205 matches
-
combatere s-au dovedit mult mai eficace; și în acest domeniu, meritele doctorului Davila sunt incontestabile. Picăturile profilactice ale doctorului Davila au început a fi folosite pe scară largă în spitalele din Țara Românească, deoarece însuși conducerea "gremiului farmaceutic" (corporația spițerilor) a comunicat rețeta tuturor oficinelor din Țara Românească în vara lui 1855, fixîndu-se totodată și condițiile de comercializare a preparatului 431. În conținutul său, principalul ingredient îl constituia opiul (cu acțiunea lui calmantă, constipantă), la care se adăuga reventul (laxativ
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
footnote> George Călinescu găsește similitudini între Jupân Dumitrache Titirică și Kir Zuliaridi din comedia cu același nume a lui Alecsandri. Arnăutul cărunt Zuliardi, ca și Jupân Dumitrache, își teme nevasta de „papugii”, dar e tradat chiar cu o calfă de spițer. Reacționează ca și jupând Dumitrache când descoperă în patul conjugal cravata lui Chiriac. Așa cum observă Lovinescu, Alecsandri e „mai ușor, mai întors spre vodevil, dar mai felurit și mai bogat; Caragiale mult mai adânc și mai tăios, deși limitat la
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
dramatic al acestei conversații este realizat printr-un paralelism de situații, fiecare povestindu-și drama. Similitudinea posturii lor apare când cei doi realizează că „îi traduce” una și aceiași persoană. Cu mintea lui greoaie, Pampon crede în povestea cu înșelăciunea spițerului și, după ce Mița lămurește lucrurile („ce spițer? nu-i spițer...”), cade victima unei alte confuzii. Agresiv, aleargă după bietul Crăcănel, care este amantul Miței, dar nu cel cu „traducerea”. Mache Razachescu, „ce-i mai zice și Crăcănel” este marele naiv
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
un paralelism de situații, fiecare povestindu-și drama. Similitudinea posturii lor apare când cei doi realizează că „îi traduce” una și aceiași persoană. Cu mintea lui greoaie, Pampon crede în povestea cu înșelăciunea spițerului și, după ce Mița lămurește lucrurile („ce spițer? nu-i spițer...”), cade victima unei alte confuzii. Agresiv, aleargă după bietul Crăcănel, care este amantul Miței, dar nu cel cu „traducerea”. Mache Razachescu, „ce-i mai zice și Crăcănel” este marele naiv al piesei. Ajuns la vremea „bărbuțelor și
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
situații, fiecare povestindu-și drama. Similitudinea posturii lor apare când cei doi realizează că „îi traduce” una și aceiași persoană. Cu mintea lui greoaie, Pampon crede în povestea cu înșelăciunea spițerului și, după ce Mița lămurește lucrurile („ce spițer? nu-i spițer...”), cade victima unei alte confuzii. Agresiv, aleargă după bietul Crăcănel, care este amantul Miței, dar nu cel cu „traducerea”. Mache Razachescu, „ce-i mai zice și Crăcănel” este marele naiv al piesei. Ajuns la vremea „bărbuțelor și a cheliei”, sfidează
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
Popescu, nume comune, comice și ele prin generalizare, prin „caracterul de gloată”. Catindatul, Ipistatul, Cetățeanul turmentat nu au nume. Fără nume sunt și o parte din personajele care nu apar în scenă, cu excepția câtorva ( Ghiță Țârcădău, Tache Pantofarul, Iancu): becherul, spițerul, nevasta lui Pristanda, primele neveste ale lui Leonida și Trahanache, fiul lui Trahanache, slujnica lui Pampon. Aceste personaje contribuie la profilarea eroilor, la evoluția conflictului, la concretizarea situațiilor. Valentin Silvestru observă că structura personajelor care apar este în strânsă legătură
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
Se gândi la mica rezervă de aconit pe care o avea În chilie, dar se Îndoia că ar fi fost suficientă pentru a-i potoli durerea. Iar, la ora aceea a dimineții, era cu neputință să găsești deschisă prăvălia unui spițer. Îi reveni În minte unul din actele lui publice, săvârșit cu ceva vreme În urmă, pe când făcea parte din Consiliul celor O Sută. Dintotdeauna se mândrise cu memoria lui. Chiar și În clipa aceea, ar fi putut recita cărți Întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lui. Chiar și În clipa aceea, ar fi putut recita cărți Întregi din Eneida. Parcă Îl avea și acum În fața ochilor, actul acela. „Cu licența priorului acestei Arte... se acordă dreptul de a ține prăvălie... meșterului Teofilo Sprovieri, medic și spițer, născut la San Giovanni d’Acri, și provenit de acolo...“ Prăvălie și laborator pe Via Lunga, În apropiere de Porta Romana. L-ar fi scos din pat. La urma urmei, omul acela Îi era Îndatorat. El era prior. Putea Încălca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
laborator pe Via Lunga, În apropiere de Porta Romana. L-ar fi scos din pat. La urma urmei, omul acela Îi era Îndatorat. El era prior. Putea Încălca ora stingerii. Putea orice. Și apoi, mai era și membru În Arta spițerilor. Un confrate l-ar fi Întâmpinat cu brațele deschise. Un leac... un leac și puțintel aer proaspăt, și avea să Își Învingă durerea. Mărșăluitul până la Porta Romana nu Îi prii, precum sperase. De acum, toate umorile trupului parcă Îi Înnebuniseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu aerul nesănătos al cuiva constrâns să recurgă adesea la doftorii și la tot soiul de filtre. I se păru că acesta voia să Îl evite și surprinse o izbucnire de teamă În expresia lui fugară. — E o prăvălie de spițer, pe aici, prin preajmă. Unde e ? exclamă poetul retezându-i calea și ațintindu-și asupra lui ochii injectați de sânge. Clericul păli. Îi fixă perplex veșmintele, iar apoi chipul răvășit. Dante Își potrivi bereta pe cap și cutele hainei, Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a prescris această poțiune? Exista o umbră de suspiciune În glasul acela, care, totuși, suna politicos. Sunt Dante Alighieri, prior al cetății, răspunse poetul dintr-o dată și simți cum se prăpădește la un nou val de durere. Și sunt meșter spițer și expert În artele medicale. Știu bine că aconitul poate produce moartea... În timp ce vorbea, se apropiase de banc și apucase unul din pistilele din bronz. Nu am de gând să mă omor, ci numai să Înlesnesc, prin luarea acestui leac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vaselor sale, ca să se ducă, odată cu afecțiunile ei, pe căile naturale. Așadar, dă-mi ierburile astea blestemate, Înainte să te Înșfac de gât! Se căi de Îndată pentru acel gest de mânie, grăbindu-se să Își lase mâna În jos. Spițerul urmărise cu atenție acel raționament chinuit. Nu părea jignit de tonul său arogant. Dimpotrivă, părea bucuros. — Dante Alighieri, zise el, deschizându-și brațele. Cât de fericit mă face vizita neașteptată a domniei tale! Dumneata, maestrul cuvântului poetic, În prăvălia mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un ungher al prăvăliei se găsea un lădoi din lemn masiv, cu muchiile Întărite prin benzi metalice și Închisă printr-un lacăt de siguranță cu cheie dublă, aidoma celor de la sipetele celor mai mari agenți de schimb valutar din Florența. Spițerul scoase dintr-un scrin două chei de fier și se apropie de ușița blindată, introducând una În broasca superioară. Chiar pradă chinurilor care acum aproape că Îl orbeau, Dante observă cu uimire acea capodoperă a artei mecanice. Încuietoarea era concepută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și În orașul său. — Cred că Îți cunosc deja remediul, messer Teofilo, Însă mă gândesc că lotusul distilat nu e tratamentul cel mai potrivit pentru reechilibrarea umorilor pervertite. — Oh, nu, maestre, nu din ierburile Libiei e scos leacul acesta, replică spițerul pe un ton enigmatic. Pentru o clipă, păru să nu mai vrea să adauge nimic, dar apoi se hotărî: Originea sa e cu mult mai Îndepărtată. Nu provine din nisipurile aride al maurilor, ci dintre hotarele luxuriante ale unui pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ca și când s-ar fi gândit la ceva. — Ai spus că nu e din lotus, ci că provine din pământuri Îndepărtate, Îl zori Dante. În mintea lui, Își făcuse loc o intuiție. Oare să fie vorba despre... meconiu? — Meconiu? repetă Încet spițerul. — Substanța care se extrage din macul de la Răsărit, despre care scrie Plinius cel Bătrân. Aceea cu care marele Împărat Marcus Aurelius Își alina chinurile și grijile cârmuirii. Văd că știința Îți este pe măsura faimei dumitale, messer Alighieri, se mărgini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vorbea, numele mixturii stârnea ecouri În capul poetului. — Dacă nu m-aș teme să atrag asupra mea mânia Sfintei Biserici, aș spune că străbunii cei dintâi ai omenirii au smuls această chandu de pe copacul Binelui și al Răului, mai zise spițerul. Așadar, Întoarce-te la reședința dumitale și servește-te de ea potrivit instrucțiunilor mele. Pe la ceasul al nouălea, suferința dumitale va fi dispărut. — Dar peste cele douăzeci de picături? Întrebă Dante. Cunoștea deja răspunsul. — Să nu faci asta. Niciodată. Peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ei sunt celebri În breasla lor... Poate că de acolo scot mari câștiguri, ori poate că dispun de alte venituri. Messer Teofilo, de pildă, cu prăvălia lui, nu e sărac deloc, dacă e să ne gândim la cât costă doftoriile spițerilor ăstora blestemați... Dante ridică fruntea ca ars, făcând un pas spre secretar, care dădu Înapoi intimidat. Pe dată, Își aminti și el că priorul aparținea și el Artei spițerilor. Își mușcă limba blestemându-se singur, În timp ce Încerca să găsească un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sărac deloc, dacă e să ne gândim la cât costă doftoriile spițerilor ăstora blestemați... Dante ridică fruntea ca ars, făcând un pas spre secretar, care dădu Înapoi intimidat. Pe dată, Își aminti și el că priorul aparținea și el Artei spițerilor. Își mușcă limba blestemându-se singur, În timp ce Încerca să găsească un remediu la ceea ce spusese. Dar poetul se gândea la altceva. — Teofilo? Vrei să spui Teofilo Sprovieri, cu prăvălie la fântâna Morții? El e unul din membrii Studium-ului? Dintr-o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încerca să găsească un remediu la ceea ce spusese. Dar poetul se gândea la altceva. — Teofilo? Vrei să spui Teofilo Sprovieri, cu prăvălie la fântâna Morții? El e unul din membrii Studium-ului? Dintr-o dată, Îi revenise În minte chipul inteligent al spițerului, acum, Însă, Într-o altă lumină. Mai sinistră, dacă avea de a face cu acel butoi de ipocrizie de papă. Celălalt aruncă cu repeziciune o privire prin hârtii, Înainte să Încuviințeze. Între timp, Dante reflecta În tăcere. Până la urmă, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
soseau cu sufletul la gură. Scânteierea din ochii lor era dovada unui răgaz pe la vreun han, profitând de confuzia creată. Strânse din dinți pentru a-și Înfrâna Înjurăturile care Îi urcaseră pe gâtlej. 3 În aceeași zi, pe la miezul zilei Spițerul părea bucuros să Îl revadă. — Îmi dau seama că te-ai reînsănătoșit, messer Durante. Așa cum ți-am promis, spuse el cu o mândrie prost disimulată. Iar așa cum ți-am promis și eu, revin să te omagiez și să reînnoiesc vechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încă o dată pentru asta. A avut același efect și asupra celorlalți care s-au folosit de el? — Ce vrei să spui? Întrebă Teofilo, dintr-o dată circumspect Îndărătul cordialității sale. — Ambrogio, meșterul din Como. Nu a recurs și dânsul la licoare? Spițerul lăsă să se scurgă câteva momente Înainte să răspundă. Da, firește, zise el apoi, ca și când ceva i-ar fi revenit În amintire. — Era și dânsul afectat de o durere insuportabilă? Întrebă Dante. Încă o dată, Teofilo nu răspunse imediat. Apoi Încuviință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să se confrunte cu operele mărețe și să se mistuie În această Încercare. Pentru mine, a fost o bucurie că i-am putut fi de folos. Îmi este tare drag. — Cum l-ai cunoscut? Întrebă Dante, frapat de faptul că spițerul vorbea despre mort fără nici o emoție. Oare nu era la curent cu crima? — Face parte din micul cerc al celor care Îmi sunt tovarăși de când am ajuns În orașul dumitale. Oameni de studiu, de a căror prietenie mă consider onorat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din ideile moderne și să supun puțina mea știință aprecierii științei voastre, reluă Dante. De altminteri, ar fi destul de nepoliticos din partea uneia dintre autoritățile supreme ale Comunei să nu aducă un omagiu bărbaților care se Încumetă să dea strălucire Florenței. Spițerul rămase tăcut preț de câteva clipe, mijindu-și ochii. Câteva clipe care lui Dante i se părură prea lungi. Dar mai apoi pe chip i se deschise acel zâmbet cordial pe care Îl mai văzuse, ștergând masca felină de cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fusese ucis În timp ce se afla la lucru pentru Studium. Dar, se mai gândi el, poate că doar puținătatea simțurilor noastre ne Împiedică să recunoaștem trama urzită Îndărătul aparentului hazard al evenimentelor. Ar fi vrut să Îl mai Întrebe ceva pe spițer, dar mai Înainte prefera să reflecteze. Va mai fi vreme, mai târziu. Ieșind, se mai opri o dată În dreptul ușii. — Messer Teofilo? — Spune, rogu-te. — Ce e În poțiunea dumitale, magicul chandu? — Nu știu, messer Alighieri. Cine mi-a dăruit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de piața de dimineață. Tocmai se gândea să plece când un glas Îl opri. — Vino, messer Alighieri, pe aici! Ia loc În cel de al Treilea Cer! Poetul se răsuci. În stânga lui, În colțul cel mai din fund al sălii, spițerul, șezând printre alți bărbați, se ridicase În picioare și Îl saluta cu brațul, făcându-i semn să se apropie. Dante se Îndreptă Într-acolo cu o Încetineală studiată. Voia ca mișcările să Îi fie impregnate de acea gravitas pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]