine am văzut. 76 Baltin (2010: 331) arată că structura este gramaticală în engleza
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
în nominativ) al propoziției imperative. 83 Atât marcarea diferențială prin pe, cât și dublarea clitică sunt caracteristici care arată că obiectul direct nu este extrapropozițional (i.e. o specie de Hanging Topic Left Dislocation), ci este inclus structura propoziției și ocupă specificatorul unei proiecții din periferia stângă. 84Cel mai posibil din cauza naturii sale nonadverbiale, care îl diferențiază de centrele încorporante și îl include în aceeași clasă morfologică cu auxiliarele. 1Ca și în capitolul anterior, nu ne vom referi în cele ce urmează
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
analiză sintactică. De exemplu, în analizele asupra limbii idiș datorate lui den Besten și Moed-van Walraven (1985) și Diesing (1990), gramatica V2 a fost analizată prin deplasarea verbului la I (deplasare V-la-I) și ridicarea constituentului preverbal în [Spec, IP]; acest specificator nu este specializat pentru găzduirea subiectului, ci este un specificator cu proprietăți mixte A și A-bar care poate primi orice tip de XP topicalizat, proiectându-se mai degrabă pentru satisfacerea unei trăsături EPP a centrului I. În aceste condiții
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
lui den Besten și Moed-van Walraven (1985) și Diesing (1990), gramatica V2 a fost analizată prin deplasarea verbului la I (deplasare V-la-I) și ridicarea constituentului preverbal în [Spec, IP]; acest specificator nu este specializat pentru găzduirea subiectului, ci este un specificator cu proprietăți mixte A și A-bar care poate primi orice tip de XP topicalizat, proiectându-se mai degrabă pentru satisfacerea unei trăsături EPP a centrului I. În aceste condiții este pe deplin explicabilă aplicarea regulii V2 în propoziții subordonate
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
referințele) este confirmată de interogativele totale la subjonctiv (cu interpretare dubitativă), unde se observă că negatorul nu continuă să apară la dreapta complementizatorului să (deși, după cum s-a arătat în §III.3.3, adverbul de negație nu ocupă poziția de specificator, deci ar putea să se deplaseze la stânga complementizatorului să, care este element X0, i.e. centru - condițiile de localitate a deplasării și de Minimalitate Relativizată nu s-ar încălca sub nicio formă): Să mergem sau sănu mergem? 40A se observa și
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
carea mai apoi de alte țări s-au descălecat, de s-aude sârgulățit și fără zăbavă au îndireptatu (ULM.~ 1725: A-1f.2v) 47Se poate invoca proiectarea de grupuri funcționale (FP) (à la Cinque 1999, de exemplu) pentru a evita problema specificatorilor multipli; această soluție tehnică nu face însă decât să reformuleze problema. Proiectarea de grupuri sintactice (funcționale) fără corelație la nivelele de interfață este, de altfel, descurajată în gramatica minimalistă (v. discuția în §III.2.3). 48Cel puțin pentru româna modernă
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
totuși mai dau ceva la tipar, să aleagă edituri mici, provinciale, fără "acoperire națională". E un mod mai subtil de a-i concura pe congenerii deja intrați în sistem, schimbând centrul de comandă și omologare, deplasându-l înspre marginea lor specificatoare. O. Nimigean s-a gândit însă, în cele din urmă, că puțin mai multă vizibilitate nu e un inconvenient prea mare. După ce a tot gustat farmecul underground-ului la edituri ca Pan, OuTopos, Junimea, Versus, T, el iese acum la lumină
Poeme elementare by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8444_a_9769]
-
sau "ontologie fundamentală" (Heidegger) discipline, e drept, așezate în model în secolul nostru, dar cu "antecedente" încă de la începuturile filosofiei -, ci în forma unui proiect antropologic 27. Antropologia filosofică este posibilă prin postularea unei esențe a omului, a unui atribut specificator având statutul de "natură umană"; tocmai prin acest atribut omul se deosebește de celelalte existențe ale lumii. Or, Kant, deși afirmă esența rațională, natura liberă a omului, problematizează această esență, afirmând finitudinea omului, dar nu ca "natură", ci doar ca
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
diferită de celelalte "lucruri", pentru că ea pare a nu avea un loc al său în această ordine, a lucrurilor ("ființărilor-simplu-prezente"). De aici și modul de diferențiere a omului față de alte ființări, mod privilegiat de filosofi în demersurile lor: desemnarea atributului specificator al omului, indicarea acelei însușiri umane în stare să așeze ființarea om în diferență față de alte ființări și în primul rând față de cele care, potrivit "experienței" sale obișnuite în mediul în care trăiește, sunt mai apropiate de el. Până la autonomizarea
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
antropologia filosofică păstrează în însăși structura sa imposibilitatea unei legături analitice (în sens kantian) între postularea unei esențe a omului și ideea "realității" modului uman ca universal (adică drept ceva care, originar, nu admite, în el însuși, variații, particularizări, determinații specificatoare etc., dar care tocmai pentru aceasta este ceva), deși esența este de regulă asimilată universalului în construcțiile ontologice. Altfel spus, conceptul antropologiei filosofice cuprinde ca notă gândul despre omul-în-ființa-sa negat într-un mod indirect, prin postularea esenței lui, adică prin
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
umană) constituie temeiul unui nou "concept" filosofic al omului. Re-construcția umanului prin modelul antropologiei filosofice se deosebește de cea prin modelul ontologiei umanului prin temei, program, consecințe teoretice. Astfel, prima are ca temei postularea unei esențe umane (a unui atribut specificator); cealaltă se întemeiază pe dovada unității existenței umane și a identității ei ("structurale") cu unitatea lumii . Programul antropologiei filosofice semnifică un decupaj ontic al "ființei" umane, o determinare a specificului existențial uman; ontologia umanului urmărește un "plasament" ontologic al acestuia
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
de predicație, în teoria lui Bowers (2002) prov. = provensală ptg. = portugheză refl. = reflexiv rel. = relativ(ă) rom. = română S = subiectul verbelor intranzitive Sa = subiectul marcat ca A So = subiectul marcat ca O S-Structură = structură de suprafață sp. = spaniolă Spec = specificator T = Tense (engl.), categoria funcțională Timp TP = Tense Phrase (engl.), grupul timpului t = trace (engl.), urmă Tr = categoria funcțională tranzitivitate, în teoria lui Bowers (2002) tranz. = tranzitiv UTAH = Uniformity of Theta Assignment Hypothesis (engl.), Ipoteza uniformității atribuirii rolurilor tematice, conform
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Payne (1980)4, că ergativitatea rezultă din incapacitatea verbului de a atribui Caz structural obiectului direct. Centrul funcțional I atribuie și ergativul, și absolutivul. Argumentul în ergativ se deplasează în Spec,IP, poziția tematică specifică subiectului intranzitiv, având aceeași relație specificator−centru cum este cea folosită pentru atribuirea ergativului/genitivului. Bok-Bennema (1991) arată că, în eschimosă, cazul modalis (cazul direct) care apare în structurile antipasive și în alte contexte este o marcare acuzativă, reflectând cazul atribuit de verb. De aici, ar
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
realizarea sa ca acuzativ, ca ergativ sau ca oblic. Un centru vid cum este K poate satisface ECP numai fiind guvernat de un antecedent, pentru că nu poate ocupa o poziție tematică. Relația de guvernare standard: un centru guvernează complementul și specificatorul lui și orice grup din configurația ECM. Legarea centrului induce transparență. Principiul Proiecției reprezintă corespondența biunivocă dintre rolurile tematice ale intrărilor lexicale și pozițiile sintactice (Pollock 1997: 64). Principiul Proiecției subliniază legătura dintre Sintaxă și Lexicon și stipulează că structura
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
să demonstreze că Generalizarea lui Burzio (vezi Capitolul 3, 4.1.1.) nu este valabilă pentru limbile ergative, în locul căreia autorul propune Parametrul ergativ: Într-o limbă dată, un centru verbal X0 (V sau I) poate atribui Caz complementului (sau specificatorului acestui complement) dacă și numai dacă X0 atribuie rol tematic specificatorului proiecției XP. IP sau VP 3 3 Spec I' Spec V' θ 3 θ 3 I0 VP V D 3 AC Spec V' ERG Atribuirea Cazului în limbile ergative
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
1.) nu este valabilă pentru limbile ergative, în locul căreia autorul propune Parametrul ergativ: Într-o limbă dată, un centru verbal X0 (V sau I) poate atribui Caz complementului (sau specificatorului acestui complement) dacă și numai dacă X0 atribuie rol tematic specificatorului proiecției XP. IP sau VP 3 3 Spec I' Spec V' θ 3 θ 3 I0 VP V D 3 AC Spec V' ERG Atribuirea Cazului în limbile ergative (Holmer 2001) Murasugi (1992)13 propune o analiză diferită a ergativității
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
reprezentare sunt limitate la cele necesare conceptual, adică la cele de interfață cu sistemele performative −; pe de altă parte, mecanismele tehnice: se renunță la operația de guvernare, fundamentală în GB, preferându-se operații "primitive", motivate conceptual, ale sistemului X-bară, relațiile specificator−centru (Spec-Head) și centru−complement (Head-Comp). Gramaticile (derivările sintactice) trebuie să fie interpretabile la cele două interfețe: interfața cu sistemul conceptual-intențional prin LF (forma logică) și cea cu sistemul articulator-perceptual prin PF (forma fonologică); dacă o derivare nu este convergentă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
trăsături, dar ele nu sunt semantic inerente și trebuie verificate sau valorizate). Trăsăturile de Caz sunt întotdeauna neinterpretabile (nu au niciodată conținut semantic). Trăsăturile neinterpretabile trebuie verificate prin intermediul unei trăsături interpretabile de același tip și cu aceeași valoare, în relație specificator−centru (trăsăturile φ ale unei categorii funcționale sunt șterse de către trăsăturile φ ale unui DP, în poziția de specificator al acestuia). Variația parametrică este legată de forța trăsăturilor: în franceză, acordul puternic determină deplasarea verbului; în engleză, unde acordul este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
au niciodată conținut semantic). Trăsăturile neinterpretabile trebuie verificate prin intermediul unei trăsături interpretabile de același tip și cu aceeași valoare, în relație specificator−centru (trăsăturile φ ale unei categorii funcționale sunt șterse de către trăsăturile φ ale unui DP, în poziția de specificator al acestuia). Variația parametrică este legată de forța trăsăturilor: în franceză, acordul puternic determină deplasarea verbului; în engleză, unde acordul este slab, verbul nu se deplasează. În versiunea inițială a PM, Cazul e verificat, nu atribuit. Flexiunea (I) verifică trăsătura
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
neinterpretabile activează aceste trăsături; în această versiune, nu verificarea, ci valorizarea trăsăturilor este importantă. În cea mai recentă versiune a PM, acordul nu cere termenii implicați − cel acordat (probe) și cel cu care se acordă (goal) − să fie în relație specificator−centru. Categoriile funcționale v și I trebuie numai să c-comande un argument pentru a se valoriza trăsăturile. Bruening (2007) prezintă cele două tipuri de marcare cazuală a nominalelor: (a) Caz structural: nu depinde de un anumit rol tematic atribuit
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nominal. Limbile ergative și cele acuzative au D-Structură diferită și inserare (engl. merge) diferită. Obiectul este proiectat la fel în ambele tipuri de limbi, ca soră a verbului lexical. În schimb, Agentul este proiectat în exteriorul proiecției VP, în specificatorul unei proiecții funcționale, în limbile de tip acuzativ, dar este proiectat în specificatorul proiecției VP în limbile ergative. Ipoteza subiectului ergativ intern (Nash 1996), valabilă numai pentru sistemele ergative, presupune o mare asemănare între agent și celelalte argumente. Ipoteza subiectului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
merge) diferită. Obiectul este proiectat la fel în ambele tipuri de limbi, ca soră a verbului lexical. În schimb, Agentul este proiectat în exteriorul proiecției VP, în specificatorul unei proiecții funcționale, în limbile de tip acuzativ, dar este proiectat în specificatorul proiecției VP în limbile ergative. Ipoteza subiectului ergativ intern (Nash 1996), valabilă numai pentru sistemele ergative, presupune o mare asemănare între agent și celelalte argumente. Ipoteza subiectului extern este valabilă pentru limbile acuzative, în care există o diferență fundamentală între
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
confirmă indirect Generalizarea lui Burzio: dacă o categorie x (F, definit ca alter ego-ul verbului lexical) nu proiectează argument extern, atunci nu va atribui Caz structural. Limbile ergative nu au categoria F, de unde rezultă că Agentul în ergativ, generat în specificatorul unei proiecții funcționale, este legitimat tematic, nu și structural; legitimarea absolutivului a beneficiat de o analiză paralelă cu legitimarea nominativului din construcțiile inacuzative din limbile de tip acuzativ. Deplasarea argumentelor (engl. A-movement) nu se declanșează neapărat din necesități de marcare
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de abordări este subliniată de Alexiadou (2001: 169−170) − la Nash (1995), limbile ergative și cele acuzative au aceeași D-Structură, dar nu arată la fel după inserția argumentelor: în limbile acuzative, subiectul este proiectat în exteriorul proiecției VP, ca specificator al unei proiecții funcționale care selectează un VP; în limbile ergative, subiectul este proiectat în interiorul proiecției VP, fiind cel mai înalt adjunct al proiecției lexicale VP. Spre deosebire de Marantz (1984), la Nash (1995) nu există implicația că obiectele ar fi proiectate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]