197 matches
-
de la Vânătările Ponorului sau topirea bruscă a zăpezii. În anul 1980 o echipă de la Polaris Blaj condusă de Viorel Ludușan este surprinsă de o viitura cauzată de topirea zăpezilor în Labiritul Ludușan pe care tocmai îl descoperiseră. Reacția rapidă a speologilor, buna lor pregătire și faptul că Viorel Ludușan cunoștea foarte bine peșteră, i-a salvat. Situația se repetă în 2010 când 3 speologi de la Geoda Târgu Mureș sunt surprinși de viitura aproape de finalul peșterii. Ei reușesc să se întoarcă pe
Peștera Huda lui Papară () [Corola-website/Science/309416_a_310745]
-
o viitura cauzată de topirea zăpezilor în Labiritul Ludușan pe care tocmai îl descoperiseră. Reacția rapidă a speologilor, buna lor pregătire și faptul că Viorel Ludușan cunoștea foarte bine peșteră, i-a salvat. Situația se repetă în 2010 când 3 speologi de la Geoda Târgu Mureș sunt surprinși de viitura aproape de finalul peșterii. Ei reușesc să se întoarcă pe galeria activă urmărind scăderea nivelului apei. Aproape de intrarea peșterii, după 24 de ore, întîlnesc echipele salvamont alertate de colegii rămași afară care îi
Peștera Huda lui Papară () [Corola-website/Science/309416_a_310745]
-
după 1990 o mănăstire de călugărițe cu hramul Sfintei Cuvioase Paraschiva. La 1839 Lenk v. Trauenfels menționează în scrierile sale această peșteră cu superlative dar nu pătrunde în ea din cauza dificultăților întâlnite încă de la intrare. În 1954 un grup de speologi clujeni conduși de geologul Ernő Balogh reușesc o performanță de excepție pentru acea vreme. Explorează întreaga galerie activă de pește 1200 m. si inca 800 m. de galerii fosile. Dar lucrul extraordinar e realizarea unei hărți cu teodolitul de o
Peștera Huda lui Papară () [Corola-website/Science/309416_a_310745]
-
aduc contribuția la revista "Confluențe". Nu este lipsită de interes organizarea taberelor de vară ale pictorilor din toată țara care pictează în jurul Oraviței, unde peisajele sunt încântătoare și nici activitatea grupului de speplogi din Caraș care anual se întâlnesc cu speologi din toată țara și fac cercetări în acest domeniu. Cele arătate mai sus dovedesc că viața culturală a orașului include mobilizarea talentelor din zonă, din restul țării, de peste hotare pentru a prezenta orăvițenilor și nu numai, valorile culturii care să
Oravița () [Corola-website/Science/297035_a_298364]
-
marmură). În puțul deschis a coborât pentru prima dată, minerul Traian Curta din localitatea Chișcău. Acesta a parcurs galeria de acces până la Sala Mare. O primă explorare a peșterii a avut loc la 20 septembrie 1975 efectuată de către grupul de speologi amatori ""Speodava"" din orașul Dr. Petru Groza (actualul oraș Ștei). Pe baza studiilor complexe întreprinse de Institutul de Speologie "Emil Racoviță" în colaborare cu Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, s-au stabilit soluțiile de amenajare și măsurile specifice de protecție
Peștera Urșilor () [Corola-website/Science/305547_a_306876]
-
În următorii zece ani explorările fac ca la sfârșitul anului 1967 lungimea totală a galeriilor cunoscute se depăsească 15.000 m. S-au organizat ture de explorare și expediții de anvergură. În anul 1966, sub conducerea descoperitorului se constituie Cercul Speologilor Amatori din Cluj având ca scop principal continuarea cercetărilor de explorare, cartare și protejare a Peșterii Vântului. Prima hartă color a peșterii la scara 1:500 este realizată în 1969, pe ea fiind reprezentați 15.283 m de galerii. În
Peștera Vântului () [Corola-website/Science/305633_a_306962]
-
încă legătură cu activul principal. Peșteră Cetățile Ponorului poate fi vizitată. atât zona de suprafață cât și galeria subterană până la Sala Taberei cu mijloace de iluminare și cizme de cauciuc. În continuare, galeria activă poate fi parcursă de echipe de speologi experimentați și necesită costume impermeabile, bărci de cauciuc, cizme, corzi, coborâtoare, blocatoare... Fauna este relativ bogată, incomplet studiată. A fost identificat coleopterul Pholeuon (s. str.) knirschi cetatensis, crustaceul Bathynella lilieci: Myotis Myotis, Myotis Daubentonii și Plecotus Austeriacus.
Cetățile Ponorului () [Corola-website/Science/305826_a_307155]
-
în galeria principală, aceasta își schimbă culoarea din aval către amonte, pe porțiuni care au căpătat, în timp, denumiri precum: Bolta însângerată, Camera Albă, Sala Divină. Cei 800 de metri de galerie vizitabilă (din cei peste 10 kilometri cartați de speologi din amonte către aval) reprezintă marea vărsare, iar poarta turistică este avalul, ceea ce explică dimensiunile impresionante de la intrare și, totodată, necesitatea opririi vizitării începând cu porțiunea inaccesibilă publicului larg. Primul sector al galeriei (aproximativ 400 m de la intrare) prezintă o
Peștera Polovragi () [Corola-website/Science/305857_a_307186]
-
explorările fără rezultate notabile. Harta prezentând primii 1000 m explorați ai peșterii a fost publicata in 1967. Interesul pentru Șura Mare devine tot mai accentuat, în timp stabilindu-se numeroase colaborări între cercetători ai Institutului de Speologie și cluburi ale speologilor amatori din străinătate. Ca urmare a acestor colaborări peștera atinge o dezvoltare de 6639 m si o denivelare de +405m. După expedițiile româno-engleze din anii 1968-1969 se consideră că sifonul aflat la circa 800 m de Sala Mendip (sala aflată
Peștera Șura Mare () [Corola-website/Science/313780_a_315109]
-
la circa 800 m de Sala Mendip (sala aflată pe galeria principală activă la aproximativ 3,3 km de intrare) este finalul peșterii. De aici si denumirea de "Sifonul Englezilor". În noiembrie 1983 o echipă de la "Vertikum" Budapesta, invitată de speologi de la "Focul Viu" București și de la Grupul de Explorări Subacvatice Subterane (GESS) București la o tură de vizitare în Șura Mare atinge, după o escaladă de 7 m, un scurt pasaj fosil: este scurtcircuitat astfel sifonul care timp de 15
Peștera Șura Mare () [Corola-website/Science/313780_a_315109]
-
vizitare în Șura Mare atinge, după o escaladă de 7 m, un scurt pasaj fosil: este scurtcircuitat astfel sifonul care timp de 15 ani barase calea continuării în Șura Mare. Avansând pe sectorul de galerie activă din amonte de sifon, speologi de la cluburile "Focul Viu" București și "Cristal" Oradea ajung, în decembrie 1983, la uriașa cascadă finală. Deschiderea peșterii, monumentală, de aproape 40 m înălțime și 12 m lățime la bază, rivalizează cu intrările din mult mai cunoscutele Cetățile Ponorului sau
Peștera Șura Mare () [Corola-website/Science/313780_a_315109]
-
parietale. , baldachine de forme și culori diferite iar podeaua este acoperită de gururi în cascadă, poate cele mai faimoase din țară. Dupa Sala Mare peștera continuă încă circa 800 m, după care un sifon adânc oprește inaintarea. Se recomandă doar speologilor bine antrenați in echipe rodate. Sunt necesare costume de neopren, banane impermeabile, coardă de asigurare, surse de iluminat. Umiditate în peșteră este de 100%. Temperatura aerului oscilează între 8 si 10 grade , iar a apei între 7 si 9 grade
Peștera Șura Mare () [Corola-website/Science/313780_a_315109]
-
aici, stalactite, stalagmite, scurgeri parietale, coloane, etc. Dupa 700 m galeria se termină cu Lacul Sifon. Acesta a fost trecut de scafandru autonom în 1974 făcând joncțiunea cu Peștera Neagră. Peștera este foarte periculoasă din cauza posibilelor viituri, se recomandă numai speologilor experimentați. Sunt necesare costume impermeabile, surse multiple de iluminat, corzi, blocatoare coborâtoare, barcă, pitoane.
Peștera Neagră-Zăpodie () [Corola-website/Science/320462_a_321791]
-
pe cale să devină și cea mai lungă. este situată pe platoul carstic Padiș în depresiunea Vărășoaia, de unde și inițială numelui. Se poate ajunge de la Padiș pe marcajul ce duce la Peșteră Cetatea Rădesei. A fost descoperită în anul 1986 de speologul orădean Paul Damm, de la Clubul Z Oradea și explorata de-a lungul anilor de speologi de la Politehnica Cluj, cluburile orădene Z, Cristal și alte cluburi din țară. La descoperire P.Damm și M. Damm, degajează intrarea și după o nouă
Peștera V5 () [Corola-website/Science/318886_a_320215]
-
Vărășoaia, de unde și inițială numelui. Se poate ajunge de la Padiș pe marcajul ce duce la Peșteră Cetatea Rădesei. A fost descoperită în anul 1986 de speologul orădean Paul Damm, de la Clubul Z Oradea și explorata de-a lungul anilor de speologi de la Politehnica Cluj, cluburile orădene Z, Cristal și alte cluburi din țară. La descoperire P.Damm și M. Damm, degajează intrarea și după o nouă decolmatare efectuată la -5, se atinge o strâmtoare severă situată la -13. În septembrie 1987
Peștera V5 () [Corola-website/Science/318886_a_320215]
-
pentru turism de masă. Ea este importantă nu numai pentru faptul că este foarte lungă și cea mai adâncă din România, ci și pentru relieful și formațiunile interioare, care reprezintă o atracție turistică deosebită, atât pentru vizitatori, cât și pentru speologi. Peșteră V5 poate fi vizitată de echipe de speologi experimentați și necesită echipament de expolrare complet: costume impermeabile, cizme, corzi, coborâtoare, blocatoare... Fauna este relativ bogată, incomplet studiată. A fost identificat coleopterul Pholeuon (s. str.) knirschi cetatensis.
Peștera V5 () [Corola-website/Science/318886_a_320215]
-
pentru faptul că este foarte lungă și cea mai adâncă din România, ci și pentru relieful și formațiunile interioare, care reprezintă o atracție turistică deosebită, atât pentru vizitatori, cât și pentru speologi. Peșteră V5 poate fi vizitată de echipe de speologi experimentați și necesită echipament de expolrare complet: costume impermeabile, cizme, corzi, coborâtoare, blocatoare... Fauna este relativ bogată, incomplet studiată. A fost identificat coleopterul Pholeuon (s. str.) knirschi cetatensis.
Peștera V5 () [Corola-website/Science/318886_a_320215]
-
la 200nbsp;m sub creasta principală a masivului Piatra Craiului. Mai exact, intrarea se află în apropierea Hornului Mic (sudic) la altitudinea de 2020nbsp;m, în bazinul de recepție al văii Grindu (Hornurile Grindului). Între anii 1930-1985, patru alpiniști și speologi, din generații diferite, și-au închinat viața și activitatea descoperirii accesului în subteranul Pietrei Craiului spre legendarul lac. Aceștia au fost: Alfred Prox în anii '30, Walter Gutt în anii '50, Ioan Dobrescu și Gheorghe (Gogu) Popescu în anii '80
Avenul de sub Colții Grindului () [Corola-website/Science/318903_a_320232]
-
au descoperit intrarea în aven și au fost convinși că sunt în fața unui aven deosebit. Ioan Dobrescu și Gh. Popescu de la Clubul Speologic "Z" Oradea au organizat în zilele de 15-16 iunie 1986 explorarea în premieră a avenului. Au participat speologi de la Cluburile Speologice Piatra Craiului din C-lung Muscel, Hades Ploiești și Z Oradea. Gh. Popescu va atinge pentru prima oară fundul avenului la cota de minus 200 metri (cartare provizorie), găsind continuarea astupată prin prăbușirea unui depozit uriaș de
Avenul de sub Colții Grindului () [Corola-website/Science/318903_a_320232]
-
aer, anunțând goluri subterane imense. Coloniile de lilieci cantonate ani de zile în porțiunea superioară a avenului au început deja să migreze pe fisuri spre partea inferioară a avenului. La această operațiune gigant de decolmatare au participat o multitudine de speologi de la diverse cluburi speologice, că: Hades din Ploiești, Avenul din Brașov, Silex din Brașov, Speo-80 din București, Z Oradea, Carst Bacău și speologi invitați ca Paul Mățos de la Speo-Telex și Teodor Negoiță (viitor explorator arctic și antarctic). Ioan Dobrescu va
Avenul de sub Colții Grindului () [Corola-website/Science/318903_a_320232]
-
fisuri spre partea inferioară a avenului. La această operațiune gigant de decolmatare au participat o multitudine de speologi de la diverse cluburi speologice, că: Hades din Ploiești, Avenul din Brașov, Silex din Brașov, Speo-80 din București, Z Oradea, Carst Bacău și speologi invitați ca Paul Mățos de la Speo-Telex și Teodor Negoiță (viitor explorator arctic și antarctic). Ioan Dobrescu va ajuta doar la construcția de către Gh. Popescu în anul 1987 a refugiului Speologilor la 1900 metri altitudine, iar Walter Gutt va asigura echipamente
Avenul de sub Colții Grindului () [Corola-website/Science/318903_a_320232]
-
din Brașov, Speo-80 din București, Z Oradea, Carst Bacău și speologi invitați ca Paul Mățos de la Speo-Telex și Teodor Negoiță (viitor explorator arctic și antarctic). Ioan Dobrescu va ajuta doar la construcția de către Gh. Popescu în anul 1987 a refugiului Speologilor la 1900 metri altitudine, iar Walter Gutt va asigura echipamente profesionale de explorare în diversele faze de decolmatare. Revoluția din Decembrie 1989, a dus printre altele și la disoluția mișcării speologice din România. Acest lucru s-a resimțit și în
Avenul de sub Colții Grindului () [Corola-website/Science/318903_a_320232]
-
va asigura echipamente profesionale de explorare în diversele faze de decolmatare. Revoluția din Decembrie 1989, a dus printre altele și la disoluția mișcării speologice din România. Acest lucru s-a resimțit și în proiectul de dezobstrucție de la finalul avenului, numărul speologilor participanți scăzând drastic. În plin proces de "extincție" a speologiei de amatori din România, formele de anarhie care cuprinseseră țară în tranziție s-au făcut simțite și în acest proiect. În primăvara anului 1992 echipe de speo-pirați au pătruns în
Avenul de sub Colții Grindului () [Corola-website/Science/318903_a_320232]
-
() a fost un savant, explorator, speolog și biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran - peșteri și pânze freatice de apă). A fost ales academician în 1920 și a fost președinte al Academiei Române în perioada 1926 - 1929. s-a născut la Iași în 1868. Tatăl
Emil Racoviță () [Corola-website/Science/297284_a_298613]
-
la vârsta de 79 de ani. În timpul expediției din Antarctica Emil Racoviță a avut posibilitatea să studieze viața imenselor mamifere acvatice, dar și a pinguinilor. El a rămas în istoria științei ca descoperitor al balenei cu cioc. În cinstea cunoscutului speolog au fost numite nava oceanografică românească „Emil Racoviță” și cea mai mare peșteră din Republica Moldova. Emil Racoviță apare în prima fotografie subacvatică ce s-a păstrat până astăzi, realizată de fotograful francez Louis Marie Auguste Boutan.
Emil Racoviță () [Corola-website/Science/297284_a_298613]