391 matches
-
orice psihiatru. În condițiile astea, cum te poți bucura de o copilărie normală? Capul ei, încununat de un cerculeț de flori strâmb, a ieșit brusc la iveală. Ca și cum ar fi fost detașat de trup, capul s-a cocoțat pe marginea spetezei canapelei, cu fața spre locotenent și spre mine. — Asta s-a întâmplat probabil cu fratele ăla al dumitale, a grăit capul. Vreau să spun că ați avut o copilărie bizară și de asta, firește, n-ați învățat să vă maturizați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
fie așezată întotdeauna la masa de transmisie lângă fratele meu, Seymour. Și ori de câte ori acesta spunea ceva care-i plăcea, obișnuia să-l calce pe picior. Când le-am comunicat aceste mici intimități, îmi țineam mâinile pe marginea de sus a spetezei scaunului de la birou. Și brusc mi-au alunecat, - așa cum cotul își pierde uneori echilibrul pe suprafața unei mese sau pe tejgheaua unui bar. Mi-am pierdut și mi-am redobândit aproape simultan echilibrul, fără ca doamna Silsburn sau locotenentul să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
copilărie la radio. — Totuși Seymour a fost mai tare ca ea, am intervenit eu. Charlotte era fiica unui medic osteopat care locuia în aceeași clădire cu noi, pe Riverside Drive. Mi-am așezat iarăși mâinile pe marginea de sus a spetezei și mi-am lăsat greutatea pe ea, în parte pentru a-mi asigura un sprijin, în parte pentru a-mi lua poza unui bătrân portar de stadion care deapănă amintiri. Tonul vocii mele îmi răsuna extrem de plăcut. —Jucam „mingea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
clar. - Și voi ce-ați făcut? Ce faceți? - vorbi ivit deodată lângă mine ca-n atâtea rânduri. - Ce puteam face? întrebai neînțelegând dacă tonul lui era mustrător sau prietenos. Se așeză în fotoliu lăsând să-i atârne în lături, pe speteze, pelerina albă, imaculată ca-n tinerețe. - Ce-ai spus? vorbi făcându-se a nu mă fi auzit. - Ce puteam face? repetai. Ce-am fi putut face? Noi nu suntem chemați decât pentru a aplica legile așa cum sunt. Atâta tot. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fluturau batista sau dădeau din mâini. Ana stătea dreaptă, cu mâinile lipite de-a lungul trupului, statuie în viitorul amintirii. La câteva minute căruța începu a străbate marea câmpie a răsăritului. Îmi făcuseră lăcaș - un fel de scăunel larg cu spetează spre mijlocul căruței; pe capră, căruțașul tânăr și Lung, care întorcea din când în când capul spre mine întrebându-mă: - Cum vă simțiți? - Bine! îi răspundeam invariabil; îl priveam și mi-aduceam aminte de el în tinerețe. „Lung, suntem acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fugă mâncarea; iar sara, trudit, lăsam calul să mă ducă domol, în pas legănat, spre hodină. Pe întinderi nu adia nici cea mai ușoară suflare de vânt, și sus, pe muncelul sterp, cele două mori negre stăteau încremenite, tăind cu spetezele linii negre pe cer. Îl știam și pe Neculai Dragoș singur. Avusese el o femeie acolo unde fusese, la o moșie pe malul Prutului, dar la mine venise singur și, ducându-și calul de frâu, în fiecare sară urca tăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
avea obiceiul să strecoareel. Nu pot să vă spun acuma, cucoane... Atuncea vină la curte... Vin numaidecât, cucoane Petrache! Îl văd că întoarce capul și privește în deal. Ridic și eu ochii mirat. Între cele două mori, care stăteau cu spetezele neclintite în văzduh, era întinsă o frânghiuță pe care atârnau rufe colorate. La una din ferestruici cineva stătea și privea; nu se vedea cine, dar se ghiceau acolo doi ochi iscoditori. Neculai Dragoș făcu un pas înapoi, cu capu-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-mi mai ia ceva din mână. Apoi se întoarse și ieși. Îl văzuidepărtându-se repede, îndesându-și în cap pălăria de paie. A doua zi, cum treceam săltând în buiestru spre girezi, îmi aruncai ochii spre mori. Una umbla, își învârtea spetezele uriașe pe pânza albastră a cerului și de la ea venea scârțâit aspru și chinuit. Cealaltă moară sta neclintită, cu aripile despoiate: aceea era locuința vătafului. Pe pragul întors spre vale, spre mine, ședea femeia lui Dragoș. Dezghioca încet un păpușoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-i ea deșteaptă, da’ dulceți a învățat a face.... Dacă vreți, vă face și dumneavoastră... —Bine, Neculai, să-mi facă și mie. Ne apropiam în tăcere de muncel. Șandramaua vătafului sta nemișcată. Cealaltă moară se învârtea fără hodină, își vântura spetezele pe cerul pustiu al răsăritului. Vă rog să nu vă supărați, cucoane Petrache, zise Dragoș. Dacă vi-i sete, poftim până sus să luați o dulceață... Omul avea o înmlădiere de mândrie în glas. Urcarăm domol clina. Găinile se culcaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Cât băui apa, mă privi. O privire lungă de copil neștiutor. Hai, du-te și-ți caută de treabă! zise apoi Dragoș. Femeia se duse cu tablaua; omul mă petrecu o bucată de drum; moara rămase scârțâind și vânturându-și spetezele pe singurătatea dealului. Eu mergeam obosit în pasul calului și nu mă gândeam la nimic. Așa trecură câteva zile - și-n duminica următoare, înainte de a pleca la Iași, vătaful se abătu pe la mine. —Cucoane Petrache, zice, vă rog de îndrăzneală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
zâmbetul ei, și încercai din nou o înfiorare de plăcere. Târziu, când am ieșit, era întuneric. Mergeam încet, parcă pășeam la întâmplare. Așa am mers, până ce pe cerul întunecos se deslușiră aripile înălțate și neclintite ale morilor. Și sub două speteze ardea o luminiță, care clipea din când în când ca un ochi somnoros. Spre lumina aceea m-am urcat, cu pași repezi. Un câne, în lanț, începu să latre; auzii pași dupăind pe scânduri. Simții că în prag a ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
făcea munca de practicant la judecătoria târgului. Privea pieziș spre țăranii care intrau sfioși în grefă, lăsându-și căciula lângă ușă; privea în dreapta și-n stânga la tovarășii de masă, apoi își țintea ochii asupra grefierului, care se răsturna pe speteaza scaunului, cu mânile în buzunări, cu țigara în gură, și întreba de sus, cu nepăsare: — Ce vrei, bade?... Omul începea o tânguire încâlcită, și „băieții“ își puneau penele după urechi și ascultau. Apoi începeau dăscălirile grefierului, câte timbre trebuiesc, câtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
numai. — Cum? am exclamat eu. O sută de băieți? Dar nici nu-i prea mult. Am putea s-o facem. Dacă am avea pușcoaie ca lumea, am putea. — Pușcoaie? — Exact. Calibrul cincizeci și șase. Automate. Mi-am înfipt spatele în speteaza scaunului, masându-mi tâmplele. Îmi pierdusem două ore la Biroul de Imigrări. Sunt un adevărat antitalent când e vorba de cozi. Doar știți cum e. Ho, ho, ho, îmi spun, eu, în timp ce-mi croiesc triumfal drum spre capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de bărbați gălăgioși urmăreau evoluția femeii mari de pe scena mică. Era neagră ca un păianjen și mare și știa meserie - cu fața inexpresivă, așa cum trebuia să fie. Câteva minute a dansat încet, apoi se aplecă pe jumătate peste scaunul cu spetează dreaptă. Acum una din mâini uni sânii abundenți, iar cealaltă alunecă pe paietele chiloților, strecurându-se înăuntru, unde se puse pe treabă. M-am aplecat și am șoptit în broderia urechii lui Doris: — Vezi bine sau vrei să stai în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
i-am dat înainte, simțindu-mă periculos de implicat. Cititor înnăscut, cunoscător al tuturor șmecheriilor legate de lectură, am trecut prin Good Money în mai puțin de două ore. Apoi am izbucnit în plâns, am făcut praf un scaun cu spetează, am dat cu o cafetieră plină de ușă și am dat un șut în postamentul patului cu atâta putere încât a trebuit să alerg prin cameră cu o pernă îndopată în gură până când am reușit să-mi astâmpăr gemetele. Al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pus chiar la intrare și un însoțitor în halat alb sau un medic m-a privit drept în față. M-am împiedicat și m-am întors - și am văzut-o pe Martina ceva mai departe, stând pe o sofa fără spetează, plângând de-a binelea în timp ce căuta ceva în geantă. Tare aș vrea ca oamenii să nu mai încerce să facă ceva în timp ce plâng. Și așa e destul de dureros. M-am grăbit să ajung la ea. Totul e doar din cauza lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
DAISY’S: DIN PENSIE NU SE TRĂIEȘTE MAI BINE. — Eu sunt Beryl Goodney, se destăinui ea. Mama. Tu ești nefericitul? Am trecut de femeile triste, de gardienii copleșiți, care vorbeau în șoaptă. Fielding stătea la fereastră pe un scaun cu spetează dreaptă, cu un cearșaf pe umeri. S-a întors încet când m-a simțit că mă apropii. Părul roșcat era lipit de țeastă, gura umflată trăda pierderea unui element vital din poziția maxilarului. I-au dispărut fălcile, mi-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
transportase victima pe locul șantierului. El condusese mașina. Cadavrul fusese proptit pe bancheta din spate, învelit în halatul alb de bumbac, cu capul fără ochi legănându-se pe tetieră. Din el se prelinsese tinctura sau unguentul respectiv. Dungile încrucișate de pe spetează proveneau de la tăieturile ca de brici de pe spatele victimei. Pata de sânge de pe banchetă apăruse atunci când cadavrul căzuse într-o parte, la vreo curbă. — Hei! Detectivule! Specialistul se ridicase, evident supărat că Danny își băga nasul pe-acolo. — Ascultă, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
o ceartă în două limbi, pe care o mai arbitrase înainte de o mie de ori. Celeste stătea pe divanul din camera în care cosea, înșira conjugări verbale în cehă și gesticula înspre Stefan, prizonierul ei, plasat într-un scaun cu speteaza dreaptă. Băiatul se juca cu niște obiecte de pe marginea mesei - degetare și mosoare cu ață -, aranjându-le în ordinea culorilor, căci era un băiat atât de inteligent, încât trebuia să facă ceva și atunci când i se preda o lecție. Mal rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
replica: — Mai degrabă cu depoziție scrisă. Vom începe cu... Vocea lui Dudley se aprinse pentru prima oară: — Lasă-mi mie acest martor, consiliere. Nu te superi, nu? Mal scutură din cap și întoarse scaunul invers, așezându-și carnețelul pe marginea spetezei. Dudley zise: — Știi de ce suntem aici, așa că hai să-i dăm drumul. Influența comunistă în industria filmului. Nume, date, locuri și exemple de propagandă negativă. Și, din moment ce știu că nu-ți poți lua gândul de la el, o să începem cu Reynolds
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
perfecție, dar cu obsesia permanentă a cărora nu ajunsese niciodată la săvârșirea unui tablou. - Nu le găsesc! Le-a ascuns avarul! Aide, spune tu cum e "neizbăvita" Evă a lui Hans Uys van . . . ceva. Nory se așeză în scaunul cu spetează înaltă care servea de asă lunganului Rim. Mini, rezemată cu amândouă coatele pe birou și capul rezemat pe mâini, o privi surîzînd: - E schița, desăvârșit lucrată în taina sepiei calde, a unui trup desemnat din față, de profil, din vreo
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
la blană, și-a dat la vedere decolteul cu mai multe rânduri de lanțuri aurite deasupra bluzei, râzând cu buzele umezite la ce-i tot șoptea însoțitorul ei și bătând sonor cu inelele argintate de pe fiecare deget al mâinii în speteaza scaunului (pe vremuri, la Casa Scânteii, când m-am nimerit în lift cu un grup din ăsta de țigani, o fată frumoasă foc mi-a atras privirile atât de insistente că, la un moment dat, tovarășul ei i-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
sfârșit, mè ridic de pe scaun, dar el pare sè mai aibè ceva sè-mi spunè, Ah, bine cè mi-am amintit, o mai ții minte pe doamna de la Muzeu, Da! eu clètinându-mè de emoție și, ca sè nu cad, apuc energic speteaza scaunului, Mè roagè sè-i trimit din nou retroproiectorul, îi trebuie la curs, N-ai vrea sè mergi tu mâine la Academie, de la zece are curs, dacè nu mè înșel, stai sè verific în agendè, se apleacè deasupra biroului că sè-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
așteaptè, copilul îl așteaptè pe Moș Crèciun, ar fi bine sè-i dau un telefon ca s-o anunț cè voi întârzia, îmi caut telefonul mobil în buzunarele de la palton, dar nu e! Îmi dau jos paltonul și-l azez pe speteaza scaunului, apoi, scotocesc în buzunarele de la pantaloni, nu e! reiau cèutèrile, în palton, în toate buzunarele posibile, dar fèrè succes, nu e! Amintindu-mi, da, a rèmas pe scaunul din dreapta, în mașinè! Oh, Doamne! Dacè brazii ar vorbi și ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
pentru el să o vadă jucând alături de marele Talma... în pauza dintre două războaie, desigur, încheie Marioritza, adresând un zâmbet circular, plin de subînțelesuri, tuturor celor care o ascultaseră cu furculițele în aer și gurile căscate. Nicolae stătea rezemat de speteaza scaunului și tăcea. Înțelesese că ea îi ignorase invitația. Dar, în momentul următor, întrebarea Marioritzei îl smulse dintr-odată din letargie. ― Nicolae, știi cumva de unde mi-aș putea procura un șoim bun? Ador vânătorile! Dar nu mai apucă să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]