176 matches
-
al patrulea în cîteva antologii locale și, incidental, în Antologia poeților tineri a lui Zaharia Stancu, îl conduce pe autor către conturarea unei forma mentis specifice și a unei „poetici bucovinene” plasate sub semnul expresionismului, al vizionarismului thanatic, al unui spiritualism sincretic și al „goticului moldovenesc” asumat ca emblemă și ca nou Sturm und Drang. Mici tururi de forță analitică sunt, de asemenea, capitolele dedicate „corifeilor” mișcării: Mircea Streinul, Iulian Vesper, Traian Chelariu, George Drumur și Teofil Lianu. Reconsiderările lor literare
Trăiriștii bucovineni by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4693_a_6018]
-
chiar dacă n-ar fi schimbat nimic din destinul lui Eliade ca savant și scriitor, această întîlnire clarificatoare ar fi avut consecințe importante pentru reputația lui și pentru felul cum este el înțeles astăzi în lume și, implicit, în România. Căci spiritualismul lui e azi influent în România si datorită, sau mai ales datorită, succesului său în Occident. Și cu asta închei speculațiile mele contrafactuale. Nu fără a nota că această întîlnire care n-a avut loc ar putea fi subiectul unei
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
Venera bestială nu putea fi decât Ioana. Smărăndache nu știa nimic despre ea, el dezvoltase cu spiritul lui ingenios o idee venită prin intermediari de la Ioanide însuși, care nici nu pomenise de vreo bête, dar spusese ceva prin care blama spiritualismul. Despre Hagienuș spuse că a fost bătut de copiii săi cu cărămizi caldeene (figurativ, faptul nu era cu totul fals). Smărăndache mai comunică un lucru care puse pe gânduri pe Pomponescu, întrucît acesta știa că anecdotistul nostru, om foarte inteligent
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
făcut propuneri. Religia cea mai veche într-un popor e și cea mai profundă. Noi deocamdată profesăm creștinismul, personal aș înclina pentru cultul lui Zamolxe și o eventuală sanctificare a lui Boerebista și Decebal. Dar motivul esențial pentru care adoptăm spiritualismul este că e dogmatic și n-admite discuția. Ne-am săturat de raționalismul care obligă la eforturi cerebrale inutile. Capitală pentru mine e viața deplină, corporativă. Când mi se dă un ordin, îl execut, fie oricât de absurd, atâta vreme cât centuria
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
imperiului roman prostituția ajunge la cea mai rafinată exteriorizare și, paralel cu cultul față de desfătările corporale, depravarea ia proporții amenințătoare. Triumful creștinismului și izbânda ideilor generoase Întronate de el a pus oarecum ordine În debandarea moravurilor din epoca precreștinității iar spiritualismul și ascetismul creștin au accentuat disprețul față de manifestările sexuale. Din punct de vedere etimologic, termenul de prostituție provine din limba latină, În care verbul „prostitutio” desemna actul de expunere publică pentru și Înainte de vânzare. Plecând de la această interpretare, majoritatea definițiilor
Fetele nopţii : povestiri de viaţă by Daniela Mirela David () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1167_a_1953]
-
stînga, cît și din unghiul unui radicalism artistic modern favorabil tuturor avangardelor europene. Spiritul independent îl va conduce spre un eclectism deopotrivă ideologic (vezi pendulările între socialiști - chiar bolșevici - și național-țărăniști) și estetic (oscilații între postsimbolism, avangarde, modernism și noile spiritualisme). În ce privește Sburătorul, este semnificativă diferența de opinii dintre momentul 1923 („Revista Sburătorul își anunță decesul după ce a luptat timp de trei ani cu indiferența publicului”, cf. nr. 24) și momentul 1927 („Intermitent, apare Sburătorul, plouat, mirosind a buhă udă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a anilor ’30“. Cazul Nae Ionescu este, în acest sens, simptomatic: debutant în mediile cafenelei simboliste, simpatizant al futurismului și al sindicalismului „sorelian” pînă prin 1919, devine - după o lungă perioadă de studii în Germania - tot mai atras de un spiritualism „legitimist”, iar antiliberalismul său - manifestat, o vreme, prin apropiere de Partidul Național Țărănesc - va aluneca treptat spre extrema-dreaptă, naționalistă, xenofobă și rasistă. Evoluții asemănătoare vor cunoaște și alți intelectuali, de la Nicolae Davidescu la Ion Marin Sadoveanu. Polarizarea, tentația extremelor, fascinația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
argument de autoritate legitimatoare - internă de această dată - pe care-l va folosi și cu alte prilejuri: „tradiția folclorică autohtonă” a artei abstracte, privită ca „punct de plecare specific național”. Dincolo de argumentul „specifist”, perspectiva rămîne totuși una pur estetică, fără spiritualismul etnic(ist) al celor de la Gîndirea: „Poporul nostru este dintre cele mai înclinate să accepte și să creeze în pictura abstractă. Cele mai multe scoarțe, în Moldova și Basarabia mai ales, trădează predilecția și dibăcia artistului anonim în speculațiile de armonizare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o spiritualizează prin purificare și o exprimă printr-un echivalent geometric forma liberată de existența corporală. Pe covoare și scoarțe, linia, pătratul și alte forme geometrice sînt organizate și proporționate dimensional, în colori primare, ce sînt gustate cu puterea unui spiritualism estetic” („Arta plastică românească“, în Gîndirea, anul IV, nr. 1, octombrie 1924). Apropierile existente, pe linie expresionistă, între grupările de la Gîndirea și Contimporanul au fost investigate atent și cvasicomplet în studiul lui Ov.S. Crohmălniceanu. Ceea ce separă, aidoma unui turnesol artistic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
grupările de la Gîndirea și Contimporanul au fost investigate atent și cvasicomplet în studiul lui Ov.S. Crohmălniceanu. Ceea ce separă, aidoma unui turnesol artistic, optica unui Ion Vinea de cea a lui Șirato (pentru a da doar acest exemplu) este, fără îndoială, spiritualismul. Abstracționismul Contimporanului rămîne unul „laic”, estetic. În general, comentatorii nu au acordat prea multă atenție „complexului” localist de la Contimporanul. O excepție relativă: Simion Mioc; acesta sesizează - cam prolix și bombastic... - la autorul Paradisului suspinelor un „ritm elegiac de titan paciurian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
este urmărit cu seriozitate, dacă e pătruns pînă în cele mai adînci coridoare ale subteranei sale, ne duce spre ultimul cerc al Cetății Dite, unde este locul trădătorilor întru asasinarea duhului”; „Iată pentru ce Urmuz este heraldul unui nou ev”. Spiritualism? Cel puțin Boz îl compară pe Urmuz cu tîlharul din stînga Mîntuitorului, spre deosebire de Geo Bogza care-l compara direct cu Iisus: „Umorul lui Urmuz este inexistent sau este o mască asemeni acelor hidoase măști totemice ale genialelor tragedii ioniene, ascunzînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
excentric, redimensionîndu-și urmuzismul prin intermediul ezoterismului tradiționalist al lui René Guénon spre a îmbrățișa, ulterior, credința ortodoxă. Urmuz trebuie privit, prin urmare, și ca o punte iradiantă: între estetism și avangardă, între avangardă și o presupusă tradiție balcanico-folclorică, între avangardă și spiritualismul tinerei generații interbelice, între avangardă și proza modernă a unor T. Arghezi și G. Călinescu, între avangardă și „teatrul absurdului” etc. Semnificative sînt și apropierile pe care Boz le face, în articolele sale, între Urmuz și Tabletele din Țara de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
siguri pe ei cu privire la interconvertibilitatea dintre geniu și creier - bietul creier de laborator, palpabil, sondabil, ponderabil.“ Pentru el, religia practicată nu oferă baza de la care să poată porni În contestarea acestei perspective; după cum nu se lasă impresionat nici de pretențiile spiritualismului de a putea stabili legături cu viața de dincolo de văl. Morții se definesc prin absență și tăcere. Și atunci, ce Îi dă dreptul să creadă În posiblitatea propriei nemuriri? Simpla „acumulare a tezaurului Însuși al conștiinței“, acumulare amplificată și cizelată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
o condamnare la singurătate. Un risc asumat Însă cu voluptate. Dar despre ce tip de solitudine ar fi vorba În cazul dandy-lor? Baudelaire Îi conferă o dimensiune aproape ascetică, deoarece, pentru el, dandysmul e „un fel de religie”, Învecinată cu „spiritualismul și stoicismul”. Însă proiectul interior al dandysmului - să-i spunem „metafizic” - nu seamănă câtuși de puțin cu autenticele proiecte spirituale, din simplul motiv că temeiurile, dar și țintele celor două experiențe sunt cu totul diferite. Orgoliul exacerbat care-i Însingurează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
fi niciodată uimit. Dandy-ul poate să fie un bărbat blazat, poate să fie un bărbat suferind; În acest din urmă caz Însă, va zîmbi ca lacedemonianul mușcat de vulpe. Vedem astfel că, prin anumite laturi, dandysmul se Învecinează cu spiritualismul și stoicismul. Dar dandy-ul nu poate niciodată să fie o ființă vulgară. Dacă ar săvîrși vreo crimă nu ar fi poate decăzut; dar dacă acea crimă ar avea o cauză trivială, dezonoarea ar fi de nereparat. Să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ar avea o cauză trivială, dezonoarea ar fi de nereparat. Să nu se scandalizeze cititorul de această gravitate În lucruri frivole și să-și aducă aminte că În orice nebunie există ceva măreț și o forță În orice exces. Ciudat spiritualism! Pentru toți cei ce Îi sînt În același timp și preoți, și victime, toate complicatele condiții materiale cărora li se supun, de la toaleta ireproșabilă la orice oră din zi ori din noapte pînă la cele mai periculoase exerciții sportive, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
catolici și protestanți, pe filiera lui Luther, din perspectivă ortodoxă, cu aplicație la câteva probleme esențiale: răul radical al firii omenești; mântuirea prin credință, nu prin fapte; îndreptățirea păcătosului prin jertfa lui Hristos; religiozitatea interioară opusă formalismului sacramental; evanghelism antitradițional; spiritualismul apolitic, anticlerical și antipapal. Dacă Luther consideră păcatul ca fiind congenital firii umane, catolicismul crede în virtutea regeneratoare a omului, născută în sufletul său din lucrarea mântuitoare a Harului Dumnezeiesc, a Sfântului Duh "care alungă păcatul din această vatră, născând astfel
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
ascultând de aceeași autoritate, pe temeiul tradiției apostolice necurmate, universale și neschimbate, care a dat Scripturile și care le garantează și unitatea de înțeles"18. Filosoful român ajunge astfel la ultima deosebire fundamentală între Luther și catolici, deosebire care implică spiritualismul apolitic, anticlerical și antipapal. Pentru Luther, rânduiala apostolică a Bisericii și Papa reprezintă "uzurpări și deformări ale duhului creștin originar", adevărate derogări de la textul scripturistic, identificând, în mod fraudulos, ordinea interioară a Împărăției lui Dumnezeu cu cea terestră a Împărăției
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
niște câini. Pentru a spori credibilitatea revelațiilor, dogmelor și disciplinei sale, Montanus s-a declarat că ar fi Duhul Sfânt, unul și același cu profetesele sale. Reînnoirea creștină a montaniștilor a dat într-un rigorism practic și într-un fals spiritualism; vedeau în toate răul, pervertirea și păcatul, și se scandalizau de toate: ceea ce aparținea vieții lumii acesteia nu putea să aparțină simultan și creștinului, deoarece creștinismul era pentru ei o renunțare, abnegație, sacrificiu, îndepărtare de orice formă de conviețuire socială
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
omenesc, În cele trei etape ale sale, până la reziduurile uscate. Cât despre reprezentarea contemporană a lui Dumnezeu, Sorin Gherguț ar fi desigur invidios (glumesc) pe următorul poem al lui Bruno scris de acesta În cadrul unuia dintre nenumăratele cursuri axate pe spiritualismul New Age, la modă În taberele de vacanță libertine născute din corola flower-power-ului american (despre modul de viață New Age aflați cu condescendență din roman): “Je bronze ma queue/(Poil à la queue!)/ A la piscine/(Poil à la pine
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
filosofiei materialiste (de diverse nuanțe) și la o scădere a încrederii în concepțiile spiritualiste. Nu înseamnă că acestea au lipsit în acea perioadă; tocmai spre sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX s-au afirmat mari personalități ale spiritualismului mondial ca, de pildă, Swami Vivekananda. Unul dintre aceștia, Rudolph Steiner, a elaborat și o teorie proprie asupra educației, pusă, din 1919, în aplicare de așa-numitele "Școli Waldorf" . RUDOLF STEINER (1861-1925), provenit dintr-o familie protestantă, a manifestat de
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ca și Im. Kant, totdeauna ca scop; iată un motiv pentru care personaliștii consideră concepția lor expresie a umanismului. De la începuturile sale, personalismul s-a manifestat ca o filosofie idealistă, de inspirație creștină, care reia unele idei ale teologiei și spiritualismului medieval sau modern (9, p. 47; 10, p. 21). Deși, în deceniile următoare, personalismul s-a depărtat destul de mult de tezele renouvieriste, el s-a considerat o filosofie în al cărei centru se află persoana cu valorile ei ("persoana sacră
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
a primit în 1977 premiul Nobel; la scară micro și macroscopică obiectele-sisteme deschise negociază cu mediul ambiant, se mențin și se transformă, devenirea lor fiind efectul conjugat al determinismului și autogestiunii, al hazardului și necesității (Jacques Monod, Erich Jantsch); iii) spiritualismul (formulat explicit de un Capra în tao-ul fizicii sau de Erich Jantsch în formula self organizing universe, implicit de Bateson în conceptul de mind, conotat etic la Edgar Morin). Ceea ce dispare cu paradigma clasică a științei este modelul imperialist al
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
spirit absolut sau materie absolută) -prima făcînd din simbolul "sufletului" o realitate, cealaltă negînd existența reală a elanului amant nu este decît vanitate, eșec al spiritului subconștient motivat. Absolutul nu există și orice referire la absolut este: speculație metafizică. Nici spiritualismul teologic, nici materialismul științelor vieții nu pot da o soluție validă poblemei etice. Primul eșuează în moralism, celălalt în amoralism. Apariția din ce în ce mai clară deși la modul simbolic a problemei etice formulate de politeismul celei de a doua faze constituie o
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
ei decît degajarea din ea a înrădăcinării biogenetice. Deliberarea este o introspecție permanentă, trăsătură care constituie distincția esențială dintre om și animal. Fiind o ființă animată, animalul așa cum indică și numele participă la misterul animării. Toate problemele fals puse de spiritualismul teologic și de materialismul științelor despre viață dispar în fața simplității și a evidenței acestei constatări. De unde ar proveni elanul animant al omului dacă acesta nu ar fi prefigurat evolutiv? Misterul animării se manifestă la animalele superioare sub forma instinctivității, spirit
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]