218 matches
-
zborul spre un alt cer. În câteva ore, papagalul african cenușiu avea să schimbe continentul, rasa, cultura, limba, să treacă de la dialectele săltărețe, gâlgâind de vocale amețitoare, la o limbă care și-a pierdut de mult valoarea imitativă, o limbă spoită cu o sintaxă construită acum vreo două mii de ani la Atena, apoi la Roma. Avea să treacă de la hățișurile în care a văzut lumina zilei, de la peisajele natale încă virgine, pline de strigăte de animale, la peisajele umanizate ale bătrânei
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
conflictele larvare erau aprinse cu mare meșteșug... Cât despre Pițu, am impresia că el prea luase în serios porunca sus-citată numai că în felul lui. Și de aici o dublă defazare: față de universitari (care se adăpau din ulcioarele culturii occidentale spoindu-le cu "motive naționale") și față de lumea artistică, față de folclornicii care încheiaseră pactul cu diavolul roșu adus de ocupația sovietică (ajurat cu bentițe tricolore apoi, precum cravatele pionierilor). El intuise înaintea lui Claude Karnoouh că folclorul fusese castrat. Astfel, faimosul
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
pictură de mari dimensiuni, accentuat decorativistă. "Kimonologhiile" constituie fundalul descalificant pe care se detașează un pictor precum Luchian, și dincolo de imprecație, merită reținut efectul de contrast pe care Arghezi îl dorește decisiv și incriminatoriu pentru pictorii falsificați. "În sălile "Tinerimii", spoite cu kimonologhii, acaparate de ceea ce el numește "mușamale", în acest mare sanatorium de lucruri mici bolnave, frescheța și vivacitatea lui Luchian atrag îndată, de cum sunt întrezărite, în fundul camerei lor, prin învălmășagul de vopselărie și zahăr policrom al expoziției"412. Din
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
să însemne decât nuanțe și sensuri noi și, de ce nu, în cele din urmă, o nouă bucurie spirituală. Erotica feminină în proza eminesciană Motto: „Femeie ea? Un înger a fost [...]Ce e femeia? Acest om ce trăiește pentru a-și spoi fața cu colori, vorba cu minciună, și ochii cu lacrimi înșelătoare? O sfinx ce plânge când te tradă, ce râde în inima ei, când ochii ei sunt plini de lacrimi. O, ea n-a fost femeie...” Geniu pustiu Temă romantică
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
îi dădeau proprietăresei să-i curețe, cereau de la ea puțin untdelemn și îi prăjeau... Mâncam toți... Proprietarul, un pitic, vindea ciurele în oraș. Camera lor era lângă a noastră, acolo trăiau și găteau, era cald, aveau o sobă mare, țărănească, spoită cu var. Miloasă, când veni iarna timpurie și geamurile noastre începură să înflorească, aștepta să-i plece bărbatul în oraș și deschidea ușa spre noi măcar să se dezghețe geamurile. Ideile nu vin decât când vor ele. O inerție inexplicabilă a
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
să fie a lor, să-i lase totul. Să-l știe om. - Bunico, ce-i aia “cu steaua” sau “cu urâtul”? Cine e Crăciun, ce-i aia? - Stai, maică. Tinculița își lăsă nepotul pe pat și se duse spre soba spoită în albastru, deschise portița și jărui focul. Apoi puse încă două lemne groase, tăiate de badea Vasile încă de astă vară. Trase portița și își șterse mâinile de pestelca neagră. Se apropie de pat, zâmbi și luând căpușorul între palmele
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
pat de fier, un scaun vopsit în alb, un dulap fără perdele și, în spatele unui paravan de trestie, un spălător cu ligheanul acoperit de o pulbere fină de nisip. De cum plecă patronul, Janine simți frigul ce răzbătea din zidurile goale, spoite cu var. Nu știa unde să-și pună poșeta, unde să se așeze. Nu-i rămânea decât să se întindă pe pat sau să stea în picioare și să tremure de frig. Încremenise în mijlocul camerei, cu poșeta în mână, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și ajunseră într-o mică piață plantată cu aceiași arbori minerali. În fund, pe latura cea mai mare, se vedea un șir de arcade și nenumărate dughene. Se opriră chiar în mijlocul pieței, în fața unei mici construcții în formă de ghiulea, spoită cu albastru. Înăuntru, în singura încăpere a casei, luminată doar prin ușa de la intrare, ședea, în spatele unei tejghele de lemn lustruit, un bătrân arab cu mustață albă. Tocmai turna ceaiul, ridicând și coborând ceainicul deasupra a trei păhăruțe colorate. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Iguape puțin. - Dacă nu ni se termină benzina, spuse d'Arrast. Și adormi din nou, liniștit. În zori, d'Arrast, abia trezit din somn, privea cu uimire din patul lui la încăperea în care se afla. Pereții mari erau proaspăt spoiți până la jumătate cu o vopsea întunecată. În partea de sus fuseseră cândva albi, dar acum erau acoperiți până în tavan cu un strat de var gălbui și scorojit. Paturile erau așezate pe două rânduri, câte șase de fiecare parte. Numai unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lutul roșu mai păstra încă urme de cauciucuri, de roți de căruță și de copite. De jur-împrejurul pieței se vedeau case scunde, cu tencuiala felurit colorată, iar în spatele lor se înălțau cele două clopotnițe rotunde ale unei biserici în stil colonial, spoită în alb și'ân albastru. Peste acest decor sărac plutea, venind dinspre estuar, un miros de sare. Prin mijlocul pieței rătăceau câteva siluete, ude leoarcă. Pe lângă case umbla, cu pași mărunți, cu mișcări încete, o mulțime pestriță de gau-chos, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se revărsa din cer în valuri aproape vizibile. Numai copiii alergau în jurul pieței, oprindu-se din când în când și aprinzând pocnitori, ale căror detunături se țineau lanț. Văzută din balcon, cu zidurile-i tencuite, cu scara cu zece trepte spoite în albastru, cu cele două turnuri albastre și aurii, biserica părea mai mică. Deodată, din biserică se auzi orga. Mulțimea, întoarsă cu fața către intrare, se rândui pe cele două laturi ale pieței. Bărbații se descoperiră, femeile îngenuncheară. Orga îndepărtată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
desenam numa’ natură, numa’ natură desenam, pe cuvântul meu, murmurase Gore de cum se așezase la masă, Înainte de a comanda o păstrămioară și-un must... Da’ n-am fost pictor, nici măcar zugrav n-am ajuns, din păcate sau din fericire, iam spoit pereții lu’ nevastă-mea odată și a zis că dacă mă mai risc va divorța În doi timpi și trei mișcări... Că ea și-a luat tinichigiu, nu pensular, așa a spus, pensular, n-o mai auzisem pe-asta, dar
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
și descrieri Noi abuzăm sărmanii de mîna-ne de crieri... Căci plumbu-n veci nu-i aur... și-n noi se simte izul Acelei meserie ce-o-nlocuim cu scrisul... În loc să mânui plugul, sau teasla și ciocanul Cu aurul fals al vorbii spoiesc zădarnic banul Cel rău al minții mele... și vremea este vama Unde a mea viață și-a arăta arama. "Să reproduci frumosul în forme" ne înveți: De-aceea poezia-mi mă împle de dispreț... Dator e-omul să fie a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
prietenul lui Eminescu, Humulești, este și el format după același model, antroponimul care constituie, în ultimă instanță, baza de proveniență putînd fi *Humu(l), posibil o poreclă care trimite la apelativul humă, „pămînt argilos folosit în trecut la lipit și spoit casele“ (prezent și în alte toponime: Humăria, Humele, Humeni, Humulețul), etimon pe care marele nostru povestitor îl evocă nostalgic atunci cînd mărturisește, cu un umor blînd, „ia, am fost și eu pe lumea asta un boț de humă însuflețită, care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
voi fi nevoit să-l transmit, lada cu schițele și cartoanele meșterului, o veche ladă de zestre cu incrustații solare stă acum închisă în odaia mea sub fereastra ce dă spre pădure, Prevăzută pentru mine de părintele Ioan această odaie spoită în albastru-deschis a cărei simplitate mă înfioară va fi de acum încolo pentru mult timp, până voi termina biserica, va fi casa mea, îmi mut masa de lemn sub cealaltă fereastră ce dă în curtea mănăstirii și-mi aranjez în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
ceva Bach, dar și Vanghelis, J.M. Jarre, Bon Jovi, Enigma, apoi aparatul de ras, after shave, periuța de dinți, pasta Colgate, săpun, hârtie igienică, Dumnezeule, și dintr-o dată mi-e rușine de toate aceste obiecte străine de odaia asta simplă spoită în albastru, cu tavanul de lemn înnegrit de ani, cuvertura vărgată pe pat, perna albă cu colțurile brodate, lavița de lemn cu spătar incrustat, lampa cu pe trol agățată în tavan, deși odaia are lumină electrică și-mi văd mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
apoi cu triunghiul negru feminin în care nici o teoremă a geometriei euclidiene nu mai e valabilă, binecuvântată ploaie dintr-o după-amiază de iunie când, ar fi bine să încetez să mă ispitesc singur, astfel voi înnebuni în această odaie simplă spoită în culoarea infinitului, închid blocul de desen, domolindu-mi zvâcniturile neastâmpărate dintre coapse și-mi las privirea să rătăcească cum stau așa pe spate pe mandala dezordonată a nervurilor din scândura de brad a tavanului, nu mă gândesc la nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
la dispoziție e biserica de la mănăstire, aștept primăvara 17 februarie, venim până la mănăstire să-l vedem pe părintele Ioan, se topesc și zăpezile și în curând ne vom putea întoarce definitiv la mănăstire, mi-era dor parcă de camera asta spoită în albastrul cerului în care închis de viu am deșartă speranță că îl voi prinde în culori pe Dumnezeu, trec și prin biserică, strania senzație că pictura de pe perete nu-mi aparține, vine parcă de altundeva, eu nu sunt decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
fundul și vezi dacă sfârâie. Dacă sfârâie fierul e numai bun de călcat cămășile apretate pe care ai să ți le iei cu tine la țară. Când fierul se răcește se pune jar proaspăt . La fel fac și țiganii care spoiesc tigăi, cratițe, linguri și furculițe. Ei strigă În gura mare pe stradă: Spoooiiim! Spoim tingiiir, spoooiiim! Cine vrea să le spoiască tingirile Îi cheamă În curte. Acolo ei fac o vatră mare și cositoresc tot ceea ce este de cositorit. Madam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
apretate pe care ai să ți le iei cu tine la țară. Când fierul se răcește se pune jar proaspăt . La fel fac și țiganii care spoiesc tigăi, cratițe, linguri și furculițe. Ei strigă În gura mare pe stradă: Spoooiiim! Spoim tingiiir, spoooiiim! Cine vrea să le spoiască tingirile Îi cheamă În curte. Acolo ei fac o vatră mare și cositoresc tot ceea ce este de cositorit. Madam Ursu, vecina de la parter, are mai multe servicii de masă. Unul de argint, unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
iei cu tine la țară. Când fierul se răcește se pune jar proaspăt . La fel fac și țiganii care spoiesc tigăi, cratițe, linguri și furculițe. Ei strigă În gura mare pe stradă: Spoooiiim! Spoim tingiiir, spoooiiim! Cine vrea să le spoiască tingirile Îi cheamă În curte. Acolo ei fac o vatră mare și cositoresc tot ceea ce este de cositorit. Madam Ursu, vecina de la parter, are mai multe servicii de masă. Unul de argint, unul de alpaca englezească și unul de fier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
fac o vatră mare și cositoresc tot ceea ce este de cositorit. Madam Ursu, vecina de la parter, are mai multe servicii de masă. Unul de argint, unul de alpaca englezească și unul de fier. Mereu când vin țiganii ea dă la spoit serviciul de fier. De când a murit domnul Ursu, madam Ursu mănâncă numai cu serviciul de fier. Lingurițele de argint sau de alpaca le scoate la dulceață sau la șerbet numai când vine lumina de plată sau poștașul cu scrisori din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
șerbet numai când vine lumina de plată sau poștașul cu scrisori din Brazilia. Azi au venit țiganii. Așa că te-ai plictisit să vezi cum calcă mama ta cămășile apretate și te duci În curte să-i vezi pe țigani cum spoiesc lingurile de fier ale Doamnei Ursu. Totul este fierbinte, focul, cleștii, cositorul, aerul, țigara madamei care supraveghează spoirea. Doar capacul de fontă al canalului pe care te-ai așezat ca să privești cum se topește bara de cositor este rece. Seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
pe vremuri răspunsesem mândru la întrebarea profesorului cu privire la profesia tatei, cum că era director, așa cum singur se recomanda, acum nu eram atât de sigur dacă această denumire i se mai potrivea. Ea nu se potrivea unei case țărănești cu pereți spoiți cu var, unei șuri goale-goluțe și unei mâini de „gură-cască“, așa cum li se spunea muncitorilor. Malaxoarele deveneau una cu instalațiile transportoare. Nu mă consola faptul că nici alți colegi de-ai mei nu mai aveau habar care era profesia taților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
sus decum îi va fi găsit episcopul Albrecht la a[nul] 1200. Astfel misiunea istorică de care se face atâta vorbă nu-i o misiune care-și are originea în afară, ea e rezultatul unui gol sufletesc, a unei barbarii spoite cu frac și mănuși, a unui deșert care, de-ar stăpâni pământul, tot nu s-ar umple. Cerul deasupra-l schimbi, nu sufletul, marea trecînd-o. Pot să treacă și Dunărea și Carpații și Adrianopol, să ia Roma veche, precum amenință
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]