164 matches
-
vinovați. De ce ne aflăm aici. Nu asta vroiai? Când eram copil, am urmat o școală de înot. Dintr-un motiv de neînțeles pentru mine, am învățat să înot extrem de repede, mai repede decât alți copii. Eram un copil amărât, timid, sperios și chinuit, n-am sesizat progresul meu și nu i-am dat nici o importanță. Ceilalți copii însă nu m-au iertat. Și, într-o seară, în care întîrziasem în bazin, când am intrat în cabină să mă îmbrac, m-au
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pădurea lin suspină și prin frunzele uscate Rânduri, rânduri trece-un freamăt, ce le scutură pe toate. De când codrul, dragul codru, troienindu-și frunza toată, Își deschide-a lui adâncuri, fața lunei să le bată, Tristă-i firea, iară vântul sperios v-o creangă farmă - Singuratece izvoare fac cu valurile larmă. Pe potica dinspre codri, cine oare se coboară? Un voinic cu ochi de vultur lunga vale o măsoară. Șapte ani de când plecat-ai, sburător cu negre plete, Ș-ai uitat
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Volgăi cercam cu spada vad. {EminescuOpI 89} {EminescuOpI 90} {EminescuOpI 91} Domnind semeț și tânăr pe roinicele stoluri, Căror a mea ființă un Semizeu părea, Simțeam că universul la pasu-mi tresărea, Și nații călătoare, împinse de a mea, Împlut-au sperioase pustiul pân-la poluri. Căci Odin părăsise de ghiață nalta-i domă, Pe zodii sângeroase pomeau a lui popoară; Cu creștetele albe preoți cu pleata rară, Trezeau din codri vecinici, din pace seculară, Mii roiuri vorbitoare, curgând spre vechea Romă. Pe
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
lacul Și se leagănă sub soare; Eu, privindu-l din pădure, Las aleanul să mă fure Și ascult de la răcoare Pitpalacul. Din izvoare și din gârle Apa sună somnoroasă; Unde soarele pătrunde Printre ramuri a ei unde, Ea în valuri sperioase Se asvîrle. Cucul cântă, mierle, presuri - Cine știe să le-asculte? Ale pasărilor neamuri Ciripesc pitite-n ramuri Și vorbesc cu-atît de multe In? elesuri. Cucu-ntreabă: " Unde-i sora Viselor noastre de vară? Mlădioasă și iubită, Cu privirea ostenită
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
întinde mușchii și s-așează jos. Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă Și dintr-însa se repede C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvîrtește, Scoate limba, Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocolește, Sforăe înverșunat, Apoi mormăind se-ntinde Lângă el. Regele mai face-un semn, Și pe două porți deschise Se asvîrl-doi leoparzi, Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă Peste
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
-mi mai vine să râd când îmi amintesc de ziua aia sinistră când în micul nostru cartier s-a auzit de-o crimă. Făptașa: colega mea de clasă care a născut singură în casă. Era o fată foarte blândă, politicoasă, sperioasă, neajutorată. Aveam amândouă același fel de palton. Oribil palton, mă gândesc acum. O ajutam la teme. Era cu două capete mai înaltă ca mine, dar mă asculta cuminte ca un copil, în timp ce-i explicam lecția la fizică sau la mate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
Trebuie să recunosc că n-a fost deloc greu. ― Probabil că te așteptai la vizita mea, i-am spus așezîndu-mă pe un scaun la o distanță convenabilă, înainte de a fi poftit. Pe fața lui se citea neliniștea, ochii îi jucau sperioși în orbite și chiar tremura. (Dacă era teafăr, cred că ar fi luat-o la sănătoasa.) Frica bietului omuleț îmi aducea apă la moară. ― Nu trebuie să te temi de mine, am continuat pe ton înalt, protector. N-am venit
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
1880 iulie) [NEDUMERIRE] 2259 N-am vrut să pun pe paginele sfinte îndoielele mele. Fost-a ea mulțămită de mine? Avut-a ea acea culme pe care trebuie s-o aibă cineva în cea mai intimă-mbrățișare... copila mea cea sperioasă? Să am această siguranță numai - atunci aș fi fericit... Sigur este însă că ea nu e din acele naturi voluptoase cari sug plăcerea din ochii iubitului și din măduva lui... Ea e pudică, timidă în acest punct, și cu toate
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
complotul din Gallia, Galba spusese că „proștii se distrug singuri“. Dar, pe când el râdea, supraviețuitorii îi înlocuiseră în liniște pe cei căzuți. Era mitul hidrei: capetele răsăreau la loc, mai rapid decât sabia care le tăia. Senatul era corpul moale, sperios și letargic al unui animal necunoscut care în fiecare dimineață mergea să se adape în Curie și, din când în când, mușca mortal. Și istețul Callistus căzuse în greșeala aceea. „A fost însă într-adevăr vorba de o greșeală, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de Auta îi spuse: - Vrei să-ți aduc puțin lapte de capră? Auta îl privi mișcat și primi. Arcașul alergă spre peșteră. - Văd că tu te-ai obișnuit cu noi mai repede, și nici bătrânul tău nu părea așa de sperios ca omul acesta, spuse străinul cel vârstnic. - Acesta e rob! îi răspunse Auta. El n-a putut ști nimic chiar din puținele taine pe care le știm noi, cei care am avut norocul să putem citi ce s-a scris
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ciorbă? Ah, ciorbele... Să se căsătorească, e clar. 171 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI neînfrînări veziculare, în locurile publice), cumpăra un buchet consistent de trandafiri și se ducea cu el, de exemplu, la madame Zaharia. Asta da, văduvă, liniștită, sperioasă și aproape nu știa să vorbească. - Să vă dau cu puțină dulceață, domnule Ulpiu? strecura sâsâita, după ce, două ore, se priviseră ochi în ochi. - Să nu-mi dați cu nici o dulceață, madam Zaharia, îi venea să răspundă, fiindcă aveți o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
metodologia rezolvării grevelor foamei. La metodologia stingerii unui protest sexual... Dar nădragii, după-o scurtă vreme, au 380 DANIEL BĂNULESCU brele și pelerine, care-l scrutau și ele și care se împrăștiară cu agilitatea pâlcurilor de fum ale unui trib sperios. Interesul păcătos pe care-l stârnea atât în cartier cât și dincolo de frontierele versatile ale cartierului se lățea și se îngroșa zi de zi, ceas de ceas, și-n proporție înmărmuritoare de masă. Oameni de toată mâna, ce înainte
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
că nu am luat În seamă repetatele bătăi În ușă și glasurile vociferând iritat, venite dintr acolo, de pe holul blocului. Și asta pentru că știu foarte bine cu cine am de-a face: mai toți vecinii mei sunt niște suspicioși, niște sperioși, oameni bolnavi, care se ascund În fundul sub patului lor la cel mai mic pârț auzit dincolo de pereții locuinței. Nu știu decât să se mire, să se vaiete și să-ți reproșeze tot felul de lucruri urâte, jignitoare, neînțelese ori neadevărate
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ferestre Cum înconjur oameni masa Și cu degete măiestre Eu le spariu toată casa: {EminescuOpIV 305} Când ca lupul urlu jalnic, Când ca mîța-ncet eu miaun Și trezesc din vis motanul Care toarce sub un scaun. Sunt Vânt, Plâng, Frâng Sperios v-o creang-uscată. ISVORUL (tenor) Isvor Din munte cobor, Când vântul v-o ramură farmă Fac larmă! (Cerul se coboară. Armonie. Schimbare. ) SCENA I Sara. Furtună. MUREȘANU (singur) Cum norii strigă jalnic și marea sparge piatră Și tunete bătrâne pe-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
să-ți fie teamă Și somnul - vameș vieții - să nu-ți mai iee vamă. "Te miră de gîndirea-ți, răsai la al tău glas, "Încremenește galben la propriul tău pas, "Și propria ta umbră urmând prin ziduri vechi. "Cu mînile-ți astupă sperioasele urechi, Și strigă după dânsa plângând, mușcând din unghii Și când vei vrea s-o-njunghii, pe tine să te-njunghii!... "Te-aș blestema pe tine, Zamolxe, dară vai! "De tronul tău se sfarmă blăstemul ce visai. "Durerile-mpreună a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
La început fură stingheriți și unii, și alții. Aglaia vorbea pentru toți: c-o fi, c-o păți, că boul bălții. Se vedea bine că mai cununase oameni. - Da fata pe unde e? se miră ea prefăcută. - Dincolo, e cam sperioasă, nedusă-n lume, s-a rușinat, zise dogarul, și strigă la ea: Lino, ia vin, tată... De alături se auzi o mișcare abia simțită, dar nu se ivi nimeni. Stere privea peste prag, doar o zări-o. - Tu n-auzi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
furnicar de mincinoși, că cei cinci sute care erau în puterea lor mințeau și ei de îngheța apele, dar între aceia și aceștia exista o diferență, în timp ce unii erau încă liberi să intre și să iasă din casele lor și, sperioși, alunecoși ca niște anghile, apăreau și dispăreau, pentru ca mai târziu să reapară și din nou să dispară, să lucreze cu ceilalți era treaba cea mai ușoară din lume, era suficient să coboare în subsolurile ministerului, nu se aflau acolo toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Băiatul se retrăgea brutal, ca și cînd ar fi atins un șarpe, fapt ce-o făcea pe fată să-și pună întrebări grele: N-o fi oare homo? Era atrasă de "nătărăul" ăsta de Dorinel, dar dacă este așa de sperios, se rușina să fie ea care face primul pas. N-ai vrea să mă săruți? Ba da, gîfîia Dorinel. Atunci fă-o! După ce i se înroșeau urechile, după ce se foia stînga-dreapta, se izbea dinți în dinți cu fata. Aoleu, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
muncesc. O să fac orice treabă. Chiar și...? Dacă altfel nu-mi găsesc un rost. Dar tu ești fată cu liceu. O să fac și facultate. Ce frumoasă te-ai făcut! Romeo încearcă s-o pipăie, dar Tina se retrage ferm. Ce sperioasă ești! Îmi apăr singura mea avuție, ai înțeles? Înțeleg. Dacă vrei, eu te pot lua. Poți să stai la mine, am închiriat o garsonieră. Vedem noi. Fata pleacă mulțumind, iar Romeo comentează tăcut: Nu-mi scapi tu, codano. Satul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
locuia pe strada Frémicourt de vreo zece ani; se obișnuise cu locul, cartierul era liniștit. În 1993, simțise nevoia unei companii, să fie Întâmpinat de cineva, seara, când revenea acasă. Alegerea lui se oprise la un canar alb, o vietate sperioasă. Canarul cânta, mai ales dimineața; cu toate astea, nu părea bucuros; dar poate un canar să fie bucuros? Bucuria este o emoție intensă și profundă, un sentiment Îmbătător de plenitudine, resimțit de Întreaga conștiință; Îl putem compara cu beția, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
semăna cu o capră. Rumega. Păștea, dar nu iarba care se afla din belșug În vale, ci frunzele și fructele din copaci. Trăia În turme, iar mărunțeii lui N’jamo se și pregătiră să doboare unul. Animalele erau atât de sperioase Însă Încât o luară la fugă de Îndată ce ne văzură de la marea Înălțime a ochilor lor. - De ce nu mai vorbești cu mine, Krog? veni Enkim În noaptea aceea lângă mine. De când a venit Logon cu noi, toiagul lui Moru nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
în vremea aceea, păstrăvii de prin râurile văilor de munte pornesc în călătorie în susul apei ca să-și depună icrele. Se strâng atunci mulți păstrăvi în băltuțele cu apă lină și sunt atât de prinși de treaba icrelor, încât ei, cei sperioși, acum nu prea bagă de seamă ce se întâmplă pe țărm. Moș-Martin se apropie tiptil. Tupilat, ajunge la balta în care știe că se joacă păstrăvii, și se culcă pe burtă, lungit tocmai pe buza malului. Rămâne apoi nemișcat, ca
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
șoferul nu e obligat să fie politicos și cu mine. Eu nu sunt decât un mic țărănoi care e rudă cu "domnul subdirector". Sunt tuns zero, cu mașina, fiindcă nimeni n-are freză în Lisa, și ars de soare. Sunt sperios, dar foarte mândru de bocancii mei soldățești. Tata se urcă în mașină și el, să meargă până în capătul din jos al satului unde e vila "unchiului George". Mama a ieșit în curte și, încrucișîndu-și brațele, se uită lung la mașină
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
lucrurilor despre care nu scrisese nimic, niciodată? Cum rămâne cu ferma Înconjurată de tufe de salvie, gri-argintii, cu apa limpede și repede curgând În șanțurile pentru irigații și veredele Întunecat al lucernei? Poteca urca printre dealuri și, vara, vitele erau sperioase ca niște căprioare. Și toamna, când le aduceau Înapoi la vale, mugetele și zgomotul continuau, și grămada aceea de trupuri se mișca Încet ridicând praful. Și cum se vedeau crestele profilate În lumina Înserării și felul În care luna Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
iubesc toate de pică din cîrje. Gabriela, Jeana, Liliana, Ruxandra și celelalte. Orfeu În infern la Apaca. Mariana semnează frumosul articol de politică externă, „Rondul”. CÎnd era mică, ea vedea colo „o piersică roșie”, colo o fîntînică „În care broscuțele sperioase cădeau de bună voie, tivind liniștea cu un plici mic”. E frig și bate vîntul. Cu un plici mare au fost achitați cam toți membrii CPEX. Peste puțin se va descoperi că și ei s-au opus dictatorului care bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]